Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 133/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 133/R/2010
Ședința publică din 25 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, G, G, A, împotriva sentinței civile nr. 1042 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI, precum și pe chematul în garanție MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE ALES LA MFP, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar o listă a salariilor calculate în baza Legii nr. 154/1998 ( cu modificările ulterioare ), începând cu 01.11.1999 și un extras din Legea nr. 50 din 21 iunie 1996.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, precum și a cererii de chemare în garanție, susținând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs și concluziile scrise pe care le depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1042 din 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, G, G, A, HG, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Totodată a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Curtea de Conturi a României în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.1526/2008 Tribunalul Cluja admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.11.2000-01.04.2005 invocată de pârâtă, a admis in parte cererea reclamanților și pârâta a fost obligată să plătească acestora sumele reprezentând drepturile salariale echivalente cu sporul de stabilitate și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.04.2005 - 31.03.2008, sume actualizate potrivit indicelui de inflație până la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
De asemenea a fost admisă și cererea de chemare în garanție prin care Ministerul Finanțelor Publice a fost obligată să vireze în contul pârâtei sumele necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți.
Prin decizia civilă nr.2360/R/2008 Curtea de APEL CLUJa admis recursurile declarate de reclamanți și de chematul în garanție, a casat sentința civilă nr.1526/2008 și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Cluj.
În rejudecare, instanța a reținut că potrivit prevederilor art.3 din OUG nr.160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care să determine un raport cu venitul salarial.
Având în vedere aceste prevederi, cererea reclamanților este nefondată și a fost respinsă. De asemenea a fost respinsă și cererea de chemare in garanție.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, aceasta a fost admisă, având în vedere prevederile art.283 al.1 lit.c din Legea nr. 53/2003.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat recurs prin care au solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că sporurile pretinse au fost acordate prin pct.14 din Legea nr.104/1999 care nu a fost abrogată prin OUG nr.160/2000. Acest act normativ nu a exclus însă în nici un fel aplicabilitatea sporurilor solicitate pe care ne le-a abrogat. De asemenea este susținerea instanței potrivit căreia unica formă de remunerare ar exclude aplicarea sporurilor este contrazisă de acte normative în vigoare.
Astfel, prin Legea nr.219/04.07.2007 " pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.27/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, salarizați potrivit OUG nr.160/2000" publicată în Monitorul Oficial nr.457/6 iulie 2007, se prevede expres dreptul controlorilor financiari la sporul de vechime în muncă calculat prin raportare la cuantumul indemnizației lunare: Art.32- (1) pentru vechimea în muncă, controlorii financiari și consilierii de conturi beneficiază de un spor de vechime în muncă, calculat la indemnizația de încadrare brută lunar".
De asemenea, art.31al Legii nr.219/2007 prevede dreptul controlorilor financiari, pentru activitatea desfășurată neîntrerupt în cadrul Curții de Conturi, la majorarea indemnizației, cuprinsă între 10% și 30%, stabilită prin hotărâre a Plenului Curții de Conturi, aplicată de asemenea la indemnizația de bază.
Astfel, stabilirea indemnizației ca unică formă de remunerare lunară a controlorilor financiari, nu exclude nici în intenția legiuitorului, dreptul acestora la plata unor sporuri al cărui cuantum se stabilește potrivit actelor normative invocate, prin raportare la indemnizație ca bază de calcul.
În ceea ce privește dreptul controlorilor financiari la sporul pentru vechime în muncă, Înalta Curte de Casație și Justiție, în Secțiile Unite, a statuat prin Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 dată în recurs în interesul legii că " stabilirea indemnizației lunare ca unică formă de remunerare (prin OUG nr.160/2000) nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă". Potrivit Codului d e procedură civilă, deciziile date în recurs în interesul legii asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul României (art.389 alin.1 pr.civ.), iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe (art.329 alin.3 pr.civ.).
Se invocă de către reclamanți că neacordarea acestor drepturi ar reprezenta o încălcare a principiului neagravării situației părții în propria cale de atac, deoarece într-un prim ciclu procesual au fost singurele părți care au formulat recurs strict pentru pretențiile considerate prescrise de prima instanță.
S-au prezentat motivele ce concură, în opinia recurenților, la plata actualizată cu coeficientul de inflație și admisibilitatea cererii de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice.
În fine, ca argument în favoarea neîndeplinirii termenului de prescripție, s-a invocat întreruperea cursului prescripției prin recunoașterea dreptului pretins de Legea nr.219/2007, curgerea termenului de prescripție de 3 ani de la data constatării discriminării, conform OG nr.137/2000, precum și efectele Deciziei nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:.
Astfel, drepturile salariale pretinse sunt supuse unui termen de prescripție de 3 ani, conform art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, care începe să curgă, potrivit art.7 din același act normativ, la data când se naște dreptul la acțiune.
Or, drepturile salariale pretinse au caracterul unor prestații succesive, achitate lunar, astfel încât pentru fiecare prestație dreptul la acțiune se stinge, conform art.12 din Decretul nr.167/1958, printr-o prescripție distinctă, care a operat, în speță, pentru toată perioada la care se referă pretențiile reclamanților.
De asemenea Curtea, constată că soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o decizie cu caracter interpretativ nu poate influența nașterea dreptului la acțiune și nu poate fi asimilată cazurilor de suspendare și întrerupere a cursului prescripției, limitativ prevăzute de art.13 și 16 din Decretul nr.167/1958.
În realitate prin Decizia nr. XXI/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat unele dispoziții legale în sensul că magistrații beneficiau și de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a <LLNK 12000 83130 301 0 33>Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin <LLNK 12001 334 10 201 0 18>Legea nr. 334/2001, ceea ce are semnificația că art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu a fost abrogat și că nu a existat un impediment pentru solicitarea acestui drept la momentul respectiv.
Este de adăugat că intrarea în vigoare a unui act normativ (Legea nr.219/2007) cu caracter general nu este asimilată cu o recunoaștere a dreptului, în sensul art. 16.alin.1 lit.c din Decretul nr.167/1958, care are un obiect și un beneficiar concret și determinat.
De asemenea, contrar afirmaților reclamanților, termenul de 3 ani curge, conform art.27 alin.2 din OUG nr.137/2000, de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, nicidecum de la data constatării ei de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii.
În privința fondului, Curtea constată că funcția de controlori financiari a reclamanților îi îndreptățea să beneficieze, în temeiul art.56 alin.2 din Legea nr.50/1996, de sporul de stabilitate și de risc și suprasolicitare neuropsihică, această dispoziție legală fiind introdusă în corpul Legii nr. 50/1996 prin pct. 14 din Legea nr. 104/1999 de aprobare cu modificări a OG nr. 9/1997, care modifică la rândul său aceeași Lege nr. 50/1996.
În consecință, Legea nr. 104/1999 nu are din punct de vedere al efectelor sale o existență de sine stătătoare, făcând corp comun cu Legea nr. 50/1996 pe care o modifică și pe care se grefează, astfel încât pct. 14 din Legea nr. 104/1999 nu poate avea o existență și o soartă diferită de cea a Legii nr. 50/1996
Prin pct.46 al OUG nr.83/2000, art.56 din Legea nr.50/1996 a fost modificată în sensul stabilirii drepturilor salariale de care beneficiază judecătorii financiari, procurorii financiari, magistrații asistenți de la Curtea de Conturi, personalul auxiliar de specialitate al acestei instituții, fără a mai reglementa situația controlorilor financiari, categorie profesională menționată distinct de art.56 alin.2 din Legea nr.50/1996 în forma sa anterioară OUG nr.83/2000, act normativ care, prin urmare, nu li se aplică reclamanților.
În acest sens, Curtea constată că drepturile salariale ale controlorilor financiari au fost reglementate prin anexa III/2 din OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, fiindu-le menținut sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază.
Ulterior, Anexa nr. III/2 din OUG nr.24/2000 a fost abrogată expres prin OUG nr.160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, act normativ care nu a mai reglementat sporul solicitat, fiind în vigoare până la intrarea în vigoare a Legii nr. 300/2009.
În consecință, Curtea de Apel reține că actele normative incidente în materia salarizării controlorilor financiari sunt Legea nr.50/1996 (art.56 alin.2, în prezent abrogat), OUG nr.24/2000 (Anexa nr. III/2, în prezent abrogată) și OUG nr.160/2000 (abrogat prin Legea nr. 330/2009), aspect de drept dezlegat cu caracter obligatoriu într-un prim ciclu procesual.
Cum în mod corect a fost respinsă ca prescrisă acțiunea reclamanților pentru perioada anterioară datei de 01.04.2005 și ca nefondată pentru pretențiile ulterioare, în raport de considerentele expuse de către instanța de recurs, nu se mai impune examinarea cererilor accesorii privind plata actualizată a drepturilor salariale și chemarea în garanție.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, G, A, HG, împotriva sentinței civile nr. 1042 din 16.04.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
37 erx./29.01.2010.
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
