Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 381/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 381/R-CM
Ședința publică din 06 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
Judecător - - -
Grefier - -
S-au luat în examinare pentru soluționare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII SI T, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN și CONSILIUL JUDEȚEAN, împotriva sentinței civile nr.199 din 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Inspectoratul Școlar Județean V, în baza delegației de la dosar, consilier juridic - pentru recurentul-pârât Consiliul Județean V și intimatul-pârât -președintele Consiliului Județean V, în baza delegației nr.5174/2008, avocat pentru intimații-reclamanți, și, în baza delegației de substituire a avocatului și consilier juridic pentru intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice V, în baza delegației de la dosar, lipsind intimații-pârâți Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local al comunei și -primarul comunei.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul intimaților-reclamanți depune la dosar note de ședință.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentantul recurentului-pârât Inspectoratul Școlar Județean V, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul admiterii excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a instituției pe care o reprezintă și prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2001-decembrie 2004, iar pe fond respingerea acțiunii.
Precizează că excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției pe care o reprezintă se referă doar la plata drepturilor salariale, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune se referă la calculul în cascadă a unor drepturi salariale.
Arată că Acordul din anul 2005 și nr.OUG17/2006 nu se referă la aceste drepturi salariale solicitate de reclamanți.
Reprezentanta recurentului-pârât Consiliul Județean V și intimatului-pârât -președintele Consiliului Județean V, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței și respingerea acțiunii față de instituția pe care o reprezintă, în baza excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia. Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Apărătorul intimaților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și a excepțiilor, pentru motivele invocate în notele de ședință depuse la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată ocazionate de proces.
Reprezentanta intimatei-pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice V, având cuvântul, arată că este de acord cu admiterea recursului declarat de Consiliul Județean
Cu privire la recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T și Inspectoratul Școlar Județean V arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a acestora.
CURTEA
Constată că rin p. acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea reclamantele, și, învățătoare pensionare, au chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local al comunei, Primarul comunei, județul V, Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Consiliul V, -Președintele Consiliului Județean V, Inspectoratul Școlar al județului V, Ministerul Educației Cercetării și T, pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 45 alin.1 din Legea nr.128/1997 de către fiecare dintre reclamante, pentru perioada octombrie 2001 până la încetarea activității, cu actualizarea sumelor în funcție de rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective și integrale.
În motivarea acțiunii s-a susținut că norma didactică și reducerea acesteia sunt reglementate de prevederile Legii nr.128/1997, precum și de alte acte normative sau administrative cu caracter normativ, specifice învățământului.
În acest sens au fost invocate dispozițiile art.3 alin.1 din Legea nr.128/1997, potrivit cărora personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de învățământ responsabile cu instrucția și educația, precum și dispozițiile art. 5 alin.1 din aceeași lege, potrivit cărora, funcțiile didactice sunt: în învățământul preșcolar - educator, institutor, iar în învățământul primar - învățător, institutor.
Invocându-se și art. 42 alin.1, 43 alin.1, 44 alin.3, 45 alin.1 din Legea nr.128/1997, nr.OG103/1998, Precizările Generale pentru aplicarea Statului personalului didactic nr.19388/14.11.1997, Ordinele Ministrului Educației și Cercetării nr.3343/11.03.2002, nr.4209/2004, nr.3541/2006, s-a susținut că din aceste prevederi, îndeosebi din cele ale Legii nr. 128/1997, rezultă în mod clar că toate categoriile de personal didactic de predare, indiferent că este vorba de educatori, învățători, institutori, profesori sau maiștri instructori, beneficiază de reducerea cu două ore săptămânal a normei didactice, cu condiția să aibă o vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic
În condițiile în care legiuitorul nu a făcut nici un fel de distincție, referindu-se la "personalul didactic de predare și instruire practică din învățământul preuniversitar", o categorie în care sunt incluși și educatorii, învățătorii și institutorii din învățământul preșcolar și primar, potrivit principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", nu se poate face nici o distincție, aplicându-se întregului personal didactic de predare și instruire practică.
