Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1523/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1523/R/2009
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTOR 2: Ana Ionescu
JUDECĂTOR 3: Sergiu Diaconescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 7 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr- privind și pe intimații, și Tribunalul Bistrița -năsăud ȘI ministerul economiei și finanțelor, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - stimulente.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242.proc.civ. Curtea apreeciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, și, și în consecință, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Bistrița -, în solidar, la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumei de 1700 lei reprezentând stimulente financiare, sume actualizate cu rata inflației începând cu 1 ianuarie 2006 și până la data plății efective.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâților la înscrierea acestor drepturi în carnetele de muncă ale reclamanților.
Prin aceeași sentință, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, și în consecință a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea față de acest pârât.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea profesională de judecători la Tribunalul Bistrița -N, aporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de dreptul muncii, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 295 al. 2 din Legea 53/2003.
Prin Hotărârea 15/23.01.2006, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența discriminării indirecte, potrivit art. 2 al. 1- al. 2, art.6 lit c, art.8 al.3, art. 19 al. 4 din OG 137/2000, având în vedere faptul că prin Ordinul pârâtului Ministerul Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în cuantum de 1700 lei, doar pentru judecătorii care aveau o vechime în magistratură cuprinsă între 0 și 3 ani și s- încălcat astfel principiul egalității de tratament judiciar.
Fundamentarea măsurii de acordare a stimulentelor financiare a fost bazată pe prevederile art.4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr.2404/C/2004, respectiv Ordinul nr.1921/C/2005 și aceste stimulente se acordă cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia precum și unor categorii de personal din cadrul instanțelor.
Potrivit art. 16 al. 1 din Constituția României și art.23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, toți oamenii au dreptul fără nici o discriminare la salariu, sporuri și adaosuri egale pentru muncă egală conform și articolului 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice și art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv art. 1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la această convenție.
Este de neconceput faptul că, deși reclamanții au o vechime în muncă mai mare de trei ani și continuă să-și desfășoare activitatea în aceleași condiții ca și judecătorii cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani, contribuind în egală măsură la îndeplinirea actului de justiție, aceștia să nu beneficieze de stimulentul financiar menționat.
Instanța a reținut raportat la prev. art.2 alin. 1 și alin. 3 al G nr.137/2000, existența unei discriminări, iar otrivit p. art.21 alin.1 din OG 137/2000 aprobată prin Legea 27/2004 în toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate și implicit discriminate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporțional cu prejudiciul suferit și dovedit, cu restabilirea situației anterioare discriminării, implicit prin anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Prin prisma aspectelor reținute și având în vedere dispozițiile art. 269 Codul Muncii, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată.
În ceea ce privește obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, s-a apreciat că aceasta este o obligație solidară, solidaritatea pasivă izvorând, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții 1-2 sunt persoane juridice care ordonează creditele salariale (principal, terțiar).
Practic, drepturile bănești nu pot fi plătite decât, după aprobarea dată de acești pârâți pentru plata uneia și aceleași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă).
În ceea ce privește actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, aceasta este justificată raportat la dispozițiile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul Muncii.
Potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, or este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație începând cu 1 ianuarie 2006 și până la data plății efective.
Această modalitate de acordare a fost dispusă tocmai în vederea despăgubirii integrale a reclamanților având în vedere atât perioada scursă de la data când trebuiau acordate aceste drepturi și data acordării efective, cât și rata inflației.
Tribunalul considerat neîntemeiată cererea reclamanților de înscriere a acestor drepturi în carnetele de muncă, reținând că, potrivit art.8 din Metodologia privind colectarea, gestionarea și evidența fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției "stimulentele nu fac parte din salariul de bază, nu se suportă din fondul de salarii iar asupra lor nu se calculează contribuția pentru asigurări sociale, contribuția la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj și contribuția pentru pensie suplimentară".
