Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1413/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1413/2009
Ședința publică din 2 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia vicepreședinte al instanței
-
GREFIER:
S-au luat spre examinare recursurile formulate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 300 din 9 februarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect calcul drepturi salariale - prima de vacanță 2002-2004.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate în termenul legal, au fost comunicate intimatei și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererile de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 300 din 09.02.2009 a Tribunalului Clujs -a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ și în consecință:
Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a primelor de concediu aferente anilor 2002 - 2004, sume actualizate cu rata inflației la data executării.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției B, instanța a respins-o, reținând că potrivit prevederilor art. 283 din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Cum prin OUG nr. 146 din 19 decembrie 2007- pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, se arată că dreptul unor categorii de salariați din sectorul bugetar de a li se acorda o primă cu ocazia plecării în concediul de odihnă a fost instituit în baza prevederilor <LLNK 11996 50 11 202 41 41>art. 41^1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare și că datorită constrângerilor bugetare din perioada 2001-2006, impuse anual de organismele financiare internaționale, nu au permis acordarea primelor de concediu de odihnă, prevederile din actele normative prin care au fost aprobate fiind suspendate prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare. Se mai arată că prin hotărârile instanțelor de judecată ordonatorii de credite au fost obligați să acorde primele de concediu de odihnă pentru perioada cât acestea au fost suspendate și că în acest sens s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 și Decizia nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007, iar neacordarea primelor de concediu de odihnă pentru perioada aferentă anilor în care au fost suspendate ar conduce la obligarea ordonatorilor de credite de a achita, în temeiul unor hotărâri ale instanțelor, atât sumele aferente, actualizate, cât și cheltuielile de judecată, ceea ce ar conduce la sporirea efortului bugetar. Având în vedere că OUG nr. 146 fost publicată în din 19 decembrie 2007 și faptul că reclamanta a solicitat pârâtei acordarea acestor drepturi, prin cererea înregistrată sub nr. 229/18.01.2008 și a înaintat acțiunea la data de 21.10.2008, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției
Cum art. 41.1 din Legea nr. 50/1996 - privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești se referă în mod expres tocmai la magistrați și celelalte categorii de personal salarizate în baza legii instanța constată că reclamanta este îndreptățită să primească drepturile salariale solicitate.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor art.15 din HG nr.83/03.02.2005 și art. 118 din Legea nr.304/2004 care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, iar pârâttul Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, astfel că instanța va obliga Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate.
Având în vedere art. 41.1 din Legea nr. 50/1996 - privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și prevederile OUG nr. 146 din 19 decembrie 2007 - pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, a obligat pârâții la plata către reclamantă a primelor de concediu aferente anilor 2002 - 2004, sume actualizate cu rata inflației la data executării și a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ și MFP prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Justiției prin recursul declarat solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, invocând motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. pentru următoarele considerente:
OUG nr. 146/2007 reținut de prima instanță ca temei al admiterii acțiunii nu reglementează dreptul la prima de concediu, ci modalitatea de plată acesteia, în perioada cât dispozițiile legale care acordau acest drept au fost suspendate.
Greșit s-a reținut că OUG nr. 146/2007 recunoaște obligația la plata primelor de vacanță inclusiv magistraților ale căror drepturi bănești erau reglementate prin Legea nr. 50/1996.
Art. 41/1 din Legea nr. 50/1996 fost abrogat prin OUG nr. 177/2002.
Art. 1 alin. 1 din OUG nr. 146/2007 reglementează modalitatea de plată primelor de concediu în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale în perioada 2001 - 2006, iar alin. 2 enumeră categoriile socio-profesionale care intră sub incidența acestui act normativ.
Această ordonanță a avut în vedere și decizia nr. XXIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002.
Potrivit acestei dispoziții, dreptul magistraților încetat să subziste, neputând fi pretins cu începere de la 1.01.2003.
Pârâtul MFP prin recursul declarat solicitat modificarea sentinței în baza art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civ. în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-au invocat prevederile art. 17 alin. 1, 18 din Legea nr. 500/2002, potrivit cărora MFP nu are competența de întreprinde demersurile stabilite în sarcina sa de către instanța de fond, prev. art. 1-3, 20, 21 din Legea nr. 90/2001 potrivit cărora există o delimitare strictă în privința atribuțiilor guvernului și MFP privitoare la aprobarea bugetului.
Pe fondul cauzei, s-au invocat prevederile deciziei nr. 821/2008 Curții Constituționale, potrivit căreia instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând în mod direct sau indirect că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pârâta Curtea de APEL CLUJ prin recursul declarat a solicitat modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii, invocând faptul că nu există temei legal pentru acordarea primei de vacanță pe anii 2003 - 2004, întrucât prin decizia nr. XXIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că prima de concediu pentru magistrați se acordă numai pentru anii 2001-2002, iar plata acesteia s-a realizat în baza OUG nr. 146/2007.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată, reclamanta a arătat că în perioada 2001-2004 funcționat ca magistrat la Curtea de APEL CLUJ și a beneficiat de plata primei de concediu doar pe anul 2001.
Potrivit deciziei nr. XXIII/2005 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că în aplicarea disp. art. 41/1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, prima de concediu pentru magistrați se acordă numai pentru anii 2001- 2002.
Această decizie are caracter obligatoriu în baza art. 329 Cod proc.civ. inclusiv în ceea ce privește perioada stabilită în care magistrații sunt îndreptățiți la plata primei de concediu.
Temeiul de drept invocat de reclamantă și reținut de prima instanță - OUG nr. 146/2007 nu este incident în cazul reclamantei, întrucât acest act normativ vizează modalitatea de plată primei de concediu pe perioadele cât dispozițiile legale care acordau acest drept au fost suspendate.
Disp.art. 41/1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 nu a fost suspendată, ci abrogată prin OUG nr. 177/2002, iar alin. 2 al art. 1 din OUG nr. 146/2007 enumerând categoriile de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile acestui act normativ nu îi menționează și pe magistrați în condițiile în care face însă referire expresă la personalul auxiliar din sistemul justiției.
Coroborând această dispoziție cu decizia nr. XXIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este evident că, numai pentru personalul auxiliar din sistemul justiției s- recunoscut dreptul la plata primei de concediu și ulterior anului 2002, pentru magistrați acest drept fiind limitat pentru perioada 2001 - 2002.
În lipsa unui temei legal care să reglementeze dreptul pretins de reclamantă și în baza celor statuate prin deciziile nr. 818 - 821/2008 ale Curții Constituționale, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 8, 9 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C și MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.300 din 9 februarie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta .
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red. MV dact. GC
3 ex/22.06.2009
Jud.primă instanță: ,
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia
