Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1609/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1609/R/2009
Ședința publică din 23 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, și alții, împotriva sentinței civile nr. 757 din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL CLUJ ȘI CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, vând ca obiect calcul drepturi salariale - spor permanență.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin cererea de recurs reclamanții și intervenienții au solicitat judecarea recursului și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 757 din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, invocată din oficiu.
S-a admis excepția inadmisibilității invocată de către MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
S-a respins acțiunea formulată de către reclamanții, precum și cererea de intervenție formulată de intervenienții, și în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect un conflict de drepturi.
S-a respins acțiunea acelorași reclamanți și intervenienți în contradictoriu cu pârâții CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, urmare a admiterii excepțiilor.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamanții și intervenienții sunt judecători și grefieri la Tribunalul Cluj.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților și intervenienților, prin neacordarea respectivelor drepturi salariale, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților și intervenienților la personalul salarizat în baza OUG nr.27/2006, aceștia fiind judecători și grefieri.
Prin G nr. 27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Potrivit art.16 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Prin Decizia nr. 447/15.09.2005, Curtea Constituțională a statuat că, numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri acordă, anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile sau adaosurile prevăzute să beneficiere toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și volumului de activitate pe care o desfășoară, ale importanței și riscurilor muncii lor și în privința oricăror elemente specifice.
Având în vedere Decizia nr. 447/15.09.2005 a Curții Constituționale, instanța reține în primul rând că reclamanții și intervenienții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a lucrătorilor de poliție sau a altor bugetari, iar, în al doilea rând, instanța nu poate acorda alte drepturi bănești decât cele prevăzute de lege, în caz contrar și-ar aroga atribuții de legiferare, pretențiile reclamanților și intervenienților fiind exclusiv o problemă de legiferare.
Mai mult chiar, referitor la reclamanții și intervenienții grefieri, potrivit prevederilor art. 9 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, încheiat conform art. 10 și 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/29.12.2006, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat,sindicatele la care sunt afiliați și ministerele vor purta negocieri cu guvernulpentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Din aceste prevederi legale instanța a reținut că reclamanții și intervenienții grefieri au posibilitatea ca prin reprezentanții sindicali să propună și să participe la negocierile dintre sindicate, minister și guvern pentru stabilirea drepturilor de natură salarială. pentru constituirea surselor înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia. Atâta timp cât aceste sume nu sunt negociate și cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, acestea nu pot fi acordate.
Potrivit Legii nr. 500/2002, a G nr. 208/2005 și a G nr. 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Raportat la aspectele reținute, instanța a admis excepția inadmisibilității și pe cale de consecință a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cu privire la chemarea în judecată a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și a respins acțiunea față de acesta, reținând că reclamanții și intervenienții nu au nici un raport juridic cu acesta, iar Consiliul nu poate fi chemat în judecată în calitate de pârât ci doar în calitate de expert în domeniul nediscriminării.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanții, precum și cererea de intervenție formulată de intervenienții, și, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivare recursului reclamanții arată că, a avut în cadrul Tribunalului Cluj un program de "permanență" ce presupune ca, periodic și consecutiv, după orele de program și în zilele nelucrătoare să fie disponibilă și, în caz că este necesar, să se prezinte la sediul instanței pentru înregistrarea, eventual și judecarea unor cauze penale ce presupun urgență, respectiv cauze penale ce au ca obiect luarea ori menținerea măsurilor preventive, mandate europene, precum și încuviințarea percheziției.
Nu a fost recompensată niciodată, sub nici o formă, pentru timpul în care, faptic, a fost obligată să nu părăsească localitatea, pentru ca, în situația în care era solicitată să se deplaseze la instanță în cel mai scurt timp și pe cheltuiala acesteia.
Prin această stare de fapt, i-a fost restrâns dreptul său la libertatea de mișcare - drept fundamental garantat prin legislația internă și internațională, și, totodată, se aduce atingere și relațiilor sociale privind viața de familie și în societate - ocrotite de legiuitorul român, având în vedere faptul că reclamanta nu avea posibilitatea de a-și face un program normal pentru sfârșitul de săptămână sau de sărbători pentru că, indiferent de oră, trebuia să fie de a se prezenta la locul de muncă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.11 din OG nr.38/2003 republicată, "polițiștii beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații".
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații similare.
Contrar celor reținute de prima instanță situația ei este similară cu cea a lucrătorilor de poliție susmenționați, deoarece la fel ca și organele poliției judiciare cei din justiție sunt implicați în aceeași muncă din faza de urmărire penală care impune luarea unor măsuri preventive sau încuviințarea perchezițiilor, scopul unei bune desfășurări a procesului penal.
polițiștilor, funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciarelor, membrilor și salariaților S, personalului militar și civil din instituțiile publice de apărare națională, procurorilor și judecătorilor militari, personalului din Ministerul Afacerilor Externe de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, funcționarilor publici din toate celelalte instituții ale statutului, personalului contractual din instituțiile statului, pentru munca prestată peste orele de program sau pe timp de noapte, statul le-a acordat sporuri salariale fie sub forma unui spor, fie lunar de 25% calculat la salariul de bază fie ca sporuri de 75% și respectiv 100% din salariul de bază pentru orele prestate peste programul de lucru sau pe timp de noapte, ori sâmbăta, duminica și sărbătorile legale.
S-a mai invocat că sentința recurată este nelegală și prin aplicarea greșită a art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art.14 din CEDO.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate (care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă), Curtea reține că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și instanța de fond prin Deciziile nr. 818, 819 și 820 din 03.07.2008, respectiv prin Decizia nr. 1325/04.12.2008 Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională interpretarea OG 137/2000 în sensul că prin acest act normativ se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative. Or, ceea ce solicită reclamanții este aplicarea unor acte normative care se referă la alte categorii socio-profesionale.
Diferența între reclamanți și categoriile profesionale invocate (polițiști, procurori și judecători militari, avocați) constă în conținutul diferit al raporturilor juridice de muncă ce rezultă din existența unor statute profesionale distincte, care reglementează drepturi și obligații specifice fiecărei categorii, respectiv în desfășurarea activității în favoarea unor instituții diferite.
iferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Însă, instanța europeană a statuat în mod constant că nu orice diferență de tratament reprezintă o încălcare a art. 14 din CEDO. Statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (Hotărârea din 28.11.1984 Ramussen Danemarcei 40). Drept urmare, spre deosebire de cauza Driha c/a României (Hotărârea din 21.05.2008) unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat existența discriminării între reclamant și alte persoane care aparțineau aceleiași categorii profesionale, în prezenta cauză se invocă discriminarea dintre reclamanți și alte categorii profesionale, care nu se află în situații analoage sau comparabile, așa cum s-a menționat anterior.
Art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede în mod expres că " Toți oamenii, fără nicio discriminare, au dreptul la un salariu egal pentru muncă egală". Carta Social Europeană revizuită (ratificată de România prin Legea 74/1999) instituie necesitatea adoptării (de către statele care au acceptat art. 4 relativ la o salarizare echitabilă), măsurilor necesare în vederea garantării a unei salarizări echitabile, care să țină cont inclusiv de dreptul la o salarizare egală pentru muncă de valoare egală. În mod similar, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (adoptat în 1966 și ratificat de România prin Decretul 212/1974) conține dispoziții relative la nediscriminare, inclusiv dreptul la un salariu echitabil și o remunerare egală pentru o muncă de valoare egală.
Deși aceste prevederi internaționale au prioritate în raport cu întreaga legislație română (conform art. 20 alin. 1 din Constituție), Curtea de Apel apreciază că, în condițiile în care munca desfășurată de reclamanți este diferită de cea a categoriilor menționate, diferența de remunerare este justificată.
De asemenea, așa cum a statuat în mod constant și instanța de contencios constituțional în jurisprudența relativă la art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție ( e exemplu, Decizia nr.102/2003 publicată în MO nr.201/2003), se reține că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc. prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate. Principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Referitor la susținerea reclamanților în sensul că dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit de art. 16 din Constituția României se reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și încalcă acest principiu, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității.
Întrucât apreciază că există diferențe esențiale între reclamantă și categoriile profesionale cu privire la care se solicită constatarea discriminării Curtea de Apel reține că principiului nediscriminării prevăzut de art. 5 din Codul munciia fost respectat de legiuitor la adoptarea legii de salarizare a reclamanților.
Relativ la nelegalitatea sentinței recurate în raport de dispozițiile dreptului comunitar se reține că articolul 141 al consolidate a Tratatului privind Uniunea Europeană (devenit în prezent art. 157) interzice orice formă de discriminare care fixează reguli diferite pentru același loc de muncă sau pentru prestări de aceeași calitate sau aplică aceeași regulă în cazul unor activități diferite, chiar dacă discriminarea este directă sau indirectă. În materie de remunerație, o discriminare directă poate fi constatată prin respectarea criteriilor de egalitate în materie de condiții de lucru și remunerație. Or, așa cum s-a învederat anterior, nu există aceleași condiții de lucru, respectiv conținutul raportului juridic de muncă al reclamantei este diferit de cel al celorlalte categorii de personal pe care îl invocă reclamanții.
Art. 2 alin. (2) pct. a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de reclamanți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit, ceea ce instanța constatată că nu este cazul în prezenta cauză.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că prima instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale menționate anterior, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind incident în cauză.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și intervenienții, și împotriva sentinței civile nr. 757 din 08.05.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
PT.- - - - PT.- - - -
În semnează În semnează
Vicepreședintele instanței Vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR JUDECĂTOR 2: Laura Dima Eugenia Pușcașiu
Red.D/Dact.
2 ex./03.08.2009
Jud.fond: și
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu
