Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 318/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 318/R-CM
Ședința publică din 09 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Veronica Șerbănoiu
Judecător: - --
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, cu sediul în Rm.V, b-dul -, nr.28, județul V și MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B, sector 1, G-, nr.28-30, împotriva sentinței civile nr.83 din 08 februarie 2008,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimatele-reclamante și, în baza delegației de substituire a avocatului nr.29 din 09.04.2008, emisă de Cabinet individual-Baroul V, lipsă fiind recurenții-pârâți Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației Cercetării și T și intimații-pârâți Școala cu clasele I-VII, Școala cu clasele I-VIII și Liceul.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea constată că nu sunt cereri de formulat și acordă cuvântul pe recursuri.
Apărătorul intimatelor-reclamante solicită respingerea recursurilor ca nefondate. Cu cheltuieli de judecată.
Depune la dosar note de ședință.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr- reclamantele și au chemat în judecată pârâții Școala cu Clasele I-VIII Rm V, Liceul Rm V, Școala cu Clasele I-VIII GH. Rm. V, Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației Cercetării și T pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 45 alin.1 din Legea nr. 128/1997 de către fiecare dintre reclamanți, pentru perioada octombrie 2001 până la data încetării activității, cu actualizarea sumelor în funcție de rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective și integrale.
În motivarea acțiunii s-a susținut că norma didactică și reducerea acesteia sunt reglementate de prevederile Legii nr. 128/1997, precum și de alte acte normative sau administrative cu caracter normativ, specifice învățământului.
În susținerea acțiunii au fost invocate și prevederile art. 45 alin.1 din Legea nr. 128/1997.
Făcându-se referire la actele normative menționate, s-a susținut că din prevederile acestora, îndeosebi din cele ale Legii nr. 128/1997 a rezultat în mod clar că toate categoriile de personal didactic de predare, indiferent că este vorba de educatori, învățători, institutori, profesori sau maiștri instructori, beneficiază de reducerea cu două ore săptămânal a normei didactice, cu condiția să aibă o vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic
S-a susținut că reclamanții îndeplinesc condițiile cerute de lege respectiv vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic I încă de la 1 octombrie 2001.
S-a invocat Acordul din 28 noiembrie 2005 (semnat inclusiv de Ministerul Educației și Cercetării ), prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001- septembrie 2004 pentru întreg personalul didactic.
Acest "Acord" a fost legiferat prin OUG 17/2006, care reia aceleași principii.
S-a emis și ordinul nr. 1350/2007 care prevede inclusiv modalitatea în care se vor plăti " cu ora" persoanele prevăzute de art. 45 alin.1.
S-a formulat întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 115 Cod pr.civilă de către pârâtul Inspectoratul Școlar al județului V, prin care s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținându-se că, potrivit dispozițiilor art. 166 alin.1 din Codul Muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, text de lege în temeiul căruia s-a susținut că acțiunea este prescrisă, cel puțin pentru perioada octombrie 2001 și până în noiembrie 2004.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 43 lit. a și b, art.44 alin.1, 3 și 4 din Legea nr. 128/1997.
În lege nu se regăsesc referiri la plata suplimentară a celor care nu au beneficiat de reducerea normei didactice.
În cauză a fost invocată de către pârâtul Ministerul Educației Cercetării și T excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
S-a susținut că Ministerul nu este angajatorul reclamanților, între acesta și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligația din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor. Se face referire la dispozițiile art. 10 art. 14 din Legea nr. 53/2003, art. 11 din Legea nr. 128/1997 raportat la art. 7 alin.8 din Legea nr. 84/1995.
Ministerul Educației Cercetării și T nu este ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar.
S-a invocat Hotărârea de Guvern nr.2192/2004 potrivit căreia finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.
În pricină a fost administrată proba cu înscrisuri: adeverințe eliberate de Școala cu clasele I-VIII Rm V pentru învățătoarea și adeverințele eliberate de Liceul, Școala cu clasele I-VIII Gh. și Școala cu clasele I- VIII Rm. V pentru învățător, copii de pe actele de identitate.
Prin sentința nr.83 din 8.02.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Educației Cercetării și T și excepția prescripției dreptului materiale la acțiune invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean
A fost admisă acțiunea formulată de reclamante și au fost obligați pârâții Școala cu Clasele I-VIII, Rm V, Inspectoratul Școlar ll Jud.V și Ministerul Educației și Cercetării să plătească drepturile salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus de câte 2 ore săptămânal față de norma didactică începând cu 1 octombrie 2001 până la data încetării activității, cu actualizarea în funcție de rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective și integrale plus 300 lei cheltuieli de judecată reclamantelor și.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137 alin.1 Cod pr.civilă, instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea fondului pricinii.
Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul a examinat cu prioritate excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi ținut obligat în raportul juridic dedus judecății.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T are și el calitate procesuală pasivă deoarece, a fost chemat în judecată, la plata contravalorii muncii prestată în plus pentru cele două ore suplimentare, astfel cum s-a solicitat prin acțiune, iar potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 84/1995 a învățământului, acest minister elaborează planurile de învățământ, ceea ce presupune că modificarea acestora implică și atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 2 din OUG nr. 17/2006, diferențele de drepturi salariale care se achită cadrelor didactice în urma unor hotărâri judecătorești se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru finanțarea cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, precum și din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T, pentru personalul didactic din inspectoratele școlare și din unitățile aflate în subordinea acestora.
Față de considerentele expuse s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și
În ceea ce privește excepția referitoare la prescripția parțială a dreptului la acțiune invocată de pârâți pentru perioada 2001-2004, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția, aceasta se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar potrivit dispozițiilor art. 17 din același act normativ, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă o nouă prescripție.
Prin Acordul încheiat între Guvernul României și federațiile sindicale din învățământ la data de 28 noiembrie 2005 s-a convenit ca pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004, față de calcularea greșită a salariilor personalului didactic, prin Ministerul Educației și Cercetării, să se stabilească o reglementare unitară care să împiedice apariția de discriminări între salariații aflați în aceeași situație, iar urmarea acestui acord s-a reflectat în OUG nr. 17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 17/2006, plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 personalului didactic din învățământul de stat, rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, se face conform prevederilor acestei ordonanțe.
Atât prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, cât și prin OUG nr. 17/2006, s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor.
Această recunoaștere a întrerupt cursul prescripției, astfel încât după data de 28 noiembrie 2005, respectiv 28 februarie 2006 (când s-a publicat în Monitorul Oficial OUG nr. 17/2006), a început să curgă o nouă prescripție de 3 ani.
Acțiunea care formează obiectul prezentei judecăți a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 19 noiembrie 2007, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani nu se împlinise la data introducerii acțiunii.
Pentru aceste motive a fost respinsă excepția privind prescripția parțială a dreptului la acțiune.
Cât privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că, reclamanții ocupă funcțiile didactice de învățători în unitățile de învățământ pârâte.
În ceea ce privește cererea referitoare la plata drepturilor salariale neacordate, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 43 alin.1 din Legea nr. 128/1997 - legea învățământului, norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților prevăzute la art. 42 alin.1 lit. a din lege și se stabilește după cum urmează: a) - un post de educatoare (institutoare) pentru fiecare grupă de preșcolari sau pentru grupe combinate, în unitățile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădinițele cu program prelungit și la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture; b) - un post de învățător (institutor) pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate; c) - 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar; d) - 24 de ore pe săptămână pentru maiștrii instructori.
Potrivit dispozițiilor art. 45 din aceeași lege, personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
În ceea ce privește dispozițiile art. 45 din Legea nr. 128/1997, tribunalul reține că acestea reglementează drepturile personalului didactic fără să se facă vreo distincție între funcțiile didactice, astfel cum sunt ele enumerate prin dispozițiile art. 5 din Statutul personalului didactic, ceea ce presupune că diminuarea normei didactice cu două ore săptămânal fără reducerea salariului se aplică tuturor funcțiilor didactice, respectiv inclusiv învățătorilor, educatorilor și institutorilor.
În condițiile în care dispozițiile art. 43 alin.1 din Legea nr. 128/1997 prevăd că norma didactică pentru învățători, educatori și institutori este postul, aceasta presupune că, în ciuda faptului că nu se poate diminua norma didactică intitulată de lege "un post", deoarece nu este vorba despre un număr de ore, ca normă didactică, totuși, dacă învățătorilor, educatorilor și institutorilor nu li s-ar recunoaște drepturile bănești cu privire la cele două ore de reducere a normei didactice de care beneficiază profesorii, s-ar produce o discriminare indirectă cu efectele unei discriminări directe în ceea ce privește egalitatea de tratament privitoare la drepturile salariale ale întregului personal didactic.
Astfel fiind, în ceea ce privește cererea referitoare la obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, aceasta a fost admisă și pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale menționate, în condițiile prevăzute de art. 45 alin.1 din Legea nr. 128/1997, pentru perioada octombrie 2001 și până la data încetării activității, cu aplicarea indicelui de inflație.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod pr.civilă, pârâții împotriva cărora s-a admis acțiunea au fost obligați să plătească reclamanților câte 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanțelor depusă la dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației Cercetării Și T, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin recursul declarat de Inspectoratul Școlar Județean V, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, se critică sentința de fond, susținându-se că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În primul motiv de recurs se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001-2004, apreciindu-se greșit conținutul acordului semnat la 28.11.2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, precum și dispozițiile OUG nr.17/2006, potrivit cărora, recunoașterea debitelor datorate personalului didactic au întrerupt cursul prescripției.
Se încalcă astfel dispozițiile art.7 și 12 din Decretul nr.167/1958.
În motivul doi de recurs se susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997. Prin actul normativ amintit se prevede dreptul personalului didactic la reducerea normei didactice însă și obligația acestora de a solicita conducerii unității de învățământ acest lucru, obligație pe care cadrele didactice nu au executat-
Pe de altă parte salariul personalului de învățământ este stabilit prin lege, încât acesta nu poate face obiectul unor negocieri, reclamanții fiind îndreptățiți la plata orelor efectuate în plus, numai în baza unui act adițional la contractul individual de muncă.
Prin recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării și T, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 precum și art.3041Cod pr.civilă se susține, în primul motiv de recurs că în mod nelegal nu a fost reținută lipsa calității procesuale pasive a acestui recurent, deoarece el nu are atribuții de finanțare a cheltuielilor de personal pentru angajații din învățământul preuniversitar de stat. Această obligație revine unităților de învățământ care au obligația de a-și întocmi bugete proprii, fundamentate pe finanțări, proporționale cu numărul de elevi sau preșcolari, pentru cheltuieli de personal, în faza de elaborare a proiectului de buget local.
În aceeași ordine de idei a susținut că ordonatorul principal de credite pentru salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar este consiliul local, finanțarea cheltuielilor pe unități școlare făcându-se prin bugetul consiliilor locale și nu prin bugetul său, iar dacă pe parcursul execuției bugetare, consiliul județean la solicitarea consiliilor locale constată că fondurile pentru plata salariilor sunt insuficiente, solicită Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea.
În al doilea motiv de recurs se susține că sentința de la fond este nelegală, reținând greșit că Acordul încheiat de către Guvernul României cu principalele federații sindicale din învățământ este aplicabil prezentei cauze, deoarece acest acord nu se referă la drepturile salariale solicitate prin acțiunea de față.
Pe de altă parte se susține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.27 din HG nr.281/1993 care vizează o procedură prealabilă, respectiv formularea unei contestații în legătură cu stabilirea salariilor, sporurilor, premiilor, de competența Consiliului de administrație.
Curtea analizând recursurile prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate constată că acestea sunt nefondate, urmând a le respinge ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă și pentru următoarele considerente.
Recursul declarat de Inspectoratul Școlar Județean V este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare.
Primul motiv de recurs, vizând prescripția dreptului material la acțiune este neîntemeiat pentru următoarele considerente.
Instanța de fond a reținut corect că a avut loc întreruperea cursului prescripției prin Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005 între Guvernul României și federațiile sindicale din învățământ, precum și prin nr.OUG17/2006 cu privire la plata drepturilor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, pentru personalul didactic din învățământul de stat.
Din această perspectivă se reține că, potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.
Potrivit art.295 alin.1 din Codul Muncii, dispozițiile acestuia se întregesc însă cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile, cu referire la art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959 care dispune: "prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția".
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din actul normativ evocat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Față de cele expuse, rezultă că acțiunea reclamanților introdusă la data de 17 aprilie 2007, prin care s-au solicitat drepturi bănești restante pe perioada octombrie 2001 - la zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripție și nu doar unul singur, iar instanța le-a reținut corect ca atare.
Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora urmarea calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001 - octombrie 2004, așa că după această dată a început să curgă o nouă prescripție.
Constatările din acest act s-au reflectat apoi în nr.OUG17/2006, care în art.1 a prevăzut plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultată din aplicarea Legii nr.128/1997.
Al doilea motiv de recurs vizând greșita aplicarea a legii este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerente.
Este inexact că pentru a beneficia de reducerea normei didactice și prin urmare de drepturile în discuție fiecare reclamant trebuia să fi solicitat expres acest lucru.
Dreptul instituit pentru reclamanți de art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, care arată că personalul didactic cu o vechime de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, este prevăzut expres fără nici o limitare sau condiționare, în sensul că ar fi trebuit să-l solicite și să se fi prevăzut într-un act adițional.
În acest context nu poate fi primită nici susținerea că reclamanții nu au dovedit că au prestat muncă în plus câte două ore săptămânal față de norma didactică, condiția cerută de lege fiind reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, în situația în care au peste 25 de ani vechime și gradul didactic
Mai mult, prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și T nr.1350/2007 prin care s-a aprobat metodologia de calcul a drepturilor salariale, s-a recunoscut posibilitatea plății reclamanților, prevăzându-se în mod expres tarifele orare pentru sistemul plății pentru orele neplătite ce fac obiectul sesizării instanței.
Recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării și T este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.
Primul motiv de recurs, vizând greșita reținere a calității procesuale pasive a acestui recurent, este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare, reținându-se că acest recurent are calitate procesuală pasivă, având atribuția de a reduce norma didactică a reclamanților cadre didactice și de a plăti contravaloarea muncii prestate.
De asemenea, potrivit art.12 din Legea nr.84/1995, recurentul elaborează planul de învățământ pe care le și modifică.
La acestea se adaugă observația că potrivit art.2 din nr.OUG17/2006, diferențele de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile pentru cadrele didactice se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, precum și din bugetul Ministerului Educației Cercetării și T care nu poate astfel pretinde că nu are nici o legătură cu pretențiile deduse judecății.
Al doilea motiv de recurs va fi respins ca neîntemeiat, reținându-se că în cauză este aplicabil acordul încheiat de către Guvernul României cu principalele Federații sindicale din învățământ, acord în care se prevede printre altele și reparația prejudiciilor salariale produse în perioada octombrie 2001-septembrie 2004, personalului didactic din învățământul de stat.
De menționat faptul că acest acord, contrasemnat și de acest recurent a fost legiferat la nivel legislativ, adoptându-se în acest sens OUG nr.17/2006, aprobată prin Legea nr.216/2006.
De precizat faptul că acest acord a încercat înlăturarea discriminărilor dintre salariații aflați în aceeași situație.
Pe de altă parte se reține faptul că salariul personalului din învățământ este stabilit prin lege, încât acesta nu poate să facă obiectul unor negocieri așa cum recunoaște și acest recurent, drepturile salariale și reducerea normei didactice fiind prevăzute prin Legea nr.128/1997, reclamanții făcând dovada vechimii de peste 25 de ani, a gradului didactic I, condiții cerute de dispozițiile legale amintite pentru reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal și plata drepturilor salariale, potrivit OUG nr.17/2006.
Pentru considerentele arătate va fi menținută sentința de la fond ca temeinică și legală, urmând a fi acordate cheltuieli de judecată în favoarea reclamantelor, în cuantum de câte 300 lei, obligație care revine recurenților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, cu sediul în Rm.V, b-dul -, nr.28, județul V și MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B, sector 1, G-, nr.28-30, împotriva sentinței civile nr.83 din 08 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimate fiind reclamantele: și și pârâtele Școala cu Clasele I-VIII Rm V, Liceul Rm V și Școala cu Clasele I-VIII GH. Rm..
Obligă pe recurenți la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată respectiv câte 300 lei pentru fiecare dintre cele două reclamante.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pentru, aflată în CO,
Semnează Președintele instanței,
Grefier,
Red.
/Ex.2/24.04.2008.
Jud.fond:;;
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Constantina Duțescu, Veronica Șerbănoiu
