Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1539/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1539/R/2009
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTOR 2: Ana Ionescu
JUDECĂTOR 3: Sergiu Diaconescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, recursul pârâtului PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 527 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- privind și pe intimații și alții, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - îndemnizație 10 %.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - consilier juridic, lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 15 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a înregistrat la dosar concluzii scrise, concluzii pe care arată reprezentanta acestuia că înțelege să le susțină. Depune la dosar un înscris conform căruia sentința recurată nu a fost pusă în executare.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate în cauză.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită admiterea recursului în sensul respingerii ca inadmisibilă a acțiunii promovate de reclamanți.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 527 din 10.03.2008 a Tribunalului Sălaja fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin aceeași sentință a fost admisă acțiunea reclamanților, R, HG, formulată împotriva pârâților Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Ministerul Economiei și Finanțelor, și în consecință au fost obligați pârâții de rândul 1-3 să calculeze și să plătească sporul de 10% din salariul brut pentru perioada 01.05.2005 - până la zi și în continuare, până la eliminarea situației de discriminare, și până la data pensionării pentru, și.
HGAu fost obligați pârâții de rândul 1-3 să facă mențiunile respective în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare pentru efectuarea acestor plăți.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, tribunalul a constat că aceasta este întemeiată, în condițiile în care între reclamanți și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu există nici un raport juridic, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, a admis excepția invocată și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, calitatea procesuală pasivă a acestui minister se justifică prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Așadar, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetelor (grefieri), raporturile de muncă ale acestora fiind guvernate de dispozițiile Codului muncii, conform art.1 din acest cod și alte legi speciale.
Conform art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Potrivit art.3 alin.8 din G nr.8/2007, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raportul de timpul efectiv lucrate în aceste activități.
Tribunalul a concluzionat, că grefierii (inclusiv reclamanții) sunt tratați diferențiat în funcție de criteriul discriminatoriu al categoriei socio-profesionale (locul de muncă unde sunt repartizați sau delegați), cu încălcarea principiului legal "pentru muncă egală și pregătire profesională, salariul egal", cu toate că îndeplinesc aceeași muncă, cea de grefier.
Instanța a stabilit că există discriminarea reclamanților, prin neacordarea indemnizației de 10%, în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu grefierii delegați la activitățile prevăzute de art.19 din Legea nr.50/1999 și art. 3 alin.8 din OG nr.8/2007. Cu toate că reclamanții, deși își execută raportul de muncă și își îndeplinesc activitatea la care au fost repartizați, totuși nu primesc indemnizația de 10%, sub pretextul discriminatoriu că sunt repartizați la alte compartimente, cu faptul că îndeplinesc una și aceeași muncă de grefier.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în munca de grefier în care au fost delegate sau repartizate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indemnizația de 10% din salariul brut. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al recunoașterii în mod egal și nediferențiat prin lege al aceluiași drept de vechime în muncă la fel ca și restul grefierilor, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării indemnizației de 10%.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indemnizației este unul și același: calitatea de grefier care depune munca de grefier.
Prin neacordarea indemnizației de 10%, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție sau loc de muncă) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzată indemnizația nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acesteia (condiția prestării muncii de grefier repartizat în muncă), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, obligația pârâților de plată drepturilor bănești fiind o obligație solidară. În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Cererea reclamanților de actualizare a prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, fost găsită de instanță întemeiată, raportat la prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări. În speță, nu există o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamanții nu au solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța a găsit-o întemeiată, procedând la admiterea sa.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Plata diferențelor de drepturi salariale se poate realiza numai după deschiderea de credite și după alimentarea cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe cale de consecință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și l-a obligat pe acest pârât să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamanți, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare bugetară.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Parchetul de pe lângă Înalta Curte și Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și Parchetul de pe lângă Înalta Curte și Casație și Justiție au solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursurilor întemeiate pe disp. art. 304 pct. 4 și 9 Cod proc.civ. recurenții au arătat că grefierii din cadrul instanțelor judecătorești beneficiază de prevederile din ordonanța nr. 8/2007 doar în situația și în măsura în care desfășoară activități legate de domeniile menționate. Sporul de 10% prevăzut de textul art. 3 alin. 8 nu este un spor permanent și se raportează la activitățile deosebite pe care trebuie să le îndeplinească un grefier care lucrează în acest domeniu, situație diferită de cea unui grefier din cadrul Ministerului Public.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte și Casație și Justiție mai invocat faptul că, cererea reclamanților este inadmisibilă și că, prin soluția pronunțată, instanța de fond a adăugat la legea specială de salarizare personalului auxiliar de specialitate.
În speță, discriminarea invocată și reținută de instanța de fond nu există, în condițiile în care, personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile prev. de art. 19 din Legea nr. - nu poate pretinde că, depune o muncă egală cu cei care îndeplinesc aceste sarcini.
Soluția instanței de fond este nelegală și sub aspectul obligării plății drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în condițiile în care, legea bugetului pentru anul 2008 nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat putându-se face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin recursul declarat, solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție.
În motivarea recursului, care nu a fost întemeiat în drept, s-a arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamanți, întrucât aceste fonduri sunt asigurate din bugetul Ministerului Public ca ordonator principal de credite, singurul ce poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății.
Examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că sunt întemeiate și în consecință, în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ. urmează să le admită, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 24 din 12.05.2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii s-a stabilit că, art. 19 alin. 3 din Legea nr. - privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și ale art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de aceste norme.
Decizia instanței supreme, obligatorie în baza art. 329 alin. 3 Cod proc.civ. a reținut că, în raport de disp. art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007, în prezent abrogate, este fără îndoială faptul că au putut beneficia de indemnizația lunară de 10 % din salariul de bază doar grefierii care participau la efectuarea actelor procedurale menționate în acest text.
Aceste dispoziții legale nu au adus atingere principiului egalității de tratament în stabilirea salariilor, întrucât legiuitorul instituit criterii obiective și rezonabile pentru determinarea beneficiarilor acestui drept salarial suplimentar, constând în natura uncii prestate și timpul efectiv lucrate în aceste activități.
Față de caracterul obligatoriu al acestei decizii, curtea constată că este ținută în soluționarea cauzei de cele statuate în cuprinsul său, principiul nediscriminării invocat de reclamanți și fundamentat pe prevederile constituționale și pe cele ale Declarației Universale ale Drepturilor Omului, nefiind aplicabil în cauză.
Urmare admiterii recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Parchetul de pe lângă Înalta Curte și Casație și Justiție și modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților, va fi admis și recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 527 din 10.03.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții, R, HG, formulată împotriva pârâților Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Ministerul Economiei și Finanțelor.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. IA dact. GC
3 ex/30.06.2009
Jud.primă instanță:,
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Ana Ionescu, Sergiu Diaconescu
