Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2191/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2191/R/2008
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTOR 2: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 3: Gabriella vicepreședinte instanța
GREFIER: TARȚA
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ, împotriva sentinței civile nr. 391/F din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N îndosarul nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de4 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.391/F din 30 iunie 2008,pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ, pârâta fiind obligată să calculeze și să plătească reclamantei drepturile salariale pentru perioada februarie 2006 - martie 2007.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia nr.101/15.02.2006 emisă de pârâtă, începând cu 5.02.2006 reclamanta a fost numită în funcția de contabil șef la Casa B-N, pe perioadă nedeterminată cu contract individual de muncă, fiind precizate de asemenea condițiile de salarizare și în baza acestui act de numire, între reclamantă în calitate de angajat și pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ, în calitate de angajator, s-a încheiat contractul individual de muncă, nr.182/20.02.2006, în care doar locul de muncă apare ca fiind la Casa BN, aceasta din urmă nefiind angajator.
Reclamanta a fost informată asupra condițiilor în care urmează să-și desfășoare activitatea, precum și renumerația acordată.
Raporturile de muncă dintre părți au fost modificate prin încheierea actului adițional nr.1 din 1 septembrie 2006, prin care a fost modificat salariul reclamantei la 961 lei, respectiv prin actul adițional nr.2 când de asemenea salariul de bază a fost stabilit la 1009 lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2007.
Una din obligațiile principale asumate de pârâtă față de reclamantă, prin contractul individual de muncă și actele adiționale acestuia, este aceea de a achita drepturile salariale ale reclamantei, așa cum au fost ele stabilite prin convențiile încheiate între părți.
Instanța, a pus în vedere pârâtei Agenția Națională pentru Consultanță Agricolă, care are calitatea de angajator al reclamantei potrivit cu înscrisurile existente la dosarul cauzei să depună la dosarul cauzei statele de plată întocmite pentru reclamantă din care să rezulte că a efectuat plata drepturilor salariale pentru perioada vizată în cerere, însă pârâta nu a probat acest aspect susținând, în apărare, că drepturile salariale nu au fost achitate justificat de faptul că reclamanta este angajata unei instituții publice cu finanțare din venituri proprii și cum Casa nu a realizat venituri care să acopere cheltuielile cu salariile, pârâta a fost în imposibilitatea de a achita salariul prevăzut.
Astfel se arată că, la Casa B N, din februarie 2006 până în prezent, au fost realizate venituri proprii de 659,96, sumă care nu a fost folosită pentru salarii, așa cum arată directorul Casei și că locul de muncă al reclamantei este degradat și nu se pot realiza activități specifice iar activitatea în general a generat deficit.
Potrivit dispozițiilor OUG nr.22 din 27.01.2005 publicate în MO nr.102 din 31.01.2005, art. 6 alin 2, Casele prevăzute în HG nr.1901/2004, cum este cauza de față Casa B N, trec din subordinea consiliilor județene în subordinea Agențiilor Naționale de Consultanță Agricolă, instituție finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de bugetul de stat.
Principala obligație a angajatorului, conform art.40 alin.2 litera "C" din Codul muncii este aceea de a plăti toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă iar faptul că reclamanta și-a desfășurat activitatea la o instituție publică finanțată exclusiv din venituri extrabugetare, în condițiile în care instituția nu realizează veniturile prognozate, nu scutește angajatorul de plata drepturilor salariale.
Dimpotrivă angajatorului îi revine obligația de a asigura sumele necesare achitării tuturor obligațiilor financiare, pentru a evita producerea de arierate, potrivit art.4 din Legea nr.14/1998.
S-a reținut că apar ca nerelevante, în prezenta cauză, susținerile pârâtei potrivit cărora reclamanta ar fi trebuit să cunoască faptul că la locul său de muncă, Casa, salariile se plătesc numai cu condiția realizării de venituri proprii, odată ce în cadrul normativ ce reglementează statutul pârâtei nu există o astfel de precizare cu privire la personalul încadrat la Casa, iar în informarea oferită reclamantei la angajare nu se găsește o atare mențiune.
În consecință, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile Codului Muncii, art.161, potrivit căruia salariul se plătește lunar în bani; art.156 conform căruia salariile se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorilor iar dovada plății acestora se face prin statele de plată semnate ori alte documente justificative art.163(1).
Mai mult nerealizarea de venituri proprii de către Casa BN în anii 2006 - 2007 se datorează culpei pârâtei, care a fost sesizată de reclamantă și superiorul său direct, prin două adrese în sensul că nu este în măsură să realizeze scopurile pentru care a fost înființată Casa, datorită condițiilor improprii în care se afla imobilul încredințat acestuia, sesizări care nu au produs nici un rezultat.
Instanța a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale ce-i incumbau față de reclamantă în ceea ce privește drepturile salariale neachitate acesteia în perioada 15 februarie 2006 - martie 2007, obligat pârâta să-i achite reclamantei sumele cuvenite cu titlu de salariu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.
În motivarea recursului arată că prin nr.HG1901/2004 se stabilește statutul juridic al caselor agronomului și respectiv al Casei B-N, de instituție publică finanțată integral din venituri proprii, astfel că pârâta nu putea să plătească drepturile salariale ale reclamantei, încadrată șef contabil la Casa B-N, fără să respecte toate prevederile legale ale legislației muncii.
Potrivit art.4 din nr.OG14/1998 privind utilizarea veniturilor realizate de instituțiile publice finanțate integral din venituri extrabugetare se precizează că instituțiile publice finanțate integral din veniturile extrabugetare au obligația ca prin bugetele de venituri și cheltuieli să asigure sumele necesare achitării tuturor obligațiilor financiare pentru a evita producerea de arierate și nu instituțiile publice finanțate din venituri proprii și subvenții asigură aceste sume.
Arată că Legea salarizării nr.14/1991 a fost abrogată, astfel că nu mai sunt în vigoare nici prevederile art.3 alin.1 din nr.OG14/1998 și agenția în temeiul contractului de muncă nu putea asigura salarizarea reclamantei.
Salarizarea acesteia se putea face numai în conformitate cu prevederile art.5 din nr.OG3/2006 privind creșterile salariale ce se acordă în anul 2006 personalului salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, ordonanță care a stat la baza deciziei nr.101/2006.
Mai arată că reglementarea legală în materie de salarizare a personalului încadrat în instituțiile publice cu finanțare din venituri extrabugetare, respectiv din venituri proprii este nr.OG3/2006 și acordarea drepturilor bănești de salarizare ale reclamantei reveneau legal, potrivit ordonanței, coroborate cu prevederile art.5 alin.3 din nr.HG1901/2004, Casei B N, reprezentată legal de către director și de către reclamantă în calitate de șef contabil.
Pârâta în aplicarea art.4 alin.1 din HG1901/2004 a aprobat bugetul Casei B N, dar această instituție nu a realizat venituri suficiente pentru acoperirea drepturilor salariale în aplicarea prevederilor art.5 din nr.OG3/2006.
Consideră că atât reclamanta în calitate de șef contabil cât și directorul Casei BNp entru realizarea atribuțiilor acestei instituții, trebuiau să atragă fonduri bănești sub forma de donații și sponsorizări, ori, știind că nu se pot obține venituri proprii de către această instituție în vederea salarizării prin nedesfășurarea atribuțiilor principale ale acesteia, trebuia să solicite în termen util încetarea raporturilor de muncă sau să-și dea demisia, astfel culpa fiind a reclamantei care cu rea -credință a continuat raportul de muncă.
Reclamanta, prin întâmpinarea de la 19-21, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă, Curtea reține următoarele:
Este de observat în primul rând faptul că prin recursul formulat, pârâta critică printre altele că sentința atacată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a instanței specializate privind soluționarea conflictelor de muncă.
Această critică nu are nici un suport real, în condițiile în care se poate observa foarte clar că la soluționarea cauzei a fost legal investită instanța specializată în soluționarea conflictelor de muncă, așa cum prevăd și dispozițiile art.284 (1) muncii, art.67 din Legea conflictelor de muncă nr.168/1999 precum și dispozițiile art.2 alin.1 lit.c proc.civ.
De fapt, tot fără succes trebuie privite și celelalte motive de recurs invocate de pârâtă, pentru următoarele considerente:
Din contractul individual de muncă nr.182/20.02.2006 (fila 5 dos. fond), informarea (7), actele adiționale (filele 9-10) și decizia nr.101/ 15.02.2006 rezultă fără echivoc că intre părțile procesului de față respectiv între reclamantă și pârâta Agenția Națională de Consultanță Agricolă s-au încheiat raporturi de muncă, unitatea pârâtă având calitatea de angajator.
Cum principala obligație ce revine angajatorului potrivit art.40 alin.2 lit.c muncii este aceea de a plăti toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă și cum s-a dovedit că pârâta nu a achitat reclamantei drepturile salariale pentru perioada februarie 2006 - martie 2007, se constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a admis acțiunea reclamantei.
De fapt așa cum corect a reținut tribunalul, apar ca nerelevante susținerile pârâtei potrivit cărora plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei nu s-a făcut din cauza faptului că nu s-ar fi realizat la locul de muncă al reclamantei Casa, instituție fără personalitate juridică aflată în subordonarea pârâtei, venituri proprii, în condițiile în care o astfel de condiție nu a fost prevăzută în contractul de muncă iar dispozițiile art.156 și 161.muncii prevăd clar obligația de plată a salariului, lunar și înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorilor.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ împotriva sentinței civile nr. 1391 din 30 iunie 2008 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
TARȚA
Red.AR
Dact./2ex./16.12.2008
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Marta Carmen Vitos, Gabriella
