Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1239/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1239/R/2009
Ședința publică din 19 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al instanței
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanții, și, pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 244 din 11.02.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe pârâtul intimat TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin cererile de recurs s- solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor declarate, reține:
Prin sentința civilă nr. 244/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul Ministerul Economiei
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Economiei B și, în consecință, pârâtele Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj au fost obligate la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu data de 1.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 1.04.2007 în raport cu din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 1.10.2007 în raport cu din luna septembrie 2007, sumelor reactualizate potrivit indicelui de inflație, începând cu data de 01.02.2007 și până la data plății efective; pârâtul Ministerul Economiei Baf ost obligat să aloce fondurile necesare plătii drepturilor solicitate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că instanța specializată în litigii de muncă este competentă material să soluționeze cauza, deoarece, conform art. 27 alin. 1 din G nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii, în acest sens pronunțându-se în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară.
În acest sens, sunt și dispozițiile imperative ale art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.1 Codul muncii, care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților, precum și ale art. 5 din Codului muncii, care interzice discriminarea în raporturile de muncă.
Instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria magistraților, unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate și de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții, în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003.
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007, G nr. 11/2007, G nr. 16/2007, G nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, G nr. 8/2007, G nr. 20/2007, G nr. 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece, spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Instanța a constatat că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume, existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate, cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat, în mod unanim și constant, existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin.1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din G nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG 10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. În acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea-credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile ridicate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Reclamanții au formulat o cerere de completare sentinței civile nr. 244/11.02.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în sensul de a acorda și prima de concediu pentru anul 2007 și pentru viitor, de a efectua mențiunile privitoare la majorările salariale în cartea de muncă a reclamanților și înlăturarea pentru viitor a discriminării la care au fost supuși privind prima de concediu.
În motivarea cererii se arată că prin acțiunea înaintată au solicitat și prima de concediu pe anul 2007 și pentru viitor și să fie trecute mențiunile cu privire la majorarea salariilor în cărțile de muncă, însă instanța a omis să se pronunțe cu privire la aceste aspecte.
Prin sentința civilă nr.142/CC/24 martie 2008 a fost admisă în parte cererea de completare a sentinței civile nr. 244/2008, în sensul că pârâții au fost obligați la plata către reclamanți a primei de concediu pe anul 2007 și pentru viitor și pârâta Curtea de Apel Cluja fost obligată să efectueze mențiunile privitoare la majorările salariale în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva sentinței civile nr. 244/11.02.2008 au declarat recurs pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, reclamanții, și, precum și Curtea de Apel Cluj.
Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamanților.
Prin recursul declarat de Ministerul Justiției se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 244/11.02.2008 a Tribunalului Cluj, iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut la pct.9 al art.304 proc. civ.
Instanța a reținut, în esență, că reclamanții au fost supuși unui tratament discriminatoriu. Această soluție nu poate fi primită întrucât are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege.
Cererea nu poate fi soluționată de către instanțele de judecată, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege ar depăși limitele puterii judecătorești și și-ar aroga atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Prin recursul declarat de reclamanții, și se solicită admiterea recursului, în sensul înlăturării și pentru viitor a discriminării la care au fost supuși ca urmare a neacordării creșterilor/indexărilor salariale anuale aferente anului 2007, în concret să se prevadă expres menținerea acestui drept și pe viitor (astfel încât indexările pentru anul 2008 să se raporteze la valoarea sectorială mărită corespunzător cu indexările aferente anului 2007).
În motivarea recursului se arată că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere. Totodată, apreciază eronată motivarea instanței care a pronunțat hotărârea nr. 142/CC/2008 de completare a sentinței civile nr. 244/11.02.2008, conform căreia reclamanții nu au solicitat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că doresc să înceteze pentru viitor discriminarea la care au fost supuși ca urmare a neacordării creșterilor/indexărilor salariale aferente anului 2007 (lucru care urma să se realizeze în concret prin prevederea în mod expres în hotărâre că se menține acest drept și pe viitor).
Prin recursul declarat de Curtea de Apel Cluj se solicită admiterea recursului, casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivele de recurs se arată că entința recurată este nelegală și netemeinică.
În conformitate cu dispozițiile art. 2812.pr.civ. (aplicabil în cauză, și nu art. 2811.pr.civ.), în cazul în care instanța omite a se pronunța pe toate petitele formulate, se poate cere completarea hotărârii. Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată.Din aceste dispoziții rezultă că instanța va completa hotărârea printr-o sentință separată, după ce a judecat restul petitelor nesoluționate, cu respectarea tuturor normelor procedurale prevăzute de Codul d e procedură civilă sau normele speciale.
În conformitate cu dispozițiile art. 121.pr.civ. ședințele sunt publice, afară doar de cazurile când legea dispune altfel.
Textele ce reglementează completarea hotărârilor judecătorești nu exceptează judecata de la regula de mai sus.
O asemenea dispoziție - de excepție - este prevăzută numai de art. 2811alin.(2) pr.civ. care însă nu se referă la situația prevăzută de art. 2812din același cod.
În consecință, sentința este nelegală sub aspectul dispozițiilor art. 304
pct. 5.pr.civ.
Dar hotărârea este și netemeinică prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7.pr.civ. întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Astfel, nu rezultă în ce temei sunt îndreptățiți reclamanții la "plata primei de concediu pe anul 2007" și, mai cu seamă pentru viitor, considerentele de fapt și de drept lipsind cu desăvârșire.
Prin recursul declarat de Ministerul Justiției se solicită modificarea sentințelor în sensul respingerii acțiunii. Un prim motiv de recurs este acela că hotărârile nu cuprind motivele pe care se sprijină, instanța nefăcând nici o referire la capetele de cerere cu care a fost investită.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 4. proc. civ. conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin hotărârea pronunțată, Tribunalul a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi neprevăzute de Legea nr. 327/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune.
În fapt, obiectul acțiunii reclamanților a fost constatarea discriminării în raport cu alte categorii de persoane din sistemul justiției prin neprevederea dreptului la prima de concediu în legea specială de salarizare.
Or, acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi făcută în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat, principiu consfințit de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
În acest sens, sunt și prevederile art. 124 alin. 3 din Constituția României, conform cărora "judecătorii sunt independenți și se supun numai legii".
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304. proc. civ. potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Admiterea capătului de cerere referitor la acordarea în continuare a diferențelor salariale solicitate, trebuia respinsă întrucât se referă la un drept pe viitor.
Recursurile sunt fondate.
Prin acțiunea introductivă reclamanții și-au indicat calitatea respectiv acea de consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj. Cu toate acestea instanța în mod eronat a reținut că reclamanții ar face parte din categoria magistraților iar stabilirea drepturilor pretinse s-a raportat la acte normative aplicabile magistraților.
Potrivit dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 proc.civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Ambele sentințe atacate cuprind motive străine naturii pricinii ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 proc.civ. situație în raport de care nu poate fi exercitat controlul judiciar.
În consecință, Curtea apreciază că instanța nesoluționând toate capetele de cerere cu care a fost investită, reținând motive de fapt străine naturii pricinii, a pronunțat hotărâri nelegale urmând ca în temeiul dispozițiilor art.312 alin.5 proc.civ. să admită toate recursurile casând hotărârile și trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare instanța se va pronunța motivat asupra tuturor cererilor cu care a fost investită prin acțiunea introductivă precum și asupra cererii de completare a hotărârii judecătorești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanții, și și pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI CURTEA DE APEL CLUJ, împotriva sentinței civile nr. 244 din 11.02.2008 și sentinței civile nr. 142/24.03.2008 a Tribunalul Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care le casează și trimite cauza pentru o nouă judecată în favoarea aceluiași tribunal.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
În concediu odihnă
Semnează
PRIM GREFIER
Red.LȘ
dact./2ex.
15.07.2009
Jud.fond: /
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede
