Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 2929/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2929/R/2009 | |
Ședința publică din 16 decembrie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Traian Dârjan | - - |
JUDECĂTORI: Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania | --- - -- - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele - și, împotriva deciziei civile nr. 123/A din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect pretenții.
Se constată că la data de 14 decembrie 2009, reclamantul-intimat a depus la dosar concluzii scrise, iar la data de 115 decembrie 2009, pârâtele-recurente au depus la dosar copia actului de citatare în liba italiană și dovezile de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocațial în cuantum de 6.400 lei și 194 lei cheltuieli efectuate cu traducerea actelor.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 9 decembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 9176/21.11.2007 a Judecătoriei Cluj N pronunțată în dosar nr- a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimatele, având ca obiect pretenții.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în perioada 2001 -2006 reclamantul a virat pârâtelor și suma de 29.200 euro, respectiv 34.572 euro în mai multe tranșe, sume pe care reclamantul pretinde că le-a împrumutat pârâtelor, iar pârâta pretinde că aceste sume reprezintă contravaloarea serviciilor de traduceri efectuate în beneficiul reclamantului.
Ca atare, raportat la dispozițiile art. 1169 Cod civil, reclamantul avea obligația de a face dovada susținerilor sale, respectiv de a face dovada unui raport juridic de împrumut între el și pârâte.
Potrivit art. 1191 cod civil "dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătura privată. Nu se va primi niciodată o dovada prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depășește 250 lei"
De la regulile restrictive prevăzute de art. 1191 Cod civil există însă și unele excepții, caz în care proba cu martori devine admisibilă, indiferent de valoarea obiectului juridic.
Din susținerile reclamatului s-ar deduce existența unei cauze de imposibilitate morală de preconstituire a probei scrise, respectiv relația foarte apropiată care ar exista între el și pârâte. De asemenea, reclamantul a depus în probațiune înscrisul pe care acesta a susținut că provine de la reclamantă, înscris preconstituit la 28 noiembrie 2002 la și care acesta susține că a fost semnat de către reclamantă, înscris pe care aceasta din urmă la contestat.
În ceea ce privește acest înscris, instanța reține că potrivit concluziilor expertului criminalist dr., "actul redactat în limba italiană, datat ", 28.11.2002" nu a fost semnat de către titulara ". Având în vedere concluziile certe ale raportului de expertiză instanța urmează a înlătura acest înscris din ansamblul probelor administrate.
Instanța mai reținut că raportat la concluziile certe ale raportului de expertiză nu a considerat că se impune efectuarea unei noi expertize judiciare, în același scop, cerere formulată de către reclamant, din cuprinsul raportului nereieșind nici o urmă de îndoială de natură a duce, conform art. 212 Cod procedură civilă, motiv pentru care această cerere a și fost respinsă.
În ceea ce privește imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris, instanța a reținut că această susținere nu este confirmată de probatoriul administrat în cauză, nici unul din martorii propuși de reclamant neconfirmând faptul că părțile s-au gospodărit împreună sau a existenței vreunei relații foarte strânse între acestea. Astfel martorul Dante a arătat că în perioada 1999 - 2003 i-a văzut pe reclamant și pe pârâta de aproximativ 4-5 ori în diverse localuri luând masa, astfel că instanța consideră că raportat la frecvența contactelor pe care acesta le-a avut cu părțile să ajungă la concluzia existenței unor relații foarte apropiate între acestea de natură a duce la o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris. De asemenea existența acestui impediment nu se desprinde nici din declarația martorului, care i-a văzut cam o dată pe lună pe părți în localul acestuia din (filele 80-81). De asemenea, pârâtele, la interogator, au arătat că nu erau în relații foarte apropiate cu reclamantul, între aceștia existând doar raporturi întâmplătoare care nu sunt de natură a crea cel puțin aparența unei imposibilități morale de preconstituire a unui înscris, raportat și la cuantumul sumei solicitate de către reclamant.
