Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1400/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1400/R/2008
Ședința publică din 18 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul SPITALUL ORĂȘENESC "DR. "N împotriva sentinței civile nr.1133/F din 21 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe reclamantul SINDICATUL JUDEȚEAN SANITAS având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului-intimat, avocat din Baroul Bistrița - N în substituirea d-lui avocat din Baroul Bistrița - N și reprezentantul pârâtului-recurent, consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantului-intimat depune la dosar împuternicire avocațială pentru avocat din Baroul Bistrița - N și delegație de substituire pentru avocat din Baroul Bistrița -
Reprezentantul pârâtului-recurent, consilier juridic depune delegație la dosar.
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului-recurent solicită admiterea recursului în baza disp. art. 312 raportat la art. 304 pct. 9.pr.civ. și anularea hotărârii atacate, respingerea acțiunii și anularea acesteia în totalitate, în sensul de a nu obliga Spitalul Orășenesc "Dr."N la plata sumelor reprezentând drepturi bănești neacordate, respectiv diferența dintre sporul de 100% din salariul de bază al fiecărui angajat, cuvenit pentru timpul lucrat în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, necompensate cu timp liber corespunzător și sporul efectiv încasat, pentru perioada iulie 2004 la zi.
Reprezentanta reclamantului-intimat depune la dosar "Concluzii scrise" și chitanța care atestă plata onorariului avocațial de 1000 lei și arată că în temeiul art. 312.pr.civ. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorar avocat conform chitanței depuse la dosar.
CURTEA:
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 1.133/F/2007 din 21.12.2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea precizată formulata de SINDICATUL SANITAS, în numele membrilor de sindicat angajați ai pârâtului care își desfășoară activitatea în Secția NEONATOLOGIE, împotriva pârâtului SPITALUL ORĂȘENESC "DR. " și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească angajaților membri de sindicat din secția mai sus arătată drepturile bănești reprezentând diferența dintre sporul de 100% din salarul de baza al fiecărui angajat, cuvenit pentru timpul lucrat în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale, necompensate cu timp liber, și sporul efectiv încasat, pentru perioada iulie 2004 la zi și s-a respins cererea având ca obiect plata diferenței de spor pentru timpul lucrat în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale care a fost compensat cu timp liber, precum și cererea având ca obiect drepturile bănești reprezentând premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, între membrii de sindicat angajați ai unității pârâte și reprezentanți de reclamant, cuprinși nominal în listele de la fila 8-10 și Spitalul Orășenesc N se derulează raporturi de muncă, membri de sindicat ocupând funcții de: medici, asistenți medicali, infirmieri și îngrijitori.
Referitor la drepturile salariale constând în diferențe de 60% din sporul de 100% solicitat de reclamant pentru activitatea depusă de membrii săi în zilele de sâmbăta, duminica și sărbătorile legale, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, acestea își au temeiul legal ori convențional, potrivit cu succesiunea în timp a contractelor colective de muncă la nivel național, la nivel de ramură sanitară, ori la nivel de unitate care au reglementat raporturile de muncă derulate între părțile din prezenta cauză, după cum urmează:
Pentru anul 2004 aceste drepturi erau datorate potrivit clauzei cuprinse de art. 51 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară încheiat în anul 2001 între Ministerul Sănătății și Confederațiile Sanitare reprezentative la nivel național, contract publicat în MO nr. 2 din 07.02.2002 a cărui valabilitate a fost prelungită prin acordul părților, conform actului adițional nr. 56 din 21.01.2004. Aceasta clauză a instituit acordarea unu spor de 100% personalului sanitar, care prestează activitate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, și pentru zilele care potrivit legii nu se lucrează. Așa cum sa convenit prevederile acestui contract de muncă sunt aplicabile și produc efecte pentru toate unitățile sanitare și de asistență socială indiferente de forma de organizare de proveniența capitalului și modul de finanțare, în sensul de mai sus obligația de plată a acestui spor de 100%, fiindu-i pe deplin aplicabile și unității pârâte, în sensul art. 2 convenției sus amintite.
