Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 370/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 370/R-CM
Ședința publică din 27 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantaUNIUNEA SINDICATELOR INVĂȚĂMÂNT V - pentru, V, și, împotriva sentinței civile nr.1016 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-pârât Ministerul Educației Cercetării și TBa depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură întâmpinare, în care se precizează că se solicită judecata cauzei în lipsă potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, față de această situație, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA
Constată că, rin p. acțiunea civilă în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta Uniunea Sindicatelor din Învățământ V, în numele și în interesul reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune, V, de la Școala cu clasele I-VIII, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Cercetării și T, Inspectoratul Școlar al Județului V, Consiliul Local al comunei și Școala cu clasele I-VIII, a solicitat instanței pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la acordarea tranșelor suplimentare de vechime începând cu data îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 de către fiecare dintre reclamanți, pentru perioada 1 octombrie 2001 până la 31.12.2007; obligarea unităților școlare pârâte să rectifice carnetele de muncă în mod corespunzător, defalcat pe fiecare an de activitate; obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate, stabilite ca fiind diferența dintre sumele efectiv plătite și sumele datorate începând cu data 1.10.2001 până la 31.12.2007 prin acordarea tranșelor de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997, de la data îndeplinirii condițiilor de către fiecare dintre reclamanți, sume reactualizate în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună până la data plății efective și integrale, precum și obligarea pârâților la plata către Uniunea Sindicatelor din Învățământ Vac heltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii au susținut că personalul didactic din învățământul preuniversitar este salarizat potrivit dispozițiilor Legii nr.128/1997 și potrivit art.50 alin.1 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime influențează în mod direct drepturile salariale cuvenite cadrului didactic respectiv, iar acordarea acestor tranșe are implicații și asupra vechimii efective.
În privința calității procesuale a pârâților s-a arătat că toate instituțiile chemate în judecată sunt instituții cu care sistemul învățământului coexistă pentru a-și putea atinge scopurile ce au determinat instituirea ca atare, având atribuții fie cu elaborarea sau asistarea tehnică de realizare a metodologiilor, fie cu finanțarea efectivă a metodologiilor astfel elaborate.
Privind perioada pentru care se impune acordarea acestor drepturi se arată că prin Acordul din 28.11.2005 semnat inclusiv de Ministerul Educației și Cercetării, Guvernul României a recunoscut că se impune plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru întreg personalul didactic. Pe cale de consecință se impune recunoașterea dreptului ori începând cu data de 1.10.2001, ori de la data la care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997, până la 31.12.2007.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, în temeiul art.115-118 Cod procedură civilă, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, pe considerentul că între acest pârât și membrii de sindicat nu există raporturi juridice concretizate în obligațiile specifice angajatorului și angajatului, nu calculează salariul acestora, nu deține cărțile de muncă și nici nu este ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat unde sunt încadrate aceste cadre didactice. Potrivit art.13 din nr.OUG32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Cu privire la solicitarea reclamanților de a li se plăti drepturi salariale începând cu anul 2001, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, întemeiată pe dispozițiile art.166 Codul Muncii. În acest sens precizează că prevederile Acordului invocat nu sunt aplicabile situației de față, iar nr.OUG17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat se referă la diferențele salariale rezultate din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 ca urmare a stabilirii de către instanțele judecătorești a salariului de bază al cadrelor didactice.
Pe fondul cauzei acest pârât a precizat că în legislația salarizării cadrelor didactice care se aplica până la apariția Legii nr.128/1997 existau numai tranșe de vechime în învățământ pentru stabilirea salariului de bază care se opreau la tranșa de peste 25 de ani. Prin Legea nr.128/1997 se introduc 3 tranșe suplimentare de vechime în învățământ la 30, 35 și peste 40 ani create prin creșterea acordată în conformitate cu art.50 alin.2 din lege. Creșterea de 1/25 s-a utilizat numai pentru crearea celor trei tranșe, ea nu constituie un spor care se acordă la niște salarii de bază existente și practic se solicită să se efectueze o plată dublă pentru aceeași muncă.
Pârâtul a mai arătat că fiecare act normativ apărut ulterior Legii nr.128/1997 are însumat și acest coeficient prevăzut de art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 care se calculează la tranșa anterioară de vechime și nu la coeficientul de ierarhizare în sine.
Prin întâmpinarea formulată în termen legal de pârâtul Inspectoratul Școlar al județului V, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În susținerea acestei excepții, pârâtul arată că potrivit art.7 din Legea nr.84/1995, unitățile de învățământ au personalitate juridică, iar angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ, per baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997.
În ceea ce privește corectitudinea încadrării personalului și întocmirea la termen a statelor lunare de plată a drepturilor salariale, răspunderea aparține directorului unității de învățământ, potrivit art. 23 din Regulamentul de organizare și funcționare a unității de învățământ preuniversitar referitor la salarizarea personalului didactic, se arată că începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, în conformitate cu dispozițiilor art.13 din nr.OUG32/2001.
Pe fondul cauzei, acest pârât a apreciat că acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată, întrucât în toate actele normativ invocate prin care s-au stabilit coeficienții de multiplicare și valoarea acestora, în coeficienții de multiplicare aferenți tranșelor de vechime 30-35 de ani, 35 - 40 de ani și peste 40 de ani, au fost cuprinse și creșterile de 1/25 prevăzute la art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997. Potrivit dispozițiilor art.5 alin.2 din nr.OG18/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de l/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin sentința civilă nr.1016/20 noiembrie 2008, Tribunalul Vâlcea, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T și a respins acțiunea formulată împotriva pârâților de mai sus ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.10.2001 - 4.09.2005 și a fost respinsă acțiunea pentru perioada 1.10.2001 - 4.09.2005 ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V, în numele și în interesul reclamanților titulari ai dreptului material la și obligați pârâții unitatea de învățământ preuniversitar și Consiliul Local al localității să acorde și să plătească reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune drepturile salariale neacordate, constând în diferența dintre sumele datorate reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și sumele efectiv plătite, începând cu data îndeplinirii condițiilor de fiecare dintre reclamanți, dar nu mai devreme de data de 5.09.2005 și până la data de 31.12.2007, sume care vor fi reactualizate cu indicele de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data plății efective și integrale.
A fost obligată pârâta unitatea de învățământ preuniversitar să înscrie în carnetul de muncă al fiecăruia dintre reclamanți tranșele suplimentare de vechime defalcate pe fiecare an de activitate din perioada pentru care s-a admis acțiunea.
A fost obligați pârâții unitatea de învățământ preuniversitar și Consiliul Local al localității să plătească Uniunii Sindicatelor de Învățământ V suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se hotărî astfel, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, reținând următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T, tribunalul constată că este întemeiată, având în vedere următoarele considerente: potrivit dispozițiilor art.13 din nr.OUG32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea. Această dispoziție legală a fost reiterată și în nr.HG538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Potrivit Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, ordonatorul principal de credite este primarul, în calitate de reprezentat a unității administrativ teritoriale, îndrituit să a probe bugetul unității de învățământ și să asigure finanțarea ei.
Față de aceste argumente de drept, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T și s-a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.10.2001-4.09.2005, instanța a constatat că este întemeiată. Astfel, potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Faptul că la data de 28 noiembrie 2005 s-a încheiat un Acord, prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata unor diferențe salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, pentru întreg personalul didactic, nu este o recunoaștere a dreptului solicitat în cauza de față și a cărui acțiune se prescrie, deoarece are în vedere calculul diferențelor salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr.128/1997 și nu se referă la tranșele suplimentare de vechime prevăzute de lege.
În consecință, instanța a constatat că este prescris dreptul material la acțiune pentru perioada 1.10.2001-4.09.2005.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că art.50 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic vizează în alin.1 si alin.2 drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. În alin.1, legiuitorul a statuat faptul că personalul în cauză beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege si de trei transe suplimentare, care se acorda la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate in învățământ.
Așadar, din interpretarea gramaticala a textului de lege menționat, precum si din faptul folosirii de către legiuitor a conjuncției copulative ˝și˝ rezulta faptul că articolul menționat are în vedere doua noțiuni juridice care alcătuiesc tot atâtea drepturi ale personalului didactic preuniversitar: ˝tranșe de vechime˝ și ˝tranșe suplimentare de vechime˝.
În ceea ce privește momentul acordării acestor tranșe suplimentare de vechime, este de menționat ca textul de lege îl individualizează în mod concret prin folosirea de către legiuitor a prepoziției ˝la˝,care, în cazul concret expus de art.50 alin.1, introduce momentul: la 30, la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Că este așa, reiese și din interpretarea voinței legiuitorului care, în momentul în care a dorit să facă trimitere la intervale de timp, cum este cazul tranșelor de vechime, a apelat la folosirea cratimei, semn grafic ce marchează momentul de început și pe cel de sfârșit din cadrul acelui interval (a se vedea atât anexele la Legea nr.128/1997 cat si cele ale nr.OG15/2008).
Statuând în primul aliniat asupra existentei a doua drepturi, cel la tranșa de vechime și cel la tranșă suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în aliniatul al doilea al art.50 la indicarea procedeului, a modalității în care se ajunge la calcularea transei suplimentare de vechime.
Se stipulează astfel ca pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin acest alin.2, legea introduce o nouă noțiune, respectiv aceea de ˝coeficient de ierarhizare˝ sau, în accepțiunea nr.OG15/2008, ˝coeficient de multiplicare˝.
În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de bază, art.48 alin.3 din Legea nr.128/1997 arată că salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 (pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar). Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
În contextul celor menționate, salariul de baza al personalului în cauză este produsului dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 din lege, aceștia din urmă fiind diferiți în funcție de încadrarea în tranșe de vechime (de ex. de 25-30 de ani, de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și peste 40 de ani). La produsul astfel rezultat se adaugă celelalte sporuri de care beneficiază personalul didactic.
Ceea ce diferențiază tranșa suplimentară de vechime de tranșă de vechime este tocmai creșterea, majorarea intervenită în momentul în care se calculează cuantumul salarial corespunzător tranșei suplimentare de vechime, creștere care se raportează la coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.
În mod concret, la trecerea în tranșa de vechime de 30-35 de ani, personalul didactic beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de Legea nr.128/1997, coeficientul de multiplicare fiind, cu titlu de exemplu pentru profesor cu grad didactic I, de la momentul împlinirii a 30 de ani de activitate în învățământ de 6,602.
Dar, potrivit art.50 alin.1 din statutul personalului didactic, acesta beneficiază la 30 de ani, la 35 de ani și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, ca o premiere, ca un bonus, și de tranșa suplimentară de vechime la al cărei coeficient de multiplicare se adaugă, până la momentul intrării în vigoare a nr.OG15/2008, și o pătrime din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Aceasta creștere, în exemplul luat anterior al profesorului cu grad didactic I, ar fi însemnat, printr-un calcul matematic simplu, mărirea coeficientului de multiplicare corespunzător tranșei de vechime de 30-35 cu valoarea de referință a coeficientului de multiplicare 1,000 corespunzătoare, ajungându-se la stabilirea în acest fel a tranșei suplimentare de vechime.
La data de 1 februarie 2008, in Monitorul Oficial nr.82, fost publicata nr.OG15/30 ianuarie 2008 care vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Ca o primă observație se cuvine menționat faptul ca acest act normativ nu face trimitere în nici un fel la dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la transele suplimentare de vechime.Acest drept există în continuare în virtutea dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.
Conform art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 (referitoare la personalul didactic din învățământul preuniversitar), prevăzuți la ultimele trei transe de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse si creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin.2 din statut.
Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât să includă în coeficienții de multiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei tranșe și creșterea de o pătrime din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Așadar, prin intrarea în vigoare a ordonanței menționate, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani, nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioară de vechime.
Acest lucru nu înseamnă ca prin art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25. Acest text de lege nu conduce la concluzia ca tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar și după intrarea în vigoare a nr.OG15/2008, în considerarea art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, care nu a fost abrogat sau modificat în nici un fel.
Față de aceste considerente, tribunalul a admite în parte acțiunea în modul arătat mai sus.
În termen legal, Uniunea Sindicatelor Învățământ V, în numele membrilor de sindicat reclamanți, a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. În mod greșit instanța de fond a apreciat că pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T nu au calitate procesuală pasivă.
Astfel, în ceea ce privește pe primul dintre acești pârâți, acesta emite decizia de repartizare, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997 și coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personalul didactic necesar, conform art.142 alin.1 lit.g din același act normativ.
De asemenea, asigură asistență tehnică de specialitate cu privire la repartizarea sumelor necesare plății drepturilor salariale, așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008.
Pe de altă parte, potrivit Legii nr.388/2007, sumele destinate pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ preuniversitar de stat se alocă defalcat pentru bugetele locale din taxa pe valoarea adăugată, însă defalcarea se face de la bugetul central al Ministerului Educației, Cercetării și Deci bugetul local nu suportă în mod efectiv aceste cheltuieli ci are rolul numai de a le transmite sumele alocate de la nivel central, respectiv de la bugetul central al
2. În mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001 - 2005, fără să dea eficiență Acordului din data de 28.11.2005 (semnat inclusiv de pârâtul ) și nr.OUG17/2006, deși acestea au avut în vedere reparația prejudiciilor salariale produse în perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 personalului didactic din învățământul de stat și reprezintă un act întreruptiv de prescripție.
Este greșită concluzia tribunalului în sensul că aceste acte nu s-ar referi la tranșele suplimentare de vechime prevăzute de lege, cu toate că nici Acordul și nici nr.OUG17/2006 nu fac o diferențiere între diferite categorii de drepturi ce ar trebui acordate, esențial fiind ca acestea să rezulte dintr-un calcul greșit al salariului.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tas olicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că acest pârât nu este ordonator de credit pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, începând cu anul 2001 finanțarea acestora asigurându-se din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, conform art.13 din nr.OUG32/2001, coroborat cu art.1 din Anexa 1 din nr.HG538/2001. În plus, Legea nr.388/2007 nu face nici o referire la bugetul Ministerului Educației, Cercetării și
Mai arată intimatul-pârât că în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că Acordul și nr.OUG17/2006 au vizat plata diferențelor salariale rezultate din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 ca urmare a stabilirii de către instanțele judecătorești a salariului de bază al cadrelor didactice, nici unul dintre aceste acte și nici Ordinul nr.3351/2006 necuprinzând o recunoaștere din partea ministerului în ceea ce privește tranșele suplimentare de vechime.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T, este nefondat.
Conform art.XIII din nr.OUG32/2001, ncepând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor expres prevăzute la lit.a- Potrivit art.XIII alin.2, cheltuielile prevăzute la alin.1 lit.a și c-f, se finanțează prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării și De asemenea, conform alin.3, cheltuielile privind cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic și inspectoratele școlare se finanțează de la bugetul de stat prin Ministerul Educației, Cercetării și
Rezultă din cuprinsul acestor texte de lege că cheltuielile de personal din unitățile de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale, iar nu din bugetul Ministerul Educației, Cercetării și T, pentru care actul normativ prevede expres cheltuielile pe care trebuie să le finanțeze.
Pe de altă parte, Legea învățământului nr.84/1995 prevede la art.141 atribuțiile (coordonează activitatea de cercetare științifică din învățământ; asigură cadrul pentru producția manualelor școlare; asigură finanțarea școlilor pentru achiziționarea de manuale, conform legii; elaborează criteriile generale de admitere în învățământul superior; aprobă înființarea liceelor și a școlilor postliceale etc.), or între aceste atribuții nu se regăsește și aceea de finanțare a cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar de stat.
În altă ordine de idei, conform art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii, iar potrivit alin.3, finanțarea de bază (care cuprinde inclusiv cheltuielile de personal, conform alin.5) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Potrivit art.167 alin.13, finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ.
De asemenea, dispozițiile art.167 alin.17 și 18 din Legea nr.84/1995 prevăd în mod expres ce anume cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T, iar între aceste cheltuieli nu se regăsesc și cele legate de salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
În plus, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean, Curtea constată că art.142 din Legea nr.84/1995 prevede în mod expres atribuțiile acestei instituții (urmărește modul de organizare și de funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar, în conformitate cu politica educațională la nivel național; asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ; asigură calitatea învățământului și respectarea standardelor naționale prin inspecția școlară etc.), iar între aceste atribuții nu se regăsește și aceea de plată a drepturilor salariale.
Faptul că semnează decizia de repartizare a cadrelor din învățământul preuniversitar nu-i conferă calitatea de angajator și deci nici obligația de plată a salariului, aceste atribuții avându-le directorul unității de învățământ conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997.
Potrivit Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, ordonatorul principal de credite este primarul în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, îndrituit să aprobe bugetul unităților de învățământ și să asigure finanțarea ei.
Art.7 alin.5 din Legea nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008 prevede că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată menționate la alin.4 (inclusiv cele destinate finanțării cheltuielilor de personal ale unităților din învățământul preuniversitar de stat), pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B, după caz, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B, după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă, solidaritate socială și familie, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective și de alte criterii specifice.
Acest text de lege, contrar susținerilor recurenților, nu instituie nici o obligație legată de plata diferențelor salariale în sarcina pârâților Ministerul Educației, Cercetării și T și Inspectoratul Școlar Județean, acesta din urmă acordând doar asistență tehnică de specialitate directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice cu ocazia repartizării sumelor destinate finanțării cheltuielilor de personal
În concluzie, Curtea apreciază că nici pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T și nici pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V nu au nici un fel de obligații legate de plata salariilor reclamanților, astfel că în mod corect instanța de fond a apreciat că ei nu au calitate procesuală pasivă.
Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art.166 alin.1 din Legea nr.53/2003, "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau îndatorate", iar potrivit alin.2 al aceluiași articol "termenul de prescripție prevăzut la alin.1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului".
Reclamanta invocă Acordul din 28.11.2005 și nr.OUG17/2006 prin care Guvernul României ar fi recunoscut existența și, totodată, ar fi promis plata drepturilor salariale pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004.
Acordul și Ordonanța invocate de reclamantă nu se referă la drepturile salariale solicitate prin acțiunea de față, în consecință nu constituie o recunoaștere din partea debitorului, în sensul dispozițiilor art.166 alin.2 din Legea nr.53/2003.
Potrivit art.166 alin.1 din Codul Muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar conform art.12, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Faptul că la data de 28 noiembrie 2005, s-a încheiat un Acord, prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata unor diferența salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004, pentru întreg personalul didactic, nu este o recunoaștere (în sensul dispozițiilor art.166 alin.2 din Codul Muncii ) a dreptului solicitat în cauza de față și a cărui acțiune se prescrie, deoarece are în vedere calculul diferențelor salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr.128/1997, respectiv a calculului unui salariu așa zis "în cascadă" și nu vizează/nu se referă la tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege.
Aspectele mai sus arătate, reies în mod clar și din Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr.3351/2006 privind aprobarea Metodologiei de calcul al salariilor personalului didactic din învățământul de stat, în vederea determinării diferențelor salariale pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial nr.220 din 10 martie 2006.
Ca atare, Curtea apreciază că în mod corect Tribunalul Vâlceaa reținut că actele normative invocate de reclamantă nu pot fi reținute ca acte întreruptive de prescripție a dreptului la acțiune ce face obiectul prezentului litigiu și în mod legal s-a apreciat ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru perioada 1.10.2001-4.09.2005.
Față de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul Muncii și art.312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta UNIUNEA SINDICATELOR INVĂȚĂMÂNT V - pentru, V, și, împotriva sentinței civile nr.1016 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI V, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./2.03.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu
