Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1338/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU -

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1338/

Ședința publică din 10 iunie 2009

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător:

Judecător:

Grefier:

Pe rol judecarea recursului declarat de, G, și, toți cu domiciliul ales în Reghin,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 302 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar pârâtul intimat Ministerul Justiției și Libertăților a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 26 mai 2009, întâmpinare.

De asemenea, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 9 iunie 2009, întâmpinare din partea pârâtei intimate M, în numele Ministerului Finanțelor Publice.

Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în baza actelor dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin sentința civilă nr. 302/6 martie 2008, Tribunalul Mureșa respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și, pe fond, acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de APEL TÂRGUM, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:

Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul" nr.1/2001, p. 23 - 30). Într-adevăr, art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000 nu utilizează sintagma determinată "potrivit dreptului comun civil", ci sintagma generică "potrivit dreptului comun", care se determină, de la caz la caz, în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, raport în cadrul căruia s-a ivit discriminarea.

In acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin. 2 și art. 295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii în raporturile de muncă ale reclamanților), precum și ale art. 5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.

Potrivit Legii nr. 500/2002 și a nr.HG 208/2005 și a nr.HG 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.

De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a relevat, în esență, următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2007, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor echivalente sporului de permanență de 25% din indemnizația de încadrare brută lunară, invocând faptul că, în calitatea lor de judecători și personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Reghin, sunt discriminați, contrar prevederilor art. 1 - 6 din nr.OG 137/2000 și a art. 5 și 154 alin. 3 din Codul muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de permanență, deși asigură serviciul de permanență al instanței în materie penală (arestări preventive, percheziții), fiind la dispoziția unității în mod permanent, cu restrângerea dreptului lor constituțional la liberă circulație.

În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare), însă nu există nicio situație de discriminare, deoarece aceștia nu se află într-o situație comparabilă cu personalul militarizat, care se află pe toată perioada încadrării în funcție într-o misiune permanentă, conform art. 11 din nr.OG 38/2003.

Pe de altă parte, reclamanții nu sunt încadrați, prin natura și caracterele juridice ale funcției lor, într-un sistem militarizat sau echivalent și nu exercită o misiune permanentă, iar efectuarea unor ore suplimentare, în mod excepțional și secvențial, nu justifică acordarea unui spor de permanență, deoarece prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de aceștia implică o activitate de permanență în materie penală.

Prin urmare, s-a apreciat că reclamanții nu sunt discriminați, în sensul art. 2 alin. 1 - 3 și art. 6 din nr.OG 137/2000.

Reclamanții au declarat recurs împotriva acestei hotărâri, solicitând modificarea ei integrală, în sensul admiterii acțiunii.

S-au invocat în drept prevederile art. 3041Cod procedură civilă, susținându-se nelegalitatea hotărârii atacate pe considerentul că, prin exercitarea serviciului de permanență la instanță sunt obligați să nu părăsească localitatea, fiind astfel restrâns dreptul lor la libertatea de mișcare, drept fundamental garantat de legislația internă și internațională și care se repercutează negativ și asupra vieții de familie. În contextul în care polițiștii beneficiază de sporul de permanență de 25%, reclamanții se consideră discriminați față de această categorie socioprofesională, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 4 din nr.OG 137/2000. În opinia reclamanților, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.

Din acest motiv, obligația și prestația de permanență reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice a contraprestației unității bugetare, de plată drepturilor salariale, corelative îndeplinirii prestației de permanență. În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plata egală pentru muncă egală, precum și dreptul la salariu pentru munca prestată. Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul 212/1974, precum și din art. 14 Convenției Europene pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale.

Recursul a fost trimis spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile art. I și II din nr.OUG 75/2008, însă prin decizia nr. 3424/19 martie 2009, aceasta și-a declinat competența în favoarea Curții de APEL TÂRGUM, ca urmare a declarării neconstituționalității prevederilor legale menționate, prin decizia nr. 104/20 ianuarie 2009 Curții Constituționale.

În cauză au formulat întâmpinare pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, respectiv, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, susținând legalitatea hotărârii primei instanțe.

Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

În susținerea acțiunii promovate, reclamanții au invocat prevederile art. 27 din nr.OG 137/2000, însă aceste dispoziții legale, dar și prevederile art. 1 și 2 din aceeași ordonanță, au fost declarate neconstituționale prin Deciziile nr. 818 - 821/2008 ale Curții Constituționale. Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile date în verificarea constituționalității actelor normative sunt general obligatorii. Aceasta înseamnă că, de la data declarării neconstituționale, dispozițiile legale sus indicate nu mai pot fi aplicate. În caz contrar, instanțele de judecată ar depăși atribuțiile puterii judecătorești și ar intra în sfera puterii legislative, legiuitorul fiind singurul abilitat stabili normele legale de salarizare, inclusiv pentru personalul din sistemul judecătoresc.

Este adevărat că la data pronunțării hotărârii recurate, deciziile curții constituționale nu erau publicate în Monitorul Oficial, însă potrivit Legii nr. 47/1992, de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au efect pentru viitor, în orice fază a procesului civil.

Pe de altă parte, reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de permanență, în conformitate cu necesitatea punerii în practică a normelor procedurii penale care reglementează materia arestării preventive și efectuarea perchezițiilor.

Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică o activitate de permanență în materie penală. Însă, în cauza dedusă judecății nu există nicio situație de discriminare, deoarece reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu personalul militarizat, care se află în tot timpul încadrării într-o misiune permanentă conform art.11 din nr.OG 38/2003. Dimpotrivă, efectuarea unor ore suplimentare de către reclamanți, în mod excepțional, nu justifică acordarea unui spor cu caracter permanent intitulat spor de permanență. În aceste condiții, Curtea apreciază că reclamanții nu sunt discriminați, în sensul art. 2 alin.1 - 3, art. 6 și art. 27 din nr.OG 137/2000.

Pentru considerentele expuse, constatând că în privința hotărârii primei instanțe nu se identifică niciun motiv de nelegalitate, recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat, în baza prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanții, G, toți cu domiciliul ales în Reghin,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 302 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2009.

Președinte,

Pt., fiind în

concediu de odihnă, semnează

Președintele instanței

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Pt.

fiind în concediu de odihnă, semnează

Red.

Tehnored.

2 exp./23.07.2009

Jud.fond.;

Asist.jud.;

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1338/2009. Curtea de Apel Tg Mures