Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1347/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.1347/R/2009
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
Pe rol fiind recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 53/D din 29 octombrie 2008 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar -, precum și recursurile declarate de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE privind și pe reclamanta intimată și pe pârâtul intimat PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - spor de risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ - consilier juridic -, lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimatei și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ declară că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Solicită reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.53/29.10.2008 a Curții de APEL CLUJ, s-a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanta împotriva pârâtului MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și de pe lângă Curtea de APEL CLUJ - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ și Ministerul Economiei și Finanțelor și au fost obligați pârâții de rândul 1, 2 și 3 să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salarul de bază brut lunar, aferent perioadei 1.06.2008-29.10.2008 sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efectivă.
A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi salariale.
S-a respins cererea reclamantei de acordare a acestui spor în viitor.
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor fiind obligat să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor acordate anterior.
Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor nu este întemeiată.
rt.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
MINISTERUL PUBLIC, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este C care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și MINISTERUL PUBLIC, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
În privința fondului, Curtea de Apel constată că justețea pretențiilor reclamantei este confirmată de Decizia nr.XXI/2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin care s-a statuat cu caracter obligatoriu conform art.329 alin.3 pr.civ. într-un recurs în interesul legii că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 produc efecte și în continuare, ceea ce înlătură apărările pârâților referitoare la abrogarea normei citate prin OUG nr.177/2002.
Având în vedere decizia menționată, Curtea de Apel va admite cererea reclamantei referitoare la pretențiile aferente perioadei 01.06.2008 - 29.10.2008 respingând însă ca prematură cererea de acordare a acestor drepturi salariale pentru viitor atât pentru că dreptul pretins nu îndeplinește condiția de a fi născut și actual, cât și pentru că nu sunt incidente prevederile de excepție ale art.110 pr.civ.
Ca efect a admiterii parțiale a cererii principale și implicit a căderii în pretenții a Ministerului Public, cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor va fi admisă, în temeiul art.60-63.pr.civ.
În acest sens, Curtea va înlătura apărările chematului în garanție, reținând aceleași considerente ce au justificat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, respectiv rolul Ministerului Economiei și Finanțelor în procesul de adoptare a bugetului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Muncii și Finanțelor.
Astfel, prin recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulate în cauză.
În susținerea recursului se arată că art.47 din Legea 50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 iar potrivit art.62 alin.3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă: (3) Abrogarea unei dispoziții sau a unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din Ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament.
În prezenta cauză nu este vorba de ordonanța guvernului care să fi fost respinsă prin lege de către Parlament.
Nici în cazul în care abrogarea art.47 din Legea 50/1996 ar fi intervenit odată cu abrogarea OUG nr.177/2002 nu se poate spune că abrogarea acestui din urmă act normativ ar fi putut duce la repunerea în vigoare a dispozițiilor art.47 din Legea 50/1996.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJa solicitat modificarea în parte a hotărârii instantei de fond în sensul înlăturării obligării la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei susținând că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de recurs prev.de art.304 pct.4 pr.civ. în condițiile în care s-a dispus în mod nelegal plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din îndemnizația brută actualizată la zi cu indicele de inflație.
Se sustine că instanța fără nici un temei legal a dispus obligarea sporului de 50% actualizat la zi cu indicele de inflație.
Pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează nelegalitatea ei în condițiile unei greșite interpretări și aplicări a legii.
Astfel se susține că Decizia nr.21/10.03.2008 dată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la spor de 50% și după intrarea în vigoare a OU nr.83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr.50/1996 prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, aprobată prin Legea 247/12.07.2007.
Se mai invederează că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației în condițiile în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Se mai susține că întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive se apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
În această idee se mai susține că MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoztiție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege și pe cale de consecință obligarea la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație este lipsită de cauză juridică.
Recurentul mai susține că în carnetul de muncă poate fi înscrisă singura categorie de drepturi bănești ce vizează retribuția tarifară de încadrare. Or sporul solicitat de reclamantă este un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta.
Cum sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetul de muncă, se impune în opinia recurentului, respingerea acțiunii reclamantei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.3 pct. 4 și 9 pr.civ.
Examinând recursurile prin prisma motivelor expuse și a dispozițiilor art.304 pct.3, 4 și 9 pr.civ. și a dispozițiilor obligatorii ale Deciziei XXI/10.03.2008 dată în recurs în interesul legii a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel reține următoarele:
Prin decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară respectiv la salarul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000 aprobată prin Legea 334/2001.
Această decizie fiind obligatorie conform art.329 alin.3 pr.civ. înseamnă că efectele ei se întind asupra acelor categorii menționate expres și limitativ în cuprinsul deciziei, în care se încadrează și reclamanta în calitatea ce o are de prim-procuror adjunct la parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ.
Astfel, prin incidența dispozițiilor obligatorii ale Deciziei nr.XXI/2008 dată în recurs în interesul legii, susținerile recurenților referitoare la abrogarea dispozițiilor legale ce reglementa dreptul salarial pretins, contravin deciziei susevocate, pronunțate în cadrul unui recurs în interesul legii, motiv pentru care susținerile recurenților sunt nefondate.
Referitor la motivele de recurs invocate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct.3 și 4 pr.civ. Curtea reține că prima instanță în temeiul art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, instanța de fond nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile ci a acordat despăgubiri conform art.269 muncii care garantează dreptul la despăgubire inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art.3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. Conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
Or, prin prisma celor expuse, a incidenței dispozițiilor Deciziei XXI/2008 dată în recurs în interesul legii din considerentele căreia rezultă că dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 produc efecte și în continuare, ceea ce înlătură susținerile recurentilor referitoare la abrogarea normei citate prin OUG 177/2002, instanța reține că recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor sunt nefondate, nefiind întrunite cerințele art.304 pct. 3, 4 și 9 pr.civ.
În ce privește recursul pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, acesta urmează a fi admis doar în parte, în sensul modificării în parte a hotărârii recurate în sensul că urmează a fi înlăturată obligația stabilită în sarcina recurentului de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Așa cum rezultă chiar din acțiunea introductivă, reclamanta are calitatea de Prim-Procuror Adjunct la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ și nu la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.
În această situație, în care reclamanta funcționează la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ, instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, aceste mențiuni putând fi efectuate doar de instituția la care funcționează efectiv reclamanta și anume Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ.
Așa fiind, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ urmează a fi admis doar în parte în sensul susmenționat și a se menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECI DE
Admite în parte recursul declarat de pârâta Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 53/D din 29 octombrie 2008 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar - pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură obligația stabilită în sarcina recurentului de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor în contra aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.PE/CA
05.06.2009 - 3 ex.
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Eugenia Pușcașiu, Marta Carmen
