Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 207/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 207/R-CM
Ședința publică din 10 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta SA B-prin INSOLVENCY, cu sediul în B,-, -.27,.A,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr.1280/CM din data de 14.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile, respectiv: recurenta-pârâtă -prin Insolvency Specialists și intimații-reclamanți și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus, prin serviciul de registratură, o cerere de repunere pe rol a cauzei, din partea societății recurente.
Curtea constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată că:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 20.06.2008, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, reprezentând primele de Paști și C stabilite potrivit art. 168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pentru perioada anilor 2005-2007, ctualizarea sumelor ce li se cuvin în raport cu coeficientul ce reprezintă rata inflației, precum și la plata obânzii legale prevăzută de OG 9/2000 pentru drepturile salariale neacordate, de la nașterea dreptului până la plata efectivă, cu heltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a susținut de către reclamanți că, deși în conformitate cu art. 168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății s-a prevăzut cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, plata unei suplimentări a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe, aceste drepturi bănești, nu le-au fost acordate în decursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, justificându-se de către pârâtă că în anul 2003, aceste drepturi au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Prin sentința nr.1280/CM/14.11.2008, Tribunalul Argeș - Secția civilă a admis acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâta SC SA să plătească reclamanților drepturile salariale suplimentare, reprezentând Primele de Paște și de C prevăzute de art. 168 alin. 1. în raport de salariul de bază mediu pe unitate, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale, (CAS, CASS și șomaj), pentru perioada 2005 - 2007, în funcție de perioada efectiv lucrată, drepturi ce vor actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală și să plătească reclamanților suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanții au fost salariații pârâtei.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art.168 că, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe.".
La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul SC SA pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007, au menținut dispozițiile art. 168 alin.1, însă lineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse
în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004 - 2007, suplimentările salariale prevăzute de alin. 1 al art. 168 din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 969 civ. voința părților semnatare a Contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art. 168 din acest contract și în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007, faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
Analizând gramatical textul alin. 2, așa cum a fost modificat el, începând cu anul 2004 s-a constatat că s-a specificat faptul că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
După cum rt. 168 alin. 2 prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, este indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
Mai mult, în cauza de față devin incidente și dispozițiile art. 9 din Contractul Colectiv de muncă, în cazul existenței unor clauze neclare. Astfel, "interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului ".
Având în vedere considerentele expuse, tribunalul a apreciat că reclamanților li se cuvin suplimentările de drepturi salariale, începând cu cele cuvenite pentru Cul anului 2005 și terminând cu cele cuvenite pentru Cul anului 2007. Aceste drepturi salariale suplimentare se cuvin salariaților proporțional cu timpul pe care aceștia l-au lucrat în cadrul societății pârâte, dat fiind că la acest moment nu toți reclamanții mai sunt angajații acesteia.
În privința cuantificării acestor drepturi, tribunalul a apreciat că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 3712.pr.civ, drepturile bănești putând fi determinate în faza de executare.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 161 alin. 4. muncii, a fost admisă și solicitarea reclamanților privind actualizarea acestor drepturi acordate cu indicele de inflație la data plătii efective, la care se va adăuga dobânda legală.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru rezolvarea nedreaptă și greșită a cererii reclamanților.
Recurenta a susținut că tribunalul nu a judecat pricina, nu a ținut cont de apărarea formulată de către aceasta, în sensul că sporurile și adaosurile de tot felul, inclusiv a primelor de sărbători au fost incluse în salariul de bază.
În susținerea criticii formulate care vizează nelegalitatea sentinței, pentru motivul de recurs ce poate fi încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că va depune ca mijloc de probă în recurs înscrisuri, care însă nu au fost depuse.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivului de recurs invocat, cât și din oficiu în conformitate cu art.3041Cod procedură civilă, sub toate aspectele, în raport cu actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
La instanța de fond recurenta - pârâtă nu s-a prezentat și nu și-a formulat nicio apărare în scris, astfel că susținerile acesteia cu privire la faptul că nu s-a ținut cont de apărarea formulată este nejustificată.
De asemenea este nejustificată și susținerea în sensul că primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază, nefiind depus la dosar niciun înscris care să ateste acest fapt, deși potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa, până la prima zi de înfățișare.
Instanța de fond s-a pronunțat în temeiul art.129 (6) Cod procedură civilă, asupra cererii cu care a fost investită de către cei doi reclamanți, în baza actelor depuse de către aceștia la dosar, statuând corect faptul că în baza art.168 din Contractul Colectiv de Muncă li se cuvine pentru perioada 2005 - 2007, în funcție de perioada lucrată, drepturi salariale reprezentând Primele de Paște și de
Întrucât se constată că prima instanță a pronunțat o soluție legală, nefiind întemeiate susținerile recurentei, urmează ca în baza art.291 Codul muncii combinat cu art.312 Cod procedură civilă, să se respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de pârâta SA B - prin INSOLVENCY, cu sediul în B,-, -.27,.A,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr.1280/CM din data de 14.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții:, domiciliat în com. Lacului, sat Lacului nr.160, jud. A, și, domiciliat în com., sat jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
/5 ex/22.02.2010
Jud.fond;
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan