Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1538/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1538/R/2009

Ședința publică din data de 16 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției

JUDECĂTOR 2: Ana Ionescu

JUDECĂTOR 3: Sergiu Diaconescu

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 526 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați și alții, precum și pe pârâtul intimat MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - 15 % spor de confidențialitate.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj - consilier juridic, lipsind restul părților.

Procedura de citare este realizată.

Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Cat ransmis la dosar prin fax concluzii scrise, înregistrate la dosar la data de 15 iunie 2009.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj arată că nu mai are de formulat cereri în probațiune și nici de invocat excepții.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul recursurilor.

Solicită reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate în scris.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului declarat, reține că:

Prin sentința civilă nr. 526/10.03.2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, s-a admis excepția lipei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, excepție invocată de acesta.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, excepție invocată de acest pârât. S-a respins excepția necompetenței materiale a instanței, excepție invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a admis acțiunea reclamanților, R, HG, și, împotriva pârâților Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, au fost obligați pârâții de rândul 1-3 să calculeze și să plătească sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază începând cu luna ianuarie 2005 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și pentru viitor, actualizate în funcție de rata inflației de la data scadenței și până la plata efectivă și efectuarea înscrierilor necesare în carnetele de muncă ale reclamanților.

A fost obligat pârâtul de rândul 4 să aloce sumele necesare pentru efectuarea acestor plăti, sens în care a fost admisă cererea de chemare în garanție a acestuia, formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:

Excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nefiind fondată, a fost respinsă pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Prevederile art. 36 din nr.OG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, se referă la litigiile care se pot naște ca urmare a nemulțumirii personalului salariat potrivit acestei ordonanțe, privind modul de stabilire a drepturilor salariale prevăzute în acest act normativ, deci de stabilirea de la început a salariului prin încadrarea în anumite grile de salarizare, nu la alte drepturi care se circumscriu acestei noțiuni, cum ar fi sporurile.

Litigiul pentru neacordarea sporului de confidențialitate, care este un drept salarial, vizează conținutul raportului de muncă, privind modul de executare a drepturilor și obligațiilor corelative, deci este un litigiu de muncă, iar competența de soluționare aparține completelor specializate privind conflictele de muncă și asigurări sociale, în speță, completul specializat de la Tribunalul Sălaj.

Reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor de pe lângă instanțelor judecătorești, fiindu-le impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.

Potrivit art. unic pct. 1 din Legea nr. 444/2006, pentru aprobarea nr.OG 19/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță beneficiază de un spor lunar de 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate.

Conform art. 15 din nr.OG 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă atât categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, cât și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.

Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2002, s-a acordat sporul de confidențialitate de până la 15% membrilor plenului și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor.

Aceste acte normative enumerate mai sus prevăd acordarea unui spor de confidențialitate către o serie de categorii de personal, excluzând fără nici un temei magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care, de asemenea, au ca obligație profesională păstrarea confidențialității.

Astfel, conform art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24 august 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și regulament.

Această obligație, reprezintă obligație de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă aceste instanțe.

Conform art. 84 lit. e din Legea nr. 567/2004, republicată, privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest statut.

Prin însăși natura sa, activitatea juridică desfășurată de reclamanți implică administrarea și contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări de convorbiri telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor sau colegilor de serviciu, sesizările adresate organelor statului, veniturile salariale, protecția minorilor, adopții, secretul bancar, secretul economic.

Pentru prezența unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fie diferit. Tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.

Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.

Astfel, conform art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin.1 din nr.OG 6/2007, art. 13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.

Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională.

Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie.

Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată, o contraprestație salarială, această obligație fiind implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial. În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată.

Este însă de remarcat faptul că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.

Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care face parte.

În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.

Referitor la solicitarea privind actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație, potrivit prevederilor art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul Muncii, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.

Prima instanță a admis cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 500/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. În același timp, potrivit art. 15 din HG nr. 93/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004.

Pe cale de consecință, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, pârâtul fiind obligat să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamanți, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea discriminării, instanța a reținut că acesta, conform art. 16-20 din nr.OG 137/2000, republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de nr.OG 137/2000, cu toate completările și modificările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.

Față de împrejurarea că acest pârât nu are nici un raport juridic cu reclamanții, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de acesta prin întâmpinare.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, instanța a admis acțiunea reclamanților, obligând pârâții să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, începând cu luna ianuarie 2005 și până la rămânerea definitivă a hotărârii, precum și pentru viitor, sume reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței plății și până la data plății efective. Pârâții au mai fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În motivarea recursurilor declarate de Ministerul Public se invocă nelegalitatea sentinței, admiterea acțiunii și acordarea sporului de confidențialitate de 15% adaugă la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate. Capătul de cerere privind acordarea sporului și pentru viitor este inadmisibil.

Asupra recursurilor declarate, Curtea reține următoarele:

Reclamanții și intervenienții au calitatea de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Asupra îndreptățirii personalului auxiliar de specialitate la plata sporului de confidențialitate s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 46 din 15.12.2008. Prin această decizie, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. b din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora.

Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".

Potrivit art. 329 alin. 3. proc. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță.

Întrucât admiterea acțiunii, respectiv îndreptățirea reclamanților la plata sporului de confidențialitate, derivă din modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 raportat la art. 9 din Codul deontologic privind statutul personalului auxiliar, iar sentința s-a dat în sensul celor decise prin recursul în interesul legii, urmează a se aprecia că motivele de nelegalitate invocate în cele trei recursuri sunt nefondate.

Acordarea sporului de confidențialitate și pentru viitor are bază legală raportat la dispozițiile art.110 alin.2 poroc.civ. conform cărora se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen a unei prestațiuni periodice. Pretenția obligării pârâților la plata sporului de confidențialitate și pentru viitor nu reprezintă plata anticipată a unui drept salarial ci executarea unei obligații salariale la scadență.

Sporul pretins prin acțiune are caracterul unui drept salarial așadar al unei prestațiuni periodice și având în vedere că nu este justificată intentarea periodică de către reclamanți a unor acțiuni având ca obiect plata acestui spor în condițiile în care starea de fapt și de drept este neschimbată, urmează a se respinge ca nefondat și acest motiv de recurs.

În concluzie, în baza dispozițiilor art.312 alin.1-3.proc.civ. recursurile declarate de pârâți urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ ȘI PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 526 din 10.03.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

În concediu odihnă în concediu odihnă

Semnează semnează

VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE

Red.LȘ/dact.

2ex./16.07.2009

Președinte:Lucia Ștețca
Judecători:Lucia Ștețca, Ana Ionescu, Sergiu Diaconescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1538/2009. Curtea de Apel Cluj