Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1344/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1344/R/2009
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
Pe rol fiind recursurile declarate de reclamanții, și alții împotriva sentinței civile nr. 12 din 9 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr- privind și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL MARAMUREȘ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect litigiu de muncă - spor de risc 2000-2004.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că Ministerul Justiției și Libertăților a transmis la dosar, atât prin fax cât și cu poșta întâmpinare la recursul declarat de reclamanți solicitând respingerea ca nefondat a acestuia.
Văzând că s-a solicitat de părți judecarea cauzei în condițiile art. 242.proc. și apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată instanța o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 12 din 9 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr-, s-a admis excepția prescripției extinctive invocată de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
S-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții, -, IA, în contradictoriu cu pârâții, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL MARAMUREȘ.
Pentru a hotărî astfel instanță a reținut că, prin Decizia nr.21/10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești se constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunarși dupăintrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
În raport de dispozițiile art.329 proc.civ. temeinicia dreptului judecătorilor la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu mai constituie o chestiune litigioasă, susținerea din întâmpinare în legătură cu acest aspect fiind nefondată.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, excepție invocată de și Ministerul Justiției se constată următoarele:
Prin interpretarea dată art.47 din Legea nr.50/1996, a statuat că dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare nervoasă prevăzut de acel text legal a supraviețuit și după noiembrie 2000, când prin încălcarea abilitării legale, Guvernul României l-a abrogat.
Din considerentele deciziei se desprinde deci concluzia că magistrații și personalul auxiliar de specialitate din justiție au păstratun drept subiectiv, echivalabil patrimonial, la sporul de confidențialitate, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Existența acestui drept este de necontestat și a fost recunoscut prin sentințele judecătorești pronunțate de instanțele competente, așa cum se susține și de către reclamanți.
Dacă dreptul subiectiv supraviețuiește trecerii timpului, o plată benevolă făcută în afara termenului de prescripție nefiind supusă restituirii,dreptul material la acțiunese prescrie în termenul prevăzut de actul normativ aplicabil sau cel general prevăzut de Decretul nr.167/21 aprilie 1958.
Prin urmare, titularul dreptului încălcat este împiedicat a-l mai valorifica după împlinirea termenului prevăzut de lege.
În conformitate cu dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din muncii, cererile al căror obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Fiind vorba de prestații succesive (salariul fiind calculat și plătit lunar) termenul de prescripție al dreptului de acțiune începe să curgă de îndată ce s-a încălcat dreptul (deci lunar), ceea ce înseamnă că dreptul la acțiune pentru sumele datorate în perioada noiembrie 2000 și până la data de 11 sept.2004 s-a prescris succesiv în intervalul noiembrie 2003 și până la 11 sept.2007.
Acțiunea reclamanților s-a formulat și înregistrat la Curtea de Apel Cluj la 3 iulie 2008, fiind deci prescrisă.
Faptul că la data formulării acțiunilor pentru plata diferențelor salariale începând cu 11 sept.2004 (și admise ca fiind formulate în termen, fiind întemeiate) reclamanții nu au avut cunoștință de decizia dată de și nici perioada la care aceasta face referire, nu este de natură a înlătura curgerea prescripției (de altfel reclamanții nici nu au solicitat repunerea în termen).
Privită prin prisma considerentelor de mai sus, se constată că excepția prescripției dreptului la acțiune este fondată, urmând a fi admisă și în consecință, acțiunea se va respinge ca fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea acestuia, că se constate că excepția prescripției dreptului material la acțiune în cauza de față, este nefondată, acțiunea reclamanților nefiind prescrisă și să se dispună casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului.
În motivare reclamanții arată că, modul de soluționare de către prima instanță a excepției prescripției dreptului material la acțiune în prezenta cauză (în sensul admiterii excepției) este greșit. În realitate, dreptul material la acțiune al reclamanților, nu a început să curgă de la data intrării în vigoare a OG nr.83/2000, ci de la data pronunțării Deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosar nr.5/2008, având ca obiect Recurs în interesul Legii.
Majoritatea instanțelor investite au dispus admiterea acestor acțiuni, creându-se o bogată jurisprudență în sensul acordării acestor drepturi. Acțiunile au fost considerate ca fiind exercitate în termen, față de împrejurarea că majoritatea instanțelor au concluzionat că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune a început să curgă de la data pronunțării Deciziei ÎCCJ nr.21/2008 și că până la data pronunțării Recursului in interesul Legii, nu a curs și nu a început să curgă termenul de prescripție. În acest sens, există numeroase soluții de speță, exemplificativ indică sentința civilă nr.4154/25.06.2008 pronunțate de Tribunalul Gorj, cu precizarea că dosarul în care s-a pronunțat sentința sus menționată se află în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În speță, dreptul magistraților la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu a fost niciodată, nici negat, nici contestat, ci pur și simplu, prin dispozițiile OG nr.83/2000 au fost abrogate expres dispozițiile referitoare la acest spor din Legea nr.50/1996.
S-a susținut că, în vederea prezervării drepturilor lor, magistrații aveau obligația la acțiune în momentul apariției actului normativ care abroga în mod expres dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, înseamnă pur și simplu a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text de lege care abrogă în mod expres anumite drepturi. Este evident că, în acest caz nu se poate aplica principiulnemo censetur ignorarem legem, justițiabilul are obligația de a nu invoca necunoașterea legii, însă nu i se poate impune obligația de a analiza în amănunt legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales în situația în care se creează prezumția de legalitate.
În același timp, din punct de vedere logic, inclusiv moral și etic, premisa aplicării efectului sancționator al prescripției extinctive constă tocmai în existența posibilității de a acționa, pentru ocrotirea unui drept, pentru clarificarea unei situații juridice sau realizarea unui interes legitim. Se poate susține că dreptul la acțiune al reclamanților trebuia exercitat, atunci când norma juridică în vigoare a abrogat în mod expres acest drept_ cu siguranță NU!
În măsura în care ar fi fost previzibil că ulterior se va recunoaște dreptul magistraților la sporul abrogat prin OG nr.83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia că termenul de prescripție a început să curgă, sancționând justițiabilul pentru lipsa lui de diligență. Însă norma legală(OG nr.83/2000) nu a fost previzibilă, drept dovadă sunt soluțiile diferite de speță care au determinat pronunțarea Deciziei ÎCCJ nr.21/2008.
Pentru a produce efecte, este știut că norma juridică trebuie în mod obligatoriu să fie previzibilă, în acest sens fiind constantă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul că "o normă este "previzibilă", numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane să își corecteze conduita" (Cauza Rotaru împotriva României-2000) și "cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să poată prevedea, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărarea dintr-un act determinat. Pe scurt legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă" (Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit-1979).
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate (care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), Curtea de Apel apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și prima instanță, Decizia nr.XXI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii referitor la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitară a unor dispoziții legale din materia salarizării, altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune, reglementată de Decretul nr.167/1958. Nici în dispozitivul hotărârii și nici în considerentele acesteia, instanța supremă nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate naște dreptul la acțiune decât dacă are în sine acest obiect și, de asemenea, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției, acest din urmă aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în Decretul nr.167/1958, cât și scopului și finalității urmărite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
CEDO a statuat în mod constant că efectivitatea dreptului de acces la un tribunal impune ca exercițiul lui să nu fie afectat de existența unor impedimente de drept, care ar fi de natură să pună în discuție însăși substanța sa. În mod evident însă valorificarea unei creanțe este protejată de dispozițiile invocate de recurentă, însă nu în mod absolut și protejândsine diepasivitatea creditorilor, trebuind să fie respectate dispozițiilor speciale cuprinse în legea națională, respectiv Decretul 167/1958, care reglementează atât începutul prescripției extinctive, cât și cauzele de suspendare ale acesteia. Mai mult, reclamanta putea să-și exercite dreptul la acțiune în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, iar jurisprudența CEDO invocată nu este aplicabilă în cauză, deoarece regimul legal al prescripției extinctive nu s-a modificat succesiv în perioada pentru care reclamanta solicită drepturile salariale.
Drept urmare, independent de previzibilitatea și predictibilitatea dispozițiilor interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiției, Curtea apreciază că dreptul la acțiune pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.11.2000- 01.10.2005 nu s-a născut la pronunțarea deciziei în interesul legii. Și, reținând că acțiunea a fost înregistrată după împlinirea termenului de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune (respectiv data la care trebuiau să fie achitate în fiecare lună sporul de vechime, plata salariului fiind o prestație periodică), în temeiul art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii se apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost admisă în mod corect de către instanța de fond, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind neîntemeiat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții, -, IA, sentinței civile nr. 12 din 9 septembrie 2008 Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar - pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.D/Dact.
3 ex./24.06.2009
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Eugenia Pușcașiu, Marta Carmen
