Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1502/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1502/R-CM
Ședința publică din 27 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de PRIMĂRIA COMUNEI - PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.845/CM din 4 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta Primăria Comunei, Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar pentru intimații-reclamanți și intimații-pârâți Școala cu clasele I-VIII și Comuna.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, curtea rămâne în pronunțare pe excepția de admisibilitate a recursului, în ceea ce privește subiectul căii de atac.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că rin p. acțiunea înregistrată la data de 22.12.2008 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, a,., a, a, reprezentați de Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar au chemat în judecată pe pârâtele Școala cu clasele I-VIII și Comuna - prin primar- pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la calcularea și plata sumelor reprezentând prima de vacanță pe anii 2005, 2006, 2007 și 2008, actualizate în funcție de rata inflației la data plății.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că salarizarea și drepturile bănești ale personalului din învățământ sunt reglementate de prevederile Legii nr. 128/1997, precum și de alte acte care reglementează salarizarea personalului bugetar, inclusiv contractele colective de muncă aplicabile: Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de Învățământ înregistrat sub nr. 5521/01/09.01.2004, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de Învățământ 2007 - 2008, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005 - 2006 și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010.
S-a arătat că din prevederile invocate, în special din cele ale art. 37 lit. g) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ rezultă că personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță.
Deși Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea acestui drept, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar prima de vacanță este reglementată tocmai de contractele colective de muncă.
Cu toate că prevederile contractelor colective invocate mai sus sunt clare, iar potrivit art. 30 alin. 1 raportat la art. 11 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 130/1996, aplicarea acestora la nivelul ramurii de învățământ în toate unitățile și instituțiile de învățământ și pentru toți salariații din învățământ este obligatorie, în mod netemeinic și nelegal reclamanților li s-a refuzat acordarea primei de vacanță.
Prin întâmpinare, pârâta Comuna a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de dispozițiile art. 5 alin. 3 și 4 din Legea nr. 18/2009, precum și în raport de faptul că Ministerul Educației, Cercetării și este ordonatorul principal de credite, în calitate de angajator al reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 845/CM/4.05.2009, Tribunalul Argeșa admis acțiunea și a obligat pe pârâta Școala cu clasele I-VIII să calculeze și să plătească reclamanților prima de vacanță corespunzătoare perioadei 22.12.2005 - 31.12.2008, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta Comuna să vireze pârâtei de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Potrivit art. 241 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ a prevăzut încă de la apariția sa dreptul personalului didactic la prima de vacanță, ce trebuia acordată în plus față de indemnizația de concediu.
Astfel, potrivit art. 37 lit. g) din contractul colectiv de muncă amintit, părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Executarea contractelor colective de muncă este, potrivit dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 130/1996, obligatorie pentru părțile semnatare.
S-a reținut că în cauză nu a intervenit nicio clauză de suspendare a acestui drept al personalului didactic la prima de vacanță.
În consecință, a fost admisă acțiunea așa cum s-a prezentat mai sus, actualizarea cu indicele de inflație la data plății efective dispunându-se în baza art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
În temeiul dispozițiilor art. 13 din nr.OUG 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, a fost obligată pârâta Comuna să vireze celeilalte pârâte fondurile necesare achitării drepturilor solicitate prin acțiune.
Împotriva sentinței a formulat recurs Primăria Comunei, reprezentată de primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
- În mod greșit a fost obligată să vireze unității de învățământ fondurile necesare achitării primelor de vacanță corespunzătoare perioadei 22.12.2005 - 31.12.2008.
Potrivit art. 5 alin. 3 și 4 din Legea nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009, sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată prevăzute la art. 4 lit. b) sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ preuniversitar de stat iar repartizarea acestor sume pe orașe, municipii, sectoare, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a Municipiului B, după consultarea consiliului județean și a primarilor, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă și incluziune socială.
Ministerul Educației Cercetării și este ordonatorul principal de credite întrucât este angajatorul reclamanților.
Urmează ca sumele să fie alocate cadrelor didactice, potrivit Legii bugetului de stat nr. 18/2009, prin Ministerul Educației Cercetării și și Ministerul Finanțelor Publice.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Examinând recursul din punctul de vedere al admisibilității sub aspectul subiectului acestuia, curtea constată următoarele:
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, singura cerere depusă la dosar și al dispozitivului sentinței atacate rezultă că recurenta Primăria Comunei nu a avut calitatea de parte la judecata în fond a cauzei.
Pretențiile au fost formulate împotriva pârâtelor Școala cu clasele I-VIII și Comuna, reprezentată prin primar, singurele de altfel care au fost obligate prin hotărâre la plată, respectiv la alocarea fondurilor necesare.
Cadrul procesual din punct de vedere al părților stabilit la judecata înaintea instanței de fond nu poate fi lărgit cu ocazia soluționării recursului, consecință a faptului că hotărârile judecătorești își produc efectele numai între părțile care au luat parte la judecata pricinii.
Regula se conturează și din interpretarea sistematică a prevederilor art. 301 și următoarele Cod procedură civilă reglementând termenul și formele recursului.
Întrucât recurenta nu a figurat ca parte la judecata în primă instanță, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta PRIMĂRIA COMUNEI - prin primar, cu sediul în comuna, sat nr. 1, județul A, împotriva sentinței civile nr. 845/CM din 4 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, A,., A, A, reprezentați de Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar, cu sediul în Pitești,--6, județul A și pârâtele ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, cu sediul în comuna, județul A și COMUNA, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
6 ex./30.10.2009
Jud. fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona