Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2446/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2446/R/2009
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 46/F din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe anții, A, G și pe pârâții intimați TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 noiembrie 2009, încheiere care face parte din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 46/F din 04.02.2008 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, s-a dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea formulată de anții, G, -, -, -, - și -, împotriva pârâților Ministerul Justiției și TRIBUNALUL -N în contradictoriu și cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, și în consecință:
- au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Bistrița N, în solidar, să plătească anților, pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2007 și data promovării acțiunii, 02.10.2007, diferențele salariale rezultate din aplicarea majorării indemnizației de încadrare brute lunare, astfel: 5% începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, sume actualizate potrivit indicelui de inflație începând cu data de 10 (zece) a fiecărei luni pentru drepturile bănești aferente lunii anterioare și până la data plății efective.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
S-a respins acțiunea față de pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării ca neîntemeiată și față de pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor, reprezentat în proces de DGFP BNp entru lipsa calității procesuale pasive.
S-a respins acțiunea formulată de anții, -, - și, ca neîntemeiată față de pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL -N și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și pentru lipsa calității procesuale pasive față de pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Instanța specializată în litigii de muncă este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin. 1 din G nr. 137/2000, în calitatea anților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii, în acest sens pronunțându-se în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.1 Codul muncii, care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale anților, precum și ale art. 5 din Codului muncii, care interzice discriminarea în raporturile de muncă.
Referitor la existența sau inexistența faptelor de discriminare tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții, -, - și au calitatea de personal auxiliar specializat în cadrul Judecătoriei Năsăud și în cursul anului 2007 au beneficiat de majorări salariale, în baza OG nr.8/2007.
Conform acestui act normativ aloarea de referință sectorială prevăzută, pentru anul 2007, fost de 280,4 lei cu mult mai mare decât cea din luna decembrie 2006. Așa fiind, acești anți, în calitate de personal bugetar, beneficiind de majorări în cursul anului 2007, nu au suferit nici o discriminare față de restul personalului bugetar care a beneficiat de astfel de majorări.
Reclamanții, G, -, - sunt judecători la Judecătoria Năsăud, judecătoria făcând parte din categoria unităților bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate atât de legile speciale cât și de Codul Muncii ( dreptul comun în materie) în completarea legislației speciale, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța a cercetat situația în care se află anții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv anții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003.
Deci, anții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007, G nr. 11/2007, G nr. 16/2007, G nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, G nr. 8/2007, G nr. 20/2007, G nr. 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 13/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum șitratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar,în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale anților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale anților.
Cu toate acestea, anților (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, anții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile anților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale anților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reglementeze dreptul anților la acordarea sporului de vechime, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a anților.
Instanța a constatat că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce anții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că anții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Pentru aprecierea existenței discriminării, în realitate, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a anților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, anții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, anții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a anților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.21 alin.1 din G nr.137/2000, republicată, coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite anților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă, respectiv procentele de majorare se vor aplica la indemnizația de încadrare brută lunară(legiuitorul folosind noțiunea de salariu de bază specific celorlalte categorii de personal bugetar, OG nr.10/2007 ).
Cum indemnizația de încadrare brută lunară este stabilită potrivit art.3 din OUG nr.27/2006 adică este produsul dintre valoarea de referință sectorială și coeficientul de multiplicare prevăzut pentru fiecare ant și cum un principiu de bază al înmulțirii este principiul comutativității în condițiile în care un factor al înmulțirii (coeficientul de multiplicare) este constant, în realitate, prin indexarea indemnizației de încadrare brută lunară (care este produsul)se realizează o indexare a valorii de referință sectorială în aceleași procente (noțiune folosită de legiuitor în cazul personalului din administrația centrală, etc, în OG nr.16/2007, a controlorilor financiari și implicit în cazul personalului auxiliar de specialitate din justiție, OG nr.8/2007).
În consecință, la indemnizația de încadrare brută lunară a anților (și la valoarea de referință sectorială în funcție de care se determină indemnizația de încadrare brută lunară) se va aplica o majorare astfel: 5% începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, prejudiciul suferit de anți constând în drepturile bănești rezultate din diferența dintre suma majorată și suma efectiv plătită.
Așa fiind, având în vedere că valoarea de referință sectorială aplicabilă judecătorilor și procurorilor, în luna decembrie 2006, conform art.38 din OUG nr.27/2006, era de 280,65 lei, prin indexarea acesteia, conform procentelor anterior arătate rezultă că valoarea de referință sectorială aplicabilă judecătorilor, cum sunt și anții, trebuia să fie: de294,68 leiîn perioada 01.01.2007-31.03.2007; de300,57lei în perioada 01.01.2007-30.09.2007; de333,64 leiîn perioada 01.10.2007-31.12.2007, valoare ce se aplică și în continuare până la noua indexare a acesteia prevăzută pentru 1 aprilie 2008 (OG nr.13/2008).
Reclamanții au solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește întemeiată, ținând cont de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. În acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Actualizarea se va efectua începând cu data de zece a fiecărei luni (data nașterii dreptului de a cere plata drepturilor salariale, fiind ziua plății drepturilor salariale pentru magistrați) pentru drepturile bănești aferente lunii anterioare și până la data plății efective.
În consecință, acțiunea a fost admisă și pârâții MJ și Tribunalul BN vor fi obligați, în solidar, să plătească anților sumele nete rezultate după deducerea contribuțiilor și impozitului din sumele brute determinate potrivit celor anterior arătate, pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2007 și data promovării acțiunii, 02.10.2007.
S-a considerat că pârâtul CNCD are calitate procesuală pasivă, excepția invocată de acesta nefiind întemeiată deoarece, potrivit art.1 alin.3 din OG nr.137/2000, republicată, citarea acestui pârât în procese cum este cel din prezenta cauză este obligatorie și în consecință excepția a fost respinsă.
Însă, față de acest pârât, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât nu îi revine obligația de a achita, în solidar, cu MJ și Tribunalul Bistrița N (așa cum au solicitat anții), despăgubirile rezultate din discriminarea anților, neavând raporturi juridice, obligativitatea citării CNCD fiind doar pentru opozabilitate.
Cum anții au chemat în judecată MEF pentru a fi obligat să le plătească, direct, sume de bani cu titlu de despăgubiri și nu să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor datorate de MJ și Tribunalul BN, excepția invocată de acest pârât a fost întemeiată și a fost admisă și acțiunea respinsă ca atare, neexistând raporturi juridice directe între anți și MEF care să genereze obligația de plată.
Acțiunea anților personal auxiliar de specialitate a fost respinsă ca neîntemeiată.
Asistenții judiciari participanți și-au exprimat votul consultativ în același sens cu judecătorii care compun completul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și respingerea cererii formulate.
În motivarea recursului pârâta arată că apreciază că art.2 și art.6 lit. din OG nr.137/2000, textele de lege pe care anții și instanța de fond și-au fundamentat pretențiile și respectiv argumentația, sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că se poate reține un tratament diferențiat între categorii profesionale totalmente distincte.
Ca atare solicită să se dispună sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi.
Modul în care prima instanță a interpretat articolele OG nr.137/2000, menționate mai sus, reprezintă o încălcare nepermisă a art.1 alin.4 din Constituție, ce reglementează principiul separației puterilor în stat, precum și a art.61 alin.1 din Legea fundamentală, text care conferă calitatea Parlamentului de organ unic legiuitor.
Admițând prezenta acțiune, instanța de fond a acordat judecătorilor anți drepturi inexistente, neprevăzute de lege, arogându-și atribuții de legiferare, specifice altor puteri ale statului.
Analizându-se dispozițiile OG nr.137/2000 rezultă că noțiunea de discriminare nu se raportează decât la modalitatea de aplicare a unor dispoziții legale, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Pe fondul cauzei, tribunalul a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv nr.OUG 27/2006.
Prima instanță a depășit astfel limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art.304 pct.4 pr.civ.
Mai mult, nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa acest lucru. De altfel, atunci când legiuitorul a dorit ca magistrații să beneficieze și de alte drepturi decât cele prevăzute în actele normative de salarizare, reglementat această situație ca pe una cu caracter excepțional.
Soluția instanței este nelegală și prin prisma motivelor de modificare reglementat de art.304 pct.9 pr.civ. întrucât instituirea acestor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurile la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
După cum a statuat constant instanța europeană, orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încărcarea art.14 din Constituție.
Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația judecătorilor și procurorilor și situația celor care ocupă funcții de demnitate publică ori a altor categorii de personal din sectorul bugetar care în temeiul unor acte normative (OG nr.8/2007, OG nr.10/2007) au beneficiat de majorări salariale.
De altfel, o situație obiectivă și care nu poate fi ignorată constă în faptul că, în anul 2007, veniturile salariale s-au majorat deja substanțial prin efectul Legii nr.45/2007 de aprobare cu modificări a OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prin mărirea coeficientului de salarizare, sporului de fidelitate, prin introducerea unor noi drepturi salariale.
Un raționament contrar ar conduce la concluzia potrivit căreia și celelalte categorii din sector bugetar, la rândul lor, ar trebui să fie îndreptățite la a solicita plata drepturilor salariale care s-au acordat magistraților, de exemplu în cursul anului 2006, ceea ce este imposibil întrucât pentru fiecare categorie profesională se aplică acte normative speciale.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 iunie 2009, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
În motivare, pârâta arată că prin sentința atacată s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor și pe cale de concluzie s-a respins cererea anților față de acest pârât, reținându-se că nu există raporturi juridice care să creeze drepturi și obligații corelative, considerând corect cele reținute de către instanța de fond.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4.pr.civ. este nefondat.
Nu se poate reține că prima instanță ar fi încălcat atribuțiile conferite puterii judecătorești, anume, că ar fi adăugat la lege prin obligarea la plata unor sume ca urmare a neindexării salariilor anților pe anul 2007.
Sentința pronunțată are bază legală și este expresia activității instanței de aplicare a legii, anume, a dispozițiilor enunțate în cuprinsul ei din nr.OG 137/2000, din Codul muncii și din Constituția României, toate obligatorii pentru instanță. Faptul că nu există un text legal care să instituie în favoarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești dreptul la indexarea salariului nu înseamnă că acordarea acestui drept s-a făcut prin încălcarea atribuțiilor instanței, căci aceasta, tocmai exercitând aceste atribuții, a constat în temeiul legislației în vigoare calificarea neacordării acestor indexări drept o discriminare pasibilă a fi îndreptată prin acordarea de despăgubiri, conform art. 27 din nr.OG 137/2000.
Drepturile bănești acordate prin sentință nu au ca temei un text legal care să le proclame, ci constatarea discriminării și repararea acesteia, prin urmare nu se poate vorbi de o activitate de legiferare a instanței.
Neîntemeiat apare și argumentul conform căruia tribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține exclusiv Curții Constituționale. Este adevărat că printr-o serie de decizii, printre care și decizia nr. 818 și 819 din 2008 ale Curții Constituționale, s-a statuat, ulterior pronunțării sentinței atacate, că prevederile art.1, art.2 alin.(3), art. 6 i art.27 alin.(1) din Ordonan a Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea i sanc ionarea tuturor formelor de discriminare, republicat, sunt neconstitu ionale, în sura în care din acestea se desprinde în elesul ă instan ele judec tore ti au competen a ă anuleze ori ă refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ă sunt discriminatorii, i ă le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (față de aceste statuări ale Curții Constituționale a României, Curtea de apel a apreciat inadmisibilă sesizarea acestui organ cu excepția de neconstituționalitate invocată în recurs, față de prevederile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, prin care se arată că "u pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".)
În speță însă, se constată că dreptul anților la egalitate de tratament față de situația similară în care se află comparativ cu celelalte categorii de salarizați din sistemul bugetar este considerat de prima instanță nu doar prin raportare la OG nr. 137/2000, ci totodată prin trimitere la Directiva 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, la art.2 pct.1 și art.29 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, astfel încât verificarea tratamentului diferențiat al anților în raport de categoriile sociale luate ca termen de comparație se impune în lumina prevederilor legale din legislația internațională care leagă instanțele potrivit art. 20 din Constituția României.
Este deci de competența instanței de a face verificarea situației de discriminare pe care anții o invocă, chiar în situația în care sursa acesteia este indicată ca fiind dispoziții legale. Totodată, despăgubirile solicitate sunt datorate și prin raportare la dreptul comun al muncii (art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție).
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta. Competența instanței de contencios constituțional se rezumă doar la soluționarea unor aspecte de drept (stabilirea compatibilității doar cu Constituția a unor acte normative, potrivit art.2 din Legea nr.47/1992), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecății (această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, potrivit art.126 alin.1 și alin.3 din Constituție).
În privința fondului, Curtea reține că existența discriminării directe a anților rezultă și din dispozițiile: art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea de Apel apreciază în temeiul considerentelor enunțate anterior că este cazul în prezenta speță.
Art. 2 alin. (2) pct. a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de anți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit. Or, în condițiile în care scopul acordării indexărilor prin nr.OG 10/2007 a fost acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată, în mod evident anții este discriminată față de persoanele beneficiare ale actului normativ menționat anterior, în condițiile în care inflația afectează în mod similar și veniturile obținute de anți.
Neîntemeiate apar și susținerile că datorită creșterilor salariale acordate în cursul anului 2006 și 2007 anților, aceștia nu s-ar afla într-o situație defavorizată față de celelalte categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat. Se constată astfel că nr.OG 27/2006 și Legea nr. 45/2007 nu cuprind creșteri salariale echivalente ca semnificație cu cele solicitate prin acțiune, ci au ca scop asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, prin punerea în practică a recomandării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, din cuprinsul Hotărârii nr. 185 din 22 iulie 2005, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe între judecătorii și procurorii care beneficiază de sporul de 40% și cei care nu beneficiază de acest spor, de a se iniția modificări în ce privește salarizarea magistraților în sensul eliminării acestei inegalități, așa cum rezultă din expunerea de motive a acestor acte normative, în timp ce prin nr.OG nr. 10/2007, actul normativ luat ca termen de comparație de către anți pentru a se constata discriminarea lor, se acordă creșteri salariale pentru acoperirea creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006. Or, așa cum a subliniat și prima instanță, această creștere a indicelui prețurilor bunurilor de consum se reflectă în egală măsură asupra salariului anților, situație în care, în lipsa acordării unei echivalente sume care să acopere și în cazul lor creșterea indicelui prețurilor bunurilor de consum, creșterea salarială acordată prin nr.OG 27/2006 ar deveni iluzorie. În mod evident, acordarea unei majorări de salariu magistraților a fost determinată de necesitatea înlăturării unei situații de discriminare sancționată de organismul abilitat de stat în acest domeniu și de instanțele judecătorești în anumite cazuri, nicidecum ca o măsură de prevenire a scăderii relevanței economice a salariului raportat la inflație.
Cât privește susținerea că nu ar exista analogie între situația anților și cea a celorlalte categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat, aceasta nu poate fi reținută. Chiar dacă fiecare categorie profesională astfel salarizată are specificul muncii și deci importanța acesteia, diferită, reflectată astfel în salariul primit, un numitor comun este dat tocmai de faptul că toate aceste categorii sunt salarizate de la bugetul de stat, astfel încât trebuie ca în egală măsură să fie protejate de efectele inflației, pentru ca, respectându-se modul diferit de salarizare, să se mențină semnificația economică a salariului fiecărei atare categorii.
Drept urmare se apreciază că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat, instanța de fond interpretând corect dispozițiile legale incidente în cauză.
Față de toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul formulat, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 4 și 9 și art. 3041.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 46/F din 04.02.2008 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER
Red.T/.
33 ex./27.11.2009
Jud.fond: și
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana
