Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 162/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 162
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
ASISTENȚI JUDICIARI - - -
- -
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea civilă formulată de reclamanții în contradictoriu cu PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEI, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.XI.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
-deliberând-
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanții, și procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și, și personal auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă în calitate de ordonator principal de credite, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, ca ordonator secundar de credite, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligați - primii trei pârâți la plata actualizată la zi, în raport de indicele de inflație, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, solicitat la salariul de bază brut lunar al fiecărui reclamant.
S-a solicitat ca pentru reclamantele personal auxiliar să se dispună obligarea primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale stabilite prin sentința civilă nr. 518/25 iunie 2008, calculate de la data de 03 februarie 2007 la zi, în valoare actualizată la rata inflației și în continuare pe perioada aplicării art. 47 din legea 50/1996.
De asemenea, s-a mai solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților prin includerea în buget a drepturilor cuvenite și neachitate.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au activat în calitate de procurori, respectiv personal auxiliar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și că potrivit art. 47 din legea 50/1996 procurorii și personalul auxiliar beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar.
Arată și că, deși acest articol de lege a fost abrogat prin OG83/2000, abrogarea s-a efectuat cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare - Legea 125/2000, situație în care așa cum a statuat în recursul în interesul legii în decizia nr. 21 din 10 martie 2008, normele menționate au supraviețuit, în sensul că judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară.
Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând ca în situația în care acțiunea reclamanților va fi admisă, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Examinând cauza sub aspectul motivelor invocate Curtea de Apel reține următoarele:
Reclamanții sunt procurori și respectiv personal auxiliar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.
Conform art. 47 din Legea 50/1996 republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul brut lunar.
Acest articol a fost însă abrogat prin art. 1 pct. 42 din OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea 50/1996, iar nu să abroge Legea 50/1996 nici total și nici parțial.
Astfel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptat de Parlamentul României, încălcându-se în acest mod dispozițiile art. 108 al.3 cu referire la art. 73 din Constituția României.
De aceea, se va aprecia, dispozițiile normative cuprinse în art. 47 din Legea 50/1996 au supraviețuit, iar drepturile consacrate prin acest articol se cuvin în continuare personalului la care se referă textul de lege.
Cele menționate, sunt de altfel conform cu cele reținute de în recursul în interesul legii pronunțat prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 în care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Față de cele menționate se va aprecia că acțiunea este admisibilă față de reclamanții procurori pentru perioada solicitată de fiecare dintre aceștia conform tabelului anexă la acțiunea introductivă.
Referitor la reclamanții personal auxiliar, și se va constata în raport de sentința civilă nr. 519/25 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- că acestea s-au mai judecat pentru aceleași drepturi, cu aceiași pârâți, existând în cauză autoritate de lucru judecat, întrucât conform art. 163 cod pr.civilă nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe.
In considerentele sentinței civile nr. 519/25 iunie 2008 Tribunalului Bacău fila 3 se arată că reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând ca pârâții să fie obligați la plata sporului de 50% începând cu anii 2001 la zi și pentru viitor, iar instanța în acea cauză a analizat și îndreptățirea acestor reclamante de a încasa sporul și pentru viitor, apreciind că dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 rămân aplicabile până la apariția unor noi dispoziții de abrogare, iar acestea se regăsesc în cuprinsul OG8/2007, care reglementează salarizarea personalului de specialitate din instanțe.
Privitor la reclamantele, - și se va aprecia că se impune respingerea acțiunii întrucât acestea au solicitat plata drepturilor salariale stabilite prin sentința civilă nr. 519/25 iunie 2008 în continuare, ori se constată că reclamanții nu figurează ca părți în această cauză.
De asemenea, se va aprecia că în raport de dispozițiile art. 60 cod pr.civilă, cererea de chemare în garanție este admisibilă și Ministerul Economiei și Finanțelor va fi obligat să aloce sumele necesare plății drepturilor acordate conform acestei hotărâri.
Plata drepturilor recunoscute prin hotărâre se va actualiza la zi cu indicele de inflație la data executării întrucât devalorizarea sumelor de bani trebuie avută în vedere și prejudiciul suferit de reclamanți trebuie efectiv recuperat în raport de indicele de inflație.
Având în vedere situația reținută Curtea de Apel în baza art. 47 din legea 50/1996, va admite în parte acțiunea și va admite cererea de chemare în garanție, urmând a obliga Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău să plătească reclamanților procurori sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, sume ce se vor actualiza la zi cu indicele de inflație la data executării, urmând a fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor acordate prin prezenta hotărâre.
De asemenea, se va respinge acțiunea pentru existența autorității de lucru judecat pentru reclamantele, și ca nefondată pentru reclamantele, - și .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Admite în parte acțiunea.
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă pârâții Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% la salariul de bază brut lunar al fiecărui reclamant astfel:
începând cu 01.09.2007 și pe viitor;
începând cu 01.09.2007 și pe viitor;
, începând cu 03.03.2008 și pe viitor;
-, începând cu 01.08.2008 și pe viitor;
, începând cu 01.07.2008 și pe viitor;
, începând cu 01.07.2008 și pe viitor;
-, începând cu 01.07.2008 și pe viitor, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, plată ce se va actualiza la zi cu indicele de inflație de la data executării.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății drepturilor acordate conform prezentei hotărâri.
Respinge pentru autoritate de lucru judecat acțiunea reclamanților, -, și ca nefondată pentru reclamantele, - și .
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 19 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI,
- - - - - -
- -
GREFIER,
Red.sent. -26.11.
.ct/22
27.11/02.12.2008
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Gioni Popa