Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2041/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.2041
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Pigui
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții -, domiciliat în P,-,.9, județul P și în P,-, județul P și, domiciliat în V de M,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.1197 din 21 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâțiiStatul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Finanțelor Publice prin, cu sediul în P,-, județul P,Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5,Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ambele cu sediul în P,- A, județul P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1 și intimata-intervenientă--,domiciliată în P,-,.4..33, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, iar recurenții-reclamanți și intimații-pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, toate părțile fiind citate pentru acest termen de judecată cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât Ministerul Finanțelor Publice și excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune al recurenților -reclamanți - și, invocate de instanță din oficiu la termenul din 12.08.2009.
Curtea, față de împrejurarea că recurenții și intimații Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare, inclusiv cu privire la excepțiile invocate de instanță din oficiu la termenul din 12.08.2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții și --- au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat prin neacordarea sporului de confidențialitate de 30% calculat la salariul de bază începând cu 10.06.2002 - dată de când au gestionat informații clasificate la fel ca și personalul CNSAS, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, lucrători ai serviciilor secrete, ai poliției, funcționari publici din sistemul penitenciar, obligarea la plata dobânzilor legale conform art.3 al.3 din OG 9/2000 și calcularea indexării sumelor datorate prin aplicarea coeficientului de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat ca deși Legea nr.182/2002 și HG nr.585/2002 prevăd că magistrații gestionează informații clasificate, în mod discriminatoriu s-a refuzat recunoașterea dreptului la sporul de confidențialitate, creându-se și alimentându-se un paradox legislativ în sensul că judecătorii și procurorii care dispun și supraveghează exercitarea unor activități prin care se obțin informații clasificate nu beneficiază de spor de confidențialitate, în timp ce persoanele care execută dispozițiile respective, profită de acest lucru.
Au mai susținut reclamanții că prin diferite acte normative, expres indicate, s-a asigurat de către Statul Român eficiența confidențialității privind informațiile clasificate acordându-se anumitor categorii de salariați sporuri corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații, iar despre existența discriminării, reclamanții au luat cunoștință în luna ianuarie 2007, când Guvernul României a emis un număr important de acte normative prin care a acordat drepturi salariale mai multor categorii de salariați, exceptându-i pe magistrați.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat în întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Prahova, apreciind că o astfel de pricină se judecă potrivit dreptului comun, în raport de art.27 alin.1 din OG nr.137/2000.
Pe fond, s-a cerut respingerea acțiunii ca inadmisibilă susținându-se că acordarea sporului în discuție anumitor categorii profesionale care gestionează informații secrete și confidențiale nu constituie discriminare conform OG nr.137/2000.
Totodată, s-a cerut și respingerea cererii de acordare a dobânzilor legale pe motiv că sunt inaplicabile disp.art.art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000.
Totodată, pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților să se dispună, prin aceeași hotărâre, ca Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților, invocându-se în susținerea cererii disp.art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004, republicată, ale art.19 din Legea nr.500/2002, art.3 din OG nr.22/2002, precum și art.60-63 din Codul d e procedură civilă.
La termenul de judecată din 21.09.2007 s-a depus de către - -, cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat, în contradictoriu cu aceiași pârâți, obligarea acestora la plata sporului de confidențialitate începând cu 10 iunie 2002, arătând că a avut calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și, ulterior, la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, până la data încetării activității prin pensionare potrivit deciziei nr.-/24.01.2007, iar până la pensionare, a gestionat informații clasificate, fiind deținătoare de certificat și autorizație ORNIS, cererea de intervenție fiind încuviințată în principiu de instanță, în baza art.49 și urm. Cod pr.civilă.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1197 din 21.09.2007, Tribunalul Prahovaa respins excepția de necompetență materială a instanței, precum și cererea de chemare garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată, iar pe fond, au fost respinse acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția de necompetență materială a Tribunalului Prahova invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, că obiectul acțiunii vizează drepturi salariale rezultate din raporturi de muncă pentru care competența materială de soluționare a pricinii în primă instanță aparține instanței în a cărei circumscripție, reclamantul își are domiciliul sau reședința, după caz, în speță, Tribunalului Prahova, conform art.284 al.2 Codul muncii.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de același pârât, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată pe motiv că această instituție nu poate fi obligată să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților, câtă vreme Ministerul Public, în calitate de ordonator principal de credite, nu a corectat îndemnizațiile cuvenite acestora.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art.13 din Legea nr.57/2000, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de până la 30%, calculat la salariul de bază brut, iar categoriile de personal care beneficiază de acest spor și procentul complet al acestuia se stabilesc prin decizie a colegiului Consiliului.
S-a mai reținut că reclamanții din prezenta cauză au calitatea de magistrați în cadrul Ministerului Public - instituție care face parte din autoritatea judecătorească nefiind cadre militare în activitate sau militari angajați pe bază de contract pentru a beneficia de prevederile Legii nr.444/2006 sau ale Legii nr.38/2003.
De asemenea, s-a arătat că nu sunt incidente disp.art.2 al.2 din OG 137/2000, modificată și completată prin OG nr.77/2003, conform cărora "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare".
Astfel, s-a apreciat că prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea corupției, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unui astfel de spor, sunt adecvate și necesare, în speță nepunându-se problema discriminării pe vreunul din criteriile arătate.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că atât acțiune, cât și cererea de intervenție în interes propriu sunt neîntemeiate, fiind, în consecință, respinse.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamanții și -- - au declarat recurs criticând -o ca nelegală și netemeinică.
Susțin recurenții că în mod greșit le-a fost respinsă acțiunea,reținându-se eronat că magistrații nu au atribuțiuni în sensul celor îndeplinite de personalul CNSAS, în condițiile în care, potrivit legii, hotărârile date de CNSAS, privind colaborarea unei persoane cu fostele structuri ale securității, pot fi atacate la Curtea de Apel, competentă a judeca contestația, iar completul de judecată și procurorul care participă la judecarea contestației sunt obligați, pentru a-și forma o anumită convingere, să ia cunoștință de materiale cu caracter secret sau strict secret, care au stat la baza hotărârii CNSAS, operând cu aceleași documente ca personalul CNSAS, iar în plus, magistrații lucrează cu informații clasificate prezente, de multe ori cu consecințe deosebite pentru părțile din proces.
Se mai învederează că judecătorii și procurorii gestionează informații cu caracter secret sau strict secret de importanță deosebită, expres enumerate, susținându-se de către recurenți că, anterior pensionării, au îndeplinit funcția de șef al Structurii de Securitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, potrivit Legii nr.182/2002 și HG nr. 585/2002 privind protecția informațiilor clasificate, în cazul recurentului, respectiv șef al Serviciului de Combatere a Organizate și Antidrog din cadrul aceluiași parchet, potrivit Legii nr. 182/2002 și HG nr.585/2002, în cazul recurentului -- -, în această calitate, recurenții acționând potrivit legii pentru ca magistrații să primească certificate sau autorizații ORNIS și au gestionat toate informațiile cu caracter secret, strict secret sau strict secret de importanță deosebită din cadrul unității.
De asemenea, se susține de către recurenți că, anterior pensionării și înainte ca legea să confere judecătorului aceste atribuții, au avut competența exclusivă pentru toarte unitățile de parchet din raza Curții de APEL PLOIEȘTI de a elibera autorizații pentru înregistrări audio-video, pentru activități ale ofițerului sub acoperire sau pentru deținerea temporară de droguri și, pentru a elibera aceste autorizații, trebuia să ia cunoștință de întreg materialul probator.
S-a solicitat pentru toate aceste motive, admiterea recursurilor, casarea sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Prin încheierea din 13 noiembrie 2007, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pdentru soluționarea cererilor de abținere formulate de magistrații și grefierii instanței, pe motiv că au pe rolul instanțelor dosare cu același obiect și în care au calitate de reclamanți, iar prin încheierea nr. 2943/13.05.2008, Înalta Curte de Casație și Justițe a respins cererea de abținere, cauza fiind restituită instanței de recurs.
Ulterior, prin încheierea din 09.09.2008, Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 2 alin. 3 din OUG nr. 75 /2008, pentru soluționarea recursurilor, iar prin decizia nr. 2282/02.03.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL PLOIEȘTI, reținând că disp. art. I și II din OUG nr. 75/2008, privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 104 din 20.01.2009 a Curții Constituționale.
Intimatul- pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care aas olicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
De asemenea, intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova au formulat concluzii scrise, prin care au solicitat ca la soluționarea cauzei să se țină cont de decizia din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, care a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, statuând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituție, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de neconstituționalitate al acestora.
Așa fiind, se susține că acțiunea reclamanților trebuie respinsă întrucât prin Decizia Curții Constituționale s-a statuat, definitiv și obligatoriu, că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege, motiv pentru care instanța nu-și poate întemeia decizia pe soluția dispusă în recursul în interesul legii de către ÎCCJ.
La termenul din 12 august 2009, în ședință publică, Curtea a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 10.06.2002-31.07.2004, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepții absolute, de fond, peremptorii, ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, toate părțile fiind citate cu mențiunea să-și spună punctul de vedere cu privire la aceste excepții.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, cât și din oficiu, sub aspectul excepției prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamanților și al excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt fondate, potrivit considerentelor ce urmează:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, se reține că raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamanții învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul muncii, Ministerul Finanțelor Publice neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamanți, care nu îi sunt salariați, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana Ministerului Finanțelor Publice și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății și se impune respingerea acțiunii față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de instanță, din oficiu, cu privire la o anumită perioadă, se reține că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani, iar conform art.7 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune și potrivit art. 12 din același decret, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Totodată, potrivit art.283 alin.1 lit. Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă - așa cum este pricina de față, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Având în vedere data introducerii acțiunii de către reclamanții și -- -, care este data de 31.07.2007 și prevederile legale mai sus-menționate, rezultă că acțiunea reclamanților este prescrisă pentru perioada 10.06.2002-30.07.2004 impunându-se respingerea acțiunii ca prescrisă pentru această perioadă.
Referitor la fondul cauzei, se reține că recurenții-reclamanți au avut funcția de procurori, ce a încetat ca urmare a pensionării acestora la data de 01.11.2005 pentru reclamantul și la data de 01.11.2004 pentru celălalt reclamant.
Prin decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, admițându-se recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constatat, în interpretarea și aplicarea unitară a disp.art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Decizia sus-menționată, a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă.
Decizia nr.838 din 27.05.2009 a Curții Constituționale, invocată de intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în concluziile scrise depuse la dosar, nu poate justifica respingerea recursurilor întrucât decizia respectivă-pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte -nu poate produce în mod evident niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 Cod pr.civilă, așa cum s-a reținut chiar în motivarea deciziei respective, publicată în Monitorul Oficial nr.461/03.07.2009.
În raport de considerentele ce preced, Curtea privește recursurile ca fondate, astfel încât, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă le va admite, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și va respinge acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.De asemenea, va fi respinsă ca prescrisă acțiunea reclamanților pentru perioada 10.06.2002-30.07.2004, iar pe fond, va fi admisă în parte acțiunea reclamanților și pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova vor fi obligați să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară începând cu 29.09.2004 și până la 01.11.2005 pentru reclamantul, respectiv de la 29.09.2004 și până la 01.11.2004 pentru reclamantul ---, corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare, în funcție, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței, la plata efectivă.
Actualizarea sumelor datorate cu rata inflației se impune întrucât creanța este pecuniară și câtă vreme aceasta nu a fost achitată la scadență, reclamanții au fost în mod evident prejudiciați, actualizarea exprimând acoperirea prejudiciului prin erodarea creanței ca efect al inflației.
Urmează, de asemenea, a fi respinsă, în rest, acțiunea ca neîntemeiată și a se menține restul dispozițiilor sentinței.
Astfel, în ceea ce privește dobânzile legale solicitate de reclamanți, se reține că actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație exprimă acoperirea integrală a prejudiciului suferit de aceștia prin neplata sumelor datorate la scadență, iar acordarea concomitentă de daune-interese constând atât în actualizarea sumelor cu indicele de inflație, cât și în dobânda legală aplicată acestor sume, de la același moment-al scadenței, ar determina, practic, o dublă reparare a prejudiciului.
Cele două tipuri de daune nu pot fi cumulate întrucât în situația în care recurenții ar fi primit la scadență suma datorată, de care ar fi putut dispune efectiv la acel moment, după un interval de timp, aceștia nu ar fi putut obține cu privire la suma respectivă atât actualizarea acesteia cu indicele de inflație, cât și dobânda legală aferentă acestei sume, care ar fi presupus indisponibilizarea sumei.
Referitor la restul perioadei, respectiv 31.07.2004-28.09.2004, cererea reclamanților este neîntemeiată întrucât Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial nr576/29.06.2004, la care se face referire în decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a intrat în vigoare, conform art.107 alin.1 din acest act normativ, la 90 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, deci la data de 29.09.2004, astfel că pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare, începând cu 31.07.2004, nu există argument legal pentru acordarea sporului de confidențialitate.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, soluția de respingere a acestei cereri de către prima instanță apare ca fiind corectă.
Astfel, potrivit art.60 Cod pr.civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Or, în speță este vorba de un conflict de muncă, situație în care, ținând cont de natura raporturilor existente între cele două instituții publice - Ministerul Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Ministerul Finanțelor Publice - este exclusă posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție, întemeiată pe disp.art. 60 Cod pr.civilă, astfel încât cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi primită într-un proces ca cel de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanții-, domiciliat în P,-,.9, județul P și în P,-, județul P și, domiciliat în V de M,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.1197 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâțiiStatul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Finanțelor Publice prin, cu sediul în P,-, județul P,Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5,Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ambele cu sediul în P,- A, județul P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1 și intimata-intervenientă--,domiciliată în P,-,.4..33, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respinge acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge ca prescrisă acțiunea reclamanților pentru perioada 10.06.2002-30.07.2004.
Admite în parte acțiunea reclamanților.
Obligă pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară începând cu 29.09.2004 și până la 01.11.2005 pentru reclamantul, respectiv de la 29.09.2004 și până la 01.11.2004 pentru reclamantul -, corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare în funcție, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței, la plata efectivă.
Respinge, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 noiembrie 2009.
Președinte,Judecători,
-- - - - - -- -
Grefier,
-
Operator de date cu caracter personal
Nr.notificare nr.3120/2006
Red.
Tehnored.
13 ex/02.12.2009
f- Trib. P
, -
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui, Elena
