Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1464/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 1464
Ședința publică din data de 22 iunie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.842 din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant -, domiciliat în P,-,.2,.A,.2,.11, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova în substituire avocat titular din același barou, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită în principal admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca prescrisă. Într-un prin subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii, iar într-un al doilea subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și pe fond obligarea recurentei la plata către reclamant la sumele de bani solicitate în funcție de salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt sume brute. Cheltuielile de judecată urmează să le solicite pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului,
reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta B, obligarea acesteia la plata sumei de 1850 lei, reprezentând drepturi salariale restante și neachitate, precum și la plata sumei de 272 lei cu titlu de daune, reprezentând actualizarea sumei cu indicele inflației.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a susținut că în perioada 01.06.1998-30.08.2006 a fost angajat al, iar potrivit art.168 din contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2006, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații beneficiau de suplimentări a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate, fără ca suplimentarea salarială pentru Paști 2006 să-i fie plătită.
A mai precizat reclamantul că pârâta este datoare să îl despăgubească pentru neacordarea la timp a acestei suplimentări salariale și să îi plătească beneficiul nerealizat, respectiv corecția cu coeficientul de inflație pentru suma cuvenită.
La termenul de judecată din data de 13.04.2009, reclamantul și-a restrâns acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei numai la plata dreptului salarial restant, respectiv prima pentru Paști 2006.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus înscrisuri(filele 5-23).
În temeiul art.115-118 cod pr.civ. pârâta a formulat întâmpinare (filele 30-32)la care a anexat înscrisuri(filele 33-57) solicitând respingerea acțiunii în principal ca prescrise, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din codul muncii iar în subsidiar, ca neîntemeiate cu motivarea că drepturile suplimentare salariale cerute de reclamant au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toți angajații, inclusiv de acesta.
Prin sentința civilă nr.842 pronunțată la 13 aprilie 2009, Tribunalul Prahova a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, ca fiind neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei brute de 1047 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare primei de Paști 2006, sumă ce va fi actualizată conform indicelui de inflație, de la data scadenței fiecărei prime la plata efectivă și la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este justificată, deoarece în cauză nu se aplică dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din codul muncii -evocate de pârâtă, ci cele ale art.283 alin.1, lit.c din același cod, potrivit cu care în cazul unui conflict de muncă al cărui obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Referitor la fondul acțiunii, tribunalul a reținut că potrivit art.168 alin.1,2 din contractul colectiv de muncă pt.anul 2003 primele de Paște și C au fost incluse în salariul reclamantului însă ulterior aceste suplimentări salariale nu i-au mai fost efectiv plătite, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului.
Drept consecință, prima instanță a admis acțiunea, în baza art.161 din codul muncii, reținând în sarcina pârâtei obligația de plată a sumei de 1047 lei brut, reprezentând primă de Paști 2006 actualizată cu indicele de inflație, iaR CONFORM ART. 274 cod pr.civ a obligat pârâta la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 4-6).
Recurenta a susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză termenul în care reclamantul avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum s-a argumentat de instanța de fond.
Sub un alt aspect, s-a susținut că din interpretarea dispozițiilor art.168 (1 și 2) din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 rezultă că toate primele negociate cu salariații prin reprezentanții sindicali vor fi incluse în salariile de bază ale acestora, ceea ce s-a și întâmplat, reclamantul primindu-și drepturile salariale pe care le-a pretins din nou prin acțiunea sa.
S-a mai susținut că suma acordată de instanță a fost raportată la salariul mediu brut, iar nu la echivalentul salariului de bază mediu pe SN SA, astfel cum s-a stabilit prin art.168 din contractul colectiv de muncă.
Pentru aceste motive, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii și în principal respingerea acțiunii ca prescrise, iar în subsidiar, ca neîntemeiate ori modificarea acesteia în sensul acordării către reclamant a drepturilor salariale raportate la nivelul unui salariu de bază mediu pe SN iar nu la cel al unui salariu mediu brut.
Intimatul-reclamant nu formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecata recursului de față
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse,a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de pârâtă este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele care succed:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se constată că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.283 alin.1, lit.c din codul muncii iar nu pe cele ale lit.e din același articol, evocate de pârâtă, deoarece este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamant îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani iar nu de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Referitor la fondul cauzei, Curtea retine că potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de primă de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.
Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părților nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.
În acești termeni, în mod corect prima instanță a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantului-aceste drepturi i-au fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din codul muncii.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamant fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului, care a luat în considerare adresa nr.830/5.02.2008 depusă la fila 57 chiar de societatea pârâtă și conform căreia, salariul de bază mediu pe în luna martie 206 fost de 1047 lei brut.
În consecință, niciuna dintre criticile formulate de recurentă nu se justifică, astfel că în temeiul art.312 cod pr.civ, recursul exercitat de aceasta va fi respins ca nefondat, menținându-se în totalitate ca legală și temeinică sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.842 din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant -, domiciliat în P,-,.2,.A,.2,.11, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -
Fiind în prezenta
Se semnează de
Președintele instanței
Grefier
Fiind în prezenta
Se semnează de
Grefier șef secție
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./20.07.2009
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