S-a susținut că, deși dispozițiile legale acordă și personalului didactic de predare și instruire practică ce îndeplinește funcția didactică de educator, învățător sau institutor în învățământul preșcolar sau primar dreptul de a beneficia de reducerea de două ore a normei didactice, în practică, în mod netemeinic și nelegal acest drept a fost în permanență negat reclamantelor.
S-a solicitat ca instanța să aibă în vedere faptul că, în mod nejustificat, educatorii, învățătorii și institutorii cu gradul didactic I și vechime în învățământ de peste 25 ani au fost discriminați în raport cu celelalte categorii de cadre didactice care au beneficiat de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, în acest fel încălcându-se principiul potrivit căruia tuturor salariaților le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, consacrat de dispozițiile art. 6 alin.2 din Codul Muncii.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prematurității acțiunii, întrucât reclamantele nu au făcut dovada dreptului de a beneficia de sumele pretinse și dovada refuzului acestui minister, în ceea ce privește repartizarea sumelor.
S-a susținut că, potrivit dispozițiilor Codului Muncii, se vorbește despre drepturi salariale atunci când există un contract individual de muncă încheiat între angajatori, în speță, pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului V și, respectiv, angajat - personalul din învățământ, or acest contract nu este încheiat de personalul din învățământ cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cu alte cuvinte, în speță nu există raporturi de muncă directe între reclamantă și această pârâtă, care să justifice participarea ei în proces.
Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a formulat întâmpinare și de către pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului V, prin care s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținându-se că, potrivit dispozițiilor art.166 alin.1 din Codul Muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, text de lege în temeiul căruia s-a susținut că acțiunea este prescrisă. S-a invocat de asemenea excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește plata drepturilor salariale, susținându-se că, potrivit art.13 din nr.OUG32/2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în același sens fiind și art.16 din Normele Metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin nr.HG2192/2004.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocându-se în acest sens dispozițiile art.43 lit. a și b, art.44 alin.1, 3 și 4 din Legea nr.128/1997.
S-a susținut că personalul didactic are dreptul la reducerea normei didactice, iar acestui drept subiectiv îi corespunde obligația persoanei interesate de a solicita conducerii unității de învățământ reducerea normei didactice, în condițiile stabilite de lege, iar în speță, nici unul dintre membrii sindicatului reclamant nu și-a exercitat acest drept nici anterior, nici ulterior promovării acțiunii în justiție. În aceste condiții, unitățile de învățământ pârâte nu aveau obligația reducerii normei didactice în lipsa unei solicitări din partea persoanelor interesate.
În cauză a fost invocată de către pârâtul Consiliul Județean V excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, în ceea ce privește drepturile bănești pretinse pentru perioada 2001-2004.
Pârâtul Ministerul Educației Cercetării și T, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că acest minister nu este angajatorul reclamantelor, între el și cadrele didactice neexistând nici un fel de raporturi juridice de muncă și cu atât mai mult obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor. Nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat. Au fost invocate dispozițiile art.13 din nr.OUG32/2001 și art.16 din Normele Metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar, aprobate prin nr.HG2192/2004.
Prin sentința civilă nr.199/7.03.2008 s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantelor, și față de pârâții Consiliul Local al Comunei și -Președintele Consiliului Județean
Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive, a prescripției dreptului material la acțiune și a prematurității acțiunii invocate de pârâții Consiliul Județean V, Ministerul Educației Cercetărții și T, Inspectoratul Școlar Județean V și Direcția Generală a Finanțelor Publice
A fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții Școala cu Clasele I-VIII, Primarul Comunei, Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Consiliul Județean V, Inspectoratul Școlar al Județului V și Ministerul Educației, Cercetării și T să plătească drepturile salariale cuvenite reclamantelor pentru munca prestată în plus, de câte 2 ore săptămânal, începând cu 1 octombrie 2001 și până la încetarea activității cu aplicarea indicelui de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Au fost obligați aceiași pârâți la 900 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de pârâți.
În ceea ce privește pârâtul Consiliul Județean V, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006 - legea bugetului de stat pe anul 2007, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la aliniatul 4 (respectiv sumele destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat) pe comune, orașe, municipii și sectoarele Municipiului B se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a Municipiului B, după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică și de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă, solidaritate socială și familie, după caz, în funcție, de regulă, de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Având în vedere cererea dedusă judecății de obligarea a pârâților să plătească reclamantelor drepturile salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, tribunalul a constatat că, în raportul juridic dedus judecății, Consiliul Județean V are calitate procesuală pasivă deoarece, față de dispozițiile art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006, lui îi revine sarcina să își exprime punctul de vedere, fiind consultat în ceea ce privește repartizarea sumelor pentru cheltuielile de personal din învățământ.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Direcției Generale a Finanțelor Publice V, în temeiul acelorași dispoziții legale mai sus enunțate, tribunalul a reținut că și această pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece este obligată prin lege să emită o decizie cu privire la repartizarea sumelor de bani pentru finanțarea cheltuielilor de personal în învățământ.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T are și el calitate procesuală pasivă deoarece a fost chemat în judecată pentru a fi obligat la plata contravalorii muncii prestate în plus pentru cele două ore neacordate, astfel cum s-a solicitat prin acțiune, iar potrivit dispozițiilor art.12 din Legea nr.84/1995 a învățământului, acest minister elaborează planurile de învățământ, ceea ce presupune că modificarea acestora implică și atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.2 din nr.OUG17/2006, diferențele de drepturi salariale care se achită cadrelor didactice în urma unor hotărâri judecătorești se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru finanțarea cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, precum și din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T, pentru personalul didactic din inspectoratele școlare și din unitățile aflate în subordinea acestora.
Cu privire la pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului V, tribunalul a apreciat de asemenea că are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, angajarea pe post a cadrului didactic se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnată de Inspectoratul școlar județean. Pe de altă parte potrivit art.14 alin.4 din Legea nr.486/2006, finanțarea și asigurarea plății drepturilor salariale revine mai multor instituții,iar repartizarea sumelor se face prin decizia Direcția Generală a Finanțelor Publice V numai după consultarea Consiliului Județean V, a primarilor și cu asistență tehnică de specialitate a Inspectoratului Școlar
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Județean V, Direcția Generală a Finanțelor Publice V, a Inspectoratului Școlar al Județului V și Ministerul Educației, Cercetării și
În ceea ce privește excepția referitoare la prescripția parțială a dreptului la acțiune invocată de pârâți pentru perioada 2001-2004, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.16 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția, aceasta se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar potrivit dispozițiilor art.17 din același act normativ, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă o nouă prescripție.
Prin Acordul încheiat între Guvernul României și federațiile sindicale din învățământ la data de 28 noiembrie 2005 s-a convenit ca pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004, față de calcularea greșită a salariilor personalului didactic, prin Ministerul Educației și Cercetării, să se stabilească o reglementare unitară care să împiedice apariția de discriminări între salariații aflați în aceeași situație, iar urmarea acestui acord s-a reflectat în OUG nr.17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat.
Potrivit art.1 din nr.OUG17/2006, plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 personalului didactic din învățământul de stat, rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, se face conform prevederilor acestei ordonanțe.
Atât prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, cât și prin nr.OUG17/2006, s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor.
Această recunoaștere a întrerupt cursul prescripției, astfel încât după data de 28 noiembrie 2005, respectiv 28 februarie 2006 (când s-a publicat în Monitorul Oficial nr.OUG17/2006), a început să curgă o nouă prescripție de 3 ani.
Acțiunea care formează obiectul prezentei judecăți a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 21 noiembrie 2007, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani nu se împlinise la data introducerii acțiunii. Ca atare, această excepție nu este întemeiată.
A fost respinsă și excepția prematurității acțiunii invocată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice V întrucât reclamantele au dreptul să beneficieze de sumele pretinse pe considerentele ce vor fi arătate și totodată Direcția Generală a Finanțelor Publice V este obligată prin lege să emită o decizie cu privire la repartizarea sumelor de bani pentru finanțarea cheltuielilor de personal învățământ potrivit art. 14 alin.4 din Legea nr. 486/2006.
Cât privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantele au ocupat funcțiile didactice de învățători.
Față de specificul activității didactice desfășurate de învățători, educatori și institutori, norma didactică a acestora nu se poate stabili pe ore deoarece planurile de învățământ în ceea ce îi privește pe aceștia vizează o pregătire globală a preșcolarilor ori elevilor, iar structura organizatorică după care funcționează este după un număr fix de ore (în cazul grădinițelor) sau după o metodologie didactică specifică învățământului primar stabilite prin național din învățământul preuniversitar.
În aceste condiții, nu se poate efectiv reduce numărul de ore de predare-învățare, de instruire practică sau de evaluare a preșcolarilor sau elevilor deoarece activitatea personalului didactic din învățământul preșcolar sau primar presupune existența unei programe care trebuie respectată, în sensul, pe de o parte al predării cunoștințelor, iar pe de altă parte al fixării celor predate care nu pot fi realizate decât în cadrul normei didactice concretizată într-un post, astfel cum a stabilit Legea nr.128/1997.
Potrivit dispozițiilor art.43 alin.1 din Legea nr.128/1997 - legea învățământului, norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților prevăzute la art.42 alin.1 lit. a din lege și se stabilește după cum urmează: a) - un post de educatoare (institutoare) pentru fiecare grupă de preșcolari sau pentru grupe combinate, în unitățile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădinițele cu program prelungit și la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture; b) - un post de învățător (institutor) pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate; c) - 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar; d) - 24 de ore pe săptămână pentru maiștrii instructori.
Potrivit dispozițiilor art.45 din aceeași lege, personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
În ceea ce privește dispozițiile art.45 din Legea nr.128/1997, tribunalul reține că acestea reglementează drepturile personalului didactic fără să se facă vreo distincție între funcțiile didactice, astfel cum sunt ele enumerate prin dispozițiile art. 5 din Statutul personalului didactic, ceea ce presupune că diminuarea normei didactice cu două ore săptămânal fără reducerea salariului se aplică tuturor funcțiilor didactice, respectiv inclusiv învățătorilor, educatorilor și institutorilor.
În condițiile în care dispozițiile art.43 alin.1 din Legea nr.128/1997 prevăd că norma didactică pentru învățători, educatori și institutori este postul, aceasta presupune că, în ciuda faptului că nu se poate diminua norma didactică intitulată de lege "un post", deoarece nu este vorba despre un număr de ore, ca normă didactică, totuși, dacă învățătorilor, educatorilor și institutorilor nu li s-ar recunoaște drepturile bănești cu privire la cele două ore de reducere a normei didactice de care beneficiază profesorii, s-ar produce o discriminare indirectă cu efectele unei discriminări directe în ceea ce privește egalitatea de tratament privitoare la drepturile salariale ale întregului personal didactic.
Față de aceste considerente a fost admisă acțiunea.
Față de declarația făcută de cele trei reclamante în instanță, s-a luat act, potrivit art.246 alin.1 Cod procedură civilă de renunțarea la judecată față de pârâții Consiliul local al Comunei și -Președintele Consiliului județean
În termen legal sentința a fost recurată de pârâții Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Economiei Cercetării și T și Consiliul Județean
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Vac riticat sentința sub următoarele aspecte:
1. Într-un prim motiv de recurs a fost criticată greșita respingere excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului în raport de cererea privind plata drepturilor salariale.
Arată recurentul că ordonator parțial de credite și în același timp cel care întocmește statele de plată este unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea. Pe de altă parte potrivit nr.OUG32/2001, nr.HG538/2001 și a legilor bugetului de stat pe anii 2002-2008, repartizarea sumelor pentru cheltuieli de personal pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat revine Direcției Generale a Finanțelor Publice, după consultarea Consiliului Județean și a primarilor.
2. Instanța a încălcat legea și a dat o apreciere greșită probelor dosarului, neadmițând excepția prescripției dreptului material la acțiune pe care a invocat-
Astfel, deși potrivit Codului Muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani, totuși instanța de fond a admis acțiunea și pentru perioada anterioară ultimilor 3 ani dinaintea promovării acțiunii, reținând în mod eronat că acordul din 28.11.2005 și nr.OUG17/2006 reprezintă acte de întrerupere a prescripției, deși acestea se referă la alte drepturi salariale și nu la cele pretinse prin acțiunea de față.
3. Hotărârea este lipsită de temei legal, dispozițiile art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 nefiind incidente, deoarece reclamanții nu au solicitat conducerii unităților de învățământ reducerea normei didactice, neexistând un act adițional în acest sens și nici nu au prestat muncă în plus câte două ore săptămânal față de norma didactică, așa cum s-a reținut.
Pârâtul Ministerul Educației Cercetării și Tac riticat sentința pentru netemeinicie, după cum urmează:
1. În mod greșit prima instanță a respins excepția calității sale procesuale pasive.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că nu are calitate de angajator față de reclamanți, deoarece nu poate încheia contracte individuale de muncă și nu poate plăti salarii, o astfel de calitate având-o numai directorul unității de învățământ, conform art.10 și 14 din Codul Muncii, art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art.7 și 8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Mai arată recurentul că nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat și că în temeiul art.13 din nr.OUG32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea acestor instituții se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
2. În mod greșit instanța de fond a reținut incidența Acordului încheiat de guvern cu principalele federații sindicale din învățământ, precum și a nr.OUG17/2006, deoarece acestea nu au ca obiect plata drepturilor aferente efectuării unor ore suplimentare, peste norma didactică.
Se mai arată că, potrivit art.17 din anexa 1 la nr.OG11/2007, aprobată prin Ordinul nr.1350/2007 în cadrul personalului didactic care beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal se regăsesc și învățătorii, institutorii și educatorii.
În fine, arată recurentul că în conformitate cu art.27 din nr.HG281/1993, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor, acordarea gradațiilor, sporurilor, premiilor și altor drepturi care se stabilesc potrivit respectivei hotărâri de guvern este de competența consiliului de administrație, textul de lege prevăzând și termenele și procedura aplicabilă în această situație. Cum reclamanții nu au depus în termenul prevăzut de lege contestație cu privire la modul de stabilire a salariilor, respectiv nu au solicitat plata drepturilor salariale pentru munca prestată în plus, ei sunt decăzuți din acest drept.
Pârâtul Consiliul Județean Vaa dus sentinței de fond următoarele critici:
1. Hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii (motivul prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă), întrucât nu a lămurit toate faptele din care ar fi putut ajunge la o concluzie justă cu privire la raporturile și drepturile reciproce ale părților pentru a-l obliga alături de ceilalți pârâți la plata drepturilor salariale solicitate.
În acest context recurentul a arătat că este numai consultant în legătură cu repartizarea cheltuielilor pe localități și sectoare și nu pe unități de învățământ, plata drepturilor salariale ale personalului din învățământul preuniversitar asigurându-se de la bugetul de stat și nu de la bugetul local al autorității administrative.
2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii (motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă), înlăturând punctul de vedere al recurentului referitor la prescripția dreptului la acțiune și reținând greșit recunoașterea debitorului cu privire la plata drepturilor salariale revendicate și întreruperea cursului prescripției prin Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005 și prin nr.OUG17/2006.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Educației Cercetării și T este nefondat.
Norma didactică se regăsește în planurile de învățământ a căror întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și T, potrivit art.12 din Legea învățământului nr.84/1995, coroborat cu art.44 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Pe de altă parte, potrivit art.170 alin.2 din Legea nr.84/1995 a învățământului, "modalitățile concrete de proiectare, repartizare și execuție bugetară a fondurilor destinate învățământului preuniversitar de stat se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice și cu Ministerul Administrației și Internelor, cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și a structurilor asociative ale autorităților administrației publice".
În aceste condiții, curtea apreciază că în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V precum și primul motiv de recurs formulat de pârâtul Consiliul Județean V privind lipsa calității procesuale pasive sunt nefondate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006 - legea bugetului de stat pe anul 2007- repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin.4 (respectiv sumele destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat) pe comune, orașe, municipii și sectoarele Municipiului B se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a Municipiului B, după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică și de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă, solidaritate socială și familie, după caz, în funcție, de regulă, de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Rezultă așadar că cei doi recurenți au atribuții în procedura repartizării sumelor necesare destinate cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar. Așadar, nu are nici o relevanță că ei sunt terți față de raportul juridic de muncă analizat și că nu sunt ordonatori de credite, considerentele pentru care i-a fost reținută calitatea procesuală pasivă fiind altele.
Față de aceste dispoziții legale, curtea, la fel ca și tribunalul, apreciază că cei doi pârâți au calitate procesuală pasivă.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V, precum și cel de-al doilea motiv formulat de pârâtul Consiliul Județean V privind prescripția dreptului la acțiune sunt nefondate.
Potrivit art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.
Potrivit art.295 alin.1 din Codul Muncii, dispozițiile acestuia se întregesc însă cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile. Astfel, art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959 prevede că "prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția".
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din decretul nr.167/1958, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Acțiunea reclamanților introdusă la data de 23 ianuarie 2008, prin care s-au solicitat drepturi bănești restante pe perioada octombrie 2001 - la zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripție și nu doar unul singur, iar instanța le-a reținut corect ca atare.
Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora urmare a calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001 - octombrie 2004.
Constatările din acest act s-au reflectat apoi în nr.OUG17/2006, care în art.1 a prevăzut plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultată din aplicarea Legii nr.128/1997.
Rezultă așadar că de la data acestui ultim act a început să curgă termenul de prescripție pentru drepturile salariale cuvenite începând cu anul 2001.
Este greșită susținerea recurenților în sensul că acest act normativ s-ar referi la alte drepturi salariale decât cele pretinse în prezenta acțiune, deoarece nr.OUG17/2006 nu face referire la o anumită categorie de drepturi salariale, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Al treilea motiv de recurs formulat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V, și cel de-al doilea motiv de recurs al pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și referitor la temeinicia acordării drepturilor salariale restante reclamanților sunt nefondate.
Dreptul instituit pentru reclamanți de art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, care arată că personalul didactic cu o vechime de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, este prevăzut expres, fără nici o limitare sau condiționare, în sensul că ar fi trebuit solicitat și prevăzut într-un act adițional.
În acest context nu poate fi primită nici susținerea că reclamanții nu au dovedit că au prestat muncă în plus câte două ore săptămânal față de norma didactică și că nu au solicitat conducerii unităților de învățământ reducerea normei didactice, condiția cerută de lege pentru a beneficia de reducerea normei didactice fiind doar vechimea de peste 25 de ani și gradul didactic.
Mai mult, prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și T nr.1350/2007, prin care s-a aprobat metodologia de calcul a drepturilor salariale, s-a recunoscut posibilitatea plății reclamanților, prevăzându-se în mod expres tarifele orare pentru sistemul plății pentru orele neplătite ce fac obiectul sesizării instanței.
Reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, pentru că îndeplinesc cele 2 condiții, și, întrucât reducerea normei didactice nu este posibilă, dată fiind stabilirea normei didactice pe clasă sau pe clase simultane, precum și existența unei programe ce trebuie respectate, în mod corect tribunalul a reținut că, pentru orele pe care le prestează în plus față de norma didactică redusă la care ar avea dreptul, reclamanții sunt îndreptățiți la plată suplimentară.
Este de asemenea nefondată susținerea recurentului Ministerul Educației, Cercetării și T în sensul că reclamanții trebuiau să urmeze procedura instituită de art.27 din nr.HG281/1993, în sensul depunerii unei contestații la consiliul de administrație, deoarece textul de lege enunțat se referă la contestații în legătură cu "stabilirea salariilor, acordarea gradațiilor, sporurilor, premiilor și altor drepturi", deci la drepturi deja acordate salariaților, or în speță reclamanții solicită tocmai acordarea unor astfel de drepturi.
Rezultă așadar că procedura instituită de art.17 din nr.HG281/1993 trebuie utilizată atunci când au fost acordate anumite drepturi salariale angajaților și aceștia sunt nemulțumiți de modalitatea de stabilire, însă nu și atunci când astfel de drepturi nu au fost acordate, o contestație în această situație fiind de altfel lipsită de obiect.
Față de aceste considerente, curtea, în temeiul art.291 Codul Muncii și art.312 cod procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.
În temeiul art.274 cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați la plata către fiecare intimată - reclamantă a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII SI T, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN și CONSILIUL JUDEȚEAN, împotriva sentinței civile nr.199 din 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Obligă pe recurenți să plătească câte 300 lei cheltuieli de judecată către fiecare intimată - reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
TC/2 ex.
7.05.2008
jud. fond.
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță
