Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 2/R-CM
Ședința publică din 15 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Laura Ioniță
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE-, împotriva sentinței nr.464 din 20 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-, venit spre soluționare de la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca urmare admiterii cererii de abținere formulată de magistrații Curții de Apel Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât, intimata-reclamantă, intimații-pârâți și intimatul-pârât-chemat în garanție.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 6 martie 2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se recunoască în favoarea sa dreptul la sporul pentru vechimea în muncă ce i se cuvine, obligarea pârâților la plata sporului de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege începând cu data de 2 martie 2004 și în continuare până la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe, inclusiv pe viitor, indexate și reactualizate în raport cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data executării hotărârii, precum și în continuare; obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile bănești necesare efectuării plății acestor drepturi salariale, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost salariata pârâților, cu excepția pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, îndeplinind funcția de procuror până la data de 1 ianuarie 2007 când s-a pensionat, însă pârâții angajatori au refuzat să-i achite sporul de vechime pentru perioada 02.03.2004-01.01.2007, deși nu exista nici o dispoziție legală care să abroge norma juridică privind plata sporului de vechime în muncă, astfel încât, în raport de personalul auxiliar de specialitate s-a creat o situație discriminatorie pentru magistrați.
La data de 13.03.2007, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru perioada 02.03.2004 - 01.07.2005, în condițiile în care în această perioadă nu era ordonator de credite, neavând personalitate juridică, solicitând respingerea acțiunii în condițiile în care magistrații nu beneficiază de spor de vechime în muncă.
La data de 19.03.2007, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței și a inadmisibilității acțiunii, arătând că din punct de vedere material, competența de soluționare a cererilor privind salarizarea magistraților aparține Curții de Apel București, neputându-se formula acțiuni în justiție privind plata sporului de vechime în muncă, solicitând privitor la fondul cauzei, respingerea acțiunii în condițiile în care nu există nici o dispoziție legală care să prevadă în favoarea magistraților plata unui asemenea spor.
Totodată, același pârât a formulat și cerere de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Finanțelor publice, solicitând ca în cazul admiterii acțiunii să se dispună obligarea acestuia din urmă la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 în care să fie incluse sumele necesare satisfacerii pretențiilor reclamantei.
Prin sentința civilă nr.464 din data de 20 martie 2007, Tribunalul Prahova - Secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a respins excepțiile necompetenței materiale a instanței și a inadmisibilității acțiunii și în consecință a admis acțiunea formulată de reclamantă, a constatat dreptul acesteia de a beneficia de sporul pentru vechime în muncă pentru perioada 02.03.2004-01.01.2007.
Au fost obligați, în solidar, pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând contravaloarea sporului de vechime în muncă pentru perioada 02.03.2004-01.01.2007 indexate și actualizate în raport de coeficientul de inflație, începând cu data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă.
Pârâtul chemat în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile bănești necesare în vederea plății drepturilor bănești în favoarea reclamantei, celorlalți pârâți și să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, în sensul includerii sumelor datorate de pârâți, în favoarea reclamantei.
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să efectueze cuvenitele mențiuni în cartea de muncă a reclamantei.
Cererea privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nedovedită.
În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a funcționat în calitate de magistrat, îndeplinind funcția de procuror, inițial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, până la data de 01.07.2005 când s-a transferat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, îndeplinind aceeași funcție până la data de 01.01.2007, când s-a pensionat.
Potrivit art.5 alin.1, art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, magistrații beneficiau de un spor de stabilitate și de un spor de vechime în muncă, însă în baza nr.OUG83/2000 care a modificat și completat Legea nr.50/1996, magistrații beneficiau de un adaos la indemnizația de încadrare lunară în raport cu vechimea efectivă, în funcțiile de judecători, procurori, dispoziție abrogată în prezent prin Legea nr.303/2004.
Dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 completată, stipulează că dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se aplică și magistraților.
De asemenea, dispozițiile nr.OUG177/2002, nr.OG83/2000, prevedeau că stabilirea indemnizațiilor de încadrare ale magistraților se va face în raport cu funcția deținută, nivelul instanței și după caz, vechimea în magistratură.
În baza art.6 alin.2 din Codul muncii, tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, iar în conformitate cu art.5 alin.3 Codul muncii, constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate pe unul sau mai multe criterii care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței ori exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
În cauză, reclamanta a îndeplinit funcția de magistrat, respectiv procuror, inițial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova până la 01.07.2005, după care s-a transferat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești unde a funcționat până la 01.01.2007 când s-a pensionat.
Ca atare, atât timp cât în perioada 02.03.2004-01.01.2007 reclamanta a exercitat funcția de magistrat, îndeplinind o muncă ca și personalul auxiliar de specialitate, înseamnă că aceasta are dreptul să încaseze aceleași sporuri ca și personalul auxiliar, inclusiv sporul de vechime în muncă, deoarece prin neacordarea acestui spor are loc o încălcare a dreptului reclamantei la plată egală pentru muncă egală, în raport cu ceilalți salariați din cadrul aceleiași unități, chiar cu studii medii, spre deosebire de reclamantă care a avut studii superioare.
De altfel, în condițiile în care personalul auxiliar de specialitate beneficiază de sporul de vechime în muncă, în timp ce magistrații nu încasează acest spor, inclusiv reclamanta, înseamnă că are loc și o discriminare la nivelul aceluiași parchet, întrucât prin încasarea sporului de vechime de către unii dintre salariați și neîncasarea acestuia de către alți salariați, determină o diferențiere între salariații care lucrează la nivelul aceluiași parchet, deși munca este egală, creându-se un tratament juridic inegal și deci o inechitate, atât din punct de vedere al protecției sociale, cât și din punct de vedere al muncii prestate.
Mai mult chiar, acordarea sporului de vechime pentru anumite categorii de salariați și neacordarea acestuia altor categorii de salariați care funcționează sau au funcționat în cadrul aceluiași parchet, nu reprezintă o măsură necesară într-o societate democratică, deoarece nu există nici o justificare care să impună luarea acestei măsuri, mai ales că în raport cu celelalte categorii de salariați care funcționează la nivelul unei instanțe sau parchet și care au studii medii, aplicarea acestei măsuri față de magistrați este disproporțională, fiind excesivă în condițiile în care nu există nici un motiv care să impună luarea acestei măsuri.
Apărările pârâților în sensul că nu se poate acorda pe cale judecătorească un asemenea spor atâta timp cât Legea nr.50/1996, nr.OUG177/2002, nr.OUG83/2000, nu au mai prevăzut în favoarea magistraților un asemenea spor au fost privite ca neîntemeiate, întrucât toate aceste dispoziții legale încalcă drepturile magistraților și implicit al reclamantei, la plată egală pentru muncă egală, creând o situație discriminatorie care nu este necesară, fiind și disproporționată.
Față de aceste considerente, acțiunea reclamantei a fost admisă așa cum s-a arăta.
Ținând seama de considerentele sus-menționate, tribunalul a admis și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia fost respinsă cu motivarea că există identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecății, atâta timp cât există un singur capăt de cerere vizând o singură perioadă ce nu poate fi defalcată în raport de numărul pârâților.
Referitor la excepțiile necompetenței materiale a instanței și a inadmisibilității acțiunii, instanța a reținut că nu sunt întemeiate, deoarece pe de o parte acțiunea vizează plata unor drepturi salariale derivând din raporturi de muncă, caz în care competența aparține tribunalului și nu Curții de Apel București, iar pe de altă parte, reclamanta poate formula în principiu acțiune în justiție privind plata drepturilor solicitate constând în sporul de vechime.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B criticând-o pentru motivele prevăzute de art.304 pct.3 și 9 Cod procedură civilă sub următoarele aspecte:
Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Nu s-a avut în vedere că, potrivit art.36 alin.2 din nr.OUG27/29 martie 2006, competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor revine Curții de Apel București.
În viziunea instanței de fond, s-a reținut competența soluționării cauzei în favoarea sa, pe motiv că obiectul acesteia nu constă în modul de stabilire a salariului, ci în acordarea de despăgubiri, care trebuiau să fie contestate, însă numai în baza nr.OUG27/2006 sus arătat.
Sporul pentru vechimea în muncă în favoarea magistraților a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, așa că pretenția formulată de reclamantă nu mai are nici un temei juridic.
Prin urmare, sporul de vechime nu a mai fost reglementat în favoarea magistraților încă din anul 2000 și nu a fost prevăzut nici în OG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Recursul este nefondat.
Deși Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, la fel ca reglementarea anterioară, omite să precizeze natura raportului juridic de muncă al acestora, este incontestabil că magistrații constituie o categorie distinctă de personal, care se află în raporturi juridice de muncă cu autoritatea din care fac parte, având rolul de a exercita puterea judecătorească.
Prin urmare, solicitarea reclamantei de a fi obligat angajatorul să-i plătească sume de bani în directă legătură cu executarea contractului individual de muncă încheiat între părțile în litigiu și mai ales, cu referire la unul din elementele esențiale ale acestui contract - salariul/indemnizația datorată de angajator - nu poate fi calificat decât litigiu de muncă, iar nu de natură civilă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât premisa acțiunii reclamantei o constituie încălcarea de către angajator a unui principiu fundamental al dreptului muncii care conferă tuturor salariaților ce prestează o muncă, dreptul la plată egală pentru muncă egală.
Văzând și dispozițiile art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, la care face trimitere art.284 alin.1 Codul muncii, Curtea reține că în mod corect prezenta acțiune a fost soluționată în primă instanță de tribunal, competent din punct de vedere material chiar dacă, în susținerea acțiunii reclamanta a indicat ca temei de drept acte normative speciale. Acestea (art.21 alin1 din nr.OUG137/2000) prevăd o procedură de soluționare de drept comun care, în speță, potrivit celor expuse mai sus, este tot dreptul muncii.
Privitor la fondul cauzei, în mod corect tribunalul a reținut că sporul de vechime ce face obiectul discuției a fost prevăzut de art.33 din Legea nr.50/1996 republicată, atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar și că existența acestuia nu a suferit nici o modificare prin actele normative apărute ulterior, interpretarea legii conducând la aprecierea că pentru personalul auxiliar se folosește sintagma "celelalte categorii de personal", ceea ce înseamnă că în noțiunea "personal" intră atât categoria magistraților, cât și categoria personalului auxiliar propriu-zis.
Pe de altă parte, atunci când s-a stabilit indemnizația magistraților pentru activitatea desfășurată potrivit art.3 din nr.OUG177/2002, textul s-a referit numai la funcții, nivelul instanțelor și vechimea în magistratură, nu și la vechimea în muncă, de unde se deduce că a fost menținută de reglementarea inițială evocată și nu abrogată prin nr.OUG83/2000, așa cum se susține.
Obligarea pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă în solidar cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova la plata sumelor cu titlu de spor de vechime actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă, se impune pentru repararea integrală a prejudiciului pe care indubitabil l-au adus reclamantei prin omisiunea de a-i plăti dreptul analizat.
Ca urmare, recursul este nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE-, împotriva sentinței nr.464 din data de 20 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/01.02.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță
