Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1745/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1745/R/2009
Ședința publică din 29 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Daniela Griga Sergiu Diaconescu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, precum și recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1041 din 16 aprilie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimații, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin recursul declarat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 proc. civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1041/16.04.2009, pronunțată în dosar nr- de către Tribunalului Cluj, a fost admisă excepția prescripției parțiale a dreptului material al acțiunii invocată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru perioada noiembrie 01.09.2005-12.11.2005.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință:
Pârâții de rd.1-3 au fost obligați, în solidar, la plata în favoarea fiecărei reclamante a despăgubirilor echivalente cu diferențele salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația lunară brută, începând cu luna noiembrie 2005 pentru reclamanta si cu data de 15.08.2007 pentru reclamant, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație.
Pârâtul TRIBUNALUL CLUJa fost obligat să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților fondurile necesare efectuării plăților.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantele sunt judecători stagiari în cadrul Judecătoriei Gherla începând cu data de 01.09.2005 -, fostă și 15.08.2007 -.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece reclamantele au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun, având în vedere că faptele de neplată sunt sau au fost săvârșite împotriva unor magistrați încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuind solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
Instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate, conform Directivei 2000/EC/78, privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare.
De asemenea, au fost avute în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 819/03.07.2008 a Curții Constituționale, prin care s-au declarat neconstituționale prevederile art. l, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. l din OG nr. 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.
În speță, reclamantelor le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic, art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau C puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Reclamantele îndeplinesc o funcție de demnitate publică numită, regăsindu-se în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare. Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art. 13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din G nr. 137/2000, art. 3 din G nr. 38/2003, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, art. 3 din G nr. 19/2006, art. 15 alin. 1 din G nr. 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din G nr. 64/2006, art. 13 din G nr. 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamantele, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută).
Într-adevăr, conform art. 26 raportat la art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate, aceasta reprezentând o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin. 1 și art. 41 alin. 2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 și art. 154 din Codul muncii ).
Reclamantele se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate, dar nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Prin Comunicatul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Biroul de Informare și Relații Publice, s-a arătat că în 15.12.2008, prin Decizia nr. 46 s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. l lit. d din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 16 alin. l și 2 din Codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. l din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, că aceste categorii de salariați au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat în temeiul art. 283 si urm. din Codul muncii doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art.13 alin.1 din OUG nr.123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Instanța a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 01.09.2005-12.11.2005, întrucât fiind vorba de drepturi salariale, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, conform prevederilor art. 166 alin. l din Codul muncii.
Reclamantele au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere admisă de instanță, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
În conformitate cu prevederile art.3 și urm. din Decretul nr. 92/1976, angajatorul are obligația de a întocmi și completa carnetul de muncă cu toate modificările intervenite în executarea raporturilor de muncă, așa încât instanța a obligat pârâții de rând 1 - 3 să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă ale reclamantelor.
În legătură cu cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a admis- Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007. Având în vedere aceste prevederi legale, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului și a inadmisibilității acțiunii.
În termen legal, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției și Libertăților au declarat recursuri.
Ministerul Justiției și Libertăților, a arătat că cererea de chemare în judecată și motivarea instanței sunt întemeiate pe dispozițiile nr.OG137/2000, respectiv art.27 alin.1, acestea au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale.
Având în vedere că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, hotărârea dată de instanța de fond este nelegală în măsura în care dispune acordarea reclamanților a unui drept neprevăzut de lege, prin interpretarea eronată a dispozițiilor nr.OG137/2000.
Cu privire la motivarea soluției tribunalului pentru a justifica acordarea sporului de confidențialitate și judecătorilor, arată că în cadrul raporturilor de muncă obligația angajatului este prestarea muncii, iar obligația corelativă a angajatorului este plata salariului.
În conformitate cu art.74 din Legea nr.303/2004, pentru activitatea desfășurată judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege, acestea nu include plata unor sporuri cum este C de confidențialitate.
Dreptul la sporul de confidențialitate pentru judecători nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare, nu face obiectul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Arată că instanța de fond a reținut în mod eronat existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile art.1 alin.3 din nr.OG137/2000, deoarece judecătorii și procurorii au un statut specific reglementat de Legea nr.303/2004, drepturile salariale sunt stabilite prin nr.OUG27/2006 aceștia neputând beneficia de alte drepturi care nu sunt expres prevăzute în beneficiul lor.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii față de acest pârât.
În motivare a arătat că această instituție nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții astfel încât aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acestuia.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului respectiv Parlamentului, potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Potrivit art.20 și 21 din Legea nr.500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator de credite, această calitate având-o ministrul, respectiv conducătorul pârâtului de rândul 1.
Ministerul Finanțelor nu poate fi obligat să vireze sumele solicitate atâta timp cât acestea nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală.
Trecând la soluționarea cauzei dedusă judecății, prin prisma documentației de la dosar și a dispozițiilor legale în materie, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit Deciziei nr. 46 din 15 decembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit. d din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Cum, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 proc. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, se constată că este de prisos a mai face referire și la alte aspecte aduse în discuție de pârâți cu privire la problema dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Totuși, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a înțeles să atace sentința și sub un alt aspect sentința, invocând faptul că nu ar avea calitate pasivă procesuală în cauză, nefiind în raporturi de muncă cu reclamanții.
Dar, așa cum rezultă din acțiunea promovată de reclamanți, se reține că pârâtul a fost chemat în judecată nu pe considerentul existenței unui raport de muncă cu reclamanții, ci pentru un petit formulat pentru ca în virtutea obligației ce îi revine de a aproba bugetul să pună la dispoziția angajatorilor sau să prevadă în buget sumele necesare pentru ca angajatorul să poată plăti drepturile salariale pe care angajatorul este obligat la rândul său prin aceeași sentință.
De fapt, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului, prin pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale ale legilor de rectificare, iar în acest context și pentru ca pretențiile reclamanților să poată fi valorificate, în raport de pârâții care nu dispun de fonduri decât după alocarea lor de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, este necesar ca acesta să ia act de admiterea acțiunii reclamanților și astfel să aloce fondurile necesare îndestulării creanțelor pe care reclamanții le au asupra pârâților, aceasta fiind de fapt singura modalitate de a valorifica un drept de creanță asupra unei instituții publice cum sunt în speță pârâții.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute văzând și dispozițiile art.299 și 312. proc. civ. Curtea va respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1041 din 16.04.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.DG/dact.MM
8ex./30.09.2009
Jud.fond: /
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Daniela Griga Sergiu Diaconescu
