Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1417/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMANIA

CURTEA DE APEL TG-

SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1417/

Ședința publică din 17 iunie 2009

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător: -

Judecător:

Grefier:

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții și, ambii cu domiciliul ales în Reghin,-, județul M și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 398 din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

In lipsa părților.

dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 5 iunie 2009, 12 iunie 2009, apoi pentru data de 17 iunie 2009.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.398 din 24.03.-2009 Tribunalul Mureșa dmis în parte acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții și, toți cu. ales în Reghin,-, Județul M, în contradictoriu cu pârâți Tribunalul Mureș cu sediul în Tg. M- județul M, Curtea de Apel Tg. M cu sediul în Tg. M- județul M, Ministerul - și Libertăților cu sediul în B, sector 5-, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-, Direcția Generală a Finanțelor Publice M cu sediul în Tg. M--3 județul

A obligat pârâții în solidar la plata în favoarea fiecărui reclamant a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru, perioada 29.01.2009 - 28.02.2009.

Sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților s-a dispus a fi actualizate în procedură civilă, funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui spor neacordat și până la data executării efective a prezentei hotărâri.

S-a respins restul pretențiilor reclamanților, ca rămase fără obiect.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții și precum și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în numele Ministerului Economiei și Finanțelor.

Reclamanții au solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâților, în solidar, în favoarea fiecărui recurent a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 01.03.2009 și în continuare pentru viitor.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe și respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

În drept s-a invocat motivul prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, în limitele prev. de art.306 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat drepturile salariale începând din 29.01.2009 și până la data pronunțării sentinței, precum și în continuare, sume actualizate cu rata inflației iar prin hotărârea pronunțată s-au acordat aceste drepturi pentru perioada de 01.2009 - 28.02.2009, astfel încât se impune acordarea acestor drepturi și în continuare.

În ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor:

Pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor susține că nu cade în obligația lor plata unor drepturi salariale. Cu toate aceste, Curtea constată că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume, pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general.

Instanța de fond nu a făcut altceva decât să oblige pârâtul să pună la dispoziția ordonatorului principal, secundar etc. a sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale în favoarea reclamanților.

Este adevărat că, potrivit nr.OG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul unor titluri executorii se realizează de ordonatorii principali de credite bugetare, însă aceste sume trebuie aprobate prin bugete ori cu privire la această obligație Ministerul Economiei și Finanțelor are în mod clar atribuții.

Trebuie de asemenea precizat că, potrivit art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele ca procesul să se finalizeze printr-o punere în executare într-o perioadă rezonabilă ( a se vedea în acest sens Immobiliare împotriva Italiei, Cererea nr. 22774/1993 sau împotriva României, Cererea 67289/2001) ori chemarea în judecată a pârâtului-recurent are menirea de a asigura punerea în executare în cel mai scurt timp a obligației ordonatorilor principali, secundar etc. de plată a drepturilor salariale.

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți prin acțiunea promovată, a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.

Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, guvernul a procedat prin OG nr. 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale indicate.

În conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.

Susținerea recurentului conform căreia abrogarea parțială a unui act normativ (cum s-a procedat prin OG nr. 83/2000) reprezintă o modificare a acestuia și deci se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000, este nefondată din moment ce art. 57, 58, 62 din Legea nr. 24/2000 definește fiecare din evenimentele enumerate, arătând și modalitatea în care trebuie să se exprime legiuitorul în fiecare caz. Prin OG nr. 83/2000, abrogarea art. 47 nu poate fi interpretată ca o modificare și rămâne o intervenție a guvernului, efectuată printr-un act normativ de nivel inferior, intervenție neautorizată prin Legea nr. 125/2000 amintită anterior, inaptă să producă efecte juridice.

Aceeași este situația și în cazul OG nr.8/2007. Legile de aprobare nu se ridică la nivelul legii organice.

Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ arătat, aceste persoane au fost lipsite, nejustificat de acest bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică, fără a se asigura o compensație corespunzătoare.

Sunt nefondate și susținerile conform cărora după abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin acte normative ulterioare s-au majorat salariile și indemnizațiile persoanelor vizate de Legea nr. 50/1996, astfel încât s-au inclus și sporurile de 50% solicitate, din moment ce din expunerea de motive și cuprinsul Legii nr. 334/2002, ale OG nr. 27/2006, s-au prevăzut majorări ale indemnizațiilor (salariilor) care constituie un proces firesc de adaptare a acestora la situația economică existentă, pentru acoperirea pierderilor suportate de salariați în general, prin scăderea puterii de cumpărare generată de rata inflației, pentru respectarea prevederilor Legii nr. 154/1999.

Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avuți în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv a reclamanților), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.

Prin sentința civilă pronunțată, instanța a efectuat o analiză amănunțită și pertinentă a susținerilor părților, a aplicat riguros prevederile legale în materie, a reținut o stare de fapt corespunzătoare.

De menționat este și faptul că Directiva nr. 89/391/CEE, implementată în sistemul legislativ românesc prin Legea nr. 319/2006, invocată și de prim a instanță, prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.

Sintetizând considerentele detaliate anterior, instanța de control judiciar stabilește că recursurile formulate de pârâți sunt nefondate, deoarece:

- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;

- "abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;

- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din Legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.

Dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.

În conformitate cu prevederile art. 124 din Constituție, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta (aplica) legea în cazul concret supus judecății, iar la pronunțarea sentinței recurate, instanța a procedat astfel, situație în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.

Cum starea de fapt rezumată anterior rezultă din cuprinsul probelor administrate, iar în raport de acesta, instanța a aplicat corespunzător prevederile legale, în cauză nu este incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Nu în ultimul rând trebuie menționat că prin decizia nr.21 din 10.03.2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile unite a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a decis:

"În interpretarea și aplicară unitară a disp.art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.

Constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculate la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".

Referitor la dispoziția primei instanțe, vizând actualizarea cu indicele de inflație, la data plății, a sumelor acordate prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel relevă, de asemenea, justețea unei astfel de soluții, dată fiind lipsirea reclamantei de beneficiul utilizării respectivelor drepturi bănești la momentul la care acestea ar fi trebuit să fie acordate și având în vedere efectele devalorizării în timp a monedei naționale.

Temeiul legal al acordării acestor sume îl constituie prev. art.1082, 1084 cod civil și art. 161 alin.4 Codul Muncii.

Fiind întrunite cerințele prevăzute de aceste texte de lege rezultă că respectiva cheltuială are bază legală, după cum are bază legală potrivit celor arătate mai sus și acordarea drepturilor bănești solicitate, dreptul reclamanților neputând fi condiționat de sumele alocate pârâtei prin Legea bugetului de stat.

Neexistând motive de casare de ordine publică dintre cele prevăzute de art. 306 Cod procedură civilă, recursul formulat de reclamanți va fi admis, se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va obliga în solidar pârâții la plata sporului de 50% din indemnizația de încadrate brută lunară, începând cu 1 martie 2009 și în continuare.

Va respinge ca nefondat recursul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva hotărârii sus menționate și va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul reclamanților reclamanții și, ambii cu domiciliul ales în Reghin,-, județul M împotriva sentinței civile nr. 398 din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

Modifică hotărârea atacată în sensul că obligă în solidar pârâții să plătească reclamanților sporul de 50% și de la data de 01.03.2009, până la încetarea stării de discriminare.

Respinge ca nefondat recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva hotărârii sus-indicate.

Menține restul dispozițiilor hotărârii recurate.

IREVOCABILA.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 Iunie 2009.

Președinte

pt., aflată în concediu de odihnă, semnează, președintele instanței,

Judecător,

pt.-, plecat din instanță, semnează, președintele instanței,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.CC/2 exp.

22.07.2009

Jd.fd.

Asist.jud. C-tin -

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1417/2009. Curtea de Apel Tg Mures