Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2238/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civil, de munc și asigurri sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR. 2238/R/2008
Ședința publica din data de 18 noiembrie 2008
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
JUDECTOR: - -
JUDECTOR: - -
REFIER:
S-a luat spre examinare contestația în anulare formulat de contestatorii, )., împotriva deciziei civile nr. 499 din 28.02.2008 a Curții de APEL CLUJ pronunțat în dosar civil nr-, privind și pe pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL MARAMURE Ș și CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect drepturi bnești.
La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint contestatorii, și, lipsa fiind celalte prți.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
Contestația în anulare este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a fcut referatul cauzei, dup care se constat c la data de 3 octombrie 2008 fost respins cererea de abținere de la judecarea prezentei contestații în anulare formulat de toți judectorii Curții de APEL CLUJ, în temeiul dispozițiilor art.27 pct.4 teza 1 Cod procedur civil.
Se constat, de asemenea, c prin registratura instanței, la data de 17 noiembrie 2008, s-a depus la dosar de ctre contestatoarele și o cerere prin care solicit strigarea cauzei dup ora 11.
Contestatoarele arat c nu mai sunt alte cereri și solicit acordarea cuvântului asupra contestației în anulare.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declar închis faza probatorie și acord cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatoarele solicit admiterea contestației în anulare formulat împotriva deciziei civile nr.499 din 28.02.2008 pronunțat de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-, anularea deciziei atacate și în temeiul art. I și art.II din nr.OUG75/11.06.2008 înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea competenței judecrii recursului în prezenta cauz. Depun la dosar concluzii scrise pe care le susține pe larg.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrat la 18.03.2008, reclamanții, )., au solicitat anularea deciziei civile nr. 499 din 28.02.2008 pronunțat în dosarul nr-.
În motivarea cererii întemeiat pe dispozițiilor art. 317 pct. 1. proc. civ. se arat c la data de 28.02.2008, când s-a soluționat recursul, procedura de citare nu a fost îndeplinit legal cu reclamanții intimați. Prin cererea de chemare în judecat reclamanții și-au ales domiciliul procesual la locul de munc situat în B M,- și, deși la data de 06.02.2008 toți se aflau la serviciu, nici una dintre citații nu le-a fost înmânat.
Asupra contestației în anulare, se rețin urmtoarele:
Prin decizia civil nr. 499 din 28.02.2008 a Curții de APEL CLUJs -au admis recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.1155 din 31.10.2007 a Tribunalului Maramure ș, pronunțat în dosarul nr-, pe care a modificat-o în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii civile formulate de reclamanții, (Fost, Antoniu contra pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, TRIBUNALUL MARAMURE Ș și Curtea de APEL CLUJ.
Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct. 1 proc. civ. hotrârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de citare a prții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinit potrivit cu cerințele legii.
Reclamanții, judectori la TRIBUNALUL MARAMURE Ș și Judec toria Baia Mare, și-au ales domiciliul procesual la aceast instanț, respectiv B M,-.
În dosarul de recurs pentru termenul din 28.02.2008, procedura de citare cu reclamanții nu a fost legal îndeplinit, aspect ce reiese din dovezile depuse la filele 12-37. Astfel conform art. 92 alin. 1 proc. civ. înmânarea citației ar fi trebuit fcut personal celui citat care s semneze de primire, agentul însrcinat cu înmânarea certificând identitatea și semntura acestuia. De asemenea, conform dispozițiilor art. 100 alin. 1 pct. 7. proc. civ. procesul verbal încheiat de cel însrcinat cu înmânarea actului de procedur trebuie s cuprind numele și calitatea celui cruia i s-a fcut înmânarea, alin. 3 al acestui articol sancționând cu nulitatea lipsa acestor mențiuni.
Pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamanții nu sunt mențiuni care s ateste c reclamanții nu ar fi fost gsiți, calitatea primitorului actului, precum și datele de identificare ale acestei persoane, astfel cum pretind dispozițiile art. 92 proc. civ.
Fiind prezent motivul de contestație prevzut de art. 317 alin. 1 pct. 1 proc. civ. urmeaz a se anula decizia nr. 499 din 28.09.2008 a Curții de APEL CLUJ.
Avându-se în vedere c de la soluționarea recursului și pân la anularea deciziei prin OUG nr. 75/2008 s-a modificat competența material de soluționare a litigiilor având ca obiect drepturi salariale ale personalului salarizat potrivit OUG nr. 27/2006, aprobat și completat prin Legea nr. 45/2007, precum și OUG nr. 8/2007, aprobat și modificat prin Legea nr. 247/2007, Curtea de APEL CLUJ nu este competent a soluționa recursul.
În sensul dispozițiilor art. I și II din OUG nr. 75/2008, competența soluționrii recursurilor declarate în cauz aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție în favoarea creia urmeaz a fi declinat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anulare declarat de contestatorii împotriva deciziei civile nr.499/R din 28.02.2008 a Curții de APEL CLUJ pronunțat în dosar nr-, pe care o anuleaz.
Declin competența soluționrii recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 1155 din 31.10.2007 a Tribunalului Maramure ș în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțat în ședința public din 18.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECTORI GREFIER
- - - - - -
red. LȘ/dact.MM
2ex./03.12.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civil, de munc și asigurri sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
C tre
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Având în vedere c prin decizia civil nr. 2238/R/2008 din 18 noiembrie 2008 s-a admis contestația în anulare declarat de contestatorii și s-a declinat competența soluționrii recursurilor în favoarea instanței dvs. v trimitem dosarul cu nr. de mai sus, care conține 85 file și la care sunt atașate urmtoarele dosare:
- dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție nr- care conține 43 file;
- dosarul Curții de APEL CLUJ nr-, care conține 41 file
- dosarul Curții de APEL CLUJ nr- care conține 49 file;
- dosarul Tribunalului Maramure ș nr- care conține 103 file.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- -
C-N,
4 2008
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Adrian Repede, Carmen Marta