Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 14/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 14/R-CM
Ședința publică din 13 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Laura
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr.830 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că prin acțiunea înregistrată la data de 30.05.2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, reprezentând primele de Paște și C, stabilite potrivit prevederilor art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății pârâte, pentru perioada 2005 - 2007, respectiv primele de Paște pe anii 2005, 2006 și 2007 și primele de C pe anii 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Motivând acțiunea, reclamanții arată că sunt salariații pârâtei, locul de muncă al acestora aflându-se la Punctul de lucru V (fosta Sucursală V).
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății comerciale s-a prevăzut, la art.168 alin.(1) că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Aceste drepturi salariale nu au fost achitate pentru perioada 2005 - 2007.
În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.166 din Codul muncii și art.168 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate încheiat pe anii 2005-2007.
Pârâta a formulat prin întâmpinare următoarele apărări:
Începând cu anul 2003 reprezentanții unității și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății, drepturile salariale suplimentare de C și de Paște prevăzute în art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat. În acest sens a fost negociat și inserat în contractul colectiv de muncă art.168 alin.2.
Pentru anul 2004 textul art.168 alin.2 a fost reflectat într-o manieră identică celei din anul 2003.
Ca atare, în fiecare an părțile contractului colectiv de muncă au procedat la republicarea acestuia după negocierile purtate anual, textul art.168 fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din anul 2005.
Prin decizia nr.3793 din 18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea suplimentărilor în salariul de bază atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori.
De aceea a adoptat la data de 31.08.2007 decizia nr.5140 intitulată notă asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art.168 din contractul colectiv de muncă al
Prin această decizie s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare a fost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților.
Aceasta înseamnă că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază, ca întreg.
Susține pârâta că fiecăruia dintre salariați îi este opozabilă atât reglementarea conținută în contractul colectiv de muncă, cât și interpretarea oferită de Comisia Paritară, care are rolul de a analiza diferendele rezultate din aplicarea clauzelor acestuia.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că executarea contractului colectiv de muncă poate fi solicitată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În raport cu data introducerii acțiunii a intervenit prescripția pentru drepturile bănești solicitate pe perioada 2004-2006.
Pe de altă parte, s-a susținut că acțiunea este prematur formulată întrucât nu a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de art.168 alin.1 din contract.
Pentru acordarea acestor drepturi bănești erau necesare negocieri cu 15 zile înainte de evenimentele de Paște și C prin care să se stabilească valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și mai ales beneficiarii.
Prin acțiune nu este precizată valoarea creanței, nu se arată beneficiarii, de unde rezultă că sumele pretinse nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, mai mult, reclamanții nu pot face proba calității de titulari ai dreptului pretins.
Cum pretenția principală nu este întemeiată, trebuie reținută inexistența oricăror daune.
Pentru aceste motive pârâta a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.830/30.09.2008, Tribunalul Vâlceaaa dmis acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească fiecăruia dintre reclamanți sumele reprezentând primele de Paște și de C cuvenite și neachitate aferente anilor 2005 și 2006, precum și prima de Paște aferentă anului 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, tribunalul a reținut următoarele:
Argumentele invocate de către pârâtă referitor la pretinsa neîndeplinire a celor cinci condiții pe care le-a menționat în întâmpinare cu privire la valoarea drepturilor salariale solicitate, modalitatea, condițiile, criteriile și beneficiarii îndreptățiți la plata drepturilor pretinse sunt neîntemeiate deoarece aceste cinci condiții nu vizează vreo obligație pe care reclamanții erau chemați să o îndeplinească, iar pe de altă parte, pretenția dedusă judecății a fost întemeiată pe dispoziții deja existente în contractul colectiv de muncă, respectiv dispozițiile art.168 alin.1, în care s-a consemnat dreptul salariaților, fără niciun fel de distincție de a beneficia de drepturi salariale suplimentare pentru sărbătorile de Paște și de
Pe întreaga perioadă dedusă judecății reclamanții au avut calitatea de angajați ai societății pârâte.
Prevederile art.168 alin.1 apar în contractele colective de muncă încheiate la nivelul pârâtei pentru toată perioada dedusă judecății.
Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Nu a fost acceptat punctul de vedere invocat de către pârâtă în sensul că prin decizia nr.3793/18-06.2007 Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea primelor pentru sărbătorile de Paște și de C cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori.
Această decizie nu produce efecte retroactive, ci ea poate avea incidență doar pentru viitor.
A fost privită ca neîntemeiată și apărarea formulată de către pârâtă în sensul că pretenția dedusă judecății reprezentând o creanță nu este lichidă și exigibilă.
Astfel, după cum rezultă din prevederile exprese ale art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivelul societății pârâte s-a prevăzut în mod expres că drepturile salariale reprezentând suplimentarea pentru sărbătorile de Paște și de C se plătesc în cuantum de un salariu de bază mediu pe
În aceste condiții, creanța este ușor determinabilă și posibil de executat având în vedere că salariul de bază mediu la nivel de este cunoscut și aparte în evidențele societății pârâte.
Actualizarea cu indicele de inflație a fost dispusă în baza art.161 alin.4 din Codul muncii.
Instanța a reținut că daunele reprezentând actualizarea cu indicele de inflație se impun și față de considerentul că de la data la care sumele reprezentând drepturi salariale erau datorate și până la data plății efective a acestora a intervenit o devalorizare a monedei naționale.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
- Apreciind că drepturile solicitate au natura de drepturi salariale, în mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
În condițiile în care drepturile bănești în discuție au fost negociate prin contract colectiv de muncă, nu prin contract individual de muncă, ca forme de sprijin social pentru acoperirea nevoilor de sărbători, ele nu pot fi asimilate sporurilor la salariu.
Drepturile salariale sunt clar configurate în cuprinsul art.154 Codul muncii, ele constituie contravaloarea muncii prestate și sunt menționate în contractul individual de muncă.
Prin urmare, se solicită a se constata că obiectul judecății îl constituie neexercitarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, acestuia fiindu-i aplicabil termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 Codul muncii.
Astfel, se arată, drepturile solicitate în cauză, raportat la data introducerii acțiunii, sunt prescrise.
- O altă critică este aceea potrivit căreia în mod greșit nu s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii pentru formularea acesteia înainte de parcurgerea procedurii prealabile la care face trimitere art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
Această procedură constă în negocieri care au loc între salariați și angajator cu 15 zile înainte de sărbătorile menționate în text pentru stabilirea valorii concrete a drepturilor bănești, a modalității de acordare, a condițiilor, a criteriilor și mai ales a beneficiarilor.
De aceea, sumele pretinse nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar reclamanții nu pot face proba calității de titulari ai dreptului pretins.
- În ciuda faptului că nu s-au negociat toate aceste elemente, se arată în al treilea motiv de recurs, în anul 2005 a fost inclusă în contractul colectiv de muncă prevederea referitoare la faptul că în anul 2003 suplimentările salariale în discuție au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contrar celor reținute la judecata în primă instanță, interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 al contractului colectiv de muncă are valoarea unei interpretări autentice provenind de la semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum s-a și procedat.
În interpretarea dispozițiilor art.168 alin.2 instanța de fond trebuia să aibă în vedere natura contractuală a acestor dispoziții, să stabilească voința internă a părților.
Clauza cuprinsă în art.168 alin.2 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 este o clauză îndoielnică, de aceea se interpretează în sensul în care aceasta produce un efect.
Menținerea alineatului 2 cu aceeași formulare în contractele colective nu se poate interpreta decât în sensul că începând cu anul 2003 suplimentările de la alineatul 1 au fost incluse în salariul de bază, deoarece numai în acest sens clauza ar avea efect.
Aceeași interpretare a fost dată și de Comisia Paritară, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.
Recursul nu este fondat.
salariale solicitate prin acțiune se încadrează în partea variabilă a salariului, respectiv în categoria adaosurilor la salariu, reglementată de dispozițiile art.155 Codul muncii.
Precizând și lărgind sfera acestor drepturi salariale, contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006, enumeră la art.41 adaosurile la salariul de bază, printre care se află și alte adaosuri, convenite la nivelul unităților.
Aceste adaosuri au ca premisă prestarea muncii pentru că ele se adaugă sau constituie o suplimentare, o mărire a drepturilor salariale obținute de angajat. Nu se confundă însă cu premierea în funcție de rezultatele muncii deoarece sunt legate de sărbătorile legale, iar negocierea prevăzută în alineatul 1 teza a doua al art.168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru stabilirea condițiilor de plată, a criteriilor și a beneficiarilor, nu a avut loc, așa cum a rezultat din susținerile părților.
În lipsa unor astfel de negocieri, așa cum a arătat și recurenta, suplimentările salariale de Paște și de C, nu puteau fi incluse doar în salariul de bază al unora dintre angajați pentru anul 2003, ci în salariul de bază al tuturor salariaților, ceea ce s-a recunoscut de către angajator.
Odată stabilită natura drepturilor bănești solicitate de drepturi salariale, s-a reținut corect la judecata în primă instanță incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii, care reglementează termenul de prescripție de 3 ani.
În contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004 s-a prevăzut la art.168 alin.2 că pentru anul 2003 suplimentările salariale de Paște și C convenite la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate.
Recunoscând practic lipsa negocierilor pe condiții și criterii de acordare a acestor suplimentări salariale, părțile contractului colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2005 au preluat alineatul 2 cu un alt conținut: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art.168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Acest alineat se regăsește în această ultimă formă și în contractul colectiv de muncă pe 2006.
Din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că respectiva condiție a unei noi negocieri a cuantumului suplimentărilor salariale și a criteriilor de acordare este superfluă, nu constituie un impediment în sesizarea instanței de judecată.
Aceasta deoarece creanța este lichidă - sunt stabilite elemente clare în funcție de care poate fi determinată - suplimentarea are cuantumul de un salariu de bază mediu pe unitate.
Sunt stabilite și momentele la care se acordă, dar și motivele.
Mai mult, a rezultat că în anul 2003 s-a inclus această suplimentare în salariul tuturor angajaților.
Așa cum a arătat recurenta-pârâtă în apărare, odată inclusă în salariul de bază, suplimentarea salarială sau prima a încetat să mai aibă o identitate distinctă.
Prin urmare, față de salariul de bază mărit în anul 2003 prin includerea în acesta a suplimentărilor de Paște și C, părțile au negociat o nouă suplimentare a drepturilor salariale menținând respectiva clauză.
Dacă intenția părților ar fi fost ca această obligație de acordare a suplimentărilor salariale să rămână fără obiect după sfârșitul anului 2003, salariul de bază fiind mărit deja, nu ar fi reiterat clauza privitoare la aceste suplimentări.
Este relevantă sub acest aspect și stabilirea acestor suplimentări salariale în funcție de salariul de bază mediu pe unitate, care diferă de la an la an.
O interpretare prin consens a acestor clauze contractuale - art.168 alin.1 și 2 - de altfel suficient de clare - este inutilă.
Mai mult, o astfel de interpretare nu poate determina o modificare a contractului colectiv de muncă ulterior încetării perioadei de aplicabilitate, căci ar fi încălcate prevederile art.30 și 31 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată.
Ca urmare, devin incidente regulile de interpretare de drept comun, având prioritate intenția comună a părților contractante.
Or, tocmai reiterarea clauzei privind acordarea suplimentărilor salariale de Paște și de C, în condițiile în care salariul de bază era mărit din anul anterior prin operația analizată mai sus, denotă intenția părților de a adăuga la un salariu de bază mărit suplimentări sau prime cu ocazia sărbătorilor respective.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, nemodificate, interpretarea ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.(4) Codul muncii.
Rezultă că nu se regăsesc, cu privire la hotărârea criticată, cazurile de nelegalitate și netemeinicie invocate, care se încadrează în prevederile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B, împotriva sentinței civile nr.830 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./20.01.2009
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Laura