În lumina prevederilor art. 1191 Cod civil pentru dovada actelor juridice al căror cuantum depășește 250 lei nu este admisibilă proba cu martori, dispoziție care se explică prin dorința legiuitorului de a obliga părțile care încheie acte juridice să își preconstituie probe care să asigure certitudinea și stabilitatea raporturilor juridice pe care le inițiază.
În ceea ce privește excepțiile posibile de la această regulă doar două ar fi aplicabile, respectiv, convenția părților privind admisibilitatea probei cu martori și imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris. Având în vedere că prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtele s-au opus administrării probelor testimoniale, iar din declarațiile martorilor și interogatoriul pârâtelor nu a reieșit nici imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris, instanța urmează, în temeiul art. 1191 Cod civil, a respins ca netemeinică cererea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâtele - și, din actele administrate în cauză și admisibile prin raport cu dispozițiile art. 1191 și art. 1195 Cod civil.
Prin decizia civilă nr. 123/03.03.2009 a Tribunalului Cluja fost admis apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 9176/21.11.2007 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj N, care a fost schimbată în totul în sensul că a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele și și în consecință: S- constatat că între reclamant și pârâte s-a încheiat un contract de împrumut, având ca obiect suma de 63.772 Euro. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului această sumă cu titlu restituire împrumut. Au fost obligate intimatele pârâte să achite apelantului reclamant suma de 12975, 3 lei cheltuieli de judecată fond și apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că apelantul și-a întemeiat cererea sa pe un înscris sub semnătură privată, preconstituit la 28.11.2002 la, Italia, care afirmativ provine de la intimata și în conformitate cu care aceasta ar fi recunoscut că a primit sumele transferate prin cu titlu de împrumut de la apelantul reclamant, scopul fiind achiziționarea unui imobil din Perugia,- Italia, renovarea imobilului din-, localitatea -C N și cumpărarea și renovarea imobilelor din- C N, ce se află în proprietatea sa și a familiei sale.
În cuprinsul acestui înscris intimata s-a mai obligat să restituie sumele primite ca împrumut de la domnul până la data de 1 iulie 2006.
Apoi, a mai înțeles apelantul să depună extrasele de cont prin sistemul cu care a înțeles să facă dovada transferurilor bancare a sumelor de bani pretinse către intimate.
Totodată, față de faptul că intimatele au contestat înscrisul sub semnătură privată încheiat la -Italia, a înțeles, ca în condițiile art. 1197 Cod Civil - 1198 Cod Civil să se prevaleze de imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris, raportat la relațiile intime care au existat între el și intimata, și în acest sens a solicitat proba cu martori.
Tribunalul a analizat teza probatorie a apelantului, atât în raport de susținerile sale cât și în raport de apărările intimatelor.
În primul rând s-a reținut faptul că ceea ce rezultă cu certitudine din extrasele de cont depuse prin sistemul este că intimatele au primit în contul lor suma de 63.772 Euro de la apelant, fapt necontestat de intimate, aspect care rezultă din cuprinsul întâmpinării depuse de către acestea, în care se afirmă fără urmă de echivoc cum că recunosc primirea acestor sume, însă evident invocă o altă cauză a primirii acestora decât raportul juridic invocat de apelant.
Apoi, s-a mai reținut că apelantul a reușit în apel să-și îndeplinească și obligațiile prevăzute de art. 1169 Cod Civil, respectiv a făcut dovada unui raport juridic de împrumut între el și pârâte.
Astfel, dacă la fond, din raportul de expertiză grafică efectuat de Laboratorul Interjudețean de Expertiză Criminalistică a rezultat faptul că actul redactat în limba italiană, datat, 28.11.2002 nu a fost semnat de titulara (conținutul acestuia fiind descris mai sus), în apel s-a dispus efectuarea unei contraexpertize de către Institutul Național de Expertize Criminalistice B, expertiză care a fost efectuată într-o comisie de trei experți și ale cărei concluzii sunt opuse celei efectuate la C și anume că semnătura de pe înscrisul anterior menționat îi aparține intimatei.
Tribunalul a apreciat ca si concludentă și pertinentă contraexpertiza efectuată de către INEC deoarece pentru a se efectua această expertiză, comisia de trei experți, pe lângă actele care le-au fost puse deja la dispoziție și care se aflau în primul raport de expertiză, au înțeles să procedeze și la ridicarea de probe grafice de la intimata pe trei file, constând în grafisme după dictare și semnături.
Această ultimă expertiză a arătat faptul că examinându-se întregul material de comparație s- ajuns la concluzia că semnătura în litigiu față de grafismele necontestate ale intimatei, evidențiază asemănări în ceea ce privește nivelul evolutiv, dinamica redării, coordonarea mișcărilor inscriptorii continuitatea traseelor, înclinarea, dimensiunea și raporturile poziționale dintre componente precum și asemănări referitoare la orientarea liniei de bază și la ghirlandarea construcțiilor.
În concluzie, s-a opinat că grafismul folosit în loc de semnătură pe actul în litigiu nu reprezintă semnătura uzuală a titularei ci este un "hibrid" între scriere și subscriere, iar în acest context elementele individualizatoare, descrise mai sus, sunt de natură a conduce la identificarea autorului grafismului în litigiu în persoana intimatei.
Ca și o primă concluzie, tribunalul a apreciat că apelantul a dovedit că există un început de dovadă scrisă din care rezultă existența contractului de împrumut dintre acesta și intimate.
Apoi, tribunalul mai reținut faptul că în prezenta cale de atac apelantul a dovedit cu probe testimoniale și relațiile extrem de apropiate între el și intimata, aspect care l-a determinat pe acesta să acorde acest împrumut destul de consistent. Astfel, în apel au fost audiați martorii și, propuși de apelant, din declarațiile cărora a rezultat faptul că aceștia i-au văzut împreună pe și din 1998-2005 în Italia, aceștia locuind împreună în casa d-nului din ale Serio,. Relația acestora a fost una amoroasă, care urma să se finalizeze printr-o căsnicie și întemeierea unei familii. Intimata a fost percepută de martorul ca stăpâna casei apelantului, fapt confirmat și de celălalt martor, vizitele martorilor în casa apelantului fiind frecvente, de câteva ori pe săptămână și week-enduri petrecute împreună, când a fost cazul. Martorii au mai relatat că intimata era percepută ca doamna, aceasta locuind în aceeași casă și cu familia extinsă a apelantului, respectiv cu părinții acestuia.
În acest context, martorii apelantului au dat detalii extrem de precise legate de sumele de bani care știu că au fost trimise de apelant intimatei în România, când ea nu era în Italia sau mamei acesteia, în România, când intimata era în Italia. În acest sens, martorul a arătat faptul că au fost dăți când l-a însoțit pe la bancă să trimită bani prin intimatei, la rândul său martorul trimițând și el bani soției sale din România. Martorii au mai precizat faptul că aceste sume de bani știau că au fost trimise pentru ca intimata să aibă casă unde să locuiască când vine în România împreună cu apelantul și totodată pentru a-și păstra relațiile cu familia de origine din România.
În aprecierea martorului, chiar dacă intimata s-a căsătorit în anul 2001 cu o altă persoană, aceasta a putut să ducă o dublă viață, atât cu soțul cât și cu apelantul, deoarece intimata a urmat cursurile unei școli de cosmetică în, Italia, care se afla la distanță mare de și este posibil ca atunci când declara că pleacă la școală în, să fi fost cu altă persoană.
Tribunalul a apreciat ca și concludente aceste probe testimoniale în dovedirea relațiilor care au existat între apelant și intimată, relații care au justificat acordarea unui împrumut într-o sumă așa de mare intimatelor.
În ceea ce privește proba testimonială încuviințată la cererea intimatelor, respectiv declarația martorilor și, tribunalul a reținut că acestea nu sunt concludente deoarece, spre exemplu, martora a declarat că i-a văzut în perioada 1998 -2000 pe apelant și intimata doar de 4-5 ori la barul pe care îl deținea în, iar martorul a arătat că nu îl cunoaște pe ci doar pe soțul intimatei, și că i-a vizitat pe aceasta și pe soțul său la diferite ocazii sau la sfârșit de săptămână.
Punând în balanță declarațiile martorilor apelantului cu cele ale martorilor intimatei tribunalul a reținut că primele sunt extrem de detaliate, precise, cu date certe și care se coroborează cu extrasele de cont de la, pe când ultimele declarații de martori relatează la modul general anumite evenimente sociale, de genul petrecerea timpului de către intimată în anumite ocazii cu soțul său, care însă nu excludea, în opinia instanței, și relația amoroasă dintre aceasta și apelant.
Mai apoi, s-a mai reținut că intimata invocă în cadrul întâmpinării faptul că a primit împreună cu mama sa suma de 63.772 Euro în urma prestării serviciilor de traducere din limba italiană în limba română către apelant.
În opinia tribunalului această apărare este cel puțin hilară, în condițiile în care intimata nu a făcut dovada că ar deține o autorizație de traducător, că a emis chitanțe pentru sumele încasate, că este persoană fizică autorizată în acest sens și că evident, ar exista aceste traduceri prin înscrisuri care să le depună la dosar. Totodată, intimata nu a înțeles să explice noțiunea de traducere orală, în condițiile în care este de notorietate că traducătorii prestează această muncă în scris, în birouri de traducător autorizate.
Pe de altă parte, a primi suma de 63.772 Euro pentru niște traduceri pare a fi, puțin spus, exagerat în condițiile în care pentru traducerea unei pagini dintr-o limbă străină în limba română ori invers se percepe o taxă de aproximativ 25 lei, ceea ce însemnă că intimata ar fi trebuit să traducă aproape zece mii de pagini, pagini, care nu există.
În considerarea tuturor argumentelor, tribunalul în temeiul lui art. 296.pr.civ. a considerat ca si fondat apelul declarat de motiv pentru care având în vedere că s-a dovedit existența unui contract de împrumut între apelant și intimate, în temeiul art. 1576 și următoarele Cod Civil, a admis apelul împotriva sentinței civile nr. 9176/21.11.2007 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj N pe care a schimbat-o în totul în sensul că admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele și, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei civile nr. 123/A/2009 Tribunalului Cluj în sensul respingerii apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 9176/2007 a Judecătoriei Cluj -N și menținerea acestei sentințe. În subsidiar, pârâtele au solicitat în temeiul art. 312 alin. 1 combinat cu alin. 5 trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâtele au invocat că hotărârea Tribunalului Cluj s-a pronunțat cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, stabilirea greșită a naturii sale și naturii obligațiilor părților, și s-a schimbat înțelesul actului juridic. Reclamantul s-a prevalat de un act prin care ar fi recunoscut datoria și că s-ar fi obligat ca până în iulie 2006 s-o restituie, însă această afirmație referitoare la actul juridic de împrumut are caracter general și nu sunt stabilite elemente concrete ale acordului de împrumut, nu este stabilită o sumă certă acceptată între părți, momentul în care s-a realizat acordul de voință pentru împrumutarea și primirea sumei, or dacă acest acord s-a stabilit în același timp sau separat cu fiecare pârâtă.
Reclamantul se prevalează de faptul că a trimis sume de bani fiecărei pârâte, dar nu prezintă decât un singur act, interpretat de instanța de apel ca act de recunoaștere împrumutului, dar acesta este atribuit numai recurentei. În mod greșit instanța de apel apreciat că prin acest act se recunoaște un împrumut ce ar incumba ambelor recurente, deși el nu era semnat de ambele și nu a fost recunoscut de ambele recurente.
Recurentele au arătat că în mod greșit s-a reținut că există o obligație solidară între pârâte, încălcându-se exigențele art. 1039 și 1041.civil, deoarece obligația solidară nu se prezumă, ci trebuie stipulată în mod expres, ori actul datat 28.11.2002 nu putea fi opus pârâtei drept act de recunoaștere unei datorii și generator obligației de restituire în sarcina acesteia. Sumele trimise ulterior datei de 22.12.2002 ar fi trebuit să aibă drept cauză și temei alte acte distincte față de împrumutul care s- dorit a fi dovedit cu acel act de recunoaștere.
Recurenta a arătat că așa zisul act de recunoaștere din 28.11.2002 nu poate fi nici început de dovadă scrisă împotriva sa (nu sunt îndeplinite cond. prev. de art. 1127 alin. 2 civil), nici act de recunoaștere eficient împotriva sa și, în plus, instanța de apel omis să observe că pretenția reclamantului față de recurentă este prescrisă.
Recurentele au solicitat să se verifice poziția pe care reclamantul o exprimă în cererea de chemare în judecată pentru restituirea aceluiași împrumut în Italia, dar formulat numai împotriva recurentei, în care acesta evită să arate că ar fi avut o relație foarte strânsă cu aceasta, deoarece în Italia existența unui trai în comun permite și recunoaște susținerea patrimonială între parteneri și, chiar dacă ar proveni doar din partea unuia și nu dă dreptul la repetițiune.
Recurenta a arătat că s- căsătorit în 2001, iar imobilele pentru a căror cumpărare reclamantul ar fi trimis bani - apartamentul din C-N, str. - - a fost dobândit de părinții recurentei anterior stabilirii oricăror raporturi cu reclamantul; apartamentul din Perugia - fost dobândit din sursele financiare a soțului recurentei; repararea imobilului din loc. u - nu se poate ridica la suma a cărei restituire se solicită, deoarece întreaga valoare imobilului nu atinge această sumă. Recurenta învederat instanței că sumele trimise reprezintă plata unor servicii de traducere și deplasările pe care le- presupus, precum și restituirea unor împrumuturi acordate de către pârâtă reclamantului.
În al doilea rând, recurentele au arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 304 pct. 8 comb. cu art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. deoarece instanța a interpretat greșit, ca început de dovadă scrisă, actul din 28.11.2002 și s-a procedat greșit la administrarea probei testimoniale în condițiile în care s-au nesocotit disp. art. 1191 alin. 1 și 2 civil.
Recurentele au apreciat că concluziile raportului de expertiză realizat la INEC sunt insuficient argumentate sub aspect tehnic criminalistic, dar vădit hazardate și nu pot fi susținute de probele administrate de reclamant. Expertiza din C concluzionat că semnătura de pe actul contestat reprezintă un hibrid între scriere și subscriere și, prin urmare, nu se explică de ce în loc să-și asume acel act prin propria semnătură, pâtâta a fost nevoită să execute un semn care să reprezinte un hibrid. Pe baza acestor elemente s- considerat că în mod nelegal tribunalul a atribuit caracter de început de dovadă actului din 28.11.2002 și la judecarea apelului s-au încălcat prev. art. 1191 alin. 1 și 2.civil.
Instanța de apel nu a coroborat datele rezultate din pretinsul început de dovadă scrisă cu susținerile martorilor pentru dovedi acordul de voință în sensul împrumutului distinct între reclamant și pe de o parte, între reclamant și pe de altă parte, ce sumă a fost împrumutată uneia sau alteia și în ce termen trebuia restituită suma.
În al treilea rând s- considerat că hotărârea instanței de apel este nelegală prin prisma art. 304 pct. 5 Cod proc.civ. fiind încălcate prev. art. 212 coroborat cu art. 129 Cod proc.civ.
Instanța de apel la primul termen de judecată în condițiile lipsei de procedură cu intimatele a admis efectuarea unei contraexpertize grafice, deși expertiza administrată prezenta concluzii cu caracter de certitudine privind grafismul supus verificării. La următorul termen, instanța de apel, deși a anulat dispozițiile date și măsurile luate anterior, dispus administrarea probei cu contraexcpertiza și a menținut doar obiectivul fixat la primul termen, respingând cererea în apărarea recurentelor de a se verifica prin contraexpertiză apartenența sau nonapartenența grafismului considerat a fi semnătura atribuită lui pe componentele scrisului, astfel încât cele două rapoarte să permită o analiză comparativă.
Îndeplinind în această manieră actul procedural, au fost încălcate disp. art. 129 alin. 5 Cod proc.civ. precum și dreptul recurentelor la un proces echitabil.
La adăpostul sintagmei potrivit căreia instanța nu este lămurită prin expertiza făcută s-a creat un mijloc procedural prin care a fost înlăturată prima expertiză fără nici un alt argument decât acela că fost realizată de 3 experți la nivelul INEC și concluziile acesteia puteau fi coroborate cu elemente referitoare la raporturile dintre părți evidențiate prin depoziții testimoniale. Nota de observații a expertului asistent a fost înlăturată anterior dezbaterii fondului, fiind apreciată ca obiecțiuni din partea recurentelor, care nu au fost prezentate corect procedural. Recurentele au menționat că în adresa nr. 1229/14.01.2009 INEC B arătat că lucrările au valoare probantă egală, iar instanța urmează să valorifice una din ele.
În al patrulea rând, recurentele au invocat nelegalitatea hotărârii instanței de apel, în conformitate cu art. 304 pct.7 Cod proc.civ. deoarece hotărârea nu are o motivare clară pe elementele unui contract de împrumut ca acord de voință, nu este menționată obligarea de restituire, precum și efectele actului sau actelor juridice. Deși sumele au fost trimise separat celor două pârâte, acestea au fost obligate în solidar să restituie suma de 63.772 Euro și această obligație solidară nu a fost motivată de către instanța de apel. Recurentele au arătat că motivarea hotărârii trebuie să cuprindă considerentele care au format convingerea instanței și trebuie să corespundă unui examen efectiv al problemelor raportului de drept dedus judecății, astfel încât din examinarea mijloacelor de probă să rezulte în ce mod se susține soluția adoptată, ori în cauza de ață acest examen lipsește.
Prin întâmpinare reclamantul solicitat respingerea recursului.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Reclamantul și- întemeiat acțiunea pe un înscris sub semnătură privată preconstituit în 28.11.2002 la.
În acest înscris se menționează că, a primit sumele transferate prin cu titlu de împrumut de la reclamant și s- obligat să le restituie până la data de 1 iulie 2006.
Având în vedere acest înscris și sumele transferate în favoarea pârâtelor și, tribunalul le-a obligat pe amândouă, în solidar, la plata sumei de 63.772 Euro.
Din înscrisurile care atestă suma de bani transferată pe numele pârâtelor și prin rezultă că din 16.03.2001 până în 08.06.2006 s-au transferat diverse sume de bani Aceste sume au fost trimise de la HG( 7,11,12,13, 14, 15, 16, 18, 20, 24, 25, 26, 27-32) și ( 7,. 8,. 9,. 11).
Deși există două persoane care au trimis sume de bani, instanța de apel nu a stabilit (fiind vorba de aceste nume și prenume diferite) cine este și ce raporturi juridice există între acesta, reclamant și pârâte. În acest context a admis acțiunea obligând pârâtele să-i restituie reclamantului suma solicitată de acesta deși nu el a făcut toate transferurile bancare în favoarea pârâtelor Apoi, între reclamant și pârâte nu există nici un contract de împrumut sau mai multe care să dovedească raporturile juridice dintre aceștia.
Din probele testimoniale administrate tribunalul a reținut că reclamantul ar fi fost în relații de prietenie cu pârâta în perioada 1998 - 2005 ( 62) sau (1998 - 2002), însă martorii audiați nu au putut da nici informație cu privire la suma împrumutată, dacă a fost un singur împrumut sau mai multe.
Mai mult, instanța de apel deși apreciat că relația de prietenie dintre reclamant și pârâta face posibilă aplicarea excepției de la regula stabilită în art. 1191.civil - respectiv imposibilitatea morală de a se preconstitui înscrisul constatator al împrumutului sau împrumuturilor, nu stabilește ce raporturi obligaționale au existat între reclamantul și pârâta. În interogatoriul luat pârâtei, aceasta învederat că l- văzut pe reclamant o singură dată și nu există administrate probe, din care rezulte imposibilitatea morală reclamantului de a încheia cu acesta un înscris cu pârâta.
Prin înscrisul sub semnătură privată încheiat în 28.11.2002 pârâta recunoaște că a primit ca împrumut diverse sume de bani până în 2002. Acest act poate avea valoare recognitivă pentru un raport juridic anterior, un eventual contract de împrumut.
Art. 1189 alin. 1.civil prevede că actul recognitiv trebuie să cuprindă cauza și obiectul datoriei, precum și data titlului primordial. Înscrisul mai sus arătat nu îndeplinește aceste exigențe.
Din probatoriul administrat nu s-a stabilit cu certitudine: care sunt raporturile juridice cu fiecare pârâtă, dacă fost vorba de un contract de împrumut recunoscut de pârâta în 2002, care au fost raporturile juridice ulterioare acestei date cu reclamantul, dacă există alte contracte de împrumut. Nu s-a stabilit ce raporturi juridice au existat între reclamant și. A încheiat un contract de împrumut cu aceasta? Este greu de crezut că un creditor căruia nu i se restituie împrumutul până în01.07.2006, (termenul stipulat în înscrisul din 28.11.2002) mai trimite ulterior, în 08.07.2006, pârâtei 550 Euro. Cu ce titlu au fost trimiși acești bani?
Așadar, curtea constată că starea de fapt nu este pe deplin lămurită. Instanța de apel nu a stabilit care erau raporturile juridice între părți, cu ce titlu au fost date sumele respective (împrumut, dar manual etc. - vezi depoziția ( 62-64), "sumele au fost date cu titlu de ajutor", și "nu știu dacă sumele trebuiau restituite". Instanța de apel obligă pe pârâta să restituie în solidar cu pârâta suma de 63.772 euro, dar nu s-a dovedit ce raporturi obligaționale există între aceștia. Nu s-a stabilit cu certitudine existența împrumutului, suma împrumutată și solidaritatea convențională pârâtelor.
Recursul este o cale extraordinară de atac care permite verificarea deciziei pronunțate în apel numai sub aspectul legalității și nu a temeiniciei acesteia.
Prin urmare, starea de fapt trebuie pe deplin lămurită la instanța de apel, deoarece în recurs nu se pot administra probe, potrivit art. 305 Cod proc.civ.
Prin urmare, în temeiul art. 212 alin. 5 Cod proc.civ. curtea va admite recursul și va casa hotărârea cu trimitere spre rejudecare a apelului pentru completarea probațiunii și stabilirea raporturilor juridice dintre reclamant și pârâte, potrivit celor mai sus reținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtele - și împotriva deciziei civile nr. 123/A din 3 martie 2009 Tribunalului CLuj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe Tribunalul Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania
- - - - - - -
GREFIER
TARȚA
Red. dact. GC
7 ex/11.01.2010
Jud.apel:,
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania
