Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA NR. 383/R-CM

Ședința publică din 02 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ștefan Badea JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca

JUDECĂTOR 3: Georgiana Nanu

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL CURTEA DE, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.922/CM din 1 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimații fiind reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR CURTEA DE A, pentru, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, pârâții GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.4 CURTEA DE A, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, CENTRUL BUGETAR GRUP ȘCOLAR FORESTIER, cu sediul în Curtea de A,-, județul A și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic în baza delegației depusă la dosar, pentru intimatul-chemat in judecată Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, lipsind recurentul-pârât Municipiul Curtea de A, intimatele-reclamante Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de pentru, și intimatele- pârâte Grădinița cu Program Normal Nr.4 Curtea de A și Centrul Bugetar Grup Școlar Forestier Curtea de

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare formulată de intimata-chemată în garanție Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice

Consilier juridic, pentru intimatul-chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, precizează că nu are de formulat cereri prealabile și excepții de invocat în cauză.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Consilier juridic, pentru intimatul-chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii de fond, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 30.05.2008, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Curtea de Aac hemat în judecată Grădinița cu Program Normal nr.4 Curtea de A, Centrul Bugetar Grup Școlar Forestier Curtea de A și Municipiul Curtea de A, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligați pârâții la plata tranșelor suplimentare pe o perioadă de 3 ani reactualizată în raport de coeficientul de inflație.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții îndeplinesc funcția de cadrul didactic iar potrivit art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 au dreptul la plata tranșelor de vechime și tranșe suplimentare, angajatorul refuzând executarea acestei obligații.

În cursul cercetărilor judecătorești, Municipiul Curtea de Aac hemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prin sentința civilă nr.922/CM/1.10.2008 a fost admisă acțiunea reclamanților, în sensul că pârâții: Grădinița cu Program Normal nr.4 Curtea de A, Centrul Bugetar Grup Școlar Forestier au fost obligați să plătească acestora drepturile prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, de la data îndeplinirii criteriilor de acordare și până la data de 1.10.2008.

Instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție.

Pentru a pronunța o astfel de hotărâre s-a reținut că potrivit art.50 din Legea nr.128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare, respectiv tranșe suplimentare de vechime.

De aceste drepturi salariale beneficiază și reclamanții însă plata acestora urmează a se face de Grădinița cu Program Prelungit nr.4 Curtea de argeș și Centrul Bugetar Forestier.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, Tribunalul a reținut că acesta de pe urmă nu are calitate procesuală pasivă.

Împotriva hotărârii a formulat recurs municipiul Curtea de A pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea căruia s-a arătat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legii bugetului de stat ce reglementează în sarcina direcției generale a finanțelor publice județene obligația de repartizare a sumelor destinate plății drepturilor salariale.

Analizând recursul în limita motivului invocat se apreciază ca fondat, pentru argumentele ce urmează:

Unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unității administrativ teritoriale unde își desfășoară activitatea, precum și de la bugetul de stat potrivit art.167 din Legea nr.84/1995 privind învățământul.

Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază din cadrul acesteia făcând parte și cheltuielile de personal, respectiv cheltuielile cu drepturile salariale pe care sunt obligați să le plătească angajatorii.

Sumele necesare cheltuielilor de personal sunt asigurate din taxa pe valoarea adăugată ce urmează să fie defalcată în condițiile legii bugetului de stat, Direcția Generală a Finanțelor Publice în urma consultării autorităților publice locale având obligația să repartizeze unităților administrativ teritoriale aceste sume pentru a se asigura astfel plata drepturilor salariale.

Obligația de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată reglementată în sarcina direcției generale a finanțelor publice județene justifica legitimitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor, astfel că, în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție.

Pentru a se asigura realizarea efectivă a drepturilor reclamanților de plată a salariilor se impune admiterea recursului în baza art.312 Cod procedură civilă în sensul modificării sentinței și admiterii cererii de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL CURTEA DE, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.922/CM din 1 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimații fiind reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR CURTEA DE A, pentru, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, pârâții GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.4 CURTEA DE A, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, CENTRUL BUGETAR GRUP ȘCOLAR FORESTIER, cu sediul în Curtea de A,-, județul A și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul

Modifică sentința, în sensul că admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în sensul că obligă direcția Generală a finanțelor Publice A să repartizeze sumele necesare plății drepturilor salariale reclamanților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Șt.

Grefier,

Red.

/4 ex/11.03.2009

Jud.fond:;;

Președinte:Ștefan Badea
Judecători:Ștefan Badea, Ion Rebeca, Georgiana Nanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Pitesti