Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2058/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2058/R/2008
Ședința publică din 24 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
-
GREFIER:
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta SC COM SRL împotriva sentinței civile nr. 1212 din 23 iunie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect calcul drepturi salariale.
Se constată că la data de 23 octombrie 2008, prin registratura instanței, pârâta recurentă SC Com SRl a depus la dosar concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 22 octombrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1212 din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a dmis acțiunea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâta B, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului drepturile salariale pentru perioada 01.12.2007 - 23.06.2008, procentul de 1 % din vânzări pentru perioada lucrată, contravaloarea a 928 de ore suplimentare, precum și plata indemnizației de concediu de odihnă neefectuat.
Pârâta a fost obligată să încheie cu reclamantul contract individual de muncă începând cu luna mai 2007, să efectueze viramentele legale către bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că începând cu luna mai 2007, reclamantul a lucrat la punctul de lucru al societății pârâte din C-N,- în calitate de manager. Până în luna octombrie 2007, reclamantul a lucrat în fiecare zi, în intervalul orar 9-20, inclusiv în zilele de sâmbăta, aspecte ce reies din depozițiile martorilor audiați în cauză, și.
erau plătite personal de către patronul societății.
Contractele de muncă ale celorlalți angajați au fost încheiate după începerea raporturilor de muncă.
Reclamantului nu i s-a încheiat un asemenea contract.
Incepând cu luna ianuarie 2008, reclamantului i s-a interzis de către patron accesul și desfășurarea muncii în societate.
Potrivit prevederilor art. 16 din Legea 53/2003, angajatorul are obligația de a încheia contractul individual de muncă în forma scrisă anterior începerii raporturilor de muncă, iar în situația în care acest contract nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, părțile putând face dovada prestațiilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice mijloace de probă.
In speță, prestarea de către reclamant a activității de manager la punctul de lucru din C-N, în perioada și intervalul orar arătate anterior și plata salariului pentru această activitate constituie elemente ale contractului individual de muncă, contract care nu a fost încheiat de către pârâtă.
In această situație, pârâta a fost obligată să încheie reclamantului contract individual de muncă începând cu luna mai 2007.
Deoarece munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă, pârâta are obligația să plătească pe seama reclamantului contribuția la asigurările sociale de stat și să efectueze mențiunile cuvenite în carnetul de muncă al acesteia.
Intrucât patronul societății a interzis reclamantului accesul în punctul de lucru și prestarea muncii de manager fără ca raporturile de muncă să înceteze în formele prevăzute de lege pârâta a fosti obligată să plătească reclamantului salariul lunar pentru perioada 01.12.2007-23.06.2008.
Din probele administrate în cauză, a reieșit că între patronul societății și reclamant a existat o înțelegere potrivit căreia, acesta, în calitate de manager urma să beneficieze de un procent de 1 % din vânzări. Potrivit prevederilor art. 287., angajatorului îi revine sarcina probei. În speță, pârâta nu dovedit nici plata către reclamant a acestui beneficiu, așa încât instanța a obligat pârâta să-i achite acestuia procentul de 1 % din vânzări pentru perioada lucrată.
muncă suplimentară de 928 ore, reclamantul este în drept să fie plătit pentru aceasta în temeiul art. 120 alin.2 din Legea 53/2003 în procent de 75% din salariul de bază.
Neefectuând concediul legal de odihnă pe anul 2007, reclamantul este îndreptățit la plata indemnizației pentru acest concediu proporțional cu perioada lucrată.
muncă suplimentară de 928 ore, reclamantul este în drept să fie plătit pentru aceasta în temeiul art.120 alin.2 din Legea 53/2003 în procent de 75% din salariul de bază, precum și la efectuarea concediului pe anul 2007 proporțional cu perioada lucrată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC COM SRL, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate.
În motivele de recurs arată că la instanța de fond a invocat conform art.7 proc.civ. excepția competenței teritoriale a acestei instanțe, având în vedere că pârâta are sediul social în B și nu se pot aplica prevederile art.70 din Legea nr.168/1999, respectiv art.284 din Legea 53/2003, deoarece reclamantul nu are domiciliul sau reședința în România, acesta nu posedă actele de stare civilă, așa cum reiese din pașaport este domiciliat în.
În urma deschiderii unui punct de lucru la C-N, pârâta i-a pus în vedere reclamantului, care urma să fie angajat, să rezolve problema cu actele de stare civilă și de ședere legală în România, să aducă diploma de studii și în special certificatul medical, deoarece potrivit art.27 alin.1 și 2.muncii o persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical din care rezultă că este pentru muncă, dar reclamantul până la data de 14.01.2008 nu a prezentat aceste acte.
Arată că a făcut dovada că reclamantul a primit salariul chiar mai mult decât îi revenea, conform unui caiet scris de reclamant.
Instanța nu a ținut cont de art.119 alin.1 muncii privind orele suplimentare, reclamantul avea obligația de a solicita angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile.
În legătură cu procentul de 1% din vânzări, arată că acesta putea fi încasat de reclamant numai în cazul în care nu avea lipsă de bani și de marfă, dar la inventar s-a constatat lipsă, pârâta plătind totuși acest procent.
Consideră că este nedrept ca societatea să plătească de două ori salariul, orele suplimentare, concediul, procentul de 1% din vânzări, acest lucru ducând la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită în parte recursul pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția competenței teritoriale a instanței de fond, recurenta consideră că pârâta are sediul social în B și nu se pot aplica prevederile art. 70 din Legea nr. 168/1999, respectiv art. 284 din Legea nr. 53/2003, deoarece reclamantul nu are domiciliul sau reședința în România, acesta nu posedă actele de stare civilă, așa cum reiese din pașaport este domiciliat în.
Curtea reține că din actele depuse la dosar, respectiv cartea imobilului, și din susținerea părților, că au avut încheiat un contract de închiriere, se poate stabili că reclamantul a avut domiciliul, în sensul art. 284 alin. 2 din Codul muncii, în C-N și prin urmare prima instanță era competentă să soluționeze cauza.
Nu poate fi primită afirmația recurentei că ar fi reziliat unilateral contractul de închiriere deoarece în cartea imobilului se menționează ca dată a plecării reclamantului de la adresă 20.03.2008 iar acțiunea a fost introdusă la 29.02.2008, prin urmare la data introducerii acțiunii reclamantul avea același domiciliu ca și la data desfășurării raporturilor de muncă, anume în C-
Nici susținerea recurentei că ar fi încheiat un alt contract de închiriere cu o altă persoană nu poate fi primită deoarece actul depus în susținerea acestei afirmații, declarația privind cedarea veniturilor estimate din cedarea folosinței bunurilor, are urme de modificări la mențiunea datei încetării realizării venitului.
Mai susține recurenta că în urma deschiderii unui punct de lucru la C-N, pârâta i-a pus în vedere reclamantului, care urma să fie angajat, să rezolve problema cu actele de stare civilă și de ședere legală în România, să aducă diploma de studii și în special certificatul medical, deoarece potrivit art.27 alin.1 și 2. muncii o persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical din care rezultă că este pentru muncă, dar reclamantul până la data de 14.01.2008 nu a prezentat aceste acte.
Aceste susțineri nu pot fi primite deoarece este greu de crezut că o astfel de perioadă de timp, mai 2007 - ianuarie 2008 pârâta ar fi tolerat munca reclamantului în condițiile neîncheierii unui contract de muncă fără ca la această neîncheiere să nu își fi adus aportul culpabil majoritar. Raportul de putere angajat-angajator este evident în favoarea angajatorului, care are și resursele financiare, astfel că nu se poate susține că partea mai slabă ar putea impune celeilalte părți păstrarea raporturilor de muncă fără încheierea unui contract de muncă în contra voinței angajatorului.
