Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1403/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1403/2009
Ședința publică din 2 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia vicepreședinte al instanței
-
GREFIER:
S-au luat spre examinare recursurile formulate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 369 din 29 mai 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați, și pârâtul intimat TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale - indemnizații DNA-DIICOT.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 29 mai 2009, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați, Seman (), și au depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 969 din 29 mai 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- s-au respins excepțiile necompetentei materiale, a lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, -, și, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL CLUJ, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință:
Au fost obligați pârâții TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI la calcularea și la plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale dintre îndemnizațiile procurorilor de la DNA și DIICOT și drepturile salariale încasate începând cu data de 01.04.2006 și până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestora.
A fost obligat pârâtul TRIBUNALUL CLUJ să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării drepturilor salariale respective.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a drepturilor salariale mai sus arătate.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Excepțiile invocate au fost respinse deoarece in speță sunt aplicabile prevederile Codului Muncii cu privire la raporturile de muncă ale reclamanților și cu privire la discriminările interzise în raporturile de muncă și ale Legii 500/2002 privind bugetul.
Prin Decizia nr. VI/2007, Înalta Curte de Casatie si Justitie a statuat cu forță obligatorie următoarele: folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrati doar apartenenta la anumite segmente restrânse de realizare a justitiei, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată si un risc deosebit, nu se poate justifica atâta timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi si a timpului re reacție necesar pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante si riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s- instituit tratamentul preferențial diferit.
In temeiul acestei decizii, cererea reclamanților a fost considerată fondată, fiind admisă și în consecință, au fost obligați pârâții TRIBUNALUL CLUJ și Ministerul Justiției la calcularea și la plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale dintre îndemnizațiile procurorilor de la DNA și DICOT și drepturile salariale încasate începând cu data de 01.04.2006 și până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestora, a fost obligat pârâtul TRIBUNALUL CLUJ să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării drepturilor salariale respective și a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a drepturilor salariale mai sus arătate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Prin recursul promovat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele:
Pârâtul invocat excepția necompetenței materiale Tribunalului Cluj în soluționarea acțiunii, arătând că față de temeiul invocat de reclamanți - discriminarea - competența de soluționare în primă instanță revine judecătoriei în baza art. 1 Cod proc.civ.
O altă excepție invocată în cuprinsul recursului o constituie cea lipsei calității procesuale pasive a recurentului.
În acest context s-a arătat că pârâtul nu poate aloca fondurile necesare plății sumelor solicitate, fără a se indica temeiul ce stă la baza acestei plăți.
O astfel de plată se poate face în baza unei legi sau ordonanțe, opozabilă tuturor membrilor societății, nicidecum în baza unei hotărâri judecătorești opozabilă doar părților din proces.
Plățile din fondurile publice se fac în condițiile stabilite prin acte emise de puterea legiuitoare sau executivă, nu prin hotărâri judecătorești.
Cea de-a treia excepție invocată vizează inadmisibilitatea acțiunii, raportată la prevederile OG 137/2000. Discriminarea invocată de reclamanți în raport cu procurorii din cadrul DNA și DIICOT este invocată printr-un raționament care nu se întemeiază pe un text de lege, iar reclamanții nu se află în aceeași situație și aceleași circumstanțe cu procurorii din cadrul DNA și DIICOT.
Pârâtul Ministerul Justiției prin recursul promovat, solicitat casarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele:
Prin hotărârea nr. 355/1.08.2007 a CNCD s-a statuat că existența unui tratament diferențiat între procurorii și judecătorii care își desfășoară activitatea în cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și parchetelor de pe lângă acestea, pe de o parte și procurorii din cadrul DNA și DIICOT pe de altă parte, nu constituie discriminare potrivit OG nr. 137/2000.
Prin hotărârea pronunțată ordonatorii de credite au fost obligați la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv OUG nr. 27/2006.
Pronunțând această hotărâre, instanța depășit limitele puterii judecătorești, ceea ce atrage incidența motivului de casare prev. de art. 304 pct. 4 Cod proc.civ.
de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu disp. art. 16 din Constituție, existând posibilitatea invocării excepției de neconstituționalitate a acestor prevederi legale.
Un alt motiv de recurs se întemeiază pe disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
În aprecierea recurentului disp. OG nr. 137/2000 nu sunt aplicabile. Acțiunea în despăgubiri întemeiată pe prevederile acestui act normativ este în legătură cu acte sau fapte de discriminare înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite prin care se restrânge sau se înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor și libertăților fundamentale, sau a drepturilor recunoscute de lege.
Dreptul pretins de reclamanți nu le este recunoscut acestora prin lege.
Exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Modul de stabilire prin lege unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii, ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte ce țin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG nr. 137/2000.
