Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2055/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2055/R/2009
Ședința publică din 19 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
- -
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP S, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 1140 din 25 mai 2009 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe reclamanții intimați și, și pârâtul intimat TRIBUNALUL SĂLAJ, având ca obiect calcul drepturi salariale- indexare 2007.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost formulate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1140 din 25.05.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, s-a espins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a admis acțiunea reclamanților și și au fost obligați pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR să plătească reclamanților creșterea salarială de 18% prevăzută de nr.OG 10/2007, începând cu data de 1 ianuarie 2008 și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Sălaj să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților această creștere salarială începând cu 1 ianuarie 2007 și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul brut lunar dobândit de reclamanți prin sentința civilă nr. 249 din 4 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 2361 din 03.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamanților și formulată împotriva pârâților Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice S și în consecință au fost obligați pârâții la acordarea creșterii salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, actualizate cu coeficientul de inflație.
Calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice rezultă din conținutul atribuțiilor acesteia, stabilite prin art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Astfel, în domeniul finanțelor publice Ministerul Economiei și Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale ale legilor de rectificare.
Pentru plata diferențelor salariale Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să declanșeze asemenea acțiuni de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare.
În urma suplimentării bugetului, Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, a dispus cu privire la măsurile ce se impun pentru executarea plăților, în condițiile legilor în vigoare, inclusiv a OG nr.22/2002 privind exercitarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.110/2007.
Prin nr.OG10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III din Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru perioada care ocupă funcții de demnitate publică s-au stabilit creșteri salariale în trei etape astfel:
a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu, 2% începând cu data 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007
c) cu de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna noiembrie 2007.
În anexa II și III la care se referă expres nr.OG10/2007 sunt menționați judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi, aceștia fiind singurii magistrați care au beneficiat de creșterile salariale menționate.
În prezent, tocmai pentru a înlătura orice formă de discriminare, salarizarea tuturor judecătorilor și procurorilor este reglementată printr-un singur act normativ, nr.OUG27/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007.
Așadar, creșterea drepturilor salariale nu a putut fi anulată sau acordată doar judecătorilor instanței supreme cu ignorarea drepturilor magistraților de la celelalte instanțe sau parchete.
Prin decizia nr.21 din 10 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite privind recursul în interesul legii, referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin prin Legea nr.334/2001.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 prevăd că pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Prin art. 1 pct.42 din nr.OG83/2000 nu putea fi abrogat sporul de 50% din salariul de bază brut lunar cuvenit magistraților și personalului auxiliar de specialitate în baza art.47 din Legea nr.50/1996, deoarece pe calea unei ordonanțe simple a Guvernului, act normativ de inferior unei legi, nu poate fi infirmată o prevedere reglementată într-o lege organică adoptată de Parlamentul României.
Mai mult, abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut într-o lege printr-o ordonanță a guvernului, contravine normelor constituționale și Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece legea de abilitate a guvernului pentru emiterea de ordonanțe nu prevede posibilitatea ca acesta să abroge prevederi legale.
Modul în care au fost aplicate dispozițiile nr.OG10/ 2007 prin excluderea magistraților de la curțile de apel, tribunale și judecătorii de la creșterile salariale constituie aplicarea unui regim discriminatoriu față de acești magistrați și magistrații J precum și față de celelalte categorii din sectorul bugetar.
În cazul de față magistrații reclamanți se află în situații analoage cu magistrații și comparabile cu celelalte categorii de personal salariat de la bugetul de stat și nu sunt situații diferite așa cum greșit se susține în întâmpinările depuse la dosar.
Prin Legea nr.45/2007 de aprobare cu modificări a nr.OUG27/2006 nu s-a majorat salariul de bază al magistraților, ci s-a introdus sporul de vechime, tocmai pentru înlăturarea unui alt mod de discriminare a magistraților.
Mai mult, prin pct.17 din Legea nr.45/2007 s- abrogat art.35 din O, nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, care prevedea că drepturile salariale prevăzute de această ordonanță vor fi indexate prin aplicarea indexărilor, ceea ce constituie un alt mod de obstrucționare a magistraților, fapt care contravine dispozițiilor art. 16 din Constituția României, ale nr.OG137/200 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Or, excluderea judecătorilor, asistenților judiciari și procurorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel și a celor din parchetele aferente, de la acordarea creșterilor salariale față de celelalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și celelalte categorii de lucrători, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate fiind evident.
În sensul admisibilității cererii sunt dispozițiile art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări, iar prin Decizia nr.447/ 15.09.2005, Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri se acordă unor categorii de salariați, singura condiție fiind că de sporurile și adaosurile respective să beneficieze toți salariații care se află în instituții similare.
Discriminarea suferită de reclamanți este susținută și de prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevăd că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie asigurată fără nici o deosebire bazată pe rasă, culoare, avere, naștere sau orice altă situație.
De asemenea au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr.1, având în vedere că prin noțiunea de bun, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că și dreptul la o sumă de bani decurgând dintr-un raport juridic de muncă, în măsura în care este prevăzut de legislația în vigoare, reprezintă un drept patrimonial.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, cu prioritate reglementările internaționale cu excepția în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Referitor la capetele de cerere prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Sălaj să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților creșterea salarială de 18% din 1 ianuarie 2008 conform nr.OG10/2007 și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, instanța reține că în baza prevederilor art. 1 alin. 1 din Decretul nr.92/1976, pârâtul Tribunalul Sălaja fost obligat să înscrie aceste drepturi salariale în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. S solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, iar pe fond modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca netemeinică și nelegală.
În memoriul de recurs s-a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice, încălcând astfel dispozițiile art.3 alin.1 pct.6 din HG nr.34/2009, art. 4 și 15 din Legea 500/2002.
Recurentul a mai solicitat ca în soluționarea prezentei cauze să ia în considerare și decizia Curții Constituționale pronunțată în data de 27.05.2009 prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Numai legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporului de indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri se acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați.
S-a mai învederat că reclamanții își întemeiază acțiunea pe un act normativ care prevede în mod imperativ perioada pentru care se acordă creșterile salariale, respectiv anul 2007 și că având în vedere art. 1 din OG 10/2007, cererea reclamanților excede actualului cadru legislativ
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă) întrucât față de obiectul acțiunii, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, indexările pentru anul 2007, astfel cum au fost acordate prin sentință, se acordă numai pentru acest an, iar nu și pentru anul 2008 și în continuare.
Acordând aceste creșteri salariale pe anul 2008 și în continuare, motivând în acest sens pe OG nr.137/2000, instanța nu a făcut decât să depășească atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens, prin deciziile 1325/4 decembrie 2008, 818, 819, 820 și 821 din 16.07.2008, Curtea Constituțională a statuat că în măsura în carte din dispozițiile OG nr.137/2008 se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, un astfel de înțeles este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
S-a mai învederat că pronunțarea unei hotărâri, precum cea de față, prin care să se acorde drepturile salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești prin Decizia 838 din 27.05.2009.
În limita motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă s-a invocat că reclamanții au deja o hotărâre prin care li se recunoaște plata acestor drepturi, care este irevocabilă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Nemulțumirea reclamanților constă în faptul că indemnizația brută lunară nu a fost majorată cu indexările majorate.
Chestiunea în discuție, respectiv dacă pârâții au achitat întreg debitul sau mai datorează anumite sume, este o chestiune de executare, putând fi invocată doar în cadrul unei contestații la executare propriu zisă.
Prin urmare, reclamanții nu pot promova o nouă acțiune pentru a obține obligarea pârâților la plata sumelor neachitate întrucât au deja un titlu executoriu împotriva acestora.
Prin urmare, obligarea instanței a pârâților la plata în favoarea reclamanților a creșterilor salariale în cuantum de 18% pentru anul 2008 și în continuare apare ca lipsită de temei legal.
Împotriva aceleiași hotărâri a mai declarat recurs și pârâta Curții de Apel Cluj, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii cererii referitoare la obligarea acesteia la plata sumelor actualizate cu rata inflației reprezentând creșterea salarială de 18% revăzută de OG nr.10/2007 începând cu data de 01.01.2008 și în continuare, până la încetarea raporturilor de muncă.
În motivare pârâta arată că, nu există temei legal pentru obligarea pârâtei la calcularea și plata sumelor menționate, solicitate de reclamanți și acordate de instanță în considerarea existenței unei situații de discriminare a categoriei profesionale din care fac parte magistrații, față de alte categorii de bugetari, cărora li s-au acordat indexări în perioada menționată.
Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri că sunt neconstituționale dispozițiile legale din care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ( Deciziile nr.818,819,820 și 821 din anul 2008).
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția lipsei calității procesuale pasive, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Referitor la incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 se constată că în considerentele acestei decizii se reține că efectele deciziei nu pot viza decât actele acțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor, or reclamanții au promovat acțiunea anterior publicării deciziei curții. De asemenea, conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art. 1 alin. (2) și art. 295 alin. (1) din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art. 5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.1 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi. Competența instanței de contencios constituțional se rezumă doar la soluționarea unor aspecte de drept (stabilirea compatibilității doar cu Constituția a unor acte normative, potrivit art. 2 din Legea nr. 47/1992), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecății (această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, potrivit art. 126 alin. (1) și alin. 3 din Constituție).
În condițiile în care prin OG 10/2007 s-a dispus majorarea salariului de bază, respectiv a indemnizațiilor personalului care exercită funcții de demnitate publică, în lipsa unor prevederi exprese care să prevadă diminuarea salariilor de bază, respectiv a indemnizațiilor începând cu anul 2008, în mod evident aceste majorări nu s-au acordat numai pentru anul 2007.
Referitor la ultimul aspect invocat în recurs se reține că existența discriminării directe a reclamanților rezultă (așa cum a reținut prima instanță) și din dispozițiile: art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea de Apel apreciază în temeiul considerentelor enunțate anterior că este cazul în prezenta speță.
Art. 2 alin. (2) pct.a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de reclamanți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit. Or, în condițiile în care scopul acordării indexărilor prin OG 10/2007 a fost acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată, în mod evident reclamanții sunt discriminați față de persoanele beneficiare ale actului normativ menționat anterior, în condițiile în care inflația afectează în mod similar și veniturile obținute de reclamanți.
Pentru aceste considerente, constatând că niciunul dintre motivele de recurs invocate de Ministerul finanțelor Publice nu este întemeiat, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților se reține că prin primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, s- invocat că indexările pentru anul 2007 se acordă numai pentru acest an, și că prin acordarea unor drepturi salariale fără temei legal, prin crearea unor norme juridice s-au încălcat Deciziile Curții Constituționale nr. 1325, 818, 820 și 821 din 2008, respectiv 838 din 2009. Aceste critici au fost analizate în cadrul recursului Ministerului Economiei și Finanțelor și pentru considerentele expuse anterior sunt apreciate ca neîntemeiate.
Referitor la al doilea motiv de recurs invocat (întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă), se reține că susținerile recurentului sunt contradictorii, motiv pentru care vor fi înlăturate. Astfel, pe de o parte se invocă că indexările s-au acordat reclamanților prin Sentința civilă nr. 2003/2007 a Tribunalului Sălaj numai pentru anul 2007 pentru că nu se puteau acorda în continuare, iar pe de altă parte se arată că reclamanții au deja un titlu executoriu prin care li se recunoaște plata acestor drepturi și pentru perioada ulterioară anului 2007.
Drept urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de Ministerul Justiției și Libertăților.
În ceea ce privește recursul declarat de Curtea de Apel Cluj se constată că pretinsa inexistență a temeiul legal pentru acordarea indexărilor reclamanților, respectiv incidența în cauză a Deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 820 și 821 din 2008 au fost analizate în cadrul primelor două recursuri, fiind apreciate ca neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1)Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat și recursul declarat de Curtea de Apel Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, Ministerul Justiției și Libertăților și Curții de Apel Cluj împotriva sentinței civile nr. 1140 din 25.05.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./Dact.
8 EX/20.11.2009
Jud.fond. și
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
