Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 260/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 260/R/2008
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte Curtea de Apel
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Ioana Tripon
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI împotriva sentinței civile nr. 1118 din 22.10.2007 pronunțată în dosarul Tribunalului Maramureș cu nr-, precum și recursul declarat de CONSILIUL JUDEȚEAN M împotriva aceleiași hotărâri, privind și pe reclamanta intimată UNIUNEA JUDEȚEANĂ SANITAS, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierile ședințelor publice din data de 22 respectiv 24 ianuarie 2008, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1118 din 22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Județeană Sanitas M în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M și Consiliul Județean M și în consecință au fost obligați pârâții să plătească salariaților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului M cuprinși în tabelul anexă la acțiune câte 1690 lei, reprezentând prima de C pe 2005, prima de Paște pe 2006, prima de vacanță pe 2006, prima de C pe 2006 și prima de Paște pe 2007, conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 81 alin. 7 și 8 din contractul colectiv de muncă s-a stabilit că fiecărui salariat să i se plătească prima de C, prima de Paști și prima de vacanță la nivelul unui salariu minim pe economie.
Contractul colectiv de muncă a fost înregistrat la 28.11.2005. De la data înregistrării și până în prezent, pârâta nu și-a achitat obligațiile asumate prin contract.
Apărările pârâtei că fondurile alocate au fost insuficiente nu pot fi primite.
Contractul colectiv de muncă este legea părților, pârâta avea obligația de a face toate demersurile pe lângă pârâtul Consiliul Județean M, pentru obținerea sumelor necesare, iar Consiliul Județean M în calitate de ordonator de credite avea obligația să pună la dispoziția pârâtei fondurile necesare.
În acest context, cererea reclamantei a fost admisă conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M, solicitând admiterea recursului și desființarea hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare se arată că deși a invocat excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei prin întâmpinare, în fața primei instanțe, aceasta nu s-a pronunțat asupra excepției, ceea ce constituie motiv de casare cu trimitere spre rejudecare.
Pe fondul cauzei, a solicitat să se constate că reclamanta a interpretat prevederile din art. 81 alin. 1 punctele 7 si 8 scoase din context, neținând cont de prevederile alin. 2 din art. 81, unde se prevede că "sumele prevăzute la alin. 1, se acordă în limitele și cu respectarea prevederilor legale", însă instanța de fond nu a reținut acest aspect.
S-a apreciat că instanța nu a cercetat corespunzător fondul cauzei, bazându-se doar pe cele stipulate în acțiune, respectiv pe contractul colectiv de muncă, ceea ce este un alt motiv de casare cu trimitere la prima instanță pentru rejudecare.
Nu exista nici un temei legal pentru admiterea acțiunii formulate de reclamantă, singurul temei legal de acordare de premii sunt prevederile art. 13 din nr.HG 281/1993: "unitățile bugetare pot constitui un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al acestora. Din acest fond consiliul de administrație sau alte organe similare de conducere ale unităților pot acorda premii în cursul anului salariaților care au realizat sau au participat direct la obținerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate din acest fond pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiași an bugetar", or aceste premii de 2% s-au acordat cu regularitate de
În susținerea recursului au fost invocate prevederile art. 12 alin 1 din Legea nr. 130 din 16 octombrie 1996 - privind contractul colectiv de muncă - republicată: "(1) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
Prin recursul formulat, Consiliul Județean Mas olicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivare se arată că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Tribunalul Maramureșs -a mărginit doar la a examina cererea reclamantei prin prisma act. 81 alin. (1) - pct. 7 și 8 din contractul colectiv de muncă.
Instanța de fond nu a luat în considerare alin. (2) al arte 81 din contractul colectiv de muncă, în care se stipulează: "umele prevăzute la alin. (1) se acordă în limitele și cu respectarea prevederilor legale".
În consecință, acordarea tuturor indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și a altor drepturi salariale trebuie să se facă sub rezerva legalității acestora, condiție de care nu a ținut seama instanța de fond.
Prima instanță nu a luat în considerare nici prevederile art. 12 alin.(1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, care sunt imperative în ceea ce privește clauzele ce pot fi cuprinse în contractele colective pentru salariații instituțiilor bugetare.
Coroborat cu aceste dispoziții imperative, învederează instanței legislația specială aplicabilă personalului contractual din instituțiile bugetare, anume art. 13-14 din HG nr. 281/1993, cu modificările ulterioare.
Aceste drepturi sunt reiterate anual, prin ordonanțe ale Guvernului care stabilesc creșterile salariale pentru personalul contractual din sectorul bugetar, acte normative emise în baza și aplicarea Legii nr. 154/1998 și nr.OG 24/2000.
Date fiind reglementările de mai sus, care prevăd că numai astfel de premii se pot acorda personalului contractual din unitățile bugetare, rezultă ncă un motiv de casare a hotărârii instanței de fond, care a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal.
Se mai invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a onsiliului Județean M, întrucât nu a fost parte semnatară a contractului de muncă; pe cale de consecință, acest contract nu îi este opozabil, față de prevederile art. 243 alin (1) din Codul muncii, care stipulează că xecutarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
În calitate de instituție subordonată, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M avea obligația ca, anterior semnării contractului de muncă, să solicite acordul și avizarea acestuia de către ordonatorul principal de credite - Consiliul Județean M, atât prin prisma legalității clauzelor inserate, cât și prin prisma angajării bugetului județean la un efort financiar deosebit de mare și nelegal.
În sensul celor de mai sus se înscriu și cerințele art. 18 din Legea nr. 154/1998 în care se stabilește: "n limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de credite defalcă, pentru aparatul propriu și pentru unitățile subordonate, sumele destinate cheltuielilor salariale, în vederea realizării sarcinilor programate."
Un alt motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare este că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Uniunea Județeană Sanitas M, invocate de pârâta Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului.
Prin întâmpinarea formulată de Uniunea Județeană Sanitas M se solicită respingerea recursului formulat de către recurenții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M și Consiliul Județean M ca fiind nefondat și lipsit de temei legal.
În motivare se arată că Uniunea Județeană Sanitas Maf ormulat acțiunea de chemare în judecată a pârâților în numele și pentru membrii de sindicat ai sindicatelor sale afiliate, respectiv Sindicatul Sanitas din cadrul și Sindicatul Maternali M, făcând dovada apartenenței celor două organizații la Sanitas
Art. 28 alin 2 din Legea 54/2003 stipulează: "organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză".
Uniunea Județeană Sanitas M este legal constituită conform art. 43 din Legea 54/2003 cu privire la sindicate și acționează conform propriului sau statut pentru apărarea membrilor săi de sindicat.
Pe cale de consecință, excepția lipsei calității procesuale active a Sanitas M invocată de recurenți este lipsită de temei și se solicită respingerea ei.
Referitor la fondul cauzei, se precizează că în conformitate cu art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 republicată "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea prevederilor legale constituie legea părților", ar art. 8 alin. 4 din aceeași lege prevede faptul că "la încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal." Pe cale de consecință, motivația recurenților conform căreia instanța de fond a cercetat cauza fără a ține cont de prevederile legale referitoare la posibilitatea negocierii clauzelor referitoare la drepturi stabilite prin lege este lipsită de temei întrucât părțile pot negocia tot ceea ce excede prevederilor legale, interdicția operand în sens limitativ doar în jos, așa cum rezultă din textul de lege arătat mai înainte. Ori, părțile au convenit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate acordarea primelor solicitate prin acțiune și acordate prin sentința atacată, potrivit prevederilor art. 81 alin. 7 și 8.
Aliniatul 2 al acestui articol prevede că sumele prevăzute la alin (1) se acordă în limitele și cu respectarea prevederilor legale, părțile având intenția de a reitera caracterul minimal al prevederilor legale și nu lipsa de prevederi legale așa cum în mod eronat recurenții au motivat în cererea de recurs.
De altfel, faptul că după semnarea și înregistrarea contractului colectiv de muncă la Direcția Județeană de Muncă și Solidaritate Socială, recurenții, timp de 2 ani, nu au contestat în instanță legalitatea acestor articole demonstrează că au acceptat legalitatea acestora și nu se pot sustrage de la obligația contractuală ce le incumbă din prevederile prezentului contract colectiv de muncă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean M în cauză, învederează faptul că ordonatorul principal de credite pentru M este Consiliul Județean. Primul, în calitate de semnatar al contractului colectiv de muncă, avea obligația de a face toate demersurile pe lângă Consiliul Județean iar acesta de pe urmă avea obligația legală de a pune la dispoziția fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale prevăzute de contractul colectiv de muncă.
În drept, sunt invocate prevederile art. 28 alin. 2, art. 31 și 43 din Legea nr. 54/2003 cu privire la sindicate; prevederile art. 7 alin. 2 și art. 8 alin. 4 din Legea nr. 130/1996 republicată privind contractul colectiv de muncă, precum și pe prevederile Contractului Colectiv de munca înregistrat la Direcția Județeană de Muncă M sub nr. 40433, din 28.11.2005.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Sunt fondate recursurile formulate, situație în care urmează a fi admise, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii cererii introductive de instanță.
Potrivit prevederilor art. 137 alin. 1.proc.civ. instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestor excepții nu atrage casarea cu trimitere, așa cum se solicită prin cererile de recurs, întrucât doar omisiunea instanței de a cerceta fondul cauzei determină aplicarea acestor dispoziții legale (art. 312 alin. 5.proc.civ.).
Cât privește excepția lipsei calității procesuale active, aceasta este neîntemeiată. Deși reclamanta nu este parte semnatară a contractului colectiv de muncă invocat în susținerea acțiunii, abilitarea de a promova prezenta acțiune în numele salariaților membri sindicali indicați în tabelele anexă este dată de prevederile art. 28 alin. 1 și 2 din Legea 54/2003, unde nu se condiționează posibilitatea întreprinderii unei acțiuni în instanță, în apărarea drepturilor ce decurg din contractele colective de muncă, de faptul ca acel sindicat să fi fost parte în contract.
Neîntemeiată este și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului onsiliul Județean M, care invocă același considerent, anume, că nu a fost parte semnatară a contractului de muncă, apreciind pe cale de consecință că acest contract nu îi este opozabil, față de prevederile art. 243 alin (1) din Codul muncii, care stipulează că xecutarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Chiar dacă este veridică susținerea pârâtului recurent, împrocesuarea sa a avut în vedere nu raportul juridic direct, de la angajat la angajator, ci faptul că acest pârât îndeplinește rolul de ordonator principal de credite pentru M, astfel încât în eventualitatea admiterii acțiunii, pentru a se asigura fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate, este necesară chemarea acestuia în judecată. Practic, fără a se fi exprimat în mod neechivoc acest lucru, reclamanții s-au îndreptat împotriva acestui pârât pe calea unei acțiuni oblice, având în vedere tocmai raporturile de subordonare și dependență financiară existente între cei doi pârâți.
Acțiunea este însă nefondată.
În cuprinsul contractului colectiv de muncă, se face vorbire despre acordarea primelor de C, de Paști și de concediuîn limitele și cu respectarea prevederilor legale(art. 81 alin. 2 din contract).
Or, aceste dispoziții legale sunt limitative în ce privește drepturile ce se pot acorda angajaților din sistemul bugetar, așa cum s-a arătat în întâmpinarea depusă de recurenta M la fondul cauzei.
Astfel, prin dispozițiile art. 4 și 18 din Legea nr. 154 din 15 iulie 1998 - actualizată, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică se stipulează că "gestiunea sistemului de stabilire a salariului de bază se asigură de către ordonatorul principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual și în numărul de posturi stabilit prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale. - În limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de credite defalcă, pentru aparatul propriu și pentru unitățile subordonate, sumele destinate cheltuielilor salariale, în vederea realizării sarcinilor programate".
În același sens sunt și dispozițiile art. 4 și 8 din nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, actualizată, care stipulează că "salariile de bază și indemnizațiile de conducere pentru personalul contractual se stabilesc astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile alocate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor stabilite. - Gestiunea sistemului de salarizare a personalului contractual se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual și în numărul de posturi aprobate prin acte normative".
Coroborând aceste dispoziții legale cu prevederile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, care statuează că se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare contracte colective de muncă, subliniindu-se însă că prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, se constată că este nelegală acordarea de drepturi salariale cu încălcarea dispozițiilor legale privind încadrarea în fondurile alocate de la bugetul de stat.
Curtea apreciază că acordarea anuală de premii din fondul de premiere constituit prin aplicarea unei cote de 2% asupra fondului de salarii sau a unui premiu anual în sensul celui reglementat de art. 14 din nr.HG 281/1993 nu reprezintă un argument pentru respingerea acțiunii, întrucât primele solicitate de reclamant prin acțiune nu se suprapun cu aceste premii prevăzute de art. 13-14 din nr.HG 281/1993, textul acestei hotărâri neexcluzând acordarea de alte premii sau prime. Însă, așa cum s-a arătat în cele ce preced, acordarea de prime în afara resurselor financiare alocate anual încalcă dispozițiile legale ce reglementează salarizarea în sistemul bugetar.
Ca atare, deși contractul este legea părților, pentru aplicarea acestui principiu de drept este necesar ca acel contract să nu încalce dispoziții imperative ale legii. Or, din cele de mai sus rezultă că prevederile art. 81 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu sunt în concordanță cu prevederile imperative ale legii, motiv pentru care nu se poate invoca forța contractului.
Pentru aceste considerente, urmează a fi admise recursurile formulate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului M și Consiliul Județean M, împotriva sentinței civile nr. 1118 din 22.10.2007 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr- pe care o modifică în parte, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Județeană Sanitas M pentru drepturi bănești.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./13.02.2008
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Adrian Repede, Ioana Tripon
