Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1306/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1306/R/2009
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
Pe rol fiind recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 737 din 5 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamanta intimată și pe pârâții intimați TRIBUNALUL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a solicitat de părți judecarea cauzei în condițiile art. 242.proc.
Apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată instanța o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.737 din 5 mai 2008 Tribunalul Cluj, a espins excepțiile inadmisibilitătii acțiunii, excepția necompetenței materiale si lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate din oficiu de instanță a CONSILIULUI PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, și în consecință, respins acțiunea față de acesta.
A admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință:
Au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ la calcularea și la plata în favoarea reclamantei a despăgubirilor echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, începând cu luna octombrie 2004 la zi și pentru viitor, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze modificările corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR Baf ost obligat să aloce și să vireze fondurile necesare pentru plata sumelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. instanța reține că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare.
În speță, reclamantei i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul d eontologic / art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamantă implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Reclamanta nu îndeplinește o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art.13 din OUG nr.57/2000, art.30 alin.3 din G nr.137/2000, art.3 din G nr.38/2003, art.13 alin.1 din OUG nr.123/2003, art.3 din G nr.19/2006, art.15 alin.1 din G nr.6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din G nr.64/2006, art.13 din G nr.10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Într-adevăr, conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate, aceasta reprezentând o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamantei, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii ).
Reclamanta se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate. dar nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, instanța va aplica, doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art.13 alin.1 din OUG nr.123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Reclamanta a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
În legătură cu cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța o găsește întemeiată, urmând a proceda la admiterea sa.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007. Având în vedere aceste prevederi legale instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului și a inadmisibilității acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și că art.18 din Legea nr.500/2002 stabilește atribuțiile diferitelor autorități în elaborarea, transmiterea și adoptarea legilor bugetare anuale. Toate aceste atribuții nu revin Ministerului Economiei și Finanțelor, ci Guvernului și Parlamentului României.
Se mai susține că Ministerul Justiției nu a întocmit fișe financiare sau note de fundamentare pentru mijloacele necesare creșterii cheltuielilor.
Pârâta Curtea de APEL CLUJa criticat hotărârea instanței de fond prin lipsa unui temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate de 25% și că, situația de discriminare pe care și-a întemeiat reclamanta acțiunea nu se poate argumenta doar prin aceea că acest spor a fost acordat unor categorii de personal din alte instituții bugetare întrucât legiferarea diferențiată nu constituie, prin ea însăși, o faptă de discriminare.
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat un prim motiv de recurs prev. de art.304 pct.4 pr.civ. conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Motivul de recurs invocat mai sus are în vedere imixtiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, astfel cum este aceasta consacrată de Constituție sau de o lege organică. Instanța de judecată, cu respectarea competențelor stabilite prin dispozițiile legale se impunea să analizeze pretențiile afirmate de reclamantă prin prisma prevederilor legale speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate.
Or, prin interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale și statuând În sensul obligației stabilite În sarcina pârâților prin dispozitiv, de a plăti un "drept"care nu este prevăzut de lege, se instituie noi norme, se adaugă la lege, ceea ce constituie o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, încălcându-se astfel principiul separării puterilor în stat.
Competența de a reconsidera poziția față de drepturile salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate revine legiuitorului și nu instanței de judecată, reprezentând o problemă de legiferare și nu de interpretare a unei legi.
Motivul de recurs invocat se impune a fi reținut cu atât mai mult cu cât instanța de fond a înțeles să oblige pârâții să plătească drepturi nereglementate de lege.
Se mai sustine ca hotărârea pronunțată în cauză este nelegala și netemeinică fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, devenind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 din Codul d e procedură civilă.
În primul rând se invedereaza că in cauza nu există niciun act normativ in vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor.
De asemenea, în ceea ce privește reținerea discriminării se arata că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativa unor drepturi în favoarea unor persoane excedează cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernuluinr.137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernuluinr.137/2000rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt:"exercitarea următoarelor drepturi- art.1 alin. (2),"exercitarea drepturilor enunțate"- art.1 alin.
(3),"restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate,adrepturilor omului șialibertăților fundamentale sauadrepturilor recunoscute de lege"- art.2 alin.(1),"comportamentdiscriminatoriu", "persoana careseconsideră discriminată poate sesiza Consiliul În termen de un an de ladata săvârșirii fapteisau de la data la care puteasăia cunoștință de săvârșirea ei"etc.
În acest sens se sustine ca in mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin destatutulprofesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este încontradicțiecu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca intr-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Potrivit art. 14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, protocoalele adiționale la această convenție, ratificată de România prin Legea 30/1994 statuează că"Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuiesăfie asigurată fără niciodeosebire bazată, În special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine natională sau socială, apartenentă laominoritate natională, avere, naștere sau orice altă situație", iarart. 16 din Constituție prevede la alin. l că"Cetățenii sunt egali În fața legii șiaautorităților publice, fără privilegii și fără discriminări",
Însă pentru a putea exista discriminare,se ma invedereaza ca este necesara protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Se mai invedereaza ca dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar- nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare; - nu face obiectul articolului 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, intrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea 103/2006 consacră expres la art.1 că"Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără niciodiscriminare bazată, in special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență laominoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.", astfel ca nu poate fi aplicat in speța câtă vreme nu exista nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate.
Se mai sustine ca prevederile art. 14 din Convenție, așa cum CEDO a statuat in jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei),"nu areoexistență independentă, Întrucât areefectdoar in relație cu drepturile si libertățile protejate de prevederile Convenției si Protocoalelor sale.",or dreptul la diverse sporuri nu este În mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție; - ca Consiliul Național pentru Combaterea discriminării in hotărârea 232/29.08 2007 statuat că"diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului Înceea ceprivește salarizarea acestora, fărăcaprin aceasta soluțiesă se. principiul egalității".
Astfel recurentul solicită să se constate că instanța de fond a reținut în mod eronat existența unei stări de discriminare În raport cu prevederile art. 1 alin 3 din OG 137 care prevede ca"Exercitarea drepturi/or enunțate În cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate În situații comparabile".
În sensul celor solicitate mai sus se mai aduc următoarele argumente:
1.Personalului auxiliar reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetarcu un statut specific reglementat de Legea567/2004privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu drepturi si . specifice si cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
2. Situația personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă în nici un felpersonalului militar si funcționarilor publici cu statut specialdin instituțiile publice de apărare naționala, ordine publica si siguranța naționala al căror statut este reglementat de Legea 360/2002 întrucât:
- statutul acestora, drepturile si .le sunt diferite;
- instituțiile din care fac parte organele autoritarii judecătorești nu fac parte din categoria instituțiilor publice de apărare naționala, ordine publica si siguranța naționala, ele constituind o categorie distincta de autorități publice
- categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se referă OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională si anumeinformațiile clasificateeste diferit cele la care se refera Hotărârea 328/2005 a pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor și anumelucrări (informații) confidențiale.Informațiile clasificate au un regim special reglementat de legea 182/2002 și sunt definite ca"informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită niveluri/or de importanță consecințelor care s-ar producecaurmareadezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate"
3. Situația personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă cu cea afuncționarilor publiciîntrucât:
- Statutul acestora din urmă, drepturile si obligațiile sunt diferite si reglementate prin acte normative diferite ( Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, OG 6/2007 privind măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici).
OG 6/2007 a instituit sporul de confidențialitate pentru anumite categorii de funcționari publici și anume"funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului În cuantum de până la15%din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ."A fortiori acest act nu se refera la alte categorii de salariați din sistemul public precum magistrații.
4. Situația personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă cu cea a membrilor plenului si altor salariați dincadrul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Banilorîntrucât:
Statutul acestora din urma, drepturile si obligațiile sunt diferite si reglementate prin acte normative diferite (Legea 656/2002 privind prevenirea sancționării banilor).
Categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se refera OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și anumeinformațiile clasificateeste diferit cele la care se refera Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea si anumeinformații confidențiale.Informațiile clasificate au un regim special reglementat de Legea 182/2002 si sunt definite ca"informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță consecințelor care s-ar produce ca urmareadezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
5. Situația personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului dinaparatul Consiliului National pentru Combaterea Discriminăriintrucât:
Statutul acestora din urma, drepturile și obligațiile sunt diferite si reglementate prin acte normative diferite ( OG 137 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare si OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici și OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar).
6. Din punct de vedere al cuantumului, în anumite situații sporul are o valoare de 15% din salariu, indemnizație etc. în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută În vedere de legiuitor, ("în cuantum de până la 15%", conform art.15 alin.1 din nr.OG6/2007; în același sens este și art.3 alin.1 din nr.OG19/2006).
În concluzie se sustine de catre acest recurent ca că nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora Între/personalul auxiliar și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, pentru ca așa cum sa statuat și de Curtea Constituțional a prin decizii,"diferențierea indemnizațiilor si a salariilor de baza pentru demnitari si alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea libera a legiuitorului, ținând seama de importanta si complexitatea diferitelor funcții.
Legiuitorul este in drept, totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile si salariile de bază. pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.". De asemenea, în continuarea argumentației, Curtea Constituțională statuează că ". în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marcks impotriva Belgiei, 1979) principiul egalitarii in drepturi si al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări."
Se susține astfel că, în asemenea condiții, admiterea cererii reclamantei echivalează cu obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata din bugetul propriu al unei sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se numără printre angajații Ministerului Finanțelor, deși pentru acestea sunt valabile regulile instituite prin art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, conform cărora "cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale; - nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art.1 alin.2 și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Or, pentru ca Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce diferite fonduri, este necesar ca acestea să fi fost aprobate în prealabil, iar neincluderea sumelor necesare efectuării plăților în bugetul pe anul 2008 este imposibilă pentru că bugetul pentru anul 2008 fost deja adoptat prin Legea nr.388/2007.
Se mai susține de către recurent că instanța de fond în mod greșit a admis capătul de cerere privind actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație, întrucât potrivit art.1088 civ. reclamanta ar fi putut pretinde numai dobânda stabilită de lege, iar nu actualizarea sumelor.
În aceeași idee se mai susține că în mod eronat a fost admis și capătul de cerere pentru acordarea sporului de 15% și pentru viitor pentru că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturile recunoscute și ocrotite de lege, iar drepturile solicitate de reclamantă nu sunt prevăzute în legislația în vigoare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, art.304 pct.4 și 9.pr.civ. Curtea de apel reține că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiuni ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și cele ale art.3 din HG nr.386/2007 ce stipulează că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile ce sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar cum ar fi: pregătirea legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de executare.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, au temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Din perspectiva celor expuse, și a dispozițiile art.1 din OUG nr.22/2002 și ale art.19 din Legea nr.500/2002, susținerile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice sunt nefondate.
Pe fondul cauzei sunt incidente dispozițiile Deciziei nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii care este obligatorie prin prisma dispozițiilor art.329 pr.civ.
Decizia nr.46/15.12.2008 reține că în interpretarea dispozițiile art.99 alin.1 lit. din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1 și 2 din Codul d eontologic al Magistraților și la art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind Statului personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar. Or reclamanta se incadreraza in categoria personalului auxiliar de specialitate la care se refera decizia data in recurs in interesul legii situatie in care fiind incidente dispozitiile obligatorii ale Deciziei nr 46/15 dec 2008 ICCJ Sectiile Unite motivele de recurs invocate de recurenti sunt nefondate, motiv pentru care nefiind intrunite conditiile prev de art 304 pct 4 si 9 c pr civ recursurile piritilor urmeaza a fi respinse
Or, reclamanta se încadrează în categoria personalului auxiliar de specialitate la care se referă decizia de recurs în recurs și nefiind întrunite cerințele art.304 pct.4 și 9
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.737 din 5 mai 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - ---
plecată în concediu de
odihnă, semnează
vicepreședintele instanței
Red.PE/SM
20.07.2009 - 2 ex.
Jud.fond.;
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Eugenia Pușcașiu, Marta Carmen
