Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2917/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2917/R/2009
Ședința publică din data de 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 487 din 17.09.2008 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe pârâții intimați CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect litigiu de muncă - prime de concediu.
dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din 8 decembrie 2009 și 11 decembrie 2009, încheieri care fac parte din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.487/F din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.
S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților, și, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României B, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților că, potrivit cu temeiurile juridice ale acțiunii reclamanților, cât și din cuprinsul acesteia, rezultă că aceștia și-au fondat pretențiile deduse judecății pe dispozițiile nr.OUG 146/2007, act normativ ce reglementează acordarea primelor de vacanță pentru anii 2000-2006 pentru anumite categorii de personal bugetar, și nu pe dispozițiile Legii nr. 188/1999, care sunt enunțate de reclamanți numai pentru a sublinia pretinsa împrejurare discriminatorie salarială în care aceștia se află în raport de categoria funcționarilor publici, astfel că, față de data apariției nr.OUG 146/2007, reclamanții se află în termenul de prescripție de 3 ani instituit atât de G 167/1958 cât și de art. 283 Codul muncii, astfel că instanța găsește acțiunea reclamanților formulată în termen legal urmând a respinge excepția prescripției invocate de pârâtă.
Reclamanții au calitate de personal contractual, desfășurându-și activitatea în cadrul pârâtei cu care au încheiate contracte individuale de muncă pentru posturile de controlor financiar, astfel că raporturile de muncă dintre părți sunt guvernate de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii - și Legea nr. 94/1992 privind organizarea Curții de Conturi. În ceea ce privește salarizarea reclamanților, instanța a constatat că indemnizația acordată acestora pentru munca depusă este reglementată de dispozițiile nr.OUG 160/2000 unde este prevăzut în mod expres că "Indemnizația este unica formă de indemnizație lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial".
De asemenea, prin aceeași sunt OUG reglementate și alte drepturi de natură salarială a acestei categorii profesionale între care nu se regăsește acordarea unei prime de vacanță egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Totodată, reclamanții au înțeles să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, unde sunt prevăzute și categoriile de personal cărora le vor așa cum sunt ele enumerate în preambulul actelor normative, precum și în art. 1 al nr.OUG 146/2007.
Nici prin prisma acestor reglementări reclamanții nu se regăsesc în rândul personalului bugetar îndreptățit la primirea drepturilor salariale pretinse conform prezentei acțiuni, odată ce în ceea ce-i privește pe aceștia nu au fost niciodată titularii unui asemenea drept, ce să fi fost suspendat succesiv în perioada 2001-2006, așa cum reiese din lecturarea nr.OUG 160/2000, drepturile salariale ale personalului ce deține funcția de controlor financiar fiind conținute nr.OUG 160/2000.
În ceea ce privește pretinsa discriminare a reclamanților pe plan salarial, în raport cu funcționarii publici, instanța a constatat că sunt neîntemeiate susținerile reclamanților în ceea ce privește tratamentul diferit și prejudiciant al pârâtei prin neacordarea drepturilor salariale pretinse constând în primele de vacanță, ca urmare a neaplicării unui tratament egal în fața legii, fiind cert că raporturile de muncă ale controlorilor financiari și ale funcționarilor publici diferă semnificativ între ele. În acest sens a fost de altfel și concluzia la care a ajuns și Consiliul pentru Combaterea Discriminării.
Instanța a reținut că asemenea susțineri nu pot fi primite odată ce legiuitorul a înțeles să reglementeze în mod diferit atât statutul cât și salarizarea controlorilor financiari față de a altor categorii de personal bugetar, raportat la statutul și obligațiile diferite fiecărei categorii de personal, iar printr-o simplă comparație între atributele profesionale ale controlorului financiar așa cum reiese din Legea nr. 94/1992 și acelea ale funcționarilor publici conform Legii nr. 188/1999, ori ale polițiștilor, funcționarilor din Administrația Penitenciarelor nu se regăsesc similitudini, astfel că, odată ce legiuitorul a înțeles să introducă incompatibilitățile funcționarului public prevăzute în statutul acestuia ca fiind opozabile și controlorilor financiari, nu poate fi considerată o atitudine discriminatorie a pârâtei în raporturile sale cu reclamanții ce reprezintă intuiția legiuitorului de a solicita controlorilor financiari o atare conduită determinată de natura muncii lor, diferitele categorii de personal având atribuțiuni și incompatibilități distincte, și față de acestea și un tratament salarial distinct.
De altfel, reclamanții au aderat pe deplin la regimul salarial instituit de Legea 160/2000 prin însăși încheierea contractelor de muncă cu pârâta și cunoscând faptul că statutului de controlor financiar nu îi corespunde acordarea unei prime de vacanță, ci doar beneficiul unui concediu plătit, în conformitate cu Codul muncii.
Așa fiind, și cum simpla raportare a categoriei profesionale a reclamanților la alte categorii de personal bugetar cu atribuții și drepturi distincte nu poate fi calificată ca și tratamentul discriminatoriu în înțelesul OUG137/2000 art. (1)-(3), ori în interpretarea art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a se reține că aprecierea salarială a muncii controlorului financiar aparține legiuitorului, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională a României care a statuat că beneficiul unor drepturi suplimentare nu constituie un drept fundamental constituțional, astfel că prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării acestora, legiuitorul fiind în măsură să dispună acordarea, modificarea ori încetarea acordării lor. Mai mult, aceeași instanță de control a constituționalității actelor normative s-a pronunțat în sensul că dreptul la concediu plătit nu se asimilează cu dreptul la prima de concediu, drept salarial acordat numai prin legi speciale, astfel că nu poate fi constatată încălcarea art. 41 alin. 2 din Constituție ( Decizia nr. 12/18.01.2005, Decizia nr. 38/25.01.2005, Decizia nr. 118/24.02.2005, Decizia nr. 129/01.03.2005, Decizia nr. 174/24.03.2005).
Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că reclamanții nu sunt îndreptățiți să primească prime de concediu pentru anii 2001-2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței cu admiterea acțiunii.
În motivarea recursului au arătat că sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din nr.OUG137/2000, întrucât le-a fost refuzată prima de vacanță sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu.
Potrivit art.111 și 107 alin.2,3 și 4 din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, controlorii financiari sunt supuși acelorași interdicții impuse funcționarilor publici.
Instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art.114 din Legea nr.118/1999, republicată, care precizează că dispozițiile legii se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, deci inclusiv controlorilor financiari.
Pârâta Curtea de Conturi a României, prin concluzii scrise de la 51-55 solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea de la 97-99 solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Curtea, deliberând, urmează a-l admite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
La termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2009, Curtea, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, a pus în discuție problema calității de funcționari ai recurenților reclamanți.
Se reține că, astfel cum rezultă din prevederile disp.art.111 din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, controlorii financiari sunt numiți în funcție de președintele Curții de Conturi.
Având în vedere faptul că funcția în care sunt numiți reclamanții implică exercițiul autorității publice în cadrul organului suprem de control financiar, Curtea de Conturi, cu atribuții de verificare a modului de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, se reține că aceștia au calitatea de funcționari publici.
Potrivit disp.art.3 din nr.OUG160/2000, privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, indemnizația lunară este unica formă de remunerare a acestora, diferențiată, conform Anexei 2 ), în raport cu clasele I-III ale funcției îndeplinite.
Potrivit disp.art.2 din Legea nr.188/1999 republicată, funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală și locală. Art.3 din aceeași lege prevede că funcționarul public este persoana numită într-o funcție publică.
Se mai reține că, potrivit disp.art.7 din Statutul funcționarilor publici, funcțiile publice se clasifică în: funcții publice clasa I, funcții publice clasa a II-a și funcții publice clasa a III-a, criteriu avut în vedere și la remunerarea activității prestate de către controlorii financiari, tocmai în considerarea calității lor de funcționari publici.
De altfel, la data intrării în vigoare a nr.OUG43/2006 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, respectiv la data de 19.06.2006, s-a prevăzut expres că persoanele numite în funcția de controlori financiari, devenind auditori publici, potrivit disp.art.73, sunt investiți cu exercițiul autorității publice(art. 46 alin.2).
Chiar dacă la data de 28.06.2006, prin decizia nr.544, publicată în Monitorul Oficial la data de 30.06.2006 Curtea Constituțională a constatat că este neconstituțională Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2006, dispozițiile acesteia au confirmat, în perioada cât a fost în vigoare, calitatea controlorilor financiari de funcționari publici. Practic, conform art.147 din Constituția României, dispozițiile acestei ordonanțe au fost suspendate de drept, în urma constatării neconstituționalității acestora, începând cu data de 30.06.2006, încetându-și efectele juridice în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale.
Mai mult, faptul că în lege nu apare în mod expres calificarea controlorilor funcționari drept funcționari publici nu înseamnă că aceștia nu au această calitate, în condițiile în care, după cum s-a arătat mai sus, aceștia sunt persoane numite în funcții publice în sensul art. disp.art.3 din Legea nr.188/1999 republicată.
Potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Având în vedere aceste considerente,în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează să se admită recursul formulat, să se caseze în tot sentința primei instanțe și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 6 Cod procedură civilă, să se trimită cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Cluj în cadrul jurisdicției de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 487/F din 17 septembrie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Cluj în cadrul jurisdicției de contencios administrativ.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact./22ex.
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana