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de acesta prin întâmpinare, instanța a apreciat că acesta nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare plății în această cauză, el neavând calitate procesuală pasivă întrucât potrivit Ordinului Ministerului Justiției nr.1921 /C/2005 repartizarea fondului pentru stimularea personalului din sistemul justiției se face în baza art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. recurenta a arătat că raportat la disp. Legii nr. 146/1997 și la Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, instanța nu ținut seama de faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ și nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare sistemului judiciar.
Prin urmare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil și nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori care determină acordarea sau neacordarea premiului, ceea ce-i conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu se poate vorbi de un drept de creanță lichidă, exigibilă.
Având în vedere că repartizarea stimulentelor s-a făcut în conformitate cu normele interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004 și nu prin Ordinul nr. 1921/C/2005, cum greșit a reținut prima instanță, având caracter de recomandare și având în vedere că acordarea stimulentului financiar este determinată de o multitudine de factori, fără avea caracterul unui drept exigibil, motivarea primei instanțe nu subzistă, cu atât mai mult cu cât, toți magistrații din cadrul instanței care îndeplineau criteriile stabilite au beneficiat de stimulente financiare.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamanților se întemeiază pe Ordinul Ministrului Justiției cu nr. 1921/C/15.12.2005, prin care s- aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției, conform anexei care face parte integrantă din ordin.
Potrivit acestei anexe, repartizarea fondului de stimulente s-a făcut pe ordonatorii din 40 de județe ale țării, municipiul B, și Ministerul Justiției pentru funcționarii publici, personalul contractual, consilierii de probațiune și judecători.
Reiese din cele reținute, că emitentul ordinului, în calitate de ordonator principal de credite indicat categoriile de personal care sunt angajate în sistemul al cărui ordonator de credite este ministrul justiției, care urmau să beneficieze de respectivele stimulente.
Susținerea Ministerului Justiției că repartizarea acestor stimulente se face în conformitate cu Normele interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004 care enumeră exemplificativ criteriile ce pot fi luate în considerare la repartizarea stimulentelor, ordonatorii având posibilitatea de a stabili și alte criterii pe care le apreciază necesare și utile, fără fi necesar să existe identitate de criterii la nivelul tuturor instanțelor din țară, este neîntemeiată.
Art. 2 alin. 1, art. 6 lit. și și art. 8 din OG 137/2000 ocrotesc în mod deplin și egal toate drepturile salariale acordate în temeiul raporturilor de muncă. Este incontestabil faptul că, dreptul la stimulentele salariale sunt drepturi recunoscute de lege, iar faptul că pentru plata acestor drepturi sunt prevăzute anumite criterii de performanță profesională, nu afectează în nici un caz caracterul de drept de natură salarială stimulentelor salariale, reclamanții având și o "speranță legitimă" pentru beneficiul acestui drept, în sensul practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât nu s-a putut face dovada în condițiile art. 287 neîndeplinirii acestor criterii.
Pârâții au operat o selecție arbitrară între criteriile de acordare a stimulentelor salariale, în sensul că au considerat prioritar criteriul vechimii în funcție până la 3 ani a beneficiarilor, în detrimentul criteriilor de performanță profesională. Cu toate că, criteriile de repartizare stimulentelor prevăzute de normele interne au caracter de recomandare, exemplificativ, ele au fost aplicate arbitrar și discriminatoriu.
Susținerile pârâtului recurent sunt în contradicție și cu disp. art. 16 din Constituția României și ale art. 23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, cum corect reținut instanța de fond, care nu și-a fundamentat soluția exclusiv pe Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Împrejurarea că, prin hotărârea menționată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării hotărât existența unui tratament discriminatoriu între magistrați, constituie o probă în favoarea acestora, care au calitatea de judecători, astfel încât în mod corect fost avută în vedere de prima instanță.
Prin urmare, admiterea acțiunii formulată de către reclamanți care au calitatea de judecători, nu s- făcut cu încălcarea dispozițiilor legale invocate de Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 7 din 17.01.2008 a Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. IA dact. GC
2 ex/7.07.2009
Jud.primă instanță:,
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Ana Ionescu, Sergiu Diaconescu