Mai mult prin contractul colectiv de muncă pe anul 2005 ale cărei clauze produc efecte pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară, indiferent de forma de capital și ramura lucrativă din care fac parte semnatarii, printre care se află și Ministerul Sănătății, s-a stipulat ca angajaților care lucrează ore suplimentare sau în zilele libere ori în sărbătorile legale să le fie acordat un spor de 100% din salariul de bază până la 120 ore /salariat/an, iar timpul care depășește acest cuantum să fie plătit un spor de 50% din salariul de bază.
Atât prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară încheiat în 2001 și a cărui valabilitate a fost prelungită până în anul 2006 și prevederile Contractul Colectiv de Muncă la nivel național pentru anul 2005, sunt incidente și raporturilor de muncă dintre membrii sindicatului reclamant și unitatea pârâtă pentru anii 2004 - 2005 în lipsa încheierii unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate iar la 31.01.2006 a fost publicat în MO partea a V-a nr. 2, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pentru anii 2005 - 2007 în care s-a statuat că pentru orele prestate în zilele de sâmbătă, duminică, în sărbătorile legale și în alte zile care potrivit legii nu se lucrează, se acordă personalului care a prestat activitate în aceste condiții un spor de 100% pentru zilele astfel muncite.
În anul 2007, între reclamant și unitatea pârâtă, a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate înregistrat la Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie sub nr. 461/09 ianuarie 2006, în care părțile au convenit la art. 96 ind. 1 să plătească salariaților care își desfășoară activitatea în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale și în alte zile care potrivit legii nu se lucrează, un spor de 100% din salariul de bază.
Față de cele de mai sus Legea 130/1996 privind contractele colective de muncă determină aplicabilitatea contractelor colective de muncă legal încheiate și precizează modul în care acestea își produc efectele față de salariați. Astfel clauzele conținute în contractele colective de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații din toate unitățile din țară, Contractele Colective de Muncă încheiate la nivel de ramură produc efecte pentru toți salariații din toate unitățile din ramura din care s-a încheiat contractul, iar Contractele Colective de Muncă încheiate la nivel de unitate, produc efecte pentru toți salariații din unitate.
Potrivit art. 10 și 14 din nr.OUG 115/2004 și art. 9 lit. b din 281/1993 se instituie în sarcina angajatorilor unități bugetare și respectiv unități spitalicești finanțate din bugetul asigurărilor sociale obligația de a renumera orele de muncă prestate în repaos săptămânal sau în celelalte zile în care potrivit legii nu se lucrează, cu un spor de până la 100% ori cu 100% din salariul de bază, cu distincția că prevederile 281/1993 permit compensarea timpului astfel muncit cu timp liber corespunzător.
Prin întâmpinarea depusă, unitatea pârâtă a învederat instanței că potrivit hotărârilor consiliului său de administrație, în anul 2004, aprobat ca pentru orele de activitate prestate sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale să plătească salariaților săi un spor de 100% pentru 24 de ore lunar medicilor și asistenților medicali și pentru 16 ore lunar în cazul infirmierilor și îngrijitorilor, iar pentru restul orelor să fie acordat timp liber prin compensare.
În anul 2005 conform susținerilor din întâmpinare, unitatea pârâtă a aprobat plata unui spor de 50% pentru orele de activitate prestate de personalul său în condițiile de mai sus, dispoziție menținută și pe parcursul anului 2006 și 2007 când au fost propuse anumite măsuri de restrângere a cheltuielilor din alte domenii pentru a se putea achita cel de-al 13 salariu restant pentru anii 2005 - 2006.
În acest mod unitatea pârâtă și-a nesocotit obligațiile ce-i reveneau potrivit dispozițiilor legale care reglementează plata drepturilor salariale în unitățile bugetare și în unitățile sanitare, respectiv 281/1993 și nr.OUG 115/2004 și nu a pus în executare clauzele ce-i erau opozabile și conținute de CCM la nivel național, la nivel de ramură sanitară și la nivel de unitate pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007, procedând la diminuarea în mod unilateral și fără de temei convențional ori legal salariilor membrilor de sindicat ai reclamantului, în toate posturile ocupate de aceștia, medici, asistenți medicali, infirmieri ori îngrijitori.
Prin neacordarea sporului de 100% prevăzut de lege și convenții opozabile unității pârâte, spor ce nu putea fi depășit dar nici diminuat în lipsa negocierilor în acest sens la nivel de unitate, unitatea pârâtă a creat un prejudiciu salariaților săi deoarece prin natura activității sale - unitate bugetară sau finanțată prin fondurile de asigurări sociale - era ținută de punerea în plată a unor salarii calculate conform dispozițiilor legale și convențiilor legal încheiate între Ministerul Sănătății și Confederațiile Sindicale reprezentative la nivel de ramură sanitară opozabile lui.
Apărările formulate în cauză de unitate a pârâtă ce se referă la faptul că în perioada 2004-2007 nu s-a încadrat în bugetele de venituri și cheltuieli întocmite și aprobate de B N nu pot fi reținute ca motiv de exonerare în privința plății drepturilor salariale solicitate în prezenta cerere. În acest sens, culpa constând în punerea în plată a unor salarii stabilite în mod nelegal și în lipsa aplicării convențiilor opozabile aparține în exclusivitate unității pârâte odată ce, aceasta avea la dispoziție organigrama sa de personal și cunoștea de câte persoane are nevoie pentru a efectua activitatea sa în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale și în alte zile libere care potrivit legii nu se lucrează, cunoștea cuantumul în bani pe care trebuia să îl plătească ca și sporuri pentru persoanele care își desfășurau munca în acest context. De asemenea pârâta nu a făcut nici dovada în prezenta cauză că ar fi cuprins în bugetele înaintate spre aprobare BNs umele de bani reprezentând sporurile pe care ar fi trebuit să le plătească personalului și că aceasta ar fi refuzat decontarea acestor sume.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosarul cauzei, mandatarul reclamanților a arătat că înțelege să renunțe la judecarea petitelor privitoare la obligarea unității pârâte la plata celui de-al 13 - lea salariu, arătând că sumele solicitate au fost achitate ulterior înregistrării acțiunii și de asemenea a renunțat la judecarea cauzei în ceea ce privește petitul prin care a solicitat plata sporului pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, instanța luând act de această cere.
Pentru aceste considerente soluția ce se impune, este aceea de obligare a unității pârâte să plătească angajaților săi membrii de sindicat, din secția sus amintită, diferența dintre sporul de 100% din salariul de bază al fiecărui angajat cuvenit pentru orele de activitate prestate în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale, ori alte zile care potrivit legii nu se lucrează, necompensate cu timp liber și sporul efectiv încasat pentru perioada iulie 2004, la zi, precum și diferența dintre sporul de 15% cuvenit pentru munca prestată pentru condiții deosebite și sporul efectiv încasat pentru aceeași perioadă.
În ceea ce privește solicitarea acordării premiilor lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salarii este cert că potrivit art. 49 aliniat ultim din CCM la nivel de ramură sanitară și asistență socială nr. 54984/2001, cu valabilitatea prelungită până în anul 2006 și potrivit art. 94 alin. l pct. 2 lit. b din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate sanitară, se impune acordarea acestor premii. Însă potrivit disp. art. 13 din 281/1993 și OUG115/2004 nu obligau unitatea pârâtă la plata lunară a unor premii în cuantum de 2% din fondul de salariu, ci creau acesteia posibilitatea de a constitui asemenea fond de premiere cu condiția încadrării în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli.
