Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1168/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1168/R/2009
Ședința publică din data de 12 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Ioan Daniel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 1154 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- privind și pe pârâta T, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul, lipsind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reclamantul depune la dosar copii de pe cartea de muncă și răspunde instanței că angajatorul i-a solicitat să efectueze ore suplimentare, această solicitare fiind una verbală, fiindu-i achitate plăți pentru orele suplimentare efectuate, însă nu în condițiile prevăzute de Codul Muncii.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare transport, neputând însă face dovada cheltuielilor de transport.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1154 din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta SRL pârâta fiind obligată să-i plătească reclamantului suma reprezentând compensarea în bani a 10 zile de concediu de odihnă.
S-au respins celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că între părți, reclamantul în calitate de angajat și pârâtă în calitate de angajator s-a încheiat contractul individual de munca nr. - înregistrat la ITM la data de 15.05.2007. Contractul a fost încheiat pe durată nedeterminată începând cu data de 26.04.2007. Reclamantul a fost angajat în meseria de paznic cu un salariu brut lunar de 440 lei, durata programului de muncă fiind de 8 ore/zi, iar concediul de odihnă aferent unui an fiind de 21 zile.
Raportul de muncă dintre părți a încetat la data de 31.08.2007, în temeiul art. 55 lit. b Codul Muncii, în acest sens fiind emisă decizia de încetare a contractului individual de munca nr. 138/01.11.2007, decizie necontestată de reclamant.
Potrivit foilor colective de prezență, s-a reținut că în fiecare lună reclamantul a fost evidențiat cu ore lucrate peste programul normal de lucru. Aferent orelor de munca evidențiate în foile colective de prezență, reclamantul a fost remunerat, drepturile salariale fiind variabile de la o lună la alta. Pentru aceste drepturi salariale reclamantul a semnat statele de plată.
Simpla susținere a reclamantului că evidențele pârâtei sunt întocmite cu superficialitate și chiar cu incompetență, în situația în care nu a probat contrariul, nu a fost primită.
Pentru perioada lucrată reclamantul era îndreptățit la 10 zile de concediu de odihnă. Pentru acestea reclamanta nu a făcut dovada că a achitat reclamantului drepturile bănești corespunzătoare. În temeiul art. 141 alin. 4 Codul Muncii, la încetarea contractului de munca, concediul de odihnă neefectuat poate fi compensat în bani.
În ce privește daunele morale solicitate, invocându-se prejudiciul adus reclamantului prin nepredarea carnetului de muncă decât la data de 20.12.2007, deși contractul individual de muncă a încetat la data de 31.08.2007, instanța a reținut următoarele: conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
În cuprinsul cap. III din titlul XI al Codului muncii este reglementată răspunderea patrimonială a angajatorului și a salariaților, stabilindu-se atât principiile care o generează, cât și modalitățile concrete de recuperare a daunelor.
În acest cadru de reglementare, prin art. 269 alin. (1) din Codul Munciis -a prevăzut că "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".
, prin art. 270 alin. (1) din același cod, în care este reglementată răspunderea materială a salariaților, s-a prevăzut că "salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor".
ÎCCJ precizează că "în dispozițiile celor două texte de lege menționate rezulta voința neechivocă a legiuitorului ca răspunderea patrimonială a angajatorului și a salariaților să nu poată fi stabilită decât pentru pagube materiale, iar nu și în cazul daunelor morale."
În același timp, ÎCCJ a reținut faptul că prin art. 295 alin. (1) din Codul Muncii se prevede că "dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile".
Dar, pentru a fi întregite dispozițiile specifice din Codul Muncii cu cele ale Codului civil este necesar, așa cum rezultă din textul menționat, ca situația particulară să nu fie reglementată printr-o prevedere a Codului muncii și să nu existe nici o incompatibilitate determinată de natura raporturilor de munca atât timp cât acestea sunt întemeiate pe contractul colectiv sau individual de muncă", menționează ÎCCJ.
Potrivit ÎCCJ, aceste două condiții nu pot fi considerate îndeplinite, pentru a se justifica aplicarea prevederilor art. 269 alin. (1) din Codul Muncii în corelare cu dispozițiile art. 998 si 999 din Codul civil ca temei juridic al reparării prejudiciului moral în cadrul raporturilor juridice de muncă, câtă vreme răspunderea patrimonială reciprocă a părților dintr-un asemenea raport nu poate izvorî decât din contractul de munca, bazându-se pe principiile răspunderii contractuale.
Atât timp cât natura juridică a răspunderii patrimoniale, reglementată de Codul Muncii, este o varietate a răspunderii civile contractuale, cu anumite particularități imprimate de caracterul raporturilor de muncă, între care și aceea stabilită derogatoriu, prin art. 269 alin. (1) și art. 270 alin. (1) potrivit căreia are ca obiect numai repararea pagubelor materiale, este evident că în temeiul unei astfel de răspunderi nu pot fi acordate și daune morale, acestea putând fi pretinse, în condițiile art. 998 și 999 din Codul civil, numai în cadrul răspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea cauzei.
În motivarea recursului a arătat că a fost angajat la pârâtă la data de 02.04.2007, iar în cartea de muncă figurează din data de 26.04.2007, pârâta nu a plătit zilele libere conform Codului muncii, nu a plătit orele prestate în funcție de calificarea și munca prestată de angajați, din 15 persoane numai 4 au îndeplinit condițiile pentru exercitarea serviciului de pază conform Legii nr. 333/2003.
Numărul angajaților nu a fost niciodată complet pentru a respecta planul de pază a obiectivului și numărul de posturi, fapt care a dus la efectuarea unui număr mare de ore suplimentare pe care conducerea le-a plătit după bunul ei plac, nefiind acordate nici zile libere.
Mai arată că în data de 23 august a depus preaviz de 15 zile pentru încetarea contractului de muncă, decizia de încetare a fost încheiat în data de 01.11.2007, deși reclamantul nu mai lucra din 6 sept. iar cartea de muncă a primit-o în data de 20 dec. 2007, motiv pentru care nu s-a putut angaja la altă unitate deși a avut solicitări.
Consideră că angajatorul nu a respectat prevederile Legii nr. 53/2003, neținând cont de calificare, durata muncii prestate și plata muncii în temeiul legii, lucrând haotic a mai fost acționată în judecată și de alți angajați.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită în parte recursul pentru următoarele considerente:
Cât privește acordarea daunelor morale, chiar dacă reclamantul susține că a suferit un prejudiciu moral nu a făcut dovada susținerilor sale iar faptul că nu a putut răspunde unor solicitări de angajare poate da naștere la un prejudiciu material iar nu moral.
Prin urmare această critică nu poate fi primită.
În schimb, cu privire la plata orelor suplimentare, recursul este întemeiat.
Astfel, din contractul individual de muncă al reclamantului reiese că durata timpului de lucru este de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână, deci 5 zile pe săptămână iar plata orelor suplimentare se va face potrivit contractului colectiv de muncă aplicabil sau Codului muncii.
Din programarea pe luna august 2007 (fila 23 dosar fond) rezultă că reclamantul a fost programat și pentru zile de sâmbătă și duminică iar din foile colective de prezență (filele 32-38 dosar fond) rezultă că în luna august în zilele de 13, 14, 15, 16, 17, și 19, în luna iulie în zilele de 8, 11-14, 22, în luna iunie în zilele de 11. 17, 22, 23, în luna mai în ziua de 20, în luna aprilie în zilele de 9, 12, 18, 19, 24-27, reclamantul a lucrat mai mult de 8 ore.
Apoi, din statele de plată aferente lunilor de mai sus (filele 38-42 dosar fond) rezultă că reclamantului i s-au plătit în fiecare lună diferite sume de bani.
Această stare de fapt a fost reținută aproximativ în același fel și de către instanța de fond dar aceasta a omis să analizeze faptele în sine, reținând doar că reclamantul nu a făcut proba contrară.
Or, prima instanță trebuia să observe că reclamantul a muncit ore suplimentare, apoi trebuia să stabilească în ce sumă era un salariu pentru cele 8 ore din cadrul unui program normal de lucru și mai era necesar să analizeze ce sume se cuveneau, potrivit contractului colectiv de muncă aplicabil sau Codului muncii, pentru orele suplimentare ce reiese din foile colective de prezență că au fost lucrate.
În raport de această analiză trebuia apoi să stabilească dacă sumele ce au fost efectiv plătite reclamantului acoperă și plata orelor suplimentare efectuate.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3 și 5, art. 299 alin. 1 și art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 1154 din 17.10.2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o va casa în parte și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe doar cu privire la petitul privind plata contravalorii orelor suplimentare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 1154 din 17.10.2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în parte și trimite spre rejudecare primei instanțe petitul privind plata contravalorii orelor suplimentare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
de, dactilografiat de Sz.
În 3 ex. la data de 01.06.2009
Judecător fond -, - Tribunalul Maramureș
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima, Ioan Daniel
