Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1725/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1725/R/2009
Ședința publică din 29 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Daniela Griga Sergiu Diaconescu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr.440 din 21 aprilie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțate în dosarul nr-, privind și pe intimatul, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin recursul declarat de către pârâta Curtea de Conturi a României s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 proc. civ.
La data de 27 iulie 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului intimat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
La data de 24 septembrie 2009, s-a depus la dosar din partea pârâtei recurente Curtea de Conturi a României o cerere de amânare a cauzei în vederea comunicării întâmpinării. Totodată, se menționează că, consilierul juridic desemnat să reprezinte instituția nu poate să participe la acest termen fiind plecat la o altă instanță.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei având în vedere că întâmpinarea a fost depusă la dosar cu respectarea prevederilor legale, iar în ce privește imposibilitatea prezentării consilierului juridic, această cerere nu a fost dovedită prin înscrisuri.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 440/21.04.2009, pronunțată în dosar nr- de către Tribunalul Maramureș, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.
S-a admis acțiunea reclamantului, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României și, în consecință, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a contravalorii prejudiciului cauzat acestuia prin neacordarea sporului de vechime în muncă prevăzut de lege în perioada noiembrie 2000 - august 2001, calculat prin determinarea cuantumului sporului de vechime cuvenit și neacordat pentru această perioadă, cu actualizarea sa conform indicelui de inflație până la data plății.
S-a dispus corectarea înscrisurilor din Carnetul de muncă referitoare la drepturile salariale cuvenite reclamantului în perioada noiembrie 2000 - august 2001.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reptul material la acțiune al reclamantului s-a născut o dată cu pronunțarea Deciziei nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a admiterii recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
După publicarea deciziei în Monitorul Oficial nr. 715 din 23 octombrie 2007, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată a pârâtei și, ca atare, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin această decizie s-a statuat că " Dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că:
"Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin neacordarea reclamantului a sporului de vechime în muncă prevăzut de lege, pe perioada solicitată, pârâta a creat acestuia un prejudiciu.
În raport de considerentele Deciziei nr. XXXVI/2007, stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura beneficiul decurgând din sporul pentru vechimea în muncă atâta timp cât această valoare procentuală se impune să se regăsească, în raport cu reglementările legale, în indemnizațiile cuvenite categoriei profesionale a magistraților.
În termen legal, pârâta Curtea de Conturi a României a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, cu consecința modificării sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Totodată, prin cererea de recurs, pârâta a formulat și cerere de suspendare a executării hotărârii recurate, conform dispozițiilor art. 300 alin. 2. proc. civ.
În motivarea recursului s-a subliniat că prin raportare la art. 166 al.1 din Codul Muncii "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate", astfel că din această perspectivă, apare ca eronată hotărârea instanței de fond prin care a admis cererea de chemare în judecată a reclamantului, privitoare la acordarea sporului de vechime pe perioada noiembrie 2000-august 2001, perioadă de la care au trecut mai mult de trei ani de la data când drepturile se considerau datorate.
S-a mai arătat că intimatul a beneficiat de lege specială de salarizare (OUG 160/2000), astfel că acestuia nu i se poate aplica legislația privitoare la personalul contractual și funcționarilor publici.
În susținerea cererii de suspendare a executării sentinței, recurenta a evidențiat faptul că, în măsura în care ar face plata drepturilor salariale solicitate de către reclamantul intimat, recuperarea acestora nu ar mai fi posibilă decât prin promovarea unei acțiuni în instanță.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul reclamant s-a opus admiterii recursului, subliniind că obligativitatea acordării acestuia decurge din dispozițiile deciziei nr. XXXVI din 07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursul este fondat.
Curtea va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâtă, ca motiv de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) Cod procedură civilă, astfel că reține că Decizia nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitară a unor dispoziții legale din materia salarizării, altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune, reglementată de Decretul nr.167/1958. Nici în dispozitivul hotărârii și nici în considerentele acesteia, instanța supremă nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate naște dreptul la acțiune decât dacă are în sine acest obiect și, de asemenea, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției, acest din urmă aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în Decretul nr.167/1958, cât și scopului și finalității urmărite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
Deși această creanță are calitatea de "bun", în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al și art. G al Cartei social-europene, dreptul la acțiune privind valorificarea acestuia este și trebuie supus dispozițiilor speciale cuprinse în legea națională, respectiv Decretul nr. 167/1958, care reglementează atât începutul prescripției extinctive, cât și cauzele de suspendare ale acesteia. Valorificarea unei creanțe este protejată de dispozițiile internaționale invocate de instanță, însă nu în mod absolut și protejând sine die pasivitatea creditorilor, care puteau să-și exercite dreptul la acțiune în cadrul termenului de prescripție de 3 ani.
Drept urmare, independent de previzibilitatea și predictibilitatea dispozițiile OUG nr. 160/2002, contrar celor reținute de prima instanță, Curtea apreciază că dreptul la acțiune pentru plata sporului de vechime pentru perioada noiembrie 2000 - august 2001 nu a fost suspendat până la intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2007.
Reținând că acțiunea a fost înregistrată după împlinirea termenului de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune (respectiv data la care trebuiau să fie achitate în fiecare lună sporul de vechime, plata salariului fiind o prestație periodică), în temeiul art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, se apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată și a fost respinsă nelegal de către prima instanță.
Având în vedere incidența motivului de ordine publică menționat, Curtea nu va mai analiza celelalte critici.
Pe baza considerentelor expuse, în conformitate cu art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă și art. 312 alin. (1) și (2) Cod procedură civilă, se va admite recursul și se va modifica sentința atacată în sensul că se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și, în consecință, se va respinge, ca prescrisă, acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr. 440 din 21.04.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțate în dosar nr. 440 din 21.04.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțate în dosar nr-, pe care o modifică, în sensul că respinge acțiunea reclamantului, formulată în contradictoriu cu CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, ca prescrisă.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.DG/dact.MM
4ex./21.10.2009
Jud.fond:/
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Daniela Griga Sergiu Diaconescu
