Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2342/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2342/R/2009
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței
JUDECĂTOR 2: Sergiu Cătălin Boboș
JUDECĂTOR 3: Eugenia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, -, -, -, -, -, -, -, - împotriva sentinței civile nr 663 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, privind și pe intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, MINISTERUL PUBLICB, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, având ca obiect litigiu de muncă-calcul drepturi salariale-spor de risc 2000-2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj - consilier juridic, lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj declară că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau invocate excepții, Curtea apreciază că se află cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la recurs.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.663/14.04.2009 a Tribunalului Sălaj, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților, -, -, -, -, -, -, -, - împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice B, reținându-se următoarele considerente:
Prin cererea lor reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale actualizate reprezentând sporul pentru risc și oslicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut pentru perioada septembrie 2000-14.01.2005 și înscrierea acestor drepturi în carnetele de muncă.
Potrivit prevederilor art.293 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile al căror obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Având în vedere faptul că acțiunea reclamanților a fost introdusă la data de 12.12.2008, acest termen a fost depășit și în consecință, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, -, -, -, -, -, -, -, -, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează nelegalitatea ei prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 pr.civ. sub următoarele aspecte:
Recurenții susțin că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, în condițiile în care excepția prescripției dreptului la acțiune nu este incidentă în cauză.
Dreptul material la acțiune, susțin recurenții a început să curgă de la data pronunțării deciziei de recurs în interesul Legii nr.21/10.03.2008.
În susținerea acestei afirmații recurenții au învederat următoarele:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, magistrați și personal auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest articol a fost abrogat prin art.1 pct.42 din nr.OG83/2000.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 privind recursul în interesul legii, s-a recunoscut dreptul magistraților la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică "și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000".
Ulterior pronunțării recursului în interesul legii, magistrații (colegi ai reclamanților, aflați în situații similare) au promovat acțiuni pentru plata sporului sus menționat pentru perioada 2000-2004. Majoritatea instanțelor investite au dispus admiterea acestor acțiuni, creându-se o bogată jurisprudență în sensul acordării acestor drepturi. Acțiunile au fost considerate ca fiind exercitate în termen, față de împrejurarea că majoritatea instanțelor au concluzionat că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune a început să curgă de la data pronunțării Deciziei ÎCCJ nr.21/2008 și că până la data pronunțării recursului în interesul legii, nu a curs și nu a început să curgă termenul de prescripție. În acest sens, există numeroase soluții de speță, exemplificativ indicăm sentința civilă nr.26/23.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă la data de 15.04.2009 (dosar nou - a Curții de Apel Timișoara ); sentința civilă nr.821/4.06.2008, pronunțată de Tribunalul Iași (anexele nr.1 și 2), sentința civilă nr.1101/12.06.2008, pronunțată în dosar nr- a Tribunalului Cluj.
În aceeași ideee, recurenții au mai învederat următoarele aspecte, ce ar înlătura excepția prescripției extinctive reținută de prima instanță și anume:
Potrivit art. 283 alin. 1 lit. din Codul Muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune, în cazul în care obiectul conflictului de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. 1 din Codul Muncii, dispozițiile acestui a se întregesc cu celelalte dispoziții cu caracter general din legislația în vigoare, în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă. Codul Muncii nu cuprinde prevederi exprese cu privire la momentul începerii sau împlinirii termenului de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1, lit., astfel încât, în mod firesc în analiza acestor două momente se aplică în speța de față dispozițiile art.7 alin. 1 din Decretul Lege nr. 167/1958 (reglementarea generală în materie de prescripție), conform căruia " Prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului material la acțiune". Acestei reglementări i se adaugă în mod firesc o altă reglementare generală, respectiv cea din art. 1886 Cod civil, conform căreia "Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere". Ambele reglementări generale își găsesc aplicarea în speța de față, alături de cea cuprinsă în art. 283 alin. 1, lit. din Codul Muncii.
În speță, dreptul magistraților la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu a fost niciodată, nici negat, nici contestat, ci pur și simplu, prin dispozițiile nr.OG 83/2000 au fost abrogate expres dispozițiile referitoare la acest spor din Legea nr. 50/1996.
Prima instantă a stabilit în cauza de fată că momentul în care a început să curgă termenul de prescripție este acela al intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 ( dată de la care magistrații puteau exercita acțiunea și nu au făcut acest lucru), însă a greșit, neluând în considerare că unul dintre principiile fundamentale ale. statului de drept este conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creează starea de legalitate. A susține că, în vederea prezervării drepturilor lor, magistrații aveau obligația la acțiune În momentul apariției actului normativ care abroga în mod expres dreptul la sporul de risc și suprasolicitate neuropsihică, înseamnă pur și simplu a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text de lege care abrogă în mod expres anumite drepturi. Este evident că, în acest caz nu se poate aplica principiul nemo censetor ignorarem legem, justițiabilul are obligația de a nu invoca necunoașterea legii, însă nu i se poate impune obligația de a analiza în amănunt legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales în situația în care se creează prezumția de legalitate.
Cu alte cuvinte nu se poate considera că reclamanții, luând act de conținutul prejudiciabil al dispozițiilor nr.OG 83/2000, cu privire la sporul de 50%, aveau obligația de a verifica dacă Guvernul României avea abilitarea necesară pentru abrogarea textului din Legea nr. 50/1996 privitoare la acest spor, aveau obligația de a constata că abrogarea s-a făcut cu depășirea abilitării Guvernului și în consecință aveau obligația de a formula acțiune. Așadar, prima instanță greșește considerând că reclamanții nu au acționat, având obligația să o facă și astfel sunt nevoiți să suporte efectul prescripției.
In realitate, reclamanții aveau doar obligația de a cunoaște actul normativ modificator (OG nr. 83/2000) și de a lua act de faptul că dispozițiile referitoare la sporul de 50% au fost abrogate. nr.OG 83/2000 a creat o aparență de legalitate. Publicarea Ordonanței în Monitorul Oficial al României nr. 425 din 1.09.2000 a creat prezumția că actul normativ a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale și în limitele abilitării Guvernului. Reclamanții i s-au conformat și în mod firesc nu au exercitat acțiune, publicarea în Monitorul Oficial a ordonanței conferind acesteia prezumția de legalitate.
In același timp, din punct de vedere logic, inclusiv moral și etic, premisa aplicării efectului sancționator al prescripției extinctive constă tocmai în existența posibilității de a acționa, pentru ocrotirea unui drept, pentru clarificarea unei situații juridice sau realizarea unui interes legitim. Se poate susține că dreptul la acțiune al reclamanților trebuia exercitat, atunci când norma juridică în vigoare a abrogat în mod expres acest drept? Cu siguranță NU!
A susține că dreptul la acțiune trebuie exercitat atunci când legea abroga expres un drept, înseamnă a se impune justițiabilului mai mult decât o diligentă rezonabilă, înseamnă chiar obligarea justițiabilului să intenteze împotriva tuturor actelor normative o acțiune preventivă, ceea ce evident este absurd și inadmisibil.
Atâta timp cât dreptul la acțiune nu s-a născut încă, nu se poate spune că titularul său este neglijent și, în consecință, nu se justifică nici curgerea prescripției extintive și nu se justifică nici producerea urmărilor pe care împlinirea termenului de prescripție le produce (adică stingerea dreptului la acțiune).
De fapt, instituția prescripției extintive este un adevărat instrument de sancțiune împotriva titularului dreptului care stă în pasivitate, în condițiile în care prin nr.OG 83/2000 se abroga expres un drept al reclamanților (la sporul în discuție), nu se poate susține în mod rezonabil că persoanele în cauză am fost neglijati în valorificarea drepturilor noastre. Această idee este întărită și de faptul ă prin Decizia nr. 21/2008 privind Recursul în interesul Legii nu se recunoaște dreptul, ci se constată faptul că nr.OG 83/2000 a fost adoptată cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat să adopte ordonanțe.
Astfel, în conținutul Deciziei nr. 21/2008 se arată că "prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să abroge Legea nr. 50/1996, nici total nici parțial în acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000, au fost depășite limitele Legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile arte 108 alin. 3 cu referire la arte 73 alin. 1 din Constitutia României."
Guvernul României, depășind limitele, legii speciale de abilitare, a emis nr.OG 83/2000 și abrogând dispozițiile referitoare la sporul de 50%, a comis o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, în sensul cel mai propriu al termenilor. Fapta ilicită a Guvernului României atrage, cum este firesc, răspunderea pentru această faptă, iar răspunderea incumbă Statului. În această ordine de idei, trebuie menționat că în cauza de față a fost chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta fiind cel care reprezintă Statul în procedurile jurisdicționale. Existența faptei ilicite a Guvernului, atrage în prezenta cauză și aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Decretul Lege nr.167/1958, conform căruia "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea". In cauza de față, fără nici un dubiu, rec1amanții au cunoscut împrejurarea că li s-a produs o pagubă prin fapta ilicită și că autorul acesteia este Guvernul României, în momentul pronunțării Deciziei nr. 21/2008. Acesta este momentul când rec1amanții au luat la cunoștință faptul că sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut în Legea nr. 50/1996 a fost în mod nelegal abrogat, că prin abrogare li s-a produs o pagubă și că vinovat pentru paguba produsă este Guvernul României, răspunderea incumbând Statului prin instituțiile sale ( pârâți în prezenta cauză).
Așadar, problema prescripției dreptului reclamanților la acțiunea de față poate fi privită din două perspective: din perspectiva art. 7 alin. 1 din Decretul Lege nr. 167/1958 și din perspectiva art. 8 alin. 1 din același act normativ, din ambele perspective concluzia ce se impune este aceea că termenul de prescripție al dreptului material la acțiune al reclamantilor din prezenta cauză a început să curgă doar de la data pronunțării Deciziei nr. 21/2008 privind Recursul în interesul Legii.
Nu se poate susține în nici un caz că termenul de prescripție a început să curgă din anul 2000 (odată cu apariția nr.OG 83/2000), în condițiile în care actul normativ care abroga dreptul rec1amanților la sporul de 50%, avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiză normală a conținutului nr.OG 83/2000. Culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferată justițiabilului.
Culpa aparține organelor statului, care au adoptat un act normativ fără a avea competența necesară, iar culpa statului nu trebuie să priveze cetățeanul de drepturile sale legitime, drepturi pe care le-ar fi obținut în lipsa faptei culpabile, prejudiciabile a statului în activitatea de legiferare. Așadar, nu poate fi sancționat un justițiabil cu neacordarea drepturilor sale, pentru o culpă a statului.
In măsura în care ar fi fost previzibil că ulterior se va recunoaște dreptul magistraților la sporul abrogat prin nr.OG 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia că termenul de prescripție a început să curgă, sancționând justițiabilul pentru lipsa lui de diligentă. Însă norma legală (OG nr. 83/2000) nu a fost previzibilă, drept dovadă sunt soluțiile diferite de speță care au determinat pronunțarea Deciziei nr. 21/2008.
Pentru a produce efecte, este știut că norma juridică trebuie în mod obligatoriu să fie previzibilă, în acest sens fiind constantă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul că "o normă este "previzibilă " numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane să își corecteze conduita" (Cauza Rotaru împotriva României 2000) și "cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz și să poată prevedea, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă" (Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit - 1979).
În cauza de față, din textul nr.OG 83/2000, nu rezultă nici un fel de informații cu privire la limitele abilitării Guvernului (care să fie accesibile la lectura actului) și nici cu privire la eventualitatea ca în viitor aceste drepturi să fie recunoscute. Prin nr.OG 83/2000 s-a abrogat (interzis) un drept, actul normativa creat o aparență de legalitate și nu este previzibil în ceea ce privește viitorul interdictiei.
Este evident că, dacă ar fi fost previzibilă interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție oglindită în Decizia nr. 21/2008, atunci fiecare persoană afectată negativ de nr.OG 83/2000, nu ar fi stat în pasivitate, ci ar fi acționat pentru valorificarea drepturilor proprii. Or, a fost nevoie de nu mai puțin de 8 ani pentru clarificarea normei juridice. Pentru ambiguitate a juridică și nesiguranța interpretării, nu poate fi sancționat titularul dreptului, drept care până la data interpretării oficiale date de prin Decizia nr. 21/2008, nu era recunoscut. Termenul de prescripție (În ipoteza art. 7 alin. 1 din Decretul Lege nr. 167/1958) curge de la data recunoașterii dreptului. În ipoteza art. 8 alin. 1 din Decretul Lege nr. 167/1958, termenul prescripției curge de la data cunoașterii de către reclamanți a pagubei și a celui vinovat de producerea ei, moment care din nou coincide cu cel al pronunțării Recursului în interesul Legii.
Considerând că dreptul reclamanților la acțiune curge de la data apariției OG nr. 83/2000, prima instanță îmbrățișează ideea că, în lipsa previzibilității legii, orice cetățean ar trebui, în mod preventiv, să introducă cerere de chemare în judecată, pentru a nu pierde anumite drepturi, în situația (pur ipotetică) în care ulterior, prin interpretarea oficială dată de puterea judecătorească, li s-ar naște drepturi pe care nu le-ar mai putea valorifica dacă nu au acționat "preventiv". O astfel de interpretare este inadmisibilă, deoarece încalcă unul din principiile fundamentale ale unui stat de drept și anume acela al securității juridice, care are ca obiect principal protejarea cetățenilor împotriva efectelor negative secundare ale normei legale.
Astfel, față de motivele de recurs invocate recurenții mai susțin că unul din efectele negative secundare de OG nr.83/2000 este alături de paguba produsă din culpa statului, și privarea reclamanților de dreptul la acțiune, motiv pentru care au solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și pe cale de consecință, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale actualizate, rezultând din acordarea sporului de 50% din salarul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 2000 - 14.01.2005, cu actualizarea sumelor restante în raport de indicii inflației, începând cu data la care trebuiau achitate până la data plății efective, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant în parte; obligarea pârâților de rândul 2-3 să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărți de muncă, iar a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.
Intimații Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinările depuse la dosar, s-au opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art.304 pct. 9 pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:
Acțiunea reclamanților vizează acordarea sporului de risc și suprasolicitare de 50% pentru perioada septembrie 2000-14.01.2005.
Art.283 lit."c" muncii prevede imperativ și expres termenul de 3 ani pentru formularea cererilor al căror obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, termen ce curge de la data nașterii dreptului la acțiune.
Acțiunea reclamanților vizează drepturi salariale neacordate pentru perioada 2000 - 14.01.2005, însă acțiunea este promovată abia la 12.12.2008, ceea ce face să fie incidentă excepția dirimantă a prescripției, așa cum bine a reținut instanța de fond.
Susținerea recurentilor că dreptul lor la acțiune s-a născut doar la data pronunțării deciziei de recurs în interesul Legii nr.21/10.03.2008, urmează a fi înlăturată, întrucât deciziile de recurs în interesul legii sunt date în condițiile art.329 pr.civ. pentru a se asigura "interpretarea și aplicarea unitară a legii.
Ca atare, data pronunțării deciziei de recurs în interesul Legii nr.21/10.03.2008, nu constituie data nașterii dreptului la acțiune, câtă vreme ea este dată în scopul asigurării interpretării și aplicare unitară a legii sau cu privire la chestiuni de drept ce au fost soluționate diferit de instanțele de judecată (art.329 pr.civ.).
Astfel, față de cele expuse, nefiind întrunite cerințele art.304 pct.9 pr.civ. recursul reclamanților urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, -, -, -, -, -, -, -, -, împotriva sentinței civile nr. 663 din 14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - --- - -
pensionată,semnează
Președintele instanței
Red.PE/CA
9.12.2009 - 18 ex.
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș, Eugenia
