Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 3225/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 3225
Ședința publică de la 19 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.238 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat faptul că recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 238 de la 29.01.2008 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
A obligat pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți la plata către reclamanți a sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 1.11.2004 până în prezent, pentru reclamantul și pe perioada 1.09.2006 până în prezent, pentru reclamanta, sume ce vor fi indexate cu rata indicelui de inflație până la data efectuării plății.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți să efectueze mențiunile cuvenite în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor B, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanții si în calitate de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de A, jud. M, au solicitat obligarea pârâților STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, la plata drepturilor salariale, a sporului de stres, în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu 1.09.2000 pentru reclamantul și 1.09.2006 pentru reclamanta și până la data executării hotărârii judecătorești
Instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată, urmând să fie admisă în parte, pentru următoarele motive:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost abrogat prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.59/1996.
Însă OG nr.83/2000, reprezintă o ordonanță ordinară, iar domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, astfel că, au fost încălcate dispozițiile art.114 din Constituția României, în vigoare la aceea dată.
Conform art.114 al.1 din Constituția României, în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, art. 72 al.3 precizând expres care sunt domeniile ce pot fi reglementate prin lege organică, printre acestea fiind cuprinse și cele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, al Ministerului Public și a Curții de Conturi (lit.h) și la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială (lit.i).
In domeniul raporturilor de muncă, se cuprinde și salariul, ca un element esențial al acestora, astfel că problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești, printre care și judecătorii, trebuia reglementată numai prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale menționate mai sus.
Prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice prev. de art.4 din Legea nr.24/2000.
Ordonanța de urgență este un act normativ de nivel inferior legilor organice, astfel că, abrogarea, sau după caz, modificarea și completarea printr-un asemenea act a unei legi organice, este în vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, așa cum s-a arătat mai sus, iar necesitatea respectării principiului, protecției încrederii în stat, implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare, de același nivel, sau de nivel superior și cer eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal, să se bucure de ele.
Conform art. 41 al.2 din Constituție, "salariații au dreptul la măsuri de protecție socială", iar acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, concediu de odihnă plătit precum și alte situații specifice stabilite prin lege".
Art.53 din Constituție prevede că, "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav". "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesar într-o societate democratică. Măsura trebuia să fie proporțională cu situația care a determinat-o, fără să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului sau a libertății".
Prevederile OG nr.83/2000, încalcă și dispozițiile Constituției menționate mai sus, ca și ale art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece măsura adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi.
In același sens, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit.d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
In Uniunea Europeană, stresul în muncă reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea profesională, care afectează peste 28% din angajații
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor, iar Directiva Cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă.
Pentru considerentele arătate mai sus, s-a impus admiterea în parte a acțiunii, obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Mehedinți la plata către reclamanți drepturilor salariale constând în sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, stabilit prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pe perioada 16 octombrie 2004 - până în prezent, actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății.
Pentru perioada cuprinsă între 1.09.2000 - 1.11.2004 acțiunea reclamanților este prescrisă potrivit art. 166 din Codul muncii, care prevede că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
De asemenea, instanța nu a aprobat cererea reclamanților de acordare în viitor, a sporului lunar de suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, întrucât pe de o parte acest drept nu este exigibil și nu este de asemenea, certă evoluția raporturilor juridice dintre părți și a modificărilor legislative în domeniul care formează obiectul cauzei.
Acțiunea reclamanților împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui organ central al administrației de stat, întrucât nu există raporturi juridice între reclamanți și această instituție, iar potrivit OG nr.22/2002, ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea sumelor necesare efectuării plăților ce rezultă din titlurile executorii.
Pentru aceleași considerente, instanța a respins si cererea de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lingă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ, criticând-o pentru nelegalitate, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, și anume a Curții De Apel București.
Un alt motiv de critică l-a constituit faptul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, obligând pârâtul la plata drepturilor respective în condițiile în care actul normativ care prevedea acordarea acestuia a fost abrogat.
A mai fost criticată sentința și pentru faptul că este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, tocmai datorită faptului că textul de lege care reglementa acest drept a fost abrogat.
Un ultim motiv de critică a fost acela că în mod greșit s-a dispus reactualizarea sumelor respective, deoarece pârâtul nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală.
De asemenea, recurentul critică soluția instanței asupra cererii de chemare în garanție, susținând că obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție există în temeiul dispozițiilor art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004.recurentul precizează că, în calitatea sa de ordonator de credite va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2007 în care să includă sumele necesare plății, iar cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală. Pentru admiterea cererii de chemare în garanție.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți instanța reține următoarele:
Astfel, prin decizia nr. 21/10.03.2008, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a statuat în interesul legii că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate din cadrul autorității judecătorești au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996.
Potrivit art. 329 alin. ultim din Codul d e procedură civilă, ezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
În aceste condiții, este neîntemeiată critica privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, drepturile salariale acordate fiind prevăzute de lege, astfel că instanța nu s-a substituit în atribuțiile care revin altei puteri în stat.
Cu privire la actualizarea sumelor cu rata inflației, aceasta își are izvorul în principiul reparării integrale a prejudiciului sub aspectul factorului obiectiv, cauzat de procesul de devalorizare a monedei naționale, proces exterior raporturilor dintre părți și independent de existența sau inexistența vreunei culpe.
Obligarea debitorului la plata sumei reactualizate la data plății este de natură să evite o scădere a valorii monedei ca urmare a întârzierii la plată și a acțiunii factorilor de devalorizare.
În ce privește critica referitoare la competența de soluționare a cauzei în primă instanță, recurentul a invocat dispozițiile art. 36 alin. 1 din OUG nr. 27/2006.
Critica este nefondată.
Textul invocat instituie o procedură specială pentru cazul în care magistrații contestă modul de stabilire a drepturilor salariale, însă în speța de față obiectul cererii îl constituie plata unor drepturi salariale.
Dispozițiile art. 281 din Codul muncii prevăd că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali.
De asemenea, potrivit art. 295 alin 2 din Codul muncii, prevederile Codului muncii se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă".
În ceea ce privește critica referitoare la greșita soluționare a cererii de chemare în garanție, Curtea o apreciază ca fiind nefondată.
Potrivit art. 60 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Esențial în soluționarea cererii de chemare în garanție formulate în prezenta cauză este de a stabili natura raportului juridic invocat de pârât ca temei al cererii de chemare în garanție, respectiv natura juridică a pretinsei obligații invocate în sarcina chematului în garanție.
În cuprinsul cererii de chemare în garanție, s-a solicitat instanței de fond să dispună prin hotărâre ca "Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților". Astfel formulată, obligația pretinsă are natura juridică a unei obligații de " face", astfel că cererea de chemare în garanție având acest obiect este inadmisibilă, față de redactarea tezei ultime a art. 60 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, care instituie pentru admisibilitate condiția invocării unei obligații de garanție sau de despăgubire.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă, va fi respins recursul formulat de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.238 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, intimații - pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - --
Grefier,
Red.jud. --
2 ex/AS
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Lucian Bunea, Manuela Preda
