Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2535/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2535/R/2009
Ședința publică din data 17 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 2: Sergiu Cătălin Boboș
JUDECĂTOR 3: Dana
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SA B împotriva sentinței civile nr. 817 din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente - avocat și reprezentantul reclamantului intimate - avocat
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosarul cauzei o expertiză contabilă prin care arată că se dorește a se face dovada că sporurile pretinse de reclamant au fost cuprinse în salariul acesteia.
Reprezentantul reclamantului arată că i s-a comunicat un exemplar al acestei expertize și nu înțelege să susțină posibilitatea instanței de a avea în vedere această expertiză având în vedere că are valoarea unei probe extrajudiciare dar și că se referă la alte persoane străine de obiectul prezentei cauze.
Reprezentanții părților declară că nu au alte cereri prealabile.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Solicită reprezentanta pârâtei admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În principal solicită respingerea acțiunii ca fiind prescrisă iar în subsidiar respingerea acesteia ca nefondată. Acțiunea este prescrisă pentru că dreptul reclamantei de a solicita sporurile de natura celui în litigiu se prescrie în termen de 6 luni. Dacă instanța va aprecia că nu este vorba de prescripție atunci să respingă acțiunea reclamantului ca nefondată întrucât sporurile solicitate sunt introduse în salariul de bază. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial sens în care depune la dosar chitanță.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Rezultă din prevederile Codului Muncii dar și din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004-2007 că dreptul de a solicita drepturi salariale se prescrie în termenul de 3 ani, prin urmare susținerea pârâtei cu privire la prescripția acțiunii nu este fondată. Articolul 176 pct. 1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă prevede patru tipuri de suplimentări salariale printre care și cel care face obiectul prezentei cauze. Art. 168 pct. 2 din același contract prevede că suplimentarea a fost introdusă în salariul de bază conform telexului nr. 2, telex care însă nu se referă și la Sucursala Raportul de expertiză depus în ședința publică de azi de reprezentanta recurentei nu are nici o valoare întrucât nu se referă la persoana care are calitate în acest dosar.
În replică, raportat la susținerea reprezentantului reclamantului că telex-ul nu face referire la Sucursala B, arată reprezentanta recurentei că nu se poate susține că drepturile salariale au fost achitate numai unora dintre angajați și altora nu.
Reprezentantul reclamantului învederează că dacă într-un Contract Colectiv de Muncă este prevăzut că angajații ar trebui să beneficieze de anumite drepturi asta nu înseamnă că acest lucru s-a și realizat iar angajatorul nu a reușit să facă dovada achitării drepturilor salariale solicitate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr.817/F/17 decembrie 2008, Tribunalul Bistrița -N a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC SA A admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtei, aceasta fiind obligată la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentările salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2005 în cuantum de un salariu minim brut la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între 1 nov.2005 până la data plății efective, precum și a sumei de 238 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de SC SA este nefondată și a fost respinsă, în considerarea dispozițiilor art.283 alin1, lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Întrucât obiectul pricinii nu îl constituie un interes colectiv al salariaților, dreptul la acțiune nu se prescrie în termenul de 6 luni, așa cum susține societatea comercială pârâtă.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că, din contractele colective de muncă pe anii 1998-2007, actele adiționale la CCM, copia carnetului de muncă rezultă că acțiunea este întemeiată.
Aceasta întrucât potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și contractele colective de muncă.
Prin CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2000, prelungit prin acte adiționale succesive până în anul 2007, în art.176 s-a prevăzut că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, C, Ziua meseriei precum și pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, ce se plătește în luna octombrie cuantumul adaosului este egal cu salariul minim pe ramură.
Potrivit art.241 alin.1 din muncii și art.11 din Legea 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, precum și toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
S-a mai reținut că între SC SA și este încheiat un contract colectiv de muncă, în care nu se găsesc clauze de natura celor solicitate de reclamant, dar art.176 din CCM superior este aplicabil în speță, întrucât, potrivit art.8 alin.2 din Legea 130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv la nivel de ramură în această speță.
S-a mai reținut că, pârâta a recunoscut dreptul pretins însă a susținut că a fost inclus în salariul de bază pe anul 1997, ceea ce însă nu s-a dovedit.
Nu s-a dovedit nici susținerea pârâtei în sensul că toate drepturile la care reclamantul a fost îndreptățit i-au fost plătite cu ocazia încetării raporturilor de muncă, singura sumă pe care reclamantul a primit-o fiind indemnizația de concediere prev. de art.50 din CCM la nivel de unitate.
Având în vedere dispozițiile art.287 muncii, potrivit căruia sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului și cum nu s-a făcut dovada plății dreptului solicitat acțiunea a fost admisă, potrivit celor arătate în dispozitiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA B, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivele aflate la 2-5 s-a arătat în esență că, prima instanță cu totul greșit a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, termenul de prescripție fiind cel prevăzut de art.281 alin1. lit.e din Codul muncii, întrucât dreptul pretins de reclamant nu este un drept salarial, fiind cuprins la capitolul protecția salariatului.
Cu privire la fondul cauzei s-a arătat că acțiunea nu este întemeiată întrucât prin deciziile de încetare a contractului de muncă s-a stabilit indemnizația de concediere al cărui cuantum a fost indicat în mod expres sși nu a fost contestat de către reclamant.
Pe de altă parte, începând cu anul 1997, potrivit art.168 alin.3 din CCM, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă s-a introdus în salariul de bază, după un mod de calcul cuprins în act adițional la contract, astfel că reclamantul nu poate pretinde plata acelui adaos, or conform CCM la nivel de ramură pe anul 2000 adaosurile (inclusiv cel pentru aprovizionare) sunt datorate în măsura în care prin contractele colective de muncă la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.
Astfel, având în vedere faptul că contractele colective de muncă reprezintă rezultatul negocierii între și sindicate, este evident că angajatul nu poate solicita drepturi ce nu se cuvin potrivit CCM
Prin completarea motivelor de recurs pârâta recurentă a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bistrița -N, raportat la dispozițiile art.72 din Legea 168/1998 ce constituie lege specială în raport de Codul muncii, apoi, prin scriptul aflat la 22 s-a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5 și art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României.
Prin Încheierea din 7 aprilie 2009, Curtea de APEL CLUJa dispus suspendarea judecării recursului și a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției.
Prin Decizia nr.1229/29 sept.2009 Curtea Constituțională a respins ca fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii.
În raport de cele de mai sus se constată că recursul nu este întemeiat.
Astfel, este adevărat că prin Legea 168/1999 privind soluționarea litigiilor de muncă s-a prevăzut în art.72 că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea iar prin art.284 alin.2 din Codul muncii (Legea 53/2003) competența teritorială a fost reglementată ca fiind determinată de domiciliul reședința sau sediul reclamantului.
Având în vedere faptul că Titlul XII din Codul muncii prevede normele jurisdicției muncii iar prin art.298 alin.2 ultima liniuță din același cod s-a prevăzut în mod expres că orice alte dispoziții contrare se abrogă, corect s-a apreciat că Tribunalul Bistrița Na fost competentă teritorial să judece acțiunea formulată de reclamantuldomiciliat în Municipiul, excepția necompetenței teritoriale invocate în recurs fiind nefondată.
În ceea ce privește criticile referitoare la prescripție sunt de asemenea nefondate.
Astfel, potrivit art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum șialte adaosuri. Din cuprinsul acestui text legal se deduce că, prin acțiunea sa reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plataunui drept salarialconstând din adaosul pentru aprovizionare toamnă-iarnă, cuprins în contractul colectiv de muncă, pentru care, potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului. Întrucât reclamantul a formulat acțiunea în sept.2008 pentru un drept născut în luna octombrie 2005, aceasta nu este prescrisă, așa cum a apreciat și prima instanță.
Cu privire a fondul cauzei se constată următoarele:
Având în vedere contractele colective de muncă pentru anii 1998 - 2007, actele adiționale la contractul colectiv de muncă, copia carnetului de muncă, decizia de încetare a contractului individual de muncă, curtea reține că acțiunea este fondată, așa cum a apreciat și prima instanță.
Art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii stipulează că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la sub nr.53346/06/25.04.2000, prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.430/20.02.2005 și CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la sub nr.288/02/15.02.2006 a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr.397/12.02.2007 pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 176, că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaus, în sumă fixă cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, fiecare adaus fiind în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor acestui contract.
Potrivit art.241 alin.1 din Codul muncii și art.11 din Legea 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de "" există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali SA și, aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamantă, în speță sunt aplicabile disp.art.176 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze.
Aceasta, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea 130/1996 contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
În consecință, reclamantul este îndreptățit să primească drepturile bănești solicitate.
Pârâta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997. Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru anul 2005.
Pârâta nu a probat nici faptul că începând cu data de 1.06.1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art.168 alin.3 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "", întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens, așa cum prevedea chiar textul art.168 alin.3, din CCM la nivel pentru anul 1997.
vând în vedere dispozițiile art.287 din Codul muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă solicitate de reclamant în calitate de angajat și la data promovării acțiunii, Curtea constată că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate, astfel că, în baza art.312 alin.1 se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 817 din 17.12.2008 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului suma de 357 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - - -
GREFIER
Red.GP
Dact./4ex.
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș, Dana
