Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 168/A/2009
Ședința publică din data de 19 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției civile
JUDECĂTOR 2: Valentin Mitea președinte al Curții de Apel Cluj
Grefier: - -
-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamanții apelanți și și apelul declarat de pârâții apelanți PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, MUNICIPIUL C- N PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUN. C-N, și -, împotriva sentinței civile nr.578/30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 8 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data de 15 mai 2009, pârâții apelanți Primarul municipiului C- și Consiliul Local al municipiului C-N au depus la dosar concluzii scrise ( filele110-113 din dosar ).
CURTEA:
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 578 din 30 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Totodată, s-a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanții și împotriva pârâților, Primarul municipiului C-N, Consiliul Local al municipiului C-N și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-
În consecință:
S-a constatat preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului apartament nr. 7 situat în municipiul C-N, str. -. - nr. 9 jud. C, înscris în CF nr. 63332, nr. top. 21429/S/VII.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 40332/19.01.2001 încheiat între pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N, pe de o parte și pârâții, pe de altă parte, având ca obiect imobilul apartament mai sus identificat.
Reclamanții au fost obligați să plătească în favoarea pârâților, suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
Pârâții și, în calitate de cumpărători, au dobândit de la vânzătorul Consiliul Local al municipiului C-N apartamentul nr. 7 al imobilului situat în C-N,-, înscris în CF nr. 63332 C, nr. top. 21429/S/VII, încheindu-se contractul nr. 40332/19.01.2001.
Vânzarea s-a făcut în temeiul Legii nr. 112/1995, în considerarea calității de chiriași a cumpărătorilor, fiind de văzut și că, anterior, imobilul fusese preluat de Statul Român de la reclamanți, în baza Decretului nr. 223/1974.
Deși contractul de vânzare-cumpărare litigios s-a încheiat la data de 19 ianuarie 2001, în cuprinsul acestuia, la art. 19, s-a prevăzut că el urmează a intra în vigoare începând cu data de 30 mai 2001.
Prin aceasta, părțile contractante au înțeles să amâne intrarea în vigoare a contractului, adică producerea de efecte, instituind astfel un termen suspensiv, ceea ce are ca efect că anterior împlinirii unui asemenea termen obligațiile contractuale asumate nu își produc efectele. Astfel fiind, rezultă că întrucât efectele contractului în litigiu au început a se produce doar de la data de 19 mai 2001, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, urmează că sunt incidente dispozițiile art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, în raport de care competența de soluționare a prezentei acțiuni îi aparține Tribunalului (prin secția civilă) fiind respectat și termenul special de prescripție prevăzut de aceste din urmă norme legale.
Așa fiind, au fost respinse cele două excepții procesuale invocate în cauză de către pârâți.
Pe fondul cauzei, s-a avut în vedere că Decretul nr. 223/1974 nu putea constitui un titlu valabil pentru preluarea imobilului de către stat, dispozițiile sale aflându-se în contradicție cu Constituția din anul 1965 României, precum și cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România la data preluării:
Nu sunt însă întrunite condițiile constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare litigios, căci cumpărătorii au fost de bună-credință la încheierea convenției.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și, solicitând modificarea ei în sensul admiterii în totul a acțiunii deoarece:
1. Reclamanții au solicitat a se constata preluarea abuzivă a imobilului, iar nu preluarea fără titlu valabil, așa cum prima instanță a dispus, deși cele două noțiuni nu sunt, în sistemul Legii nr. 10/2001, echivalente.
2. Contrar celor statuate de Tribunal, pârâții cumpărători nu au fost de bună-credință la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
În cuprinsul motivelor de apel reclamanții au înfățișat argumentele în raport de care înțeleg să susțină reaua-credință a pârâților ( 7-11).
Împotriva sentinței au declarat apel și pârâții și, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul respingerii în totul a acțiunii, în principal prin admiterea excepțiilor procesuale invocate, iar în subsidiar ca nefondată, întrucât:
1. Cele două capete de cerere deduse judecății de către reclamanți atrăgeau competențe de soluționare diferite (Judecătoria, respectiv Tribunalul), fiind inadmisibilă judecarea lor împreună.
2. Prima instanță a statuat eronat că data încheierii contractului în litigiu este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, câtă vreme stipularea unui termen suspensiv prin art. 18 al contractului nu suspendă convenția însăși, ci doar amână executarea obligațiilor, în sensul prevederilor art. 1022. civ. Prin urmare, data încheierii contractului este anterioară Legii nr. 10/2001. Este de văzut, totodată, că data încheierii contractului trebuie considerată aceea de 29 noiembrie 2000, când a fost adoptată Hotărârea nr. 754 Consiliului Local al municipiului C-N, prin care s-a aprobat vânzarea locuinței în litigiu, ori cel mult data de 19 ianuarie 2001, ca dată trecută în contract și la care a fost achitat avansul din preț.
Fiind deci vorba despre un contract încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, sunt incidente prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001, ceea ce, pe de o parte atrage necompetența materială a Tribunalului Cluj, acțiunea de față trebuind soluționată de Judecătoria Cluj -N, în aplicarea prevederilor art. 1 pct. 1.pr.civ. iar pe de altă parte dreptul la acțiunea în constatarea nulității contractului este prescris, prezenta cerere în justiție fiind introdusă cu mult după împlinirea termenului special de prescripție la care se referă art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Urmare a admiterii acestor două excepții procesuale, era de avut în vedere și că acțiunea reclamanților apărea ca lipsită de interes în ce privește primul capăt de cerere.
3. Nelegal a apreciat prima instanță că titlul statului nu ar fi valabil prin raportare la prevederile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 253/1998, căci aplicarea acestor prevederi legale conducea la încălcarea principiului neretroactivității legii civile.
În cuprinsul motivelor de apel pârâții au înfățișat și alte motive care, în aprecierea lor, făceau neîntemeiată și pe fondul ei acțiunea reclamanților ( 51-53).
În contra sentinței au declarat apel, în mod distinct, și Primarul municipiului C-N, precum și Consiliul Local al municipiului C-N, prin motivele de apel învederându-se, identic, următoarele ( 22-31) principale teze:
1. Contractul de vânzare-cumpărare în litigiul nu putea fi considerat ca încheiat la data de 30 mai 2001, ci la data de 19 ianuarie 2001, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că greșit s-a reținut incidența Legii nr. 247/2005. Rezultă, așadar, că acțiunea trebuia respinsă ca prescrisă în ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, fiind de văzut și că nu Tribunalului Cluj, ci Judecătoriei Cluj -N îi aparținea competența în cauză.
Sub aspectul momentului încheierii contractului esențială este data la care s-au întâlnit, concordant, voințele părților contractante.
2. Nevalabilitatea titlului statului a fost constatată în mod nelegal de către prima instanță, prevederile Decretului nr. 223/1974 fiind în acord cu cele ale Constituției în vigoare la data adoptării lui, precum și cu prevederile tratatelor la care România era parte.
Prin întâmpinările depuse în cauză părțile cu poziția de intimate au solicitat respingerea apelurilor declarate de adversarii procesuali.
Cu privire la aceste apeluri Curtea înțelege a avea în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.
Conform prevederilor cuprinse în alin. 5 al aceluiași articol, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a acestei legi. Termenul de 1 an astfel instituit a fost apoi prelungit prin nr.OUG 109/2001 și nr.OUG 145/2001.
Aceste prevederi ale art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 au instituit, așadar, un termen special de prescripție în cazul acțiunilor având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare vizate de reglementările impuse în art. 45, termen derogatoriu de la regula potrivit căreia cererile privitoare la constatarea nulității absolute a unui act juridic sunt imprescriptibile extinctiv.
, este de văzut și că prin art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 s-a stipulat că "actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuință, încheiate după 14 februarie 2001, cu nerespectarea interdicției prevăzute de art. 44 din nr.OUG 40/1999 - aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, și care nu au fost atacate în instanță în condițiile art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termenul de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului".
Din examinarea acestor din urmă prevederi rezultă că incidența lor este, între altele, supusă și condiției ca actul juridic de înstrăinare cu privire la care reclamantul cere a se constata nulitatea absolută să fi fost încheiat după data de 14 februarie 2001, ca dată la care Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare.
Doar dacă această condiție este îndeplinită reclamantul poate invoca beneficiul termenului de prescripție derogatoriu la care art. III, sus evocat, se referă, în caz contrar rămânând a acționa, în planul prescripției extinctive, menționatele prevederi ale art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Prin acte juridice încheiate după 14 februarie 2001 trebuie înțelese acelea cu privire la care întâlnirea voinței chiriașului de a cumpăra și a statului, prin entitățile administrative abilitate legal de a vinde, s-a produs nu mai târziu de data de 14 februarie 2001, căci în sensul prevederilor art. 942. civ. "contractul este acordul a două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic".
Data încheierii unui contract nu trebuie confundată cu aceea la care el, în temeiul voinței comune a părților ce l-au încheiat, ar începe să producă efecte, fiind, în principiu, pe deplin legal ca partenerii contractuali să stipuleze un termen viitor de la care convenția lor să genereze efecte.
Instituirea unui asemenea termen viitor începând de la care părțile sunt ținute a-și îndeplini obligațiile implică și consecința că până la împlinirea acestui termen contractul este considerat că există, fiind însă suspendată doar executarea obligațiilor asumate.
Un asemenea termen cu caracter suspensiv nu afectează însăși existența obligațiilor contractuale pe care le vizează, ci numai exigibilitatea lor, sau, altfel spus, obligația există juridic, însă nu este încă exigibilă, scadența sa nefiind încă atinsă.
Toate aceste concluzii au ca sigur temei dispozițiile art. 1022. civ. conform cărora termenul nu suspendă angajamentul, ci numai amână executarea.
În prezentul proces este de observat că litigios este contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții și Consiliul Local al municipiului C-N sub nr. 40332/2001 ( 80 dosarul Judecătoriei Cluj -N), din cuprinsul căruia rezultă că întocmirea convenției s-a realizat la data de 19.01.2001, menționată în chiar partea sa de început.
La art. 18 al contractului s-a stipulat însă că "prezentul contract intră în vigoare începând cu data de 30 mai 2001".
Data de 30 mai 2001 are semnificația juridică a unui termen suspensiv, în sensul celor mai sus-arătate, fiind necesar a conchide și că atâta vreme cât nu s-a dovedit, în condițiile legii, că data de 19 ianuarie 2001 fost trecută în mod mincinos în contract, precum și că acesta s-ar fi încheiat în realitate la o dată ulterioară celei de 14 februarie 2001, data încheierii convenției este 19 ianuarie 2001.
Pe cale de consecință, stipularea datei de 30 mai 2001 ca data zisă, în exprimarea contractanților, a "intrării în vigoare a contractului" nu îngăduie constatarea că încheierea contractului s-ar fi produs abia la această dată, ci doar că deși nașterea convenției s-a produs anterior, efectele ei specifice, sub aspectul îndeplinirii de către părți a obligațiilor ce le reveneau, au început a curge doar începând cu data prevăzută la art. 18.
Rezultă din cele ce preced că la data de 14 februarie 2001, ca dată de referință în sensul art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, contractul de vânzare-cumpărare litigios ființa juridic, deci fusese încheiat, astfel că el nu se situează sub incidența acestor prevederi, ci a acelora ale art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Se desprinde, totodată, că pentru judecarea prezentei acțiuni în nulitatea contractului nu este în mod direct competentă, de pe temeiul prevederilor art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, secția civilă a Tribunalului, instanța trebuind determinată prin raportare la dispozițiile generale în materie, anume acelea ale art. 1 pct. 9 și art. 2 pct. 1 lit. b pr.civ.
Or, cum valoarea de circulație a imobilului în litigiu la data pornirii procesului era, potrivit susținerilor părților făcute în ședința de judecată în apel din 09 mai 2009, sub 500.000 lei (RON), rămâne că Judecătoria Cluj -N era competentă a judeca acțiunea în primă instanță, și nu Tribunalul Cluj.
S-au încălcat, așadar, norme de competență pe care dispozițiile art. 159 pct. 2.pr.civ. le califică drept norme de ordine publică, deci imperative, încălcarea lor atrăgând, în aplicarea prevederilor art. 105 alin. 1.pr.civ. nulitatea absolută a sentinței pronunțate.
Raportat la cele ce preced, apelurile se vor admite în sensul și limitele arătate, sentința atacată urmând a fi anulată pe temeiul art. 297 alin. 2.pr.civ. iar cauza trimisă spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Cluj -
În rejudecare, instanța va analiza celelalte excepții și apărări formulate de către părți, chestiunea competenței fiind deja tranșată prin prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de reclamanții și, precum și de către pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C- N, MUNICIPIUL C-N, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, și - împotriva sentinței civile nr. 578 din 30 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr- pe care o anulează, dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecare în primă instanță la Judecătoria Cluj -
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
pensionată semnează în semnează
Președintele instanței Prim grefier
- -
Red.MV/dact.
9 ex.
Jud.primă instanță:
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Valentin Mitea