S- invocat totodată faptul că procurorii care își îndeplinesc atribuțiile în cadrul DNA și DIICOT, potrivit art. 83 alin. 9 din Legea nr. 304/2004, la data încetării activității în cadrul uneia din cele două instituții revin la parchetul de unde provin sau la un alt parchet unde au dreptul să funcționeze, potrivit legii.
Reiese din această dispoziție că procurorii de la DNA și DIICOT ocupă aceste funcții pe o perioadă de timp limitată și primesc drepturile salariale similare cu cele ale unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, numai pe perioada desfășurării activității în cadrul acestor structuri.
Pe baza argumentării juridice a primei instanțe se instituie un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor și se ajunge ca toți magistrații să primească drepturi salariale corespunzătoare Parchetului de le lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără îndeplinirea cerințelor imperative ale legii speciale de salarizare.
Deși atât judecătorii, cât și procurorii au calitatea de magistrați, ei desfășoară activități diferite, de aici posibilitatea stabilirii unor reguli diferite de organizare și funcționare instanțelor judecătorești comparativ cu parchetele, precum și adoptării unor prevederi diferite în ceea ce privește raporturile de serviciu ale celor două categorii de magistrați, fără a se aduce atingere principiului nediscriminării, care în nici un caz nu presupune uniformitate.
Oricare dintre judecătorii sau procurorii care îndeplinesc condițiile legale au dreptul și pot fi numiți în posturile respective, fiind ocrotit dreptul fiecăruia de a fi numit și de beneficia de drepturile specifice ale posturilor din cadrul DIICOT și DNA.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, recursul declarat de acest pârât fiind astfel neîntemeiat.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției curtea reține următoarele:
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă se reține că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii ( art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție. Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale. În ceea ce privește aspectul secundar al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, instanța apreciază că, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanții (dar refuzată în mod discriminatoriu reclamanților), întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri a reclamantului, în condițiile în care art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Același raționament judiciar, ca și cel expus anterior, a fost consacrat recent, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, prin Decizia nr.XXXVI/7 mai 2007, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația similară a dreptului complementar la sporul de vechime. Este foarte important de remarcat faptul că, în considerentele acestei hotărâri judecătorești, a fost reținută existența unei decizii a Curții Constituționale prin care s-a considerat nediscriminatorie eliminarea sporului de vechime, în raport de dispozițiile art.16 alin.1 din Constituție (Decizia nr. 284/2001). Și totuși instanța supremă a statuat în sensul existenței și înlăturării discriminării, întemeindu-se direct pe dispozițiile Codului Muncii (lege organică) și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Într-adevăr, conform art.124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale), conform art.11 și art.20 din Constituție.
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi. Competența instanței de contencios constituțional se rezumă doar la soluționarea unor aspecte de drept (stabilirea compatibilității doar cu Constituția a unor acte normative, potrivit art.2 din Legea nr.47/1992), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecății (această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, potrivit art.126 alin.1 și alin.3 din Constituție).
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că primul motiv de recurs invocat de Ministerul Justiției este neîntemeiat.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor OG nr.137/2000, se reține că în mod corect tribunalul a apreciat că vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de G nr.27/2006, acest element explicit sau implicit, de la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută. n cazul procurorilor din și, a fost în mod privilegiat eliminată corelație obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art.44 alin.1 lit.c din Legea nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art.87 alin.2 și art.75 alin.4 din Legea nr.304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul și li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesare acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr.27/2006, este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul și ) li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
Întrucât nu au fost asimilați în ceea ce privește salarizarea deoarece aparțin la o anumită categorie socio-profesională și au un anumit loc de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), Curtea apreciază că reclamanții sunt discriminați în sensul art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție,
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
De asemenea, contrar celor invocate de Ministerul Justiției dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii sau
Referitor la ultimul aspect invocat de Ministerul Justiției se reține că reclamanții justifică un interes actual și numai prin acordarea despăgubirilor și pentru viitor se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri. De asemenea, conform art. 110 alin. (2) Cod procedură civilă se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau a altei prestațiuni periodice. Întrucât prestațiile salariale neacordate sunt periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen conform dispoziției legale menționate anterior. De asemenea, dacă s-ar admite punctul de vedere al pârâtului Ministerul Justiției relativ la admiterea greșită a sporului pentru viitor ar însemna ca reclamanții să promoveze lunar acțiuni pe măsura derulării raporturilor de muncă, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.
Pentru aceste considerente, constatând că niciunul din motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 369 din 29 mai 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
în
Semnează prim-grefier
Red. MV dact. GC
2 ex/25.06.2009
Jud.primă instanță:,
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia
