Pretentii civile. Speta. Decizia 2040/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 2040
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu
Judecător - - --
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtaSC SA,cu sediul în B,- bis, sector 1, având administrator judiciar pe, cu sediul în B,-, - 27,.A,.2, sector 3 împotriva sentinței civile nr.567 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant,domiciliat în com. -, sat, nr. 14, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamantul a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, în raport de modificarea art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită cu excepția căilor de atac declanșate de debitor, constată că nu mai este incident temeiul ce a condus la suspendarea judecății și se impune continuarea judecății recursului.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că reclamantul a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare, pronunță următoarea hotărâre:
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, actuală SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 9050 lei, drepturi salariale cuvenite și neacordate, reprezentând suplimentări salariale de Paște și C, precum și la plata sumei de 16500 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, constând în diferența dintre salariul minim pe unitate prevăzut de CCM și cel fixat de unitate, inclusiv sporurile, pe ultimii trei ani, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este salariatul pârâtei și că pe lângă salariul pentru munca prestată urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, constând, conform art.168 alin.1 din CCM pe anii 2005, 2006, 2007, în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, drepturi ce nu i-au fost plătite pe perioada indicată.
A mai susținut reclamantul că al doilea capăt de cerere privește diferența de salariu ce nu i-a fost acordată având în vedere că salariul minim pe unitate, aferent funcției sale, în baza art.128 alin.5 raportat la art.129 alin.3 din CCM, a fost mai mic decât cel legal cuvenit.
În drept, au fost invocate disp.art.128, 129, 168 alin.1 din CCM, art.161, 166, 282, 283, 285-291 din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr.1278 din 19 august 2008, Tribunalul Dâmbovițaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova reținând că domiciliul reclamantului este în județul P, situație în care, în raport de art.284 alin.2 din Codul muncii, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Prahova, fiind vorba de o competență absolută.
După declinare, cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, iar pe baza probatoriilor cu înscrisuri și expertiză de specialitate administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 567 din 10 martie 2009, instanța a admis acțiunea, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma netă actualizată de 16989 lei, reprezentând diferența dintre salariul încasat și cel cuvenit și prima de Paște și C pentru perioada 2005-2007.
Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului 400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
Pentru pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că disp.art.168 din contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii următori.
S-a mai reținut că prin art.128 și urm. din CCM se stabilește că salariul de bază minim în cadrul SA este de minim 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat, salariații beneficiind și de sporurile pentru condiții grele de muncă și de alte sporuri prevăzute în CCM.
De asemenea, s-a arătat că reclamantul este salariatul pârâtei, însă în perioada 2005-2007, acesta nu a încasat toate drepturile salariale ce i se cuveneau cu titlu de primă de Paște și C și nici de diferențe salariale, ce au fost indicate, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantului ce au fost calculate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, neexistând nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Prin urmare, instanța, în baza prevederilor contractului colectiv de muncă și a disp.art.161 și urm. Codul muncii, a admis acțiunea, în sensul celor mai sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat, în termen legal, recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă.
Se susține că în mod greșit a fost admisă cererea privind acordarea primelor de Paște și C pe anii 2005-2007 întrucât în luna martie 2003, Consiliul de Administrație al Societății, actuală SA, a hotărât reașezarea salariilor din cadrul societății, ce a presupus, pe de o parte, absorbția primelor acordate de Paște și C în salariul de bază, iar pe de altă parte, majorarea efectivă a salariului de bază după absorbție cu 9,4%, invocându-se hotărârea nr. 14/31.03.2003 a Consiliului de Administrație și nota privind reașezarea salariului din cadrul societății, precum și o adresă către sucursalele din țară.
Așa fiind, din moment ce în martie 2003 s-a operat cuprinderea primelor în salariul de bază, conform art. 168 alin. 2 din CCM, de la acel moment astfel de drepturi nu au mai fost cuvenite, în acest sens fiind și negocierile de la nivelul societății între partenerii sociali, aspect recunoscut și de părțile contractante în cadrul Comisiei Paritare, când prin decizia acesteia din 6.11.2007, s-a stabilit clar care este interpretarea disp.art. 168 alin.1 și 2 din CCM.
Se mai învederează că nu se poate vorbi în acest context de o renunțare la anumite drepturi întrucât absorbția are ca efect obținerea de către salariați a unor venituri mai mari, includerea în salariul de bază a unor drepturi și ajutoare fiind chiar o recomandare rezultând din la nivel național, iar conform art.176 alin.6 din CCM la nivel de ramură și art.170 alin.4 din CCM la nivel de grup de unități, fiecare din adaosurile menționate se acordă în condițiile în care, prin contractele colective încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Mai arată recurenta că dacă s-ar admite interpretarea conform căreia absorbția s-a realizat în anul 2003 numai pentru anul respectiv, s-ar ajunge ca practic, dreptul conferit de contractul colectiv să fie acordat de două ori, iar deși suplimentele nu s-au acordat niciodată, ele au început a fi pretinse de către foștii salariați abia începând cu anul 2008, în acest an dispoziția referitoare la acordarea unor asemenea suplimente fiind tranșată în mod clar prin art. 135 din, la care s-a făcut trimitere.
Se mai susține de către recurentă că rolul Comisiei Paritare este tocmai acela de a interpreta clauzele CCM în cadrul aplicării acestuia, iar prima instanță a interpretat eronat nota Comisiei Paritare, nefiind vorba de o modificare la contract, ci de o interpretare care a urmărit să înlăture orice dubiu cu privire la voința reală a partenerilor sociali la momentul încheierii CCM în anul 2003 și ulterior.
Arată recurenta că a făcut dovada absorbției primelor de Paște și C începând cu 1.03.2003, pe când intimatul nu a făcut dovada reală a creanței sale, respectiv faptul că nu a beneficiat de absorbția permisă de CCM.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii pretenției cu privire la acordarea primelor de Paște și C pe anii 2005-2007.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei, deși a fost legal citat cu această mențiune.
Prin încheierea din 10 iunie 2009, Curtea de APEL PLOIEȘTIa constatat suspendată de drept judecarea recursului, conform art.36 din Legea nr.85/2006, reținând că în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Bucureștia fost deschisă procedura insolvenței împotriva debitoarei SC SA B, administratorul judiciar al pârâtei fiind numit SPECIALISTS, ce a fost introdus în cauză la același termen de judecată.
Ulterior, având în vedere modificările aduse art.36 din Legea nr.85/2006, prin Legea nr.277/2009, de aprobare a OUG nr.137/2008, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, constatându-se, la termenul din 03.11.2009, că față de aceste modificări potrivit cu care de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită cu excepția căilor de atac declanșate de debitor, nu mai este incident temeiul ce a condus la suspendarea judecății și se impune continuarea judecății recursului
În recurs, au fost depuse la dosar o serie de înscrisuri, în copie, din partea recurentei.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Faptul că recurenta a inclus în salariul de bază al angajaților, în anul 2003, primele de Paște și C, nu poate justifica respingerea cererii de acordare acestor prime pe perioada în discuție în cauză, în sensul celor dispuse de prima instanță, câtă vreme nu s-a dovedit că această operațiune acoperă cuantumul primelor de Paște și C pe care intimatul-reclamant le-a solicitat în temeiul art. 168 alin.1 din CCM la nivel de societate încheiat pe anii 2005-2007, neprobându-se nici cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii primelor în salariul de bază.
Or, în conformitate cu disp.art. 287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.
În plus, dacă lucrurile ar fi stat așa cum pretinde recurenta, în mod evident în contractul colectiv de muncă valabil pe perioada în discuție nu s-ar mai fi prevăzut, la art. 168 alin.1, acordarea separată a primelor de Paște și C către salariați, pentru fiecare din anii respectivi, ci s-ar fi menționat că aceste prime au fost incluse în salariul de bază al angajaților, ceea ce nu mai justifica stipularea în mod distinct a dreptului angajaților la primele respective.
Astfel, textul art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate, valabil pe perioada 2005-2007, încheiat între SC SA și salariați, reprezentanți de, a rămas neschimbat, prin acest articol stabilindu-se că salariații SA vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
În raport de cele mai sus arătate, Nota comisiei paritare a SC SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art.168 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument pentru respingerea cererii de acordare a primelor de Paște și C pe perioada în discuție în cauză, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C și de Paște, prevăzute de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, ar fi fost acordate reclamantului prin includerea acestor prime în salariul său de bază.
În acest context, nici dispozițiile art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și nici cele ale art.170 alin.4 din CCM la nivel de grup de unități invocate de recurentă nu pot justifica admiterea recursului, chiar dispozițiile respective statuând că fiecare din adaosurile la care se referă se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază. Or, după cum s-a arătat mai sus, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2007 prevede în mod expres acordarea acestor prime de sărbători.
Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă interpretare a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtaSC SA,cu sediul în B,- bis, sector 1, având administrator judiciar pe, cu sediul în B,-, - 27,.A,.2, sector 3 împotriva sentinței civile nr.567 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant,domiciliat în com. -, sat, nr. 14, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- -- - - -- - - --
Grefier,
-
Red./
5ex/02.12.2009,
f- Trib.
,
operator de date cu caracter personal
nr.notificare nr.3120/2006
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
