Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 340/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 340/

Ședința publică de la 14 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase

JUDECĂTORI: Doru Octavian Pîrjol Năstase, Anamaria Monica

- - -

GREFIER -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1045/C/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat, cu delegație pentru recurent, consilier juridic, cu delegație pentru intimata-pârâtă, lipsă fiind recurentul.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Apărătorul recurentului arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentantul intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul, a criticat sentința primei instanțe considerând că aceasta a interpretat greșit actul dedus judecății, i-a dat un alt înțeles. Astfel reclamantul a formulat contestație împotriva desfacerii contractului de muncă. În susținerea acțiunii acesta a arătat că intimata a organizat un concurs pentru postul de șef al Agenției N a în perioada în care se afla în litigiu cu fostul șef, examen luat de recurent. Ulterior instanța a admis contestația fostului șef al filialei și a dispus reintegrarea sa în aceiași funcție, trecând peste toate deficiențele constatate în activitatea acestuia. In această situație intimata a emis o notificare către recurent, la data de 19.03.2007, prin care îi aduce la cunoștință eliberarea din funcție și i se oferea un alt post pentru care trebuia să-și exprime opțiunea în 3 zile. Notificarea a fost înregistrată la ARR N la data de 20.03.2007 și, deși trimisă prin curierat rapid, a ajuns la recurent abia la data de 24.03.2007, după expirarea termenului în care acesta avea posibilitatea de a-și exprima opțiunea cu privire la noul post oferit. În aceste condiții, când intimata a primit confirmarea și a observat că recurentul a primit notificarea la data de 24.03.2007 nu a revenit cu o altă comunicare act iar recurentul nu a avut posibilitatea de a-și exprima opțiunea deoarece, când a încercat să meargă la unitate nu a fost primit. Precizează că începând cu data de 19.03.2007 recurentul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă situație în care contractul de muncă era suspendat de drept. Față de această situație consideră că recurentului i-au fost încălcate drepturile prevăzute de Legea 53/2003 respectiv art. 50 lit. Urmează a se observa că nici nu s-a emis o decizie conform prevederilor art. 74,75 din Legea nr. 53/2003. Solicită admiterea recursului, conform art. 76,268 din Legea nr. 53/2003 să se constate nulitatea absolută actelor emise de intimată, urmând a se dispune reintegrarea recurentului ca inspector de specialitate gradul I, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale restante,indexate și majorate la zi. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La cererea instanței, apărătorul recurentului precizează că recurentul dorește reintegrarea pentru postul de inspector de specialitate gradul I deoarece pentru gradul III, cum i s-a propus prin acea notificare nu i s-a prezentat o fișă a postului, nu cunoaște care este nivelul de salarizare.Eventual să i se pună în vedere intimatei să prezinte o fișă a postului și nivelul sa salarizare pentru acest post.

Consilier juridic, având cuvântul pentru intimată, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe. În raport de cele susținute de recurent arată că nu există vreo interdicție privind organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post vacant chiar dacă în cauză există un litigiu. În cazul recurentului nu a fost vorba despre o concediere ci de o încetare de drept a contractului individual de muncă. Deși legea nu prevede consideră că a fost de ajuns notificarea emisă către acesta. Chiar dacă recurentul a primit notificarea mai târziu nu a adus la cunoștința angajatorului această situație iar completarea cererii de chemare în judecată este tardivă, așa cum a reținut prima instanță. Față de aceste considerente, avându-se în vedere și întregul material probator administrat în cauză, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii de la prima instanță, care este temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată că:

Prin sentința civilă nr. 1045/C/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a respins capătul de cerere formulat de contestatorul privind obligarea intimatei Autoritatea Rutieră Română la reîncadrarea pe un post echivalent aferent funcției de inspector de specialitate gradul I, ca fiind tardiv formulat și ca nefondată acțiunea completată formulată de contestator.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:

Examinând cu prioritate excepția invocată instanța a admis-o,motivat de faptul că cererea modificatoare s-a depus cu mult timp după prima zi de înfățișare iar intimata nu a consimțit la aceasta, astfel încât capătul de cerere privind reîncadrarea pe un post echivalent aferent funcției de inspector de specialitate gradul s-a respins ca tardiv formulat.

Pe fond, analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

În urma concursului organizat de către intimata Autoritatea Rutieră Română, contestatorul a fost încadrat începând cu data de 22.05.2006 cu contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, în funcția de inspector de specialitate de grad I (S) la ARR N și tot cu aceeași dată a fost numit șef de agenție, prin decizia nr. 920 din 17.05.2006.

În data de 19.03.2007, urmare a reintegrării pe postul de șef de agenție al fostului salariat, prin decizia civilă nr. 194 din 26.02.2007 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de APEL BACĂU, intimata a notificat pe contestator cu privire la încetarea de drept a contractului său de muncă, în temeiul art. 56 lit. f din Codul muncii. În cuprinsul Notificării nr. 385/19.03.2007 s-a prevăzut că încetarea contractului de muncă al petentului se datorează tocmai acestui fapt și i s-a oferit un loc de muncă disponibil în cadrul agenției N, respectiv un post de inspector de specialitate gradul III, pentru care petentul nu și-a exprimat acordul.

Față de situația de fapt reținută, instanța a constatat că acțiunea contestatorului este neîntemeiată motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 56 lit. f din Codul muncii, contractul individual de muncă încetează de drept " ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare ". Ori, în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă, nu mai este necesară emiterea unei dispoziții sau decizii de către unitate.

Nu a putut fi reținută, în acest context, nici critica petentului cu privire la faptul că intimata nu putea să dispună încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 19.03.2007 întrucât, începând cu acea dată s-a aflat în incapacitate temporară de muncă. Dispozițiile art. 60 alin.1 lit. a din Codul muncii, invocate ca temei de drept, se referă la concedierea salariatului și nu la încetarea de drept a contractului.

Astfel, față de cele reținute anterior, și capătul de cerere privind acordarea indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă după data încetării contractului individual de muncă, a fost respins ca neîntemeiat.

Totodată, instanța a constatat îndeplinite în speță, anterior încetării de drept a contractului individual de muncă, și a condițiilor imperative ale art. 64 alin. 1 din Codul muncii, în sensul obligației angajatorului de "a-i propune salariatului un loc de muncă vacant din unitate, comparabil cu pregătirea sa profesională".Prin notificarea emisă, intimata i-a oferit contestatorului un post de inspector de specialitate de grad III, post vacant la acea dată în unitate. Faptul că postul oferit nu era de inspector de specialitate grad I nu echivalează cu o retrogradare a petentului ci presupunea doar oferirea singurului post vacant din cadrul agenției comparabil cu pregătirea sa profesională.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, contestatorul. Recursul a fost motivat prin însăși cererea de recurs.

În drept recurentul a invocat motivele de modificare prev. de art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea celor două motive de recurs contestatorul a invocat următoarele argumente:

În toată perioada în care și-a desfășurat activitatea de la. N și-a îndeplinit cu conștiinciozitate toate atribuțiile stabilite prin contractul individual de muncă.

În mod greșit instanța de fond a reținut că cererea privind încadrarea pe un post echivalent cu inspector gradul Iaf ost depusă tardiv deoarece prin acțiune a contestat înlăturarea sa din postul obținut prin concurs, cel de inspector gradul

Notificarea contestată ( nr. 385/19.03.2007 ) nu-i recunoaște gradul de inspector specialitate gradul

Comunicarea acestei notificări s-a realizat la 24.03.2007 după ce a expirat termenul limită acordat și anume 23.03.2007 pentru putea să-și exprime opțiunea cu privire la postul oferit.

Nu a avut posibilitatea să-și exprime opțiunea pentru postul oferit din cauza faptului că notificarea i-a fost comunicată la 24.03.2007.

Pârâta a încălcat dispozițiile art. 50 lit. b din Legea nr. 53/2003.

Nu s-a emis o decizie conform art. 74-75 din Legea nr. 53/2003.

Intimata a depus întâmpinare la recurs ( filele 21-25 dosar ) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Nu au fost administrate probe noi în recurs.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Prin acțiune contestatorul a solicitat doar reintegrarea sa pe postul din care a fost destituit, acela deșef agențiela. nu și încadrarea pe un post echivalent, aferent funcției de inspector de specialitate gradul

Funcția de inspector de specialitate gradul I nu este una și aceiași cu funcția de șef de agenție. Prima reprezintă o funcție de execuție iar secunda o funcție de conducere. Funcția de inspector de specialitate gradul I este deținută și de alți inspectori din cadrul, pe când funcția de șef de agenție o poate ocupa o singură persoană.

Contestatorul a formulat pentru prima dată în mod expres și univoc cererea de obligare a intimatei la reîncadrarea pe un post echivalent aferent funcției de execuție abia la 6.12.2007 după prima zi de înfățișare, intimata s-a opus acestei completări la acțiune invocând în scris excepția tardivității acestui capăt de cerere (a se vedea concluziile scrise depuse la instanța de fond ).

În aceste condiții prima instanță respins, în mod legal, această cerere ca fiind tardiv formulată ( a se vedea și dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă ).

Chiar și pe fond cererea nu putea fi admisă întrucât nu s-a dovedit că la momentul întocmirii notificării nr. 385/19.03.2007 intimata avea vacant un post de inspector de specialitate gradul

Cât privește nerespectarea art. 50 lit. b din Legea nr. 53/2003 de către intimată Curtea conchide că în cauză nu sunt incidente aceste dispoziții legale deoarece încetarea raporturilor de muncă nu a intervenit la inițiativa angajatorului ci s-a produs de drept, în temeiul legii, recte art. 56 lit. f din Codul muncii.

Interdicția prev. de art. 60 alin.1 lit. a din Codul muncii nu este aplicabilă și în ceea ce privește încetarea de drept a contractului individual de muncă.

Neputându-se realiza în mod obiectiv reintegrarea contestatorului pe un post echivalent aferent de inspector de specialitate gradul I înseamnă că nu poate fi admisă cererea acestuia de obligare a intimatei la plata drepturilor salariale și a concediilor medicale.

După data de 24.03.2007 intimatul nu și-a exprimat în termen de 3 zile opțiunea pentru postul de execuție oferit prin notificarea nr.385/19.03.2007, astfel că este irelevant faptul că a luat cunoștință de notificare după data de 23.03.2007.

Deciziile la care fac referire art. 74 și 76 Codul muncii se emit doar în cazul concedierilor nu și în cazul în care contractul individual de muncă încetează de drept.

Față de aceste considerente Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1045/C/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 14.04.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Doru Octavian Pîrjol Năstase, Anamaria Monica

GREFIER,

red.sent.

red.dec.

tehnored./2 ex.

14.05./20.05.

Președinte:Doru Octavian Pîrjol Năstase
Judecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Anamaria Monica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 340/2008. Curtea de Apel Bacau