Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 282/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 282/
Ședința publică din 18 martie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1750 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsa lui conform art. 242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1750/27 noiembrie 2007, Tribunalul Mureșa respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Târgu M, a Consiliului Local al municipiului Târgu M și a Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Economic "Transilvania" Târgu M, Primăria municipiului Târgu M, Consiliul Local al municipiului Târgu M și Ministerul Economiei și Finanțelor și, drept consecință:
- a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale reprezentând creșterea salarială prevăzută de art. 50 alin.1 și alin.2 din Legea nr. 128/1997, începând cu data de 05.10.2004 și în continuare, până la încetarea calității de cadru didactic al reclamantei;
- a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu majorările salariale prevăzute de Legea nr. 220/2007 pentru perioada 01.01.2007-21.07.2007.
- a dispus că despăgubirile mai sus menționate vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.
- a obligat pârâtul Colegiul Economic "Transilvania" să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei drepturile salariale mai sus menționate.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art.15 alin.1 și art.16 din nr.OUG 45/2003, art. XIII alin.1 din G nr. 32/2001, art.18 din G nr. 538/2001 și art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamantă.
Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.68 alin.1 lit. f din Legea nr. 215/2001 și art. 20 alin.1 și alin. 4 din Legea nr. 500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamantă.
Ministerul Economiei și Finanțelor dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.16 din G nr. 2192/2004 și art. 13 din cap. IV al Legii nr. 379/2005, acesta răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta este încadrată la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadru didactic cuprins în tranșa de vechime în învățământ de 30-35 ani și grad didactic
Conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997.
În primul rând, potrivit art. 63 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, în cazul abrogării unor dispoziții legale, acestea trebuie determinate expres, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora. Ori, dispozițiile art. 30 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997 nu au fost abrogate cu respectarea acestor condiții de formă și de fond ale abrogării, astfel încât dispozițiile legale menționate sunt în vigoare.
De asemenea, art. 10 din Legea nr. 154/1997 nu a abrogat dispozițiile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997.
În al doilea rând, pentru perioada în litigiu, prevederile Legii nr. 154/1997 nu au nici o relevanță, deoarece prin art. 5 și art. 6 din nr.OUG 8/2000, salarizarea personalului didactic s-a stabilit în funcție de anexele introduse la Legea nr. 128/1997, iar nu în funcție de prevederilor Legii nr. 154/1997.
În al treilea rând, este de subliniat faptul că dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 sunt dispoziții speciale, care instituie un drept special salarial, mai precis un adaos salarial ( în sensul art. 155 din Codul muncii, incident în temeiul art.1 din același cod ). Acest adaos salariale special constă în majorarea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 și se aplică asupra coeficientului de ierarhizare prevăzut de lege și avut de cadrul didactic anterior trecerii în tranșa de vechime în învățământ de 30-35, 35-40, respectiv peste 40 de ani.
Prin urmare, este evident și neîndoios faptul că adaosul salarial special se aplică la coeficienții de ierarhizare stabiliți de lege, și anume de anexa nr. 2 cap. I lit. A (introdusă prin nr.OUG 8/2000 pentru perioada 1 aprilie 2000 - 22 iunie 2006), respectiv de anexa nr.2 a (introdusă prin nr.OG 4/2006 pentru perioada ulterioară datei de 23 ianuarie 2006).
Însă, pârâții au omis să aplice adaosul salarial special, prevăzut de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art. 161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
De asemenea, prima instanță a reținut că prin anexa nr. 2 nr.OG 11/2007, au fost stabiliți coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, inclusiv pentru profesorii cu grad didactic I, începând cu luna ianuarie 2007.
Prin Legea nr. 220/2007, anexa nr. 2 nr.OG 11/2007 a fost aprobată cu modificări, fiind rectificați coeficienții de multiplicare pentru profesorii cu grad didactic I din învățământul preuniversitar, fără a se modifica și prevederile art. 9 din nr.OG 11/2007 privind aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.
În concluzie, prin Legea nr. 220/2007, legiuitorul a reglementat un raport juridic nou, de recalculare a drepturilor salariale, instituind drepturi salariale cu scadențe viitoare, constând în majorări salariale, iar nu în confiscări abuzive ale unor drepturi salariale licit dobândite anterior, deci problema retroactivității nu se pune. Același mecanism legislativ se întâlnește și în ipoteza acordării prin lege a unor despăgubiri în favoarea unor anumite categorii de cetățeni pentru prejudicii anterioare intrării în vigoare a legii, sau în ipoteza reconstituirii unor drepturi (cum ar fi dreptul de proprietate). În toate cazurile, valorificarea beneficiului acordat de lege (executarea raportului juridic nou instituit) se face pentru viitor.
Deci, legea nouă (Legea nr. 220/2007) nu se aplică faptelor și actelor juridice petrecute anterior intrării ei în vigoare ("facta praeterita") constând în faptul prestării muncii și în actul juridic al plății salariului pe perioada ianuarie - iulie 2007. Dimpotrivă, Legea nr. 220/2007 reglementează o "facta pendentia" și o "facta futura", constând în situația juridică nouă recunoașterii unor debite salariale (corelative dreptului la majorările salariale) și a scadenței acestora după intrarea în vigoare a legii noi, ca efect al rectificării de către legislativ a unor coeficienți de multiplicare salarială stabiliți inițial de Guvern.
Însă, pârâții au omis să aplice prevederile Legii nr. 220/2007, începând cu luna ianuarie 2007, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art.161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
În consecință, instanța a admis acțiunea astfel cum aceasta a fost formulată.
Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
În drept, s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu, reclamantă și ceilalți pârâți, pe de o parte, și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
Mai mult, dispozițiile art. 167 alin. 13 din Legea nr. 84/1995, republicată, prevăd că"inanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract -, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ." Astfel, în mod cert, legiuitorul a înțeles să atribuie, responsabilitatea finanțării învățământului preuniversitar în sarcina autorităților administrației publice locale.
De asemenea, recurentul a susținut că lipsa calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din interpretarea coroborată a dispozițiilor alin.2, teza a II-a și alin.17 ale art. 167 din Legea nr. 84/1995. Astfel, la art. 167 alin.17 lit. a - h, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ categoriile de cheltuieli care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării. Între aceste categorii de cheltuieli nu se regăsesc cele referitoare la cheltuielile de personal, cum sunt drepturile pretinse de intimata-reclamantă. Prin urmare, plata acestor drepturi este în sarcina bugetelor locale, iar nu în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât unde legea nu distinge, nici interpretul nu distinge.
În concluzie, s-a susținut că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Ministerul Economiei și Finanțelor este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin.5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.
Aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 14 alin.4 din Legea nr. 486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.
În plus, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 486/2006, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că pârâtul-recurent are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.
Față de cele ce preced, recursul dedus judecății se constată a fi neîntemeiat, astfel că, nefiind incident motivul de nelegalitate invocat și neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, instanța va dispune, în baza prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1750/27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,18 martie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
07.04.2008
Jud.fond.;.
Asist.jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