Mai mult, în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătății nr. 755/14.07.2004 anexa 1, s-a dispus ca pentru elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli a instituțiilor sanitare finanțate din venituri proprii, cheltuielile să fie conforme cu principiul finanțării integrale din venituri proprii și în baza autonomiei financiare, așa cum reiese din nr. 896 din 2006 pentru elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru spitalul public.
Pentru argumentele expuse și în contextul sumelor de natura celor în discuție sunt incluse în bugetul aprobat al unităților spitalicești, care este unul global, și circumstanțele încheierii contractelor de furnizare de servicii medicale cu B N, care nu au făcut posibilă nici măcar acordarea integrală a salariilor, motiv pentru care acest fond de premiere de 2% nu a putut fi constituit, așa cum rezultă din actele atașate la dosar, în consecință pretenția dedusă judecății nu poate fi soluționată favorabil.
Împotriva cestei sentințe a declarat recurs în termenul legal recurentul pârât Spitalul Orășenesc " Dr. " N, solicitând admiterea recursului în baza dispoziției art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod.pr.civ. anularea hotărârii, respingerea acțiunii și anularea acesteia în totalitate, în sensul de a nu obliga pârâtul la plata sumelor reprezentând drepturi bănești neacordate, respectiv diferența dintre sporul de 100% din salariul de baza al fiecărui angajat, cuvenit pentru, timpul lucrat în zilele de sâmbăta, duminică și sărbători legale, necompensate cu timp liber corespunzător și sporul efectiv încasat, pentru perioada iulie 2004 la zi.
În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Pentru anii 2004, 2005 și 2006 nu s-au negociat contracte colective de muncă, iar pentru anul 2007 contractul colectiv de muncă s-a semnat în 20 decembrie 2006 cu obiecțiunile menționate în adresa nr.4815/20.12.2006, întrucât contractarea serviciilor medicale cu CJAS BN pentru anul 2007 urma să aibă loc numai în ianuarie 2007.
Drepturile salariale pentru perioada 2004-2007 au fost acordate și achitate personalului cu respectarea legislației în vigoare respectiv 281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare valabilă până la 31 dec. 2004, OUG115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar și Legea 125/2005 pentru aprobarea OUG115/2004, cu încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli, conform art.2 din OUG115/2004.
Potrivit Legii finanțelor publice 500/2002 și Ordinului 896/2006, spitalele publice sunt instituții finanțate integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare care presupune organizarea activității spitalului pe baza bugetului de venituri și cheltuieli astfel încât cheltuielile necesare pentru realizarea serviciilor medicale să fie acoperite din veniturile realizate.
de venituri și cheltuieli în anii 2004, 2005 și 2006 s-au aprobat de Consiliul de administrație și s-au avizat de ordonatorul secundar de credite, respectiv Direcția de Sănătate Publică
Începând cu anul 2007, bugetul spitalului s-a aprobat de managerul spitalului și s-a avizat de conducătorul Autorității de Sănătate Publică B N, deci CJAS BN nu aprobă bugetele de venituri și cheltuieli așa cum susține Tribunalul Bistrița.
Pentru încadrarea în bugetul de cheltuieli, în anul 2004, Consiliul de administrație a aprobat orele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, prestate în cadrul programului normal de lucru, să se plătească cu un spor de 100% în funcție de realizarea indicatorilor în secții.
lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului nu au fost acordate din lipsă de venituri.
În continuarea motivelor de recurs recurenta detaliat situația financiară spitalului pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007, arătând următoarele:
Pentru anul 2005, 2006, 2007 Comitetul director a aprobat pentru orele prestate în cadrul programului normal de lucru în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, procente diferențiate de spor de până la 100%, pe secții, în funcție de realizarea indicatorilor din anul precedent.
În anul 2006 nu a fost posibilă acordarea celui de-al 13-lea salariu restant din 2004 și 2005, deoarece cheltuielile de personal au depășit 60% prevăzut de Ordinul ministrului sănătății nr.896/2006.
La negocierea contractului colectiv de muncă pentru anul 2007 s-a propus, din partea reprezentanților sindicatului, reducerea liniilor de gardă, aceasta fiind singura posibilitate de reducere a cheltuielilor de personal pentru a avea buget care să permită acordarea sporului de 100% pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică, în cadrul programului normal de lucru, dar reducerea liniilor de gardă afectează activitatea medicală a spitalului.
Reclamantul SINDICATUL JUDEȚEAN SANITAS B, prin concluziile scrise de la fila 18-19, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii tribunalului ca temeinică și legală.
Examinând recursul formulat în raport de motivele invocate, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ce privește motivele de recurs vizând neacordarea premiilor lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile și plata diferenței de spor pentru timpul lucrat în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, care a fost compensat cu timp liber, acestea vor fi înlăturate întrucât, așa cum reiese din dispozitivul sentinței recurate, aceste cereri formulate de reclamant au fost respinse.
Totodată, vor fi înlăturate motivele de recurs vizând obligația pârâtului la plata celui de-al 13-lea salariu și a sporului pentru munca suplimentară, în condițiile în care reclamantul renunțat la judecata acestor cereri.
analizei doar obligația stabilită în sarcina pârâtului de plăti angajaților membri de sindicat reprezentați de reclamant, drepturile bănești reprezentând diferența dintre sporul de 100% din salariul de bază al fiecărui angajat pentru timpul lucrat în zile libere, necompensate cu timp liber și sporul efectiv încasat pentru perioada iulie 2004, la zi, Curtea constată că aceasta fost legal stabilită.
Temeiul legal al acordării sporului de 100% din salariul de bază pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale este cel prevăzut de OUG nr.115/2004, art.10 și 14 și nr.281/1993, art.9 lit.
Existând această fundamentare legală, în vigoare în toată perioada ce face obiectul prezentului litigiu - iulie 2004 până la zi, pârâtul este ținut la plata acestei diferențe de spor pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, în condițiile în care acestea nici nu au făcut obiectul compensării timpului muncit cu timp liber corespunzător, în conformitate cu prevederile HG nr.281/1993.
În ce privește obligarea pârâtei la plata diferenței de 5% pentru sporul de muncă desfășurat în condiții deosebite sau periculoase, acesta este reglementat prin art.3 din Ordinul MS nr.721/2005 și art.13 lit.c din OUG nr.115/2004.
Totodată, pe lângă acest temei legal al acordării celor două categorii de drepturi, angajații reprezentați de reclamant sunt îndreptățiți la încasarea acestora și în baza CCM la nivel de ramură încheiat în anul 2001, art.51. Începând cu anul 2007 acordarea sporului de 100% din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale fost prevăzută și în CCM la nivel de unitate.
Având în vedere cele arătate, acordarea celor două categorii de sporuri având atât temei legal, cât și contractual, în mod corect prima instanță dispus obligarea pârâtului la plata lor.
Pârâtul în calitate de angajator a avut la dispoziție în toată perioada pentru care se solicită plata acestor drepturi salariale organigrama și planificarea personalului în vederea desfășurării activității în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, astfel încât avea posibilitatea determinării sumelor de bani necesare plății acestor sporuri și includerea acestora în bugetele de venituri și cheltuieli trimise spre aprobare CJAS B
Faptul că nu inclus în bugetul de cheltuieli aceste sume și nu solicitat aprobarea lor, precum și detaliile privind situația financiară deficitară a spitalului, nu pot avea ca și consecință înlăturarea dreptului angajaților de beneficia de plata drepturilor salariale, astfel cum acestea sunt reglementate prin acte normative și prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și la nivel de unitate.
Având în vedere cele arătate, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art.274 Cod proc.civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatului SINDICATUL SANITAS suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (16).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul SPITALUL ORĂȘENESC " DR. " N împotriva sentinței civile nr. 1.133/F din 21.12.2007 a Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului SINDICATUL JUDEȚEAN SANITAS suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
RED.
DACT. 2 EX./09.07.2008.
JUD.FOND..
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura