Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1855/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1855/R/2009
Ședința publică din data 6 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Traian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1081 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați și, precum și pe pârâtul intimat TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea, văzând că părțile au solicitat judecata în condițiile art. 242 proc.civ. apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1081 din 23 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ȘI TRIBUNALUL CLUJ și în consecință, au fost obligați pârâții în solidar la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație, în favoarea reclamantelor, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază lunar brut, începând cu data de 1.02.2007 pânăă la zi, precum și în continuare.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților, fondurile necesare efectuării plății.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantele au câștigat în instanță recunoașterea acestui spor, care li s-a acordat până la data pronunțării sentinței.
Ulterior, a emis ordine prin care a acordat plata acestui spor începând cu data de 1.03.2009 pentru judecători, asistenți judiciari și personalul din serviciile de probațiune, care au hotărâri judecătorești executorii prin care li se recunoaște plata pentru viitor sau în continuare a acestui spor.
Întrucât reclamantele în calitate de personal auxiliar își desfășoară activitatea în aceleași condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică ca și celelalte categorii de personal, tribunalul a apreciat că și acestea sunt îndreptățite pentru plata acestui spor în continuare pentru fiecare lună.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, s-a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj.
În motivarea recursului, pârâtul a susținut că la termenul din 23.04.2009 când a fost soluționată cauza, procedura de citare cu acest pârât a fost viciată față de prevederile art.114 și art.89 alin. (1) pr.civ.
a intrat la registratura MFP la data de 17.04.2009, iar până la judecarea cauzei la termenul din 23.04.2009, pârâtul nu a avut la dispoziție 15 zile pentru a-și pregăti apărarea.
Judecarea pricinii cu nesocotirea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, atrag incidența prevederilor art.105 alin. (2) pr.civ. încadrându-se în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 din același cod.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților s-a solicitat admiterea recursului și constatarea că pretențiile reclamantelor sunt neîntemeiate.
În motivarea recursului său, pârâtul a susținut că hotărârea recurată este criticabilă pentru motivul prevăzut de art.304 pct. 9 pr.civ. deoarece în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantelor în considerarea deciziei nr.21 din 10.03.2008 a ÎCCJ.
În art.47 din Legea nr.50/1996 s-a prevăzut sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
Având în vedere că din februarie 2007 a intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr.8/24.01.2007, pretențiile reclamantelor sunt nefondate, astfel încât în mod greșit prima instanță a admis acțiunea.
Prin art.30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, se abrogă Legea nr.50/1996. În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 fiind abrogate în întregime.
Recursurile sunt nefondate.
Acțiunea reclamantelor împotriva pârâților a fost judecată la termenul din 23 aprilie 2009.
Pentru acel termen, procedura de citare cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost îndeplinită la data de 17 aprilie 2009, 25, dos.tribunal.
Potrivit art.1141alin. (3) pr.civ. primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citației pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 15 zile pentru a-și pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puțin 5 zile. Pentru termenele următoare și pentru primul termen fixat după casarea cu trimitere, determinată de necercetarea fondului, rămân aplicabile dispozițiile art.89 alin. (1).
realității că de la data înmânării citației, respectiv a înregistrării ei la registratura Ministerului Finanțelor (17 aprilie 2009) și până la primul termen de judecată când s-a soluționat acțiunea /23 aprilie 2009), nu au trecut 15 zile, așa cum prevede art.1141alin. (3) pr.civ.
Sancțiunea nulității sentinței pentu nerespectarea termenului de 15 zile, ar fi putut interveni numai în situația în care pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ar fi solicitat amânarea judecății în vederea pregătirii apărării, iar instanța i-ar fi respins cererea de amânare și ar fi soluționat pricina, ceea ce nu a fost cazul în speță, deoarece acest pârât nu a solicitat amânarea pentru pregătirea apărării.
În această situație, este neîntemeiată susținerea pârâtului-recurent, potrivit căreia s-ar fi încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.304 pct.5 și art.312 alin. (1) pr.civ. se va respinge recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat.
În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul Justiției și al Libertăților, curtea reține că sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, a fost abrogat prin art.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000.
Însă, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXI din 10 martie 2008, a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobat prin Legea nr.334/2001.
Conform art.329 teza II-a pr.civ. "dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe", ceea ce înseamnă că în speță, prima instanță a fost obligată să respecte decizia pronunțată de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii.
Așa fiind, în temeiul art.304 pct. 9, art.3041și art.312 alin. (1) pr.civ. se va respinge recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva deciziei civile nr.1081 din 23.04.2009, a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.DT:12.10.2009
Dact:CA 19.10.2009 - 3 ex.
Jud.fond.;
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gîrbovan, Traian