Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 341/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.341/
Ședința publică de la 14 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase
JUDECĂTORI: Doru Octavian Pîrjol Năstase, Anamaria Monica
- - -
GREFIER -
La ordine a venit spre soluționare recursurile civil declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N împotriva sentinței civile nr. 21C/11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța,având în vedere lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, consideră recursul în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința civilă nr. 21/11 ianuarie 2008 Tribunalului Neamț s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și G în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor ( și, pentru opozabilitate, conform art. 27 al.3 din nr.OG 137/2000 ).
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să plătească fiecăruia dintre reclamanți câte 1700 lei, cu titlu de despăgubiri, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data executării efective.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că:
Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 s-a dispus, avându-se în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, din luna decembrie 2005, acordarea din fondul constituit potrivit art. 25 alin.2 din Legea nr. 146/1997, a unor stimulente pentru personalul din sistemul justiției, în baza mai multor criterii, enumerate în mod limitativ. S-a stabilit astfel o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal, respectiv 500 lei pentru consilierii de reintegrare socială și supraveghere, 900 lei pentru funcționarii publici, 500 lei pentru personalul contractual și 1700 lei pentru judecători, însă numai pentru cei cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani.
Procedând în acest mod pârâtul Ministerul Justiției a aplicat un tratament discriminatoriu atât între judecătorii cu o vechime de până la 3 ani și reclamanții care aveau o vechime mai mare, dar și între aceștia din urmă și celelalte categorii de personal din sistemul justiției. Astfel, deși pârâtul Ministerul Justiției a susținut că predominante în repartizarea stimulentelor au fost criteriile prevăzute în art. 4 alin.1 din Normele interne, în realitate diferențierea a fost realizată în raport de vechimea în funcția de judecător de până la 3 ani. Or, un astfel de magistrat nu poate fi evaluat obiectiv din perspectiva criteriilor invocate, deoarece nu este posibilă aprecierea unor rezultate meritorii în activitatea unui judecător debutant și nici acordarea de calificative dacă are o vechime mai mică de un an. Cu atât mai puțin se poate vorbi despre complexitatea sarcinilor îndeplinite de un judecător stagiar dacă se au în vedere dispozițiile art. 22 alin.1 din Legea nr. 303/2004 modificată, care prevăd că acesta poate soluționa numai anumite categorii de cereri și procese.
Tratamentul discriminatoriu instituit prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 nu a avut un scop legitim, justificat obiectiv, iar metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, astfel cum s-a reținut și prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de reclamanți.
Procedând astfel s-a adus atingere principiului egalității în fața legii care presupune, conform Deciziei nr. 135/05.11.1996 a Curții Constituționale, " instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite ".
Totodată, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 14 din Convenția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale referitoare la interzicerea discriminării, potrivit cărora " reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără justificare obiectivă și rezonabilă ", cât și cele reținute de instanța de contencios constituțional care, prin Decizia nr. 1/08.02.1994 a stabilit că " un tratament diferit nu poate fi fost expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice ".
Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin.2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 republicată privitoare la " dreptul la muncă la condițiile de muncă echitabile și satisfăcătoare .la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare ", situație în care reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de prevederile art. 27 din același act normativ.
Tribunalul a mai reținut că, potrivit alin.2 și 4 ale art. 25 din Legea nr. 146/1997, fondul cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției are o reglementare legală iar repartizarea lui are un caracter anual, contrar celor susținute de pârâtul Ministerul Justiției.
Astfel, întrucât art. 25 alin.4 prevede că disponibilitățile create prin colectarea taxelor de timbru ce nu au fost cheltuite până la sfârșitul fiecărui an, se vor reporta în anul următor, în vederea distribuirii lor cu aceeași destinație, reiese că dreptul celor care fac parte din personalul din sistemul justiției, ce îndeplinesc criteriile prevăzute de art. 4 alin.1 din Normele interne, de a beneficia de aceste stimulente, indiferent de vechimea în activitate, reprezintă un premiu anual.
Caracterul de premiu anual neimpozabil reiese și din prevederile art. 5 din Normele interne, care dispun că stimulentele nu fac parte din salariul de bază, nu se suportă din fondul de salarii, iar asupra lor nu se calculează contribuția pentru asigurări sociale, contribuția la fondul pentru plata ajutorului de șomaj și contribuția pentru pensia suplimentară.
Tribunalul a reținut că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C din 23.08.2004 dreptul de a primi stimulentele prevăzute de art. 25 alin.2 din Legea nr. 146/1997 a fost transformat într-un drept salarial impozabil, ocazional, având caracterul de ajutor social limitat, din moment ce acordarea lui a fost argumentată de apropierea sărbătorilor de iarnă și a vizat un segment redus de personal.
Plata despăgubirilor reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 Cod civil, și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație care, spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerii cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Împotriva sentinței s-a formulat recurs atât de către Ministerul Justiției cât și de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat că:
1. În speță, s-a formulat cerere de strămutare, iar prima instanță a judecat cauza fără a avea în vedere această cerere.
2. Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, fiecare dintre cele două ministere, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției fiind ordonatori principali de credite.
Titlurile executorii se achită ca urmare a rectificării bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite, astfel că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă.
Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este nefondat urmând a fi respins.
1.În mod corect prima instanță a obligat acest pârât la asigurarea sumelor necesare acordării acestor despăgubiri având în vedere dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002, susținerea din recurs cum că Statul Român nu se confundă cu Ministerul Economiei și Finanțelor fiind adevărată, dar obligația acestui minister de a pregăti proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare implică și prevederea acestor sume.
2. Prin încheierea 2413/10 aprilie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de strămutare, deci nici acest motiv nu poate fi admis.
În recursul Ministerului Justiției s-au invocat următoarele:
- În aplicarea dispozițiilor art. 25 al.2 din Legea nr. 146/1997prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15.decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, în anexă fiind specificate sumele repartizate pe ordonatori.
- Nu s-a analizat natura acestor stimulente precum și obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp.
- financiar nu este un drept conferit de lege, cu caracter absolut, el nu se confundă cu salariul.
- Toți magistrații care îndeplineau criteriile stabilite au beneficiat de stimulente financiare.
- Nu putea fi acordată decât dobânda legală, instanța neputând dispune plata în sumă reactualizată.
Recursul Ministerului Justiției este, de asemenea, nefondat pentru cele ce succed:
Nu caracterul de drept de natură salarială a impus adoptarea de către prima instanță a soluției de admitere a acțiunii, ci faptul că, potrivit art. 1 din OG nr. 137/2000, acordarea acestor stimulente a fost discriminatorie, și Hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării fiind în acest sens.
Criteriul vechimii nu este o metodă adecvată pentru atingerea unui scop legitim.
Celelalte condiții, respectiv rezultatele meritorii, complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului, celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, lipsa sancțiunilor disciplinare, calificativele anuale de " foarte bine " sau " bine " reprezintă condiții obiective dar apar oarecum în neconcordanță cu criteriul vechimii, de vreme ce judecătorii stagiari judecă doar cauze de complexitate scăzută, iar în mare majoritate, până la acea dată nici nu fuseseră evaluați pentru a primi calificative ( având în vedere vechimea impusă de 3 ani și durata cursurilor din cadrul Institutului Național al Magistraturii ).
Astfel, suntem în prezența unei vădite discriminări între cei care îndeplinesc criteriile obiective dar au o vechime mai mare de 3 ani și cei care le îndeplinesc " în litera legii iar nu în spiritul ei "( o interpretare logică juridică le poate constata cu ușurință ) dar au vechime mai mică de 3 ani.
În aceste condiții, față de argumentele deja expuse de prima instanță și însușite de către C și, față de argumentele expuse mai sus se apreciază că obligația pârâților există câtă vreme a existat o discriminare.
În ceea ce privește reactualizarea, corectă este soluția primei instanțe referitoare și la acest aspect, căci ar fi inechitabil ca însuși creditorul obligației să suporte devalorizarea monetară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 21 C/11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanți, G și intimații-pârâți TRIBUNALUL NEAMȚ, CURTEA DE APEL BACĂU și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Doru Octavian Pîrjol Năstase, Anamaria Monica
GREFIER,
Red.sent.
Red.dec.
Tehnored./2 ex.
7.05./08.05.
Președinte:Doru Octavian Pîrjol NăstaseJudecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Anamaria Monica