Pretentii civile. Speta. Decizia 320/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 320/R-CM
Ședința publică din 09 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Veronica Șerbănoiu
Judecător: - --
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI, cu sediul în B, sector 5,- și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.47/CM din 18 ianuarie 2008,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile procesuale, respectiv, recurentul-pârât Ministerul Justiției, recurentul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor-prin Dgfp A, intimatul-reclamant, intimații-pârâți Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Având în vedere că este procedură îndeplinită și că s-a solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că la data de 18 decembrie 2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș, Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru a fi obligați la plata drepturilor bănești ce i se cuvin conform OUG nr.177/2002, cu modificările intervenite și art.29 alin.1 din Legea nr.78/2000, reprezentând indemnizația ce i se cuvenea pentru soluționarea infracțiunilor de corupție, cu calcularea indicelui de inflație aferent întinderii acestora și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat de către reclamant că a funcționat în calitate de judecător la Curtea de APEL PITEȘTI, de la data înființării și până în luna septembrie 2004, dată după care a îndeplinit aceeași funcție de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În perioada menționată a participat la soluționarea cauzelor penale în cadrul secției penale, fiind nemijlocit implicat în judecarea dosarelor de corupție prev.de Legea nr.78/2000.
Din oficiu, instanța a pus în discuția părților, în raport de disp.art.27 pct.3 din nr.OG137/2000, modificată, introducerea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
La data de 14 februarie 2007, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că răspunde de gestionarea bugetului aprobat prin legea bugetară anuală, Guvernul fiind răspunzător de repartizarea sumelor de la bugetul de stat către ordonatorii principali de credite. A mai arătat că este ordonator principal de credite așa cum este și Ministerul Justiției și nu poate fi obligat la plata pentru salariații altor instituții.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare invocând excepția de necompetență materială a tribunalului în soluționarea prezentei cauze, pe motiv că cererea de chemare în judecată are caracterul unei simple acțiuni în pretenții, că potrivit art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării potrivit dreptului comun printr-o acțiune în pretenții introdusă la judecătorie.
S-a mai susținut că în cauză nu este vorba de drepturi prevăzute de lege în favoarea reclamantului și neachitate, prin urmare nu este aplicabilă răspunderea angajatorului în temeiul art.269 Codul muncii, ci de drepturi care nu au fost prevăzute în favoarea sa, numai în beneficiul celor care îndeplineau condițiile prevăzute de dispozițiile legii în vigoare atunci.
Pe fondul cauzei, Ministerul Justiției a arătat că cererea este neîntemeiată. Legiuitorul a determinat expres beneficiarii sporului de 30 % - 40 %, iar sporul în discuție nu este unul permanent, ci este acordat în funcție de participarea efectivă în completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție.
Ministerul Justiției a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, conform Decretului nr.167/1958, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru ca în cazul în care se va admite cererea de chemare în garanție să fie obligat acesta la virarea fondurilor necesare achitării sumelor solicitate, ca urmare a neacordării sporului de 30 % și respectiv 40 % din indemnizația de încadrare lunară, spor acordat în condițiile stabilite prin nr.OUG43/2002 și nr.OUG24/2004, astfel cum a fost aprobat prin Legea nr.601/2004.
A mai susținut că potrivit art.15 din HG 83/2005 și art.131 din Legea 601/2004, republicată, privind organizarea judiciară, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Plata către reclamant a sumelor solicitate, precum și în general, plata diferențelor de drepturi salariale, se poate realiza numai după deschiderea de credite și după alimentarea cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin sentința civilă nr.47/CM din data de 18 ianuarie 2008, Tribunalul Argeșa admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamantului suma de 7852 lei reprezentând diferența de drepturi salariale aferente perioadei iulie 2002 - decembrie 2002 și lunilor martie, iulie și august 2004.
A fost obligat pârâtul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare efectuării plății.
S-a luat act că reclamantul a renunțat la acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței, s-a reținut că tribunalul a fost învestit cu soluționarea cererilor având ca obiect plata diferenței de drepturi bănești reprezentând sporul de 30 %, respectiv 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută de nr.OUG43/2002 și nr.OUG24/2004, aprobată prin Legea nr.601/2004.
Acest spor este direct legat de exercitarea atribuțiilor specifice profesiei de magistrat, respectiv în strânsă legătură cu raportul de serviciu, asimilat raportului de muncă.
Prin urmare, dreptul comun la care face trimitere art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 este dreptul muncii, care atrage competența materială a instanței prevăzută de art.284 pct.1 Codul muncii și art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, respectiv a tribunalului.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției, instanța a reținut că prin Hotărârea nr.185/22.07.2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei discriminări directe potrivit art.2 alin.1 și 2 din nr.OG137/2000, între magistrații beneficiari ai sporului de 30 % - 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară ca urmare a participării în complete specializate pentru soluționarea infracțiunilor de corupție și cei care nu au avut posibilitatea de a participa în astfel de complete.
Deși prin hotărârea menționată s-a recomandat Ministerului Justiției emiterea unui proiect de act normativ în vederea modificării dispozițiilor legale privind acordarea sporurilor de mai sus, în sensul eliminării situației de inegalitate dintre categoriile de magistrați, legea specială stabilește în art.21 amintit anterior, dreptul de a pretinde despăgubiri în toate cererile de discriminare prev. deOGnr.137/2000, indiferent de antrenarea răspunderii contravenționale.
Cu atât mai mult cu cât sporurile în discuție nu au fost prevăzute de lege în favoarea reclamantului în perioada supusă analizei, dreptul de a formula acțiunea în despăgubire ca urmare a constatării discriminării s-a născut de la data respectivei constatări prin hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin urmare, s-a constatat că acțiunea de față a fost introdusă în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.283 pct.l lit.c Codul muncii.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că rolul său este de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Ministerul Economiei și Finanțelor în Legea nr.500/2000, art.19-35.
Potrivit art.15 din nr.HG83/2005 instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat, iar dispozițiile art.131 din Legea nr.304/2004, republicată, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.32 alin.l pct.2 din nr.HG208/2005, Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Tot neîntemeiată a fost privită și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, având în vedere faptul că nu s-a solicitat de la chematul în garanție plata directă către reclamant a sumelor reprezentând drepturi salariale, ci s-a solicitat ca acesta să pună la dispoziția celorlalți pârâți diferențele salariale menționate.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art.29 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, art.28 pct.4 din nr.OUG43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție,modificat prin art.28 pct.4 teza I din nr.OUG24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției coroborate cu prevederile art.11 din nr.OUG177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților judecători care au compus, în perioada în care aceste prevederi legale au fost în vigoare, completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, au primit un spor de 30 % din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv de 40 %, acest din urmă spor începând cu data de 01.05.2004.
Pentru perioadele menționate la fila 170, reclamantul a făcut parte din completele de judecată menționate mai sus, dar nu a primit sporurile de 30 %, respectiv 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară.
În aplicarea principiului constituțional prevăzut de art.16 alin.1 din Constituție, conform căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări, art.5 alin.1 din Codul muncii prevede că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații.
Obligația angajatorului de a nu săvârși nici o discriminare directă sau indirectă față de salariați este dezvoltată de nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Acest act normativ consacră în art.1 pct.2 lit.e, în concordanță cu prevederile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dreptul la un salariu egal pentru munca egală.
În speță a existat o discriminare din punctul de vedere al remunerării, discriminare ce încalcă prevederile legale menționate.
De altfel, prin Hotărârea 185/22.07.2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei discriminări directe, potrivit prevederilor art.2 alin.1 li 2 din nr.OG137/2000, între magistrații beneficiari ai sporului de 30 % - 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară ca urmare participării în complete specializate pentru soluționarea infracțiunilor de corupție și cei care nu au avut posibilitatea de a participa în astfel de complete.
Îndeplinirea de către Ministerul Justiției a recomandării privind emiterea unui proiect de act normativ în vederea modificării dispozițiilor legale privind acordarea sporurilor solicitate în sensul eliminării situației de inegalitate dintre magistrați și înlăturării sporului în discuție abia în anul 2005, nu înlătură obligația pârâților pentru despăgubiri.
are efecte pentru viitor, însă înlăturarea discriminării pentru trecut este posibilă numai prin plata despăgubirilor în baza art.21 din nr.OG137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002, coroborat cu art.269 pct.1 Codul muncii, actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești asigurând o justă reparație a prejudiciului suferit.
Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că pentru perioada menționată (256) reclamantul este îndreptățit la diferențe salariale de 7852 lei reprezentând suma netă, actualizată cu indicele de inflație.
Pentru aceste considerente, acțiunea formulată de reclamant a fost admisă așa cum s-a arătat.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâtul Ministerul Justiției și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Justiției a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art.105 alin.2 Cod procedură civilă, constând în aceea că raportul de expertiză contabilă prin care a fost stabilită suma datorată reclamantului nu i-a fost comunicat.
Așa fiind i s-a produs o vătămare în sensul textului citat, deoarece nu a avut posibilitatea să-și formuleze apărările și să verifice modul de calcul al sumei în discuție pentru a-l putea combate.
Pârâtul a mai susținut că hotărârea recurată este nelegală, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că acțiunea este prescrisă, deoarece termenul de 3 ani curge de la data intrării în vigoarea a nr.OUG43/2002, care a instituit inițial sporul de 30%, iar nu de la data constatării discriminării de către CNCD, așa cum greșit a reținut instanța de fond. Data cunoașterii discriminării nu coincide cu momentul pronunțării hotărârii CNCD, or potrivit art.8 din Decretul nr.167/1958 "termenul de prescripție în cazul acțiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască (sau putea) paguba și pe cel care răspunde de ea".
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința în ceea ce privește greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui recurent.
În dezvoltarea recursului se arată că între recurent și pârâtul Ministerul Justiției nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, nu a calculat și reținut corect impozitul, nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea chematului în garanție pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorât din contractul individual de muncă.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantei are Ministerul Justiției, iar raporturi de muncă există între reclamanți și instituția pârâtă, fără ca Ministerul Finanțelor Publice să fie implicat în vreun fel. Acesta este ordonator principal de credite, iar creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credit.
Recursul declarat de Ministerul Justiției este nefondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Potrivit art.105 alin.2 Cod procedură civilă: "Actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute de lege vătămarea se presupune până la dovada contrarie."
În cauză, necomunicarea raportului de expertiză, care este un mijloc de probă pârâtului, nu face incidente dispozițiile legale evocate în sensul îndeplinirii unor acte de procedură cu neobservarea formelor prevăzute de lege care privește, spre exemplu, situația când judecarea pricinii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la citarea părților ori celor în materie de competență materială etc.
Pârâtul avea obligația să depună toate diligențele prin prezența în instanță ori ținerea sub control a cauzei și să știe când s-a depus raportul de expertiză, situație funcție de care să formuleze eventual obiecțiuni ori să-și exprime punctul de vedere relativ la conținutul său.
Ori, nu s-a făcut dovada că acesta a solicitat măcar acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de raportul de expertiză într-un mod sau altul.
În vederea administrării acestei probe pârâtul a fost citat de expert, prilej cu care ar fi avut posibilitatea să-și exprime poziția, iar după efectuarea inițială a lucrării, reclamantul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, admise de instanță, astfel că s-a întocmit o lucrare suplimentară pe care pârâtul de asemenea nu a fost interesat s-o cunoască.
În concluzie, este inexact că prin hotărârea pronunțată tribunalul a cauzat pârâtului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acesteia.
Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Excepția de prescripție pentru perioada anterioară celei de 3 ani dinaintea promovării acțiunii este nefondată, având în vedere că abia prin Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări directe, potrivit art.2 alin.1 și 2 din nr.OUG137/2000, între magistrații care beneficiază de sporul de 30%, respectiv 40%, din indemnizația de încadrare brută lunară, ca urmare a participării în complete specializate pentru soluționarea infracțiunilor de corupție și magistrații care nu au avut posibilitatea de a participa la astfel de ședințe.
Rezultă așadar că dreptul de a formula acțiunea în despăgubiri, ca urmare a constatării discriminării s-a născut de la data respectivei constatări prin hotărâre a, deoarece abia la data respectivă a fost cunoscută paguba, astfel că soluția primei instanțe de respingere a excepției invocate de pârâtul Ministerul Justiției este corectă.
Recursul formulat de pârâtul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este de asemenea, nefondat, deoarece potrivit art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Nu trebuie omise din vedere atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor care constau, așa cum sunt enumerate de art.19 din lege, în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare etc.
Potrivit acestor atribuții, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A are calitate procesuală pasivă care constă în obligația de a vira celorlalți pârâți fondurile necesare executării hotărârii sub aspectul achitării drepturilor bănești solicitate, dată fiind calitatea sa de ordonator principal de credite, potrivit art.15 din nr.HG83/2005, art.131 din Legea nr.304/2004 și art.19 din Legea nr.500/2002.
Față de aceste considerente, ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.47/CM din data de 18 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/23.04.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Constantina Duțescu, Veronica Șerbănoiu
