Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1303/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1303/R/2009
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
Pe rol fiind recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL SĂLAJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 350 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- privind și pe reclamanții intimați și, precum și pe pârâta intimată CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - indexări.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a solicitat de părți judecarea cauzei în condițiile art. 242.proc.
Apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată instanța o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 350 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea reclamanților și formulată împotriva pârâților Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și obligă pe pârâți în solidar Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj și Ministerul Justiției la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând majorările salariale de 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, de 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 și de 11 % începând cu 1 octombrie 2007, înlăturând pentru viitor discriminarea constatată,după cum urmează:
1. - 5.064 lei
2. - 4.692 lei, reprezentând sume brute cu inflație.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor de mai sus către reclamanți.
Pentru hotărî astfel prima instanță a reținut că, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă din conținutul atribuțiilor acesteia, stabilite prin art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Prin nr.OG 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru perioada care ocupă funcții de demnitate publică s-au stabilit creșteri salariale în trei etape astfel:
a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu, 2% începând cu data 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007;
c) cu de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna noiembrie 2007.
În anexa II și III la care se referă expres nr.OG 10/2007 sunt menționați judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi, aceștia fiind singurii magistrați care au beneficiat de creșterile salariale menționate.
În prezent, tocmai pentru a înlătura orice formă de discriminare, salarizarea tuturor judecătorilor și procurorilor este reglementată printr-un singur act normativ, nr.OUG 27/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007.
Așadar, creșterea drepturilor salariale nu poate fi anulată sau acordată doar judecătorilor instanței supreme cu ignorarea drepturilor magistraților de la celelalte instanțe sau parchete.
În cazul de față magistrații reclamanți se află în situații analoage cu magistrații și comparabile cu celelalte categorii de personal salariat de la bugetul de stat și nu sunt situații diferite așa cum greșit se susține în întâmpinările depuse la dosar.
Plasarea magistraților, asistenților judiciari de la judecătorii, tribunale și curți de apel și de la parchetele aferente acestora într-o stare de discriminare față de celelalte categorii de personal bugetar rezultă și din următoarele acte normative emise de Guvern: OG nr.16 / 31.01.2007 prin care Guvernul a dispus majorarea drepturilor bănești cu începere de la data de 01.01.2007 personalului Ministerului Afacerilor Externe; OG nr.27/2007 prin care s-au majorat salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi; Legea nr. 232/06.07.2007 pentru aprobarea nr.OG6/2007, modificând art. 39 alin.2 al acesteia prevede creșteri salariale în cote de 7% aplicată la salariul din luna septembrie 2007 pentru toți funcționarii publici, excepții fiind și de această dată magistrații, judecătorii și procurorii, precum și asistenții judiciari și restul personalului asimilat din cadrul puterii judecătorești, în aceleași procente și tranșe, cu toate că și aceste categorii de personal bugetar sunt salariați tot prin legi speciale, astfel că acest argument că magistrații sunt salarizați printr-o lege specială nu exclude regimul discriminatoriu aplicat acestora.
Se susține că scopul creșterilor salariale pentru celelalte categorii de personal este acoperirea inflației, or, salariilor magistraților au crescut în anii 2006 și 2007 încât depășesc nu numai rata inflației, dar și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar.
Această opinie exprimă tendința de discriminare a magistraților, de excludere a acestora de la un tratament echitabil, nediscriminatoriu, de la măsurile de protecție luate de Guvern pentru acoperirea nivelului prognozat al creșterilor prețului de consum, având în vedere și criteriile de salarizare ale magistraților prevăzute de dispozițiile art.2 din nr.OUG27/2006.
Prin aplicarea acestor metode, practic creșterile salariale ale magistraților din anul 2006, rămân fără conținut.
Prin Legea nr.45/2007 de aprobare cu modificări a nr.OUG27/2006 nu s-a majorat salariul de bază al magistraților, ci s-a introdus sporul de vechime, tocmai pentru înlăturarea unui alt mod de discriminare a magistraților.
Mai mult, prin pct. 17 din Legea nr.45/2007 s-a abrogat art.35 din OG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, care prevedea că drepturile salariale prevăzute de această ordonanță vor fi indexate prin aplicarea indexărilor, ceea ce constituie un alt mod de obstrucționare a magistraților, fapt care contravine dispozițiilor art. 16 din Constituția României, ale nr.OG137/200 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Potrivit art.2 alin.2 din nr.OG137/2000 cu modificările și completările ulterioare ˝sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.˝
Or, excluderea judecătorilor, asistenților judiciari și procurorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel și a celor din parchetele aferente, de la acordarea creșterilor salariale față de celelalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și celelalte categorii de lucrători, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate fiind evident.
Discriminarea suferită de reclamanți este susținută și de prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevăd că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie asigurată fără nici o deosebire bazată pe rasă, culoare, avere, naștere sau orice altă situație.
De asemenea au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr.1, având în vedere că prin noțiunea de bun, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că și dreptul la o sumă de bani decurgând dintr-un raport juridic de muncă, în măsura în care este prevăzut de legislația în vigoare, reprezintă un drept patrimonial.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL SĂLAJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Ministerul Economiei și Finanțelora solicitat admiterea căii de atac promovate și desființarea sentinței ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.
În motivarea recursului s-a arătat că raportat la dispozițiile art. 4 și 154 din Legea 500/2002, respectiv art. 2 și 3 din OG 22/2002 în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Tribunalul Sălaja arătat prin recursul promovat că sentința este netemeinică și nelegală deoarece reclamanții nu fac parte din categoria persoanelor în favoarea cărora OG 10/2007 produce efecte și nu sunt în situații comparabile cu beneficiarii ordonanței menționate.
Ministerul Justițieiprin recursul declarat a solicitat casarea sentinței instanței de fond, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.
În memoriul de recurs s-a învederat că acordând drepturi salariale neprevăzute de lege, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă.
În limita motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă s-a invocat că interpretarea instanței de fond din care rezultă că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi beneficiari ai majorărilor prevăzute de OG 10/2007 eronată, având în vedere dispozițiile art. 1 din OUG 27/2006.
S-a mai precizat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin OG 137/2000 și că magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile de personal cărora li se aplică OG 10/2007.
Recurentul a mai invocat că în cauză este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă întrucât instanța de fond nu a motivat de ce a considerat că magistrații trebuie să beneficieze de prevederile OG 10/2007 și nu de un alt act normativ care acordă indexări salariale.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice se reține că, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Întrucât motivul de recurs invocat de Tribunalul Sălaj este similar cu al doilea motiv din recursul Ministerul Justiției, cele două recursuri nu vor fi analizate separat.
Referitor la motivul de recurs invocat de Ministerul Justiției întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă se reține că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție). Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale. În ceea ce privește aspectul secundar al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, instanța apreciază că, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanții (dar refuzată în mod discriminatoriu reclamanților), întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri a reclamantului, în condițiile în care art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi. Competența instanței de contencios constituțional se rezumă doar la soluționarea unor aspecte de drept (stabilirea compatibilității doar cu Constituția a unor acte normative, potrivit art.2 din Legea nr.47/1992), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecății (această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, potrivit art.126 alin.1 și alin.3 din Constituție).
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că primul motiv de recurs invocat de Ministerul Justiției este neîntemeiat.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă (invocat de Ministerul Justiției și Tribunalul Sălaj ) referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor OG nr.137/2000, se reține că așa cum în mod corect a reținut și prima instanță reclamanții, care sunt asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Sălaj sunt discriminați în raport de beneficiari OG 10/2007, respectiv personalul bugetar salarizat potrivit OUG 24/2000 și persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate publică.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea de Apel apreciază în temeiul considerentelor enunțate anterior că este cazul în prezenta speță.
Art. 2 alin. (2) pct.a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de reclamanți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit. Or, în condițiile în care scopul acordării indexărilor prin OG 10/2007 a fost acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată, în mod evident reclamanții sunt discriminați față de persoanele beneficiare ale actului normativ menționat anterior, în condițiile în care inflația afectează în mod similar și veniturile obținute de reclamanți.
De asemenea, se mai reține că în temeiul OUG 75/2008 s-a dispus, fără a se proceda la executarea silită, plata parțială a acestor drepturi salariale.
Drept urmare se apreciază că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat, instanța de fond interpretând corect dispozițiile legale incidente în cauză.
Și ultimul motiv din recursul Ministerului Justiției întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă este apreciat ca nefondat întrucât tribunalul s-a pronunțat în limitele în care a fost investit, reclamanții întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile OG 10/2007, astfel încât nu se poate reține că hotărârea de fond nu conține considerentele pentru care reclamanții sunt mai îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile OG 10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care prevede indexări.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Tribunalul Sălaj împotriva sentinței civile nr. 350 din 18 februarie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar - pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.D/Dact.
2ex./25.06.2009
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Eugenia Pușcașiu, Marta Carmen