Nu în ultimul rând trebuie menționate dispozițiile art. 16 alin. 2 din Codul muncii care permit ca în situația în care contractul individual de munca nu a fost încheiat în forma scrisa, se prezuma ca a fost încheiat pe o durata nedeterminata, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
Recurenta arată că a făcut dovada că reclamantul a primit salariul chiar mai mult decât îi revenea, conform unui caiet scris de reclamant. Consideră că este nedrept ca societatea să plătească de două ori salariul, orele suplimentare, concediul, procentul de 1% din vânzări, acest lucru ducând la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului.
Curtea reține că potrivit art. 163 din Codul muncii "Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plătii către salariatul îndreptățit. Statele de plata, precum si celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții si termene ca in cazul actelor contabile, conform legii."
Or, cât timp textul legal face vorbire despre statele de plată și celelalte documente justificative care se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții si termene ca in cazul actelor contabile este evident că în această categorie nu poate fi inclusă un act de genul celui depus de către recurentă, un caiet care nu poate fi inclus nici în categoria statelor de plată și nici în categoria documentelor contabile.
Susține recurentul că instanța nu a ținut cont de art.119 alin.1 muncii privind orele suplimentare, reclamantul avea obligația de a solicita angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile.
Curtea reține că acest motiv de recurs este întemeiat doar în parte deoarece nu există nici măcar un mod de calcul minimal al acestor ore suplimentare astfel că este nevoie de indicarea acestui mod de calcul de către reclamant, indicare care nu s-ar putea face pentru prima dată în recurs fără a se încălca principiul dublului de jurisdicție. După ce acest mod de calcul va fi indicat este nevoie de asemenea ca acesta să fie raportat la probele administrate deja în cauză și dacă se va considera necesar să se suplimenteze probatoriul ce se va administra cu privire la numărul de ore suplimentare efectuate.
Cât privește compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile, curtea reține că aceasta nu a fost posibilă în termenul prevăzut de art. 119 alin. (1), deoarece în mod permanent reclamantul desfășura ore suplimentare și nu mai rămânea timpul fizic necesar pentru compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite, astfel că se impunea ca în luna următoare, munca suplimentara să fie plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
În legătură cu procentul de 1% din vânzări, recurenta arată că acesta putea fi încasat de reclamant numai în cazul în care nu avea lipsă de bani și de marfă, dar la inventar s-a constatat lipsă, pârâta plătind totuși acest procent.
Curtea reține că acest motiv de recurs poate fi primit doar în parte în sensul că trebuiau depuse acte contabile din care să rezulte suma vânzărilor aferente perioadei de referință, la dosar neexistând un astfel de înscris. Este real că în litigiile de muncă angajatorului îi revine sarcina probei iar în cazul în care nu face această probă, susținerile angajatului sunt considerate ca fiind dovedite, dar aceasta nu exclude posibilitatea de a se pune în vedere angajatorului depunerea respectivelor acte pentru o imagine mai precisă a sumelor avute în vedere și stabilirea cu mai multă acuratețe a procentului solicitat de către angajat.
Susținerea recurentei că procentul de 1% putea fi încasat de reclamant numai în cazul în care nu avea lipsă de bani și de marfă nu poate fi primită, deoarece nu a fost dovedită, prin urmare procentul de 1% putea fi încasat de reclamant putea fi încasat necondiționat.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de pârâta SC COM SRL împotriva sentinței civile nr. 1212 din 23.06.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în parte în ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a contravalorii orelor suplimentare și a comisionului din vânzări și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sub acest aspect.
Celelalte dispoziții ale hotărârii privind obligarea pârâtei să plătească reclamantului drepturile salariale pentru perioada 01.12.2007 - 23.06.2008, procentul de 1 % din vânzări pentru perioada lucrată, plata indemnizației de concediu de odihnă neefectuat, obligarea să încheie cu reclamantul contract individual de muncă începând cu luna mai 2007, să efectueze viramentele legale către bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâta SC COM SRL împotriva sentinței civile nr. 1212 din 23.06.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în parte în ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a contravalorii orelor suplimentare și a comisionului din vânzări și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sub acest aspect.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
de, dactilografiat de Sz.
În 3 ex. la data de 13.11.2008
Judecător fond -, - Tribunalul Cluj
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
