Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 407/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- Decizia civilă nr. 407/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu
- - - JUDECĂTOR 3: Daniela Părău
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 950/C din 19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic, pentru intimata Ministerul Economiei și Finanțelor B, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic, pentru intimata Ministerul Economiei și Finanțelor Bad epus delegație la dosar și a solicitat judecarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.
Consilier juridic, pentru intimata Ministerul Economiei și Finanțelor B, având cuvântul, a arătat că lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 950/2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamța fost admisă în parte acțiunea reclamantelor, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț să plătească reclamantelor diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază începând cu data de 13.09.2004 la zi - 19.11.2007 și în continuare pe toată durata deținerii certificatului ORNIS de către acestea, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la momentul plății efective.
A fost obligată Ministerul Economiei și Finanțelor B să aloce și să vireze în bugetul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B sumele acordate reclamantelor prin prezenta hotărâre.
A fost obligat Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
A fost respinsă ca prescrisă acțiunea acelorași reclamante în contradictoriu cu pârâții de mai sus, cu privire la drepturile salariale solicitate pentru perioada 1.04.2004 - 13.09.2004.
A fost respinsă acțiunea reclamantei având ca obiect acordare spor confidențialitate de 15% în contradictoriu cu pârâții de mai sus, ca fiind prescrisă pentru perioada 1.04.2004 - 13.09.2004 și ca nefondată pentru perioada 13.09.2004 la zi.
În motivarea hotărârii instanța de fond a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub numărul - din 15.09.2007, reclamanții, toți cu domiciliul ales în Tg.N-, jud. N au chemat în judecată pe intimații MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca în contradictoriu cu aceștia și pe baza probelor administrate să se dispună: obligarea intimaților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu data de 01.04.2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor, drepturile salariale neachitate să fie acordate în cuantum actualizat, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă începând cu data de 01.04.2004 la zi, iar Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În fapt, reclamanții au arătat că, printr-o serie de acte normative s-a oferit unor anumite categorii de salariați civili sau militari un spor corespunzător gradului de acces la informațiile clasificate. Sporul acordat a fost acordat pentru asigurarea confidențialității acestor informații de către salariații care lucrează cu acest tip de date.
Petenții au arătat că prin Legea 444/2006 pentru personalul militar și funcționarii cu statut special din unitățile publice din domeniul siguranței și apărării naționale s-a prevăzut un spor de 15% pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate. De asemenea prin OG6/2007 s-a mărit aria funcționarilor cărora li se acordă acest spor de confidențialitate pe lângă funcționarii prevăzuți în Legea 444/2006, acest spor se acordă și către funcționarii din aparatul de lucru al guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerului Economiei Și Comerțului, Consiliului Legislativ. În Legea 656/2002 de asemenea s-a acordat acest spor și către unele categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire Și Combatere a Spălării Banilor și nu în ultimul rând acest spor a fost acordat prin OG 137/2000 și personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în ideea unui tratament echitabil și similar tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează informații clasificate.
Petenții, grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. N, au mai arătat că, deși în conformitate cu art. 28 din Legea 182/2002 dețin certificate ORNIS și gestionează informații clasificate nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru celelalte categorii de personal. Petenții arată că funcționarii din sistemul de ordine publică și siguranță națională gestionează informații clasificate obținute sub supravegherea procurorilor în timpul urmăririi penale, beneficiază de sporul de confidențialitate, însă persoanele care supraveghează și dispun exercitarea unor activități prin care se obțin informații confidențiale, nu beneficiază de acest spor de confidențialitate.
În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu, intervenientele și, solicitând acordarea acelorași drepturi ca cele arătate de reclamanți.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 26 mai 2004-11 septembrie 2004, iar pe fond se solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă motivat de faptul că persoanele care au solicitat acordarea sporului de confidențialitate sunt funcționari publici în cadrul Ministerului Public, instituție din cadrul autorității judecătorești, iar acest spor de confidențialitate nu este prevăzut în nici un act normativ pentru aceste categorii de salariați. Pârâtul a arătat că actele normative invocate în petitul acțiunii se referă la alte categorii de personal cum ar fi cadrele militare, angajații și personalul civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Același pârât a formulat în baza art. 60-63 din Codul d e Procedură Civilă și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice motivat de faptul că în cazul admiterii acțiunii, chematul în garanție să fie obligat la alocarea sumelor de bani necesare acoperirii drepturilor bănești ale reclamanților.
Instanța a solicitat relații de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț cu privire la deținerea de către reclamanți a certificatelor ORNIS și a perioadei în care aceștia au avut raporturi de muncă.
Prin adresa nr.4454/VI-14/2007, Parchetul a comunicat relațiile solicitate (fila 61).
Analizând probatoriul administrat, precum și textele legale în materie, instanța reținut următoarele:
Petenții sunt grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. N și au promovat prezenta acțiune considerându-se discriminați prin neacordarea sporului de confidențialitate de 15%, spor care este acordat altor categorii de personal sau funcționari din diverse ministere și instituții care gestionează informații clasificate. Petenții a arătat că, deși lucrează cu informații clasificate, ba mai mult decât atât, dețin și certificate ORNIS, nu beneficiază de acest spor de confidențialitate.
Instanța a constatat că, prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial. Astfel, conform art.13 din OUG nr.57/2000, art.30 alin.3 din G nr.137/2000, art.3 din G nr.38/2003, art.13 alin.1 din OUG nr.123/2003, art.3 din G nr.19/2006, art.15 alin.1 din G nr.6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din G nr.64/2006, art.13 din G nr.10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Într-adevăr, conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate (de "non facere") reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art.155 din Codul muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică. Într-adevăr, în cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii ).
Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Deci reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Față de considerentele reținute, instanța a admis în parte acțiunea, în privința perioadei pentru care petenții să beneficieze de plata acestui spor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței și până la momentul plății efective.
Astfel, s-a solicitat acordarea sporului de confidențialitate de 15% de la data de 01.04.2004, însă prin raportare la termenul general de prescripție prevăzut de legislația muncii -art.283 alin.2 din Codul muncii - este nejustificată acordarea acestui spor de la această dată. Pentru perioada 01.04.2004-13.09.2004 acțiunea reclamanților urmează a fi respinsă ca prescrisă. De asemenea mai trebuie specificat că acordarea acestui spor de confidențialitate va fi acordat doar acelor categorii de personal care dețin certificate ORNIS, certificate ce atestă împrejurarea că deținătorii lor gestionează informațiile clasificate, respectiv reclamanților, și.
În ce privește pe reclamanta, instanța a respins acțiunea motivat de faptul că aceasta nu deține certificat ORNIS, conform adresei comunicate la dosar de către angajator (fila 61).
Ministerul Economiei și Finanțelor Baf ost obligat să aloce și să vireze în bugetul Ministerului Public, sumele acordate reclamantelor prin prezenta hotărâre.
Astfel, potrivit art.1 din OUG22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată prin art.15 din HG83/2005, instanțele judecătorești sunt recunoscute ca instituții publice în sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat, sens în care stipulează și atr.118 din Legea 304/2004 privind reorganizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. De asemenea, importante sunt atribuțiile conferite Ministerului Economiei și Finanțelor prin art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice,în sensul coordonării acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar; și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În același sens, se înscriu și dispozițiile art.3 alin.1 pct.2 din HG208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit cărora, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are în principal ca atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul de lege a rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare ".
În lumina acestor atribuții, nu pot fi invocate doar competențele ordonatorului principal de credite, respectiv, Ministerul Public, pentru a ignora răspunderea legală ce îi revine Ministerului Economiei Și Finanțelor.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca inadmisibilă atâta timp cât Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în instanță ca pârât și a fost obligat să aloce și să vireze sumele necesare achitării sumelor acordate reclamanților în contul Ministerului Public.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamța fost obligat să facă cuvenitele mențiuni referitoare la sporul de confidențialitate în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâtul MINISTERUL PUBLIC care a criticat hotărârea ca fiind nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.4, pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, a invocat recurentul:
- hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială a instanței care a judecat pricina în fond; din interpretarea textului art.27 alin.2 din nr.OG137/2000, rezultă că, în cauză, competența aparținea judecătoriei, potrivit dreptului comun; totodată, acțiunea fiind o acțiune în pretenții, se impunea timbrarea acestuia la valoarea pretinsă:
- în mod nelegal, instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege prin schimbarea sistemului de salarizare a magistraților, atribut exclusiv al legiuitorului, totodată, a mai arătat recurentul, discriminarea invocată în motivarea hotărârii, în raport de alte categorii socio-profesionale, nu există atât timp cât există o diferențiere radicală între veniturile nete lunare a intimaților - reclamanți și cele ale unor categorii de funcționari publici, iar intimații beneficiază de drepturi suplimentare, nerecunoscute normativ funcționarilor publici;
- acțiunea intimaților - reclamanți este inadmisibilă, instanța substituindu-se legiuitorului în condițiile în care, sporul de 15% a fost solicitat de intimații - reclamanți, în temeiul Legii nr. 230/2005 privind modificarea și completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea combaterii și spălării banilor și, în contextul în care, conform nr.OG 19/2006, sporul este prevăzut numai pentru cadrele militare și salariați ai Ministerului Apărării, nu și pentru personalul angajat în alte instituții publice, de asemenea, odată cu intrarea în vigoare a Legii de modificare acestei ordonanțe textul art. 3 al acesteia a prevăzut sporul de 15% din salariul lunar respectiv salariul brut cadrelor militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, intimații - reclamanți neaparținând acestor categorii socio-profesionale.
- instanța de fond a dispus acordarea sporului de confidențialitate de 15% și pentru viitor, lucru inadmisibil, întrucât plata drepturilor de natură salarială, iar plata acestora nu poate fi analizată decât în raport de prestațiile efective ale celor îndreptățiți la salariu;
- în mod nelegal s-a dispus plata drepturilor pretinse actualizate cu indicele de inflație în condițiile în care MINISTERUL PUBLIC nu poate înscrie în bugetul propriu nicio plată fără plată legală, în raport de disp. Legii 50/2002 privind finanțele publice.
- nelegal a fost respinsă cererea privind chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă intimații reclamanți au solicitat acordarea sporului de 15% din salariul lunar brut, reprezentând spor de confidențialitate, începând cu data de 01.04.2004 și pe viitor, drept salarial reactualizat cu indicele de inflație de la data executării judecătorești; totodată, au solicitat și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în canetele de muncă, și obligarea Ec. la asigurarea fondurilor bugetare necesare achitării dreptului solicitat.
Acțiunea a fost întemeiată pe disp.art. 23/1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin raportare la o serie de acte normative ( Legea nr. 444/2006, nr.OG 6/2007, 656/2002, modificată prin Legea nr. 405/2002, Legea 656/2002) prin care sporul de confidențialitate a fost recunoscut cadrelor militare, categoriilor de funcționari publici, și personal din cadrul unor instituții publice cum ar fi: Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Consiliul Național pentru Combaterea, Discriminării, aparatul de lucru al Guvernului, Administrației Prezidențială, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Consiliul Legislativ, etc.
Susținerile intimaților - reclamanți, întemeiate pe existența unei situații de discriminare în raport de categoriile socio-profesionale anterior menționate, nu pot fi reținute în contextul în care dreptul salarial pretins nu este stipulat expres de lege, iar împrejurarea că, în exercitarea funcțiilor deținute aceștia, au obligația de a păstra secretul activităților și datelor utilizate, a fost avută în vedere de legiuitor la momentul stabilirii modului de salarizare a acestei categorii de personal.
Personalul din sistemul autorității judecătorești și drepturile acestora au regim de salarizare distinct față de alte categorii de salariați din sistemul bugetar salarial, care prin diferite acte normative speciale au beneficiu unui spor de confidențialitate. Din analiza dispozițiilor legale, ce reglementează activitatea acestor categorii de personal reiese că sporul de confidențialitate de 15 % este acordat prin acte normative speciale prin prisma atribuțiilor speciale pe care aceștia le exercită, respectiv protecția informațiilor clasificate, așa cum sunt reglementate de Legea nr. 182/2002.
Categoriile de persoane care au acces la aceste informații sunt strict reglementate de lege, fiind verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații și incluse într-un sistem permanent de pregătire și perfecționare, la intervale regulate, potrivit standardelor naționale de protecție (art.8 din Legea nr. 182/2002).
Mai mult, persoanele care au acces și lucrează cu astfel de informații sunt supuse unei proceduri de autorizare, în baza căreia primesc un certificat de securitate, documente care atestă verificarea și acreditarea persoanei de a deține, de a avea acces și de a lucra cu informații clasificate.
Din analiza dispozițiilor amintite prin raportare la Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și Hotărârea nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, rezultă că personalul auxiliar de specialitate nu are acces și nici nu este autorizat să lucreze cu informații de natura celor prevăzute de Legea nr. 182/2002 și nici atribuții asemănătoare personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și alte categorii de funcționari publici, respectiv cei din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, categorii de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate.
Păstrarea secretului în legătură cu informațiile obținute în cursul îndeplinirii atribuțiilor specifice nu echivalează cu obligațiile personalului arătat mai sus, diferența fiind dată de genul informațiilor respective (informații clasificate sau nu).
Astfel, diferența de tratament între cele două categorii de persoane este obiectiv justificată de atribuții diferite pe care le exercită în legătură cu munca lor, neexistând o situație echivalentă între aceștia, cu alte cuvinte nu există o soluție comparabilă între cele două categorii de persoane.
Pe de altă parte din dispozițiile art.5 și art.6 Codul muncii și din dispozițiile OG nr. 137/2000 rezultă că trebuie să existe o legătură de cauzalitate între diferența de tratament și criteriile de discriminare interzise de lege ori în acest caz nu se poate identifica o legătură de cauzalitate între acestea și tratamentul diferențiat.
Față de toate aceste considerente, pretenția recurenților-reclamanți de a li se acorda sporul de 15% neprevăzut de lege în ceea ce îi privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, nu are fundament legal, iar neacordarea acestuia nu duce la încălcarea principiului salarizării egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art.23 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Se reține totodată că, acordarea acestui spor pentru categoriile de personal ce își desfășoară activitatea în instituțiile publice invocate de reclamanți are în vedere doar anumite activități specifice, efectuate doar de o parte dintre aceste categorii, care operează cu informații clasificate, sporul nefiind acordat tuturor persoanelor ce aparțin acestei categorii de funcții, ci doar celor menționați în art. 3 din nr.OG 3/2006.
Nu se poate reține, în speță, existența unei situații de discriminare sub aspectul neacordării sporului de confidențialitate, între reclamanți și categoriile de personal învederate de aceștia, întrucât în contextul în care activitatea nu se desfășoară în condiții similare sau asemănătoare, sens în care s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hot. nr. 232/23.08.2007 conform căreia diferitele categorii de salariați determină soluții diferite din partea legiuitorului sub aspectul salarizării, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Prin Hotărârea nr. 415/27.11.2007, Hotărârea 232/29.08.2007 și Hotărârea nr. 437/05.11.2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s- pronunțat, cu aceeași argumentație, potrivit căreia nu există tratament discriminatoriu în sensul art. 2 din nr.OG 137/2006, ca urmare a neacordării aceluiași spor personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
De altfel, însăși jurisprudența CEDO ( HOTĂRÂREA în cauză INCZE contra Austriei din 25.05.1995) statuează că noțiunea de discriminare, în sensul art. 14 din Convenția europeană a drepturilor Omului, cuprinde, în general, cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se crede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispozițiile Convenției nu impune să-i fie acordat un tratament mai favorabil. A distinge nu înseamnă a discrimina.
Potrivit CEDO, diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, doar atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca ele să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă ( în acest sens Hotărârea CEDO; Fredin contra Suediei 1991, Hoffman contra Austriei 1993, și Scalabrino contra Italiei 1995).
In raport de disp. Art. 41 alin.4 din Constituție, art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 4 pct. 3 din Carte Socială Europeană, revizuită, art. 7 lit. a pct. 1 din Patul cu privire la Drepturile economice, sociale și culturale și art. 1 alin.2 lit. i din nr.OG 137/2000, plata trebuie să fie egală pentru muncă egală.
Ori, în sistemul public, acest principiu este aplicabil în interiorul aceleiași ramuri, al aceluiași domeniu sau în același nivel de activitate, fiind posibile deosebiri întemeiate pe baze obiective și, rezonabile între ramuri, domenii sau nivele fără a se pune în discuție problema existenței unui tratament discriminatoriu.
Se reține, totodată, că, însăși Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a recunoscut legiuitorului îndrituirea de a stabili anume sporuri, premii periodice, indemnizații, prime, alte stimulente, pe care le poate diferenția în raport de diferitele categorii de personal și diferite instituții publice.
Având în vedere cele anterior arătate apreciind că, în speță, nu se poate reține existența unei situații de discriminare între reclamanți și categoriile de personal din instituțiile publice invocate, prin neacordarea sporului de confidențialitate, că, în cauză, nu există o bază normativă în acordarea sporului anterior menționat, instanța, în temeiul art. 3121cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul recurenților reclamanți, în temeiul art. 312 alin.2,3 cod pr.civilă coroborat cu art. 304 pct. 4, 9 cod pr.civilă, va admite recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
In ce privește motivul de recurs invocat de recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - referitor la necompetența tribunalului dea soluționa pricina ca instanță de fond, acesta urmează a fi înlăturat ca neîntemeiat, în condițiile în care litigiul are caracterul unui litigiu de muncă cenzurabil pe calea Legii 168/2000 în contextul în care, dreptul pretins de reclamanți vizează relațiile contractuale de muncă derulate cu recurentul.
Pentru aceleiași considerente, conform aceluiași act normativ reclamanții erau scutiți de plata taxei de timbru, prevederile normei fiind exprese în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil promovat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr. 950/C din 19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 950 din 19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în sensul că;
Respinge acțiunea ca nefondată și pentru reclamanții, și.
Menține celelalte dispoziții cu privire la cererea de chemare în garanție, prescripție și reclamanta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 12.05.2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
- - - - - -
- -
red.sent./
red.LC/30.05
tehn.DM/ex.3
30.05/10.06.2008
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău
