Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 155/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 155/R-CM
Ședința publică din 02 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta ( ), împotriva sentinței civile nr.234/CM din 6 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta-pârâtă asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.482/2009 emisă de Cabinet individual- Baroul Argeș și consilier juridic pentru intimatul-reclamant Spitalul de Geriatrie și Boli Cronice " ", în baza împuternicirii de reprezentare juridică emisă de Colegiul consilierilor juridici
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, recurenta-pârâtă, prin apărător, a depus la dosar borderou cu acte, printre care precizare-completare la motivele de recurs.
Apărătoarea recurentei-pârâte susține că ceea ce a depus la dosar reprezintă precizări la motivele de recurs. Îi comunică reprezentantei intimatului-reclamant un exemplar de pe precizările la motivele de recurs și de pe actele anexate, ce au fost depuse la dosar prin serviciul registratură.
Reprezentanta intimatului-reclamant arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de precizările la motivele de recurs și de actele anexate la acestea, ce i-au fost comunicate astăzi în ședință.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui, punând în discuție și precizările-completările la motivele de recurs, depuse la dosar la data de 1 februarie 2010.
Apărătoarea recurentei-pârâte, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, în principal casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
În subsidiar, având în vedere precizările la motivele de recurs, formulate la data de 1 februarie 2010, solicită admiterea recursului așa cum a fost precizat, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru efectuarea unei expertize contabile în vederea calculării prejudiciului actual, ținând cont de actul adițional aferent contractului de muncă și de perioada nelucrată de.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Arată că la instanța de fond a solicitat proba cu expertiză contabilă, iar partea adversă s-a opus efectuării acesteia.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 05.08.2008, reclamantul Spitalul de Geriatrie și Boli Cronice " " a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la restituirea cheltuielilor de personal efectuate pe perioada pregătirii în rezidențiat, în cuantum de 44.640 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta a fost confirmată ca medic rezident specialitatea medicină internă la Spitalul de Boli Cronice ca urmare a promovării concursului de rezidențiat, sesiunea 19.11.2008, calitate în care avea obligația să presteze activitate ca medic specialist minim 5 ani după susținerea și promovarea examenului de specialitate pe postul și în specialitatea în care a susținut examenul de rezidențiat, așa cum s-a stipulat și în cuprinsul actului adițional la contractul individual de muncă nr.1/1.02.2001 și de prevederile art.3 din nr.OG259/2000 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului. Acest act normativ a fost abrogat prin nr.OUG58/2001, care, la rândul său, a fost abrogat prin nr.OG12/2008, dar acesta a preluat, în esență, aceeași obligație de mai sus din partea medicilor specialiști prin art.6 alin.7.
După susținerea examenului de rezidențiat pârâta s-a prezentat la post solicitând concediu fără plată pentru 90 zile, după care a intrat în concediu medical de 106 zile, începând cu 04.09.2006 până la data de 04.12.2006, când a intrat în concediu de odihnă pentru 8 zile. De la 14.12.2006 pârâta a beneficiat de 73 zile de concediu medical până la 15.03.2007, dată la care a revenit la post. La 01.06.2008 pârâta și-a depus demisia din funcția de medic specialist medicină internă din cadrul Spitalului de Geriatrie și Boli Cronice " ". În acest mod pârâta nu și-a respectat obligația de a-și desfășura activitatea cel puțin 5 ani în cadrul unității reclamante prevăzută de actele normative de mai sus și de actul adițional la contractul de muncă.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că obligația de restituire a sumei reprezentând cheltuielile pentru efectuarea pregătirii profesionale pe perioada rezidențiatului nu subzistă pentru că art.3 din nr.OUG259/2000 care o prevedea a fost abrogat prin nr.OUG58/2001, care a fost abrogată, la rândul său, de nr.OG12/30.01.2008. De asemenea, această obligație constituie o gravă încălcare a principiului ocrotit de legislația internă și europeană privind neîngrădirea dreptului la muncă și la libertatea muncii și pe cel privind negocierea condițiilor de muncă. A mai arătat că nu a fost de acord cu clauza prevăzută de pct. 3 din actul adițional.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul își întemeiază acțiunea pe texte de lege intrate în vigoare ulterior semnării de către ea a actului adițional, încălcând astfel principiul neretroactivității legii civile.
La data de 12.11.2008 instanța a unit excepția inadmisibilității acțiunii cu fondul cauzei.
La data de 03.12.2008 pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active, arătând că nu au fost suportate din fondurile reclamantului cheltuielile de pregătire profesională pe perioada rezidențiatului, ci din fondul asigurărilor sociale de sănătate. Excepția a fost respinsă prin încheierea din data de 05.12.2008.
La data de 14.01.2009 pârâta a invocat excepția nulității art.3 din actul adițional la contractul de muncă nr.1/1.02.2001, arătând că obligația pe care o reglementează este afectată de o condiție suspensivă, contractul de muncă neputând fi, în principiu, afectat de modalități. Instanța a respins această excepție prin încheierea din data de 16.01.2009.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.234/CM din 6 februarie 2009, admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârâtă să plătească acestuia suma de 44640 lei cu titlu de prejudiciu.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că așa cum rezultă din adresa nr.282/16.01.2001 emisă de Direcția de Sănătate A, prin Ordinul nr.1086/2000 pârâta a fost confirmată ca medic rezident, urmare a promovării concursului susținut în sesiunea 19.11.2000 - secțiunea B, specialitatea medicină internă - Secția medicină internă. Prin contractul nr.1/01.02.2001 a fost încadrată ca medic rezident, specialitatea interne la Spitalul de Geriatrie " ", începând cu data de 01.09.2001. La aceeași dată s-a încheiat și un act adițional la contract, prin care aceasta s-a obligat să se prezinte la postul pe care a fost confirmată ca medic rezident prin Ordin al și să presteze activitate în această calitate ca medic specialist minim 5 ani după susținerea și promovarea examenului de specialitate pe postul și în specialitatea în care a susținut examenul, urmând ca în situația în care nu-și va respecta această obligație să fie obligată la plata unei sume echivalente cu cel puțin 36 salarii medii pe economie din perioada renunțării.
În cuprinsul actului adițional se menționează că acesta a fost încheiat în baza art.21 din Legea nr.1/1970, lege aflată în vigoare la acel moment, potrivit căreia salariatul avea îndatorirea de a lucra în unitatea respectivă cel puțin 5 ani de la terminarea formei de instruire, precum și sarcina, în cazul nerespectării acestei îndatoriri, de a plăti o despăgubire reprezentând cheltuieli făcute de unitate sau alte organe pentru pregătirea profesională.
Așa cum rezultă din analiza actelor de la dosar, după susținerea examenului de rezidențiat însă, pârâta s-a prezentat la post solicitând concediu fără plată pentru 90 zile, după care a intrat în concediu medical de 106 zile, începând cu 04.09.2006 până la data de 04.12.2006, când a intrat în concediu de odihnă pentru 8 zile. De la 14.12.2006 pârâta a beneficiat de 73 zile de concediu medical până la 15.03.2007, dată la care a revenit la post. La 01.06.2008 pârâta și-a depus demisia din funcția de medic specialist medicină internă din cadrul Spitalului de Geriatrie și Boli Cronice " ". În acest mod pârâta nu și-a respectat obligația de a-și desfășura activitatea cel puțin 5 ani în cadrul unității reclamante prevăzută de actele normative de mai sus și de actul adițional la contractul de muncă.
Din analiza actelor de la filele 27-147 rezultat că reclamantul a dovedit că și-a îndeplinit obligațiile înscrise în actul adițional, respectiv aceea de a achita cheltuielile pentru pregătirea în specialitatea medicului rezident pe întreaga perioadă a stagiului și de a-i menține postul vacant pe timpul concursului de specializare.
Pârâta a susținut că obligația de mai sus instituită prin actul adițional la contractul individual de muncă nu mai subzistă, întrucât art.3 din nr.OUG259/2000 a fost abrogat expres de către nr.OUG58/2001, aprobat prin Legea nr.41/2002, ulterior abrogată prin OG nr.12/30.01.2008.
Instanța de fond a apreciat că acțiunea este admisibilă, întrucât la momentul încheierii actului adițional era în vigoare art.21 din Legea nr.1/1970 în baza căruia s-a încheiat și obligația medicilor specialiști de a lucra, după obținerea titlului de specialist, la unitatea sanitară cu care au încheiat contractul individual de muncă cel puțin un număr egal cu durata corespunzătoare finanțării rezidențiatului în specialitate pentru care s-a scos postul la concurs, precum și angajarea răspunderii materiale a rezidentului în cazul nerespectării acestei obligații, s-au menținut și ulterior apariției noului Cod al muncii.
Aceste obligații s-au prevăzut expres în acte speciale, respectiv art.3 alin.5 și 5 din nr.OUG58/2001 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, stagiaturii și activității de cercetare medicală în domeniul sanitar, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr.41/2002, nr.OUG64/2002, Legea nr.648/2002, Legea nr.173/2004, Legea nr.463/2004, nr.OUG72/2006 și în art.6 alin.7 din nr.OG12/2008. De asemenea, pe perioada derulării contractului de muncă pârâta nu a solicitat și obținut constatarea nulității clauzelor actului adițional la acesta. În consecință, actul adițional își produce efectele sale juridice, acțiunea reclamantului fiind întemeiată potrivit art.969 Cod civil.
Din nota de ședință aflată la dosar la fila 25 rezultă că la calculul prejudiciului reclamantul a avut în vedere perioada nelucrată din intervalul stabilit conform actului adițional la contractul de muncă, respectiv de 4 ani. Cuantumul acestuia este de 44640 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele:
1. Hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Instanța de fond nu a avut în vedere lipsa calității procesuale active a intimatului-reclamant pe care a respins-o, încălcând prevederile art.5 din nr.OUG58/2001 care stabilește imperativ că drepturile salariale ale rezidenților se stabilesc în condițiile legii și se acordă prin unitățile sanitare cu care au încheiat contract individual de muncă pe baza documentelor doveditoare, a frecventării stagiilor, emise de unitatea unde se efectuează pregătirea.
În art.5 din sus OUG-arătată se prevede că în primii doi ani de rezidențiat drepturile salariale ale medicilor rezidenți sunt suportate de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătății și Familiei, și nu din fondurile proprii, iar în anii 3-7 de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Se arată astfel că drepturile salariale care se cer a fi restituite au fost acordate prin Spitalul, fie de la bugetul de stat, fie din fondul asigurărilor sociale de sănătate.
2. În mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
Având în vedere că obiectul acțiunii civile îl reprezintă protecția unui drept subiectiv civil sau a unei situații juridice ocrotite de lege, condiția obligatorie de exercițiu a acțiunii este aceea ca reclamantul să afirme un drept.
Intimatul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate cu pregătirea sa profesională, obligație care era prevăzută de art.3 din nr.OUG259/2000, ordonanță care însă a fost abrogată expres prin nr.OUG58/09.04.2001 aprobată prin Legea nr.41/2002, ordonanță care de asemenea a fost abrogată prin nr.OG12/30.01.2008.
Cum obligația de la art.3 din nr.OUG259/2000 nu mai subzistă, dreptul pretins de reclamant nu mai este ocrotit de lege.
3. Hotărârea pronunțată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art.36 din Codul muncii, care prevede interdicția pentru salariat de a renunța la drepturile sale ocrotite de lege.
Se invocă astfel nulitatea absolută a clauzei penale inserată în actul adițional la contractul de muncă, aceea de a fi obligată, în cazul nerespectării obligației de a funcționa 5 ani la reclamant, să plătească o sumă echivalentă cu cel puțin 36 salarii medii pe economie.
4. La pronunțarea sentinței de mai sus instanța de fond a încălcat dispozițiile art.3 și 10 din Codul muncii, care consacră principiul libertății dreptului la muncă.
Prin admiterea acțiunii reclamantului, instanța de fond a acceptat posibilitatea ca o persoană să presteze muncă fără plată, ceea ce contravine principiilor constituționale.
5. Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, întemeiată pe texte de lege intrate în vigoare ulterior semnării de către pârâtă a actului adițional.
Prin admiterea acestei acțiuni instanța de fond nu a avut în vedere că o lege civilă se aplică numai pentru viitor, situație consacrată și în art.15 din Constituția României.
6. Instanța de fond nu a avut în vedere că suma solicitată de reclamant reprezintă salariul brut pe care l-a primit și nu salariul net, neavându-se astfel în vedere că din salariul brut se plătesc drepturile de asigurări sociale de către angajator, iar diferența se plătește lunar cu titlu de remunerație salarială.
Față de motivele arătate pârâta solicită admiterea recursului formulat și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate.
Recursul declarat de pârâtă este nefondat.
1. Referitor la primul motiv de recurs privind lipsa calității procesuale active a reclamantului, se constată că pârâta a fost încadrată ca medic rezident la Spitalul de Geriatrie și Boli Cronice " " din, începând cu data de 1 februarie 2001, în baza unui contract de muncă încheiat și a actului adițional la contract.
Cum între părți s-a încheiat un contract de muncă în baza căruia s-au stabilit drepturi și obligații reciproce, contract ce reprezintă voința ambelor părți, nu se poate pretinde că reclamantul, ca angajator, nu are calitate procesuală activă în a solicita pârâtei despăgubiri pentru cheltuielile efectuate.
Mai mult, reclamantul-intimat a depus la dosar ordine de plată din care rezultă că și-a îndeplinit obligațiile înscrise în actul adițional, respectiv de a achita cheltuielile pentru pregătirea în specialitate a medicului rezident pe întreaga perioadă a stagiului și de a-i menține postul vacant pe timpul concursului de specializare.
Cum contractul de muncă încheiat între părți este o convenție stabilită în baza art.969 din Codul civil, nu se poate pretinde că reclamantul, care este parte în acest contract, nu are calitate procesuală activă de a solicita de la pârâtă despăgubirile cauzate.
2. Și cea de-a doua critică privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată este nefondată, întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, din contractul de muncă nr.1/01.02.2001 și actul adițional la acest contract rezultă că la încheierea lui s-au avut în vedere prevederile art.21 din Legea nr.1/1970, în baza căreia recurenta avea obligația de a lucra la reclamant, cu care a încheiat acest contract, după obținerea titlului de specialist cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare finanțării rezidențiatului în specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs.
S-a stabilit prin actul adițional că în cazul nerespectării obligației de a funcționa minim 5 ani după susținerea și promovarea examenului, medicul se obligă a plăti o sumă echivalentă cu cel puțin 36 salarii medii pe economie din perioada renunțării.
Cum actul adițional reprezintă voința părților, așa cum s-a arătat mai sus, în raport de dispozițiile art.969 cod civil nu se poate aprecia că acțiunea reclamantului ar fi inadmisibilă.
De altfel, prin această acțiune s-au solicitat despăgubirile cauzate de pârâtă prin părăsirea locului de muncă înainte de perioada stabilită prin contract, reclamantul formulând în mod corect această acțiune.
3. Referitor la critica privind nulitatea absolută a clauzei penale inserată în actul adițional, se constată că între părți, așa cum s-a arătat mai sus, s-a încheiat un contract de muncă și un act adițional la acest contract.
Contractul încheiat reprezintă o manifestare de voință a două persoane în scopul stabilirii de drepturi și obligații reciproce și corelative, ce alcătuiesc conținutul raportului juridic de muncă.
În cazul în care angajatorul își asumă obligația de a suporta cheltuielile ocazionate de formarea profesională a salariatului, părțile pot conveni, în contrapondere, ca salariatul să restituie aceste cheltuieli dacă își va da demisia o anumită perioadă după absolvire, cu păstrarea unui just echilibru între cele două obligații.
În practica judiciară s-a stabilit constant că este valabil actul adițional la contractul individual de muncă prin care salariatul, medic rezident, se obligă să nu părăsească unitatea timp de 5 ani de la data obținerii titlului de medic specialist, sub sancțiunea plății de despăgubiri constând în contravaloarea drepturilor salariale și a școlarizării.
Prin urmare, nu se poate susține că această clauză ar încălca dreptul salariatului la remunerație pentru munca depusă, având în vedere că salariatul și-a încasat drepturile bănești care i se cuveneau în perioada în care a fost angajat. De altfel, dacă instanța ar anula actul adițional, s-ar încuraja contractantul de rea-credință care invocă propria sa turpitudine pentru a obține protecția unui drept.
4. Și cea de-a patra critică privind încălcarea dispozițiilor art.3 din Codul muncii de către instanța de fond este neîntemeiată.
Potrivit acestui text de lege, libertatea muncii este garantată prin Constituție. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, orice persoană fiind liberă în alegerea locului său de muncă, a profesiei, meseriei sau activității pe care să o presteze.
Așa cum s-a arătat mai sus, între pârâta-recurentă și reclamant s-a încheiat un contract individual de muncă.
Potrivit art.943 din Codul muncii, contractul este sinalagmatic când părțile se obligă reciproc una față de cealaltă. Cele două părți ale contractului se obligă, salariatul să presteze o anumită muncă și angajatorul să plătească această muncă.
Rezultă astfel că acest contract dă naștere la drepturi și obligații reciproce între părți, cauza obligației uneia dintre ele o constituie executarea obligației celeilalte.
Contractul de muncă este și un contract consensual, ce se încheie prin simplul acord de voință al părților și este un contract intuituu personae. Caracterul personal privește, în principiu, ambele părți ale contractului, deci și pe cel ce angajează deoarece salariatul încheie contractul cu un angajator cu un anumit profil de activitate, având în vedere specificul ei, posibilitatea exercitării profesiei și funcției în cele mai bune condiții.
În speță, întrucât reclamantul-intimat a respectat obligația asumată prin contract, obligarea pârâtei la restituirea despăgubirilor cauzate nu duce la încălcarea libertății sale de a muncii, așa cum pretinde prin critica formulată.
5. Cea de-a cincia critică privind faptul că instanța de fond a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor ocazionate cu pregătirea sa profesională proporțional cu perioada nelucrată este de asemenea nefondată.
Reclamantul-intimat pretinde că, așa cum a reținut și instanța de fond, a încheiat contractul de muncă cu pârâta în baza Legii nr.1/1970 în vigoare la acea dată și care la art.21 prevedea că "unitatea care trimite un salariat la o școală, curs de perfecționare sau specializare sau organizează, potrivit legii, cursuri de pregătire ori de ridicare a calificării la locul de muncă, va încheia cu salariatul respectiv un act adițional la contractul individual de muncă în care va trebui să prevadă: a) obligația unității de a suporta integral sau parțial, în condițiile legii, cheltuielile pentru instruirea sa; b) îndatorirea salariatului de a lucra în unitatea respectivă cel puțin 5 ani de la terminarea formei de instruire; c) obligația salariatului ca în cazul nerespectării îndatoririi prevăzute la lit.b să plătească o despăgubire reprezentând cheltuielile făcute de unitate sau alte organe pentru pregătirea sa profesională".
S-au avut în vedere prevederile nr.OUG259/2000 în vigoare la acea dată care, la art.3 alin.(1), prevedeau că "medicii și farmaciștii rezidenți care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidențiat încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în unitatea sanitară care a solicitat postul respectiv". La art.3 (3) din lege se prevede că "contractul individual de muncă încheiat între rezident și unitatea sanitară în condițiile alin.1 va cuprinde și o clauză conform căreia nerespectarea obligației de la alin.2 de a lucra cel puțin 5 ani de zile atrage răspunderea materială a rezidentului, în sensul obligării acestuia la plata unei sume echivalente cu cel puțin 36 de salarii medii pe economie, sumă calculată la data încetării contractului de muncă din inițiativa rezidentului".
Cum recurentei i s-a aplicat legea în vigoare la data încheierii contractului individual de muncă, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamant.
6. Și ultima critică privind obligarea recurentei la restituirea salariului brut este nefondată.
Prin nota de ședință depusă la dosar (25) se arată modul de calcul a sumei solicitate, și anume salariul mediu brut utilizat pe anul 2008 la data încetării contractului de muncă, potrivit Legii nr.387/31.12.2007 - legea bugetului asigurărilor sociale de stat - care este de 1550 lei și 36 de salarii medii pe economie calculate la 1 iunie 2008 - data încetării contractului individual de muncă al recurentei.
La art.14 alin.2 din Legea nr.387/2007 se prevede clar că salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008 este de 1550 lei.
Cum reclamantul-intimat a avut în vedere acest salariu și perioada nelucrată de pârâtă, calculul sumei solicitate a fost corect.
Față de cele arătate, toate motivele de recurs formulate de pârâtă sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta ( ), domiciliată în Pitești, str. --A, -.6,.D,.3, județul A, împotriva sentinței civile nr.234/CM din 6 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul SPITALUL DE GERIATRIE ȘI BOLI CRONICE " ", cu sediul în, Coasta, nr.54, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./04.02.2010
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
