Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 142/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 142/F-CM
Ședința publică din 29 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu Monica
Asistent judiciar - -
Asistent judiciar
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, acțiunea formulată de reclamanții:, și, cu domiciliul ales la Tribunalul Neamț, cu sediul în P N,-, județul N, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL NEAMȚ, CURTEA DE APEL BACĂU, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești, expert în domeniul discriminării fiind CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea ei.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra acțiunii civile de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 01.11.2007 sub nr-, reclamanții, și, în calitate de judecători la Tribunalul Neamț, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constatate discriminarea cauzată de prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000 raportat la art.33 alin.1 și 2 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, privind sporul de vechime în muncă, precum și cea cauzată de dispozițiile art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002 și art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002, privind sporul de 30% pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție, anularea situației create prin discriminare și restabilirea situației anterioare prin acordarea despăgubirilor reprezentând sporul de vechime în muncă corespunzător fiecăruia pentru perioada 01.10.2000 - 01.03.2003, precum și a despăgubirilor reprezentând sporul de 30% pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție pentru perioada 11.04.2002 - 01.03.2003, actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective.
Totodată, reclamanții au mai solicitat obligarea pârâților Tribunalul Neamț, Curtea de B și Ministerul Justiției să le achite diferențele rezultate din calcularea drepturilor salariale ce li se cuveneau - respectiv prima de vacanță și premiul anual reprezentând cel de-al 13-lea salariu - și cele plătite efectiv, pentru perioadele indicate mai sus, în baza celor două sporuri, precum și sumele ce reprezintă diferența dintre drepturile bănești achitate cu titlu de spor de vechime și spor de 30-40% în baza sentinței civile nr.1591/D/10.11.2006 pronunțată de Tribunalul Bacău, și sumele reprezentând aceleași drepturi calculate prin includerea sumelor solicitate prin această acțiune, actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective.
De asemenea, au mai solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile corespunzătoare sporurilor indicate mai sus în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor despăgubiri.
În motivare, reclamanții au arătat că sporul de vechime în muncă a fost prevăzut de art.12 din Legea nr.52/1991 privind salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, iar după abrogarea acesteia de art.31 din Legea nr.50/1996, având același obiect de reglementare, și că au beneficiat de acesta până la apariția nr.OG83/2000, care a stabilit că dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se mai aplică magistraților.
În continuare au arătat că deși nr.OG83/2000 nu a mai prevăzut acest drept în favoarea lor, nici nu l-a abrogat în mod expres, situația fiind aceeași și sub incidența nr.OUG177/2002, simpla stabilire a indemnizației lunare ca unică formă de remunerare neînlăturând beneficiului sporului de vechime în muncă. Aceasta întrucât sporul menționat este un drept salarial de natură personală, cu caracter general, determinat de activitatea desfășurată, indiferent de funcția deținută, punct de vedere ce a fost însușit și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXXVI/07.05.2007, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Referitor la sporul de 30% pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție, solicitat pentru perioada 11.04.2002 - 01.03.2003, reclamanții au învederat că prin Decizia nr.VI/15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui alt recurs în interesul legii, s-a dispus că în aplicarea nediscriminatorie a prevederilor art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002 și art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002, drepturile salariale prevăzute de aceste texte legale se cuvin tuturor magistraților.
Au mai precizat că prin sentința civilă nr.1591/D/10.11.2006, pronunțată de Tribunalul Bacău, rămasă irevocabilă prin respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, le-a fost recunoscut sporul de vechime în muncă și sporul de 30-40% cuvenit pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție, începând cu 01.03.2003, la zi și pentru viitor, iar drepturile bănești corespunzătoare le-au fost achitate, în cuantum actualizat. Prin aceeași sentință s-a considerat că reclamanții nu pot beneficia de aceste sporuri pentru perioada 01.01.2003 - 01.03.2003 întrucât, în raport de data introducerii acțiunii, erau incidente prevederile art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 privitoare la prescripția extinctivă.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanții au considerat că, în raport de dispozițiile Deciziilor nr.XXXVI/07.05.2007 și nr.VI/15.01.2007, sunt îndreptățiți să solicite recunoașterea și plata drepturilor bănești corespunzătoare sporurilor de mai sus pentru perioadele indicate, inclusiv pentru lunile ianuarie - februarie 2003. Aceasta întrucât, prin deciziile instanței supreme au fost repuși în termenul de a pretinde recunoașterea drepturilor menționate, iar cererea lor anterioară a avut un alt temei juridic decât acțiunea de față, ce se întemeiază pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu, soluția de respingere pentru intervalul 01.01.2003 - 01.03.2003 având la bază o excepție și nu o apreciere a fondului.
Au mai arătat că prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000 raportat la art.33 alin.1 și 2 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pe de o parte, precum și prevederile art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002 și art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002, pe de altă parte, i-au discriminat în mod direct, atât în raport cu personalul auxiliar de specialitate, dar și în raport cu alte categorii de magistrați, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim, iar metoda de atingere neadecvată.
Justificat de faptul că drepturile salariale recunoscute anterior prin sentința civilă nr.1591/D/10.11.2006 a Tribunalului Bacău nu au inclus, pentru perioada vizată, primele de vacanță și premiul anual reprezentând cel de-al 13-lea salariu, nici drepturile solicitate prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat obligarea pârâților Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU și Ministerul Justiției la plata diferențelor rezultate din calcularea drepturilor salariale ce li se cuveneau și cele plătite efectiv, actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective.
În sprijinul cererii lor reclamanții au invocat practica Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și au arătat că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002, iar în baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă au solicitat judecata în lipsă.
La cerere au atașat practică judiciară în materie, respectiv sentința civilă nr.473/26.03.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea și sentința civilă nr.1168/18.09.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N, nu a depus întâmpinare, însă a anexat copia unei cereri de strămutare a litigiului adresată instanței supreme (29-30).
Prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de 14.12.2007 (43-53; 61-64) pârâtul Ministerul Justiției și-a fundamentat apărările invocând, pe cale de excepție, prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 11.04.2002 - 01.03.2003 și autoritatea de lucru judecat pentru perioada 01.01.2003 - 01.03.2003 - ambele în ceea ce privește plata sporului de vechime în muncă și a sporului de 30%. Pe fondul cauzei, același pârât a formulat apărări numai pentru capătul de cerere privind plata diferențelor salariale constând în prima de vacanță și premiul anual reprezentând cel de al 13-lea salariu, solicitând respingerea acestora ca neîntemeiate deoarece:
- conform prevederilor art.3 alin.1 și 2 din nr.OUG177/2002, indemnizația de încadrare brută lunară a magistraților era stabilită exclusiv pe baza funcțiilor deținute, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură, fără includerea sporului de 30%, ce reprezenta doar un adaos de natură salarială acordat numai judecătorilor ce soluționau cauzele privitoare la infracțiunile de corupție;
- nici sporul de vechime n munc nu cea parte din indemniza ia de ncadrare brut lunar a magistra ilor, sens n care nu putea fi luat n calcul la stabilirea altor venituri salariale;
- dreptul privind prima de vacan ță nu a mai fost prev zut n beneficiul magistra ilor de la intrarea n vigoare a nr.OUG177/2002, mprejurare re inut i de instan a suprem n Decizia nr.XXIII/12.12.2005.
Prin sentința civilă nr.42/C/18.01.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul -, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să recunoască și să plătească acestora sporul de vechime în muncă pentru perioada 01.10.2000 - 01.03.2003 și sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.04.2002 - 01.03.2003, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data executării efective.
Totodată, au fost obligați aceiași pârâți să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale cuvenite în baza sporurilor salariale astfel stabilite, cu titlu de primă de vacanță și premiu anual și cele efectiv încasate, pentru perioada 01.10.2000-30.11.2006, sume actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective.
Au fost respinse excepțiile autorității lucrului judecat și prescrierii dreptului la acțiune invocate de Ministerul Justiției.
A fost obligat Ministerului Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare plății drepturilor salariale astfel stabilite, iar Tribunalul Neamța fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare acestei sentințe în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de judecători la Tribunalul Neamț, iar prin sentința civilă nr.1591/D/10.11.2006 pronunțată de Tribunalul Bacău, rămasă irevocabilă prin respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, acestora le-a fost admisă acțiunea privind plata drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime în muncă și sporul de 30%-40% pentru soluționarea infracțiunilor de corupție, începând cu 01.03.2003, la zi și pentru viitor, ce le-au fost achitate în luna decembrie 2006, în cuantum actualizat, până la data de 30.11.2006.
acordării acestora a fost confirmată ulterior de instanța supremă care, prin Deciziile nr.VI/15.01.2007 și nr.XXXVI/07.05.2007, pronunțate în soluționarea unor recursuri în interesul legii, a reținut pe de o parte, că în aplicarea nediscriminatorie a prevederilor art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002 și art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002, drepturile salariale corespunzătoare sporurilor de 30-40% se cuvin tuturor magistraților, iar pe de altă parte că, deși nr.OG83/2000 nu a mai prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, în lipsa unei abrogări exprese sau implicite, beneficiul acestuia nu a fost înlăturat.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că, pentru eliminarea oricărei discriminări între diferitele categorii de magistrați, este necesar ca aceia care nu au beneficiat de sporul specific de 30%, să aibă dreptul la întregirea veniturilor salariale și cu acest spor, obligația autorității care nu l-a acordat fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu.
De asemenea, a mai apreciat că interpretarea sistematică a art.31 din Legea nr.50/1996 (devenit art.33 după ieșirea lui din vigoare), impunea menținerea aplicabilității dispozițiilor ce au acordat dreptul de vechime în muncă și pentru magistrați, și nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate, în considerarea principiului egalității în drepturi și a eliminării oricărei forme de discriminare. Aceasta întrucât ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă, cât timp personalului auxiliar din unitățile unde ei își desfășoară activitatea i s-a menținut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea drept.
Prin acțiunea de față reclamanții au solicitat, ca un prim capăt de cerere, acordarea acelorași sporuri recunoscute prin sentința civilă nr.1591/D/10.11.2006, însă pentru perioadele anterioare datei de 01.03.2003, respectiv 01.10.2000 - 01.03.2003 (sporul de vechime în muncă) și 11.04.2002-01.03.2003 (sporul de 30%), invocând drept temei legal discriminarea lor, recunoscută în cele două decizii ale instanței supreme, ale căror dispoziții sunt obligatorii pentru instanțe potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
În acest sens dispozițiile nr.OG137/2000 prevăd că persoana care se consideră discriminată poate solicita acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei sau de la data când a luat cunoștință de aceasta.
Ori, existența discriminării ca faptă, în măsură să îi îndreptățească pe reclamanți a beneficia de prevederile nr.OG137/2000, a fost stabilită prin Deciziile nr.VI/15.01.2007 și nr.XXXVI/07.05.2007, de la pronunțarea cărora începe să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune. Din acest motiv admisibilitatea capătului de cerere privind acordarea sporurilor de vechime în muncă și de 30% decurge, pentru perioadele arătate, din obligativitatea dispozițiilor reținute în cele două hotărâri de îndrumare care se impun întocmai ca și legea.
În baza acelorași considerente, excepția privind prescripția drepturilor menționate, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a fost respinsă ca nefondată întrucât prin deciziile de mai sus s-a stabilit că prevederile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, raportate la art.1 pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 ".se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați au beneficiat, până la intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007, de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.", dar și că - pentru aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și ale art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002 - "drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților".
Nici excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Justiției pentru perioada 01.01.2003 - 01.03.2003 privind plata drepturilor bănești aferente sporurilor de vechime în muncă și de 30% nu poate fi reținută, urmând a fi respinsă ca nefondată întrucât, pe de o parte, prin sentința civilă nr.1591/D/10.11.2006 Tribunalul Bacău nu a analizat pe fond pretenția dedusă judecății, iar pe de altă parte nu este întrunită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză cerută de art.1201 Cod civil. Aceasta deoarece, așa cum în mod corect au arătat reclamanții, solicitările de față sunt întemeiate pe prevederile speciale ale nr.OG137/2000 privind discriminarea, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, spre deosebire de litigiul anterior care s-a fundamentat pe dispozițiile dreptului comun.
Printr-un alt capăt de cerere reclamanții au solicitat obligarea pârâților Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU și Ministerul Justiției să le achite diferențele salariale rezultate din calcularea drepturilor ce li se cuvin cu titlu de prime de vacanță și premiul anual reprezentând cel de-al 13-lea salariu, și cele plătite efectiv în perioadele menționate, respectiv 01.10.2000 - 01.03.2003 pentru sporul de vechime în muncă și 11.04.2002 - 01.03.2003 pentru sporul de 30%. Au justificat această pretenție pe faptul că, în urma admiterii primului capăt de cerere, dar și a pronunțării sentinței civile nr.1591/D/10.11.2006 de către Tribunalul Bacău, cuantumul indemnizației lor de bază lunară se majorează prin includerea celor două sporuri.
Instanța a apreciat că și acest capăt de cerere este întemeiat deoarece drepturile salariale achitate reclamanților în perioadele de mai sus nu au inclus și cele două sporuri, recunoscute acestora prin hotărârea de față și prin sentința civilă nr.1591/D/10.11.2006 a Tribunalului Bacău.
Temeinicia acestei pretenții reiese din prevederile nr.OG83/2000 (art.1 pct.8), nr.OUG177/2002 (art.4) și ale nr.OUG27/2006 (art.4 alin. 3), ce sunt în esență identice, și care dispun că sporurile reglementate de aceste texte legale se includ în indemnizația de încadrare brută lunară și "se ia în calcul la stabilirea. oricăror alte drepturi ce se determină pe baza veniturilor salariale".
S-a constatat, cu caracter de principiu, că sporurile acordate în baza acestor texte legale se includ în indemnizația de încadrare brută lunară și, pe cale de consecință, și prima de concediu de odihnă, precum și premiul anual reprezentând al 13-lea salariu trebuiau, pentru perioadele indicate, să fie calculate cu respectarea acestui principiu. Un argument în acest sens îl constituie prevederile art.1 pct.11 din Legea nr.45/2006, potrivit cărora magistrații au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu aferentă acestei perioade, și la o primă de concediu ". egală cu indemnizația de încadrare brută lunară din luna anterioară plecării în concediu".
Întrucât prima de concediu de odihnă și premiul anual reprezentând al 13-lea salariu sunt drepturi ce se determină pe baza veniturilor salariale, s-a reținut că este normal ca indemnizația de încadrare brută lunară avută ca punct de referință la calcularea lor să includă și sporurile menționate mai sus, alături de sporul de fidelitate. Pentru perioadele menționate indemnizația de încadrare brută lunară a inclus doar cel din urmă spor, întrucât celelalte două au fost recunoscute reclamanților ulterior, prin hotărâri judecătorești, neexistând la acea vreme reglementare legală.
Pentru aceste considerente susținerea pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că indemnizația de încadrare brută lunară a magistraților includea numai sporul de fidelitate, nu și pe cele arătate mai sus, care ar reprezenta doar adaosuri de natură salarială, nu a putut fi primită, deoarece, când legiuitorul a reglementat acest drept prin art.1 pct.8 din nr.OG83/2000, l-a definit folosind tot noțiunea de "adaos", pentru ca în nr.OUG27/2006 să folosească noțiunea de "majorare". Ori, nu terminologia folosită în timp în actele normative, prezintă importanță, ci finalitatea urmărită de legiuitor, respectiv ca aceste sporuri să fie avute în vedere la calcularea tuturor celorlalte drepturi salariale.
Totodată, instanța a reținut că în mod greșit acest pârât și-a fundamentat apărările și pe dispozițiile nr.OUG24/2004 aprobată prin Legea nr.601/2004, întrucât pretențiile reclamanților nu au vizat și sporul de 40%, reglementat de aceste acte normative.
Având în vedere cele reținute, instanța a apreciat că prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000 raportat la art.33 alin.1 și 2 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a instituit o discriminare directă a reclamanților, în calitatea lor de magistrați judecători, în raport cu personalul auxiliar de specialitate, iar prevederile art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002 și art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002 instituie o altă formă de discriminare directă prin diferențierile nerezonabile care se fac în cadrul categoriilor ce compun corpul de magistrați.
Reiese că deși scopurile urmărite prin prevederile legale de mai sus, respectiv îmbunătățirea sistemului de retribuire a magistraților, reglementarea prin acte normative separate a drepturilor salariale cuvenite acestora și altor categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și reducerea neîntârziată a fenomenului de corupție, sunt legitime, metoda de atingere nu este una adecvată, din moment ce reclamanții au fost privați de dreptul de a beneficia de sporul de vechime în muncă și de sporul de 30%. În considerentele Deciziei nr.20/02.02.2000 a Curții Constituționale s-a reținut jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că "în aplicarea prevederilor art.14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cel reținute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiției în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000, au fost înlăturate întrucât Curtea Constituțională a dispus, prin Deciziile nr.1/08.02.1994 și nr.135/05.11.1996, că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice" și că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite".
Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art.1084 Cod civil, și nu potrivit art.1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Împotriva hotărârii date de instanța de fond au declarat recurs Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice N pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, în termen legal, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare, recursuri înregistrate pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.
La data de 12.05.2008 au avut loc dezbaterile asupra fondului recursurilor, pronunțarea amânându-se pentru 14.05.2008.
Intimații-reclamanți au comunicat instanței, la data de 13.05.2008, că Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea cauzei prin încheierea din 06.05.2008 la Curtea de APEL PITEȘTI, iar verificările telefonice efectuate au relevat o altă situație, respectiv strămutarea la Tribunalul Argeș (80).
Curtea de APEL BACĂU, prin decizia nr.474 din 02 iunie 2008, admis recursurile, a desființat sentința civilă nr.42/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr- și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Argeș. Totodată, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că entru p. înlăturarea dubiilor și față de faptul că încheierea de strămutare era anterioară rămânerii cauzei în pronunțare, s-a dispus repunerea sa pe rol pentru a se solicita relații
Cu adresa nr- din 21.05.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat strămutarea cauzei de la Tribunalul Neamț la Tribunalul Argeș.
Curtea de APEL BACĂU, investită cu soluționarea celor două recursuri, a constatat că cererea de strămutare a fost admisă după pronunțarea sentinței civile nr.42/18.01.2008 de Tribunalul Neamț și au fost menținute actele îndeplinite înainte de strămutare, implicit și soluția atacată.
S-a reținut că dispoziția Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie și impune strămutarea cauzei, nu a recursului, la Tribunalul Argeș, iar această măsură dispusă dezinvestește Tribunalul Neamț și nu Curtea de APEL BACĂU.
Totodată, instanța de recurs a reținut că este o situație atipică și a apreciat a fi în interesul părților a soluționa recursurile, în sensul admiterii, desființării sentinței recurate pentru trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Argeș în vederea rejudecării cauzei, urmare strămutării.
Astfel investit, cauza a fost înregistrată sub nr- la data de 01 iulie 2008.
Prin încheierea din 11.07.2008, Tribunalul Argeș, în baza art.I alin.1 coroborat cu art.II alin.2 din nr.OUG75/2008, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Curții de APEL PITEȘTI, instanță pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 22.07.2008.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea reține următoarele:
Conform art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art.3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Pe de altă parte, conform art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Conform art.12 din Decretul nr.167/1958, în cazul prestațiilor succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție distinctă.
Obiectul prezentului litigiu îl constituie acordarea unor drepturi salariale și, întrucât salariul este o prestație periodică, având scadența cel puțin o dată pe lună, potrivit art.161 alin.1 Codul muncii, rezultă că în speță sunt aplicabile dispozițiile legale arătate mai sus.
În acțiunea lor, reclamanții au invocat în primul rând faptul că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. XXXVI/07.07.2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie prin care s-a stabilit că magistrații beneficiau și de sporul pentru vechimea în muncă.
O astfel de apărare nu poate fi primită, întrucât, conform art.7 din Decretul nr.167/1958, rescripția p. începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, respectiv de la data la care trebuie efectuată plata salariului pentru fiecare lună calendaristică, chiar și pentru situația în care norma care a prevăzut dreptul salarial solicitat a fost abrogată, abrogarea normei legale sau imprevizibilitatea legislației neconstituind cauze de amânare a nașterii dreptului la acțiune, nici de amânare a curgerii termenului de prescripție dintre cele prevăzute expres în decret.
Pentru a interveni întreruperea prescripției, trebuie ca actul întrerupător de prescripție să fie înăuntrul termenului de prescripție, iar nu ulterior acestuia, motiv pentru care nu pot fi reținute ca fiind întreruptive de prescripție actele invocate de reclamanți, deoarece ele au intervenit ulterior încheierii termenului de prescripție.
Pe de altă parte, din conținutul HG nr.232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, precum și din conținutul Angajamentului cu ocazia încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, nu rezultă o recunoaștere neîndoielnică din partea debitorilor cu privire la drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni.
Față de aceste considerente, este privită ca întemeiată susținerea pârâtului Ministerul Justiției conform căreia valorificarea dreptului la despăgubiri nu a fost condiționată de sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și nici de hotărârea nr.182/2005 emisă de acesta prin care s-a constatat caracterul discriminatoriu al dispozițiilor legale care instituiau "sporul de anticorupție".
Sub aspectul prezentat, acțiunea este privită ca prescrisă și va fi respinsă ca atare, în temeiul textelor de lege menționate anterior, întrucât acțiunea a fost înregistrată la data de 01.11.2007, iar drepturile salariale solicitate privesc perioada cuprinsă între 01.10.2000 - 01.03.2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, și, cu domiciliul ales la Tribunalul Neamț, cu sediul în P N,-, județul N, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL NEAMȚ, cu sediul în P N,-, județul N, CURTEA DE APEL BACĂU, cu sediul în B,-, județul B, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în P,-, județul și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P N,- bis, județul N, intimat fiind CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRI, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător,
- - - ---
Asistenți judiciari,
- -
Grefier,
Red.
Tehnored.
11 ex/12.11.2008.
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Veronica Șerbănoiu Bădescu Monica
